Fără a fi patetic, sunt convins că avem nevoie, disperată, de un om cum a fost Corneliu Coposu. Au trecut paisprezece ani de la moartea Seniorului, ani în care ne-am rătăcit de noi înşine, ani în care am construit, conştient sau nu, o societate violentă, lipsită de reguli, vulgară, materialistă dincolo de limite, o societate care promovează ura, dispreţul, aroganţa, hoţia, nefirescul şi care se leapădă de valorile sale. La ceas de comemorare, se cuvine ca despre Senior să vorbească oamenii care l-au cunoscut. Am găsit, în arhiva „Evenimentului Zilei“, amintirile lui Constantin Ionaşcu, ţărănist trecut şi el prin gulagul închisorilor comuniste, care i-a stat aproape lui Corneliu Coposu. Comentariile nu-şi au rostul. Citiţi şi vă veţi da seama, de nu veţi fi rea-lizat demult, cât de tare ne lipseşte Seniorul.
"Nea Costică, aşa cum îi place să i se spună, l-a cunoscut pe Corneliu Coposu în 1943, când, impresionat de manifestaţia anti-antonesciană de pe Bulevardul Elisabeta, din Capitală, s-a înscris în partid. Astfel a început pentru nea Costică viaţa de ţărănist, alături de Corneliu Coposu, care l-a cooptat în partid «cu magnetismul lui, cu veselia permanentă şi cu puterea extraordinară de a ne mobiliza». Împreună au trecut, apoi, prin închisorile comuniste.
Acasă are o bibliotecă impresionantă, plină cu albume de fotografii şi copii ale tuturor şedinţelor Biroului Executiv al PNŢ din perioada 1992-1995, când s-a stins din viaţă Corneliu Coposu. La vremea respectivă, Constantin Ionaşcu era secretarul permanent al partidului şi al Seniorului. Ionaşcu spune că optimismul şi liniştea sufletească i le datorează lui Coposu: «Când am ajuns la Bucureşti, chemat să-l ajut, m-a întrebat ce-mi poate oferi. Nimic, i-am zis, vreau doar să lucrez cu dumneavoastră. Am eu o condiţie, mi-a zis el: să nu urăşti! Nu putea să fie răzbunător. Aşa am învăţat să nu mai am resentimente faţă de bolşevicii care ne-au mâncat viaţa, care ne-au controlat, ne-au ascultat, ne-au bătut».
Anii petrecuţi în preajma lui Corneliu Coposu l-au încărcat cu multă energie şi, mai ales, cu multă înţelepciune: «Avea un stil... Nu se pronunţa niciodată defi-nitiv, asculta îndelung, avea răbdare, stătea, analiza, gândea, studia oamenii, studia întâmplările... Lumea lui Coposu era plină de entuziasm şi cu un apetit pentru sacrificiu. Făcea orice să fie bine», îşi aminteşte Constantin Ionaşcu.“.
PS: S-a dus şi maestrul Gheorghe Dinică! Dumnezeu să-l odihnească-n pace!
10 Noiembrie 2009, Arges Media
