Corneliu Coposu Fan Page

Ziua în care s-a strigat: „Moarte intelectualilor!” - Evenimentul Zilei, 28/1/2010

Înapoi la După 20 de ani

Astăzi se împlinesc 20 de ani de la primele ciocniri violente dintre susţinătorii partidelor istorice şi „oamenii muncii” chemaţi în ajutorul FSN, în Piaţa Victoriei.

Pe 28 şi 29 ianuarie 1990, Televiziunea Română Liberă le spunea cetăţenilor că e „prea ceaţă” ca să difuzeze imagini de pe străzile Capitalei. Se adunase într-adevăr ceaţă peste Bucureşti, însă una simbolică: prin desişul ei, „oamenii muncii” strânşi la ordinul Frontului Salvării Naţionale (FSN) - structura înfiinţată ca mişcare revoluţionară şi condusă de Ion Iliescu - îi împingeau deoparte pe susţinătorii opoziţiei, într-o tăcută demonstraţie de forţă.

Era nevoie doar de o scânteie şi sângele ar fi început să curgă. „FSN-ul şi-a adus masele de manevră, au făcut o contrade monstraţie. Foarte periculos ca procedeu...”, îşi aminteşte istoricul Stelian Tănase. Atunci s-a strigat pentru prima dată „Moarte intelectualilor!”.

În Palatul Victoria, reprezentanţii noii puteri încercau, la rândul lor, să împingă cât mai departe o opoziţie firavă. Liderii partidelor istorice, reînfiinţate după Re voluţie, cereau FSN-ului să re nunţe la mo nopolul asupra puterii, în condiţiile în care formaţiunea-mamut îşi anunţase, cu cinci zile în urmă, participarea la alegeri. După spusele ţărănistului Liviu Petrina - prezent la discuţii - curgea cu intimidări venite, direct sau nu, din partea „partenerilor de discuţie”. La un moment dat, un lider al FSN ar fi cerut chiar condamnarea la moarte a celor care doreau să ră stoarne noul regim, unul „legitimat de Revoluţie”.

În februarie, apele începeau să se despartă: avea să fie creat Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN). În spatele negocierilor care au dus la apariţia lui se ducea însă „războiul rece” pentru putere, iar zvâcnirile forţelor politice aveau să se transforme în conflicte violente.

Coposu şi o tanchetă

Poate cea mai şocantă imagine a zilei de 29 a fost cea a lui Corneliu Coposu scos cu tancheta, de Petre Roman, din sediul PNŢCD, pen tru a nu fi agresat. După ce a fost transportat la TVR, Coposu susţinea în continuare că puterea exercitată de FSN nu era legitimă.

Azi, premierul de atunci al României, Petre Roman, exclamă: „Sigur că nu eram o putere legitimă! Legitimitatea putea veni numai prin alegeri”. La televizor, spune acesta, imaginea partidelor istorice din timpul negocierilor a fost dezastruoasă. „De o parte erau oamenii care se străduiau să facă ceva, şi de cealaltă ei”, adaugă Roman. Iar asta a contribu it la zdrobitoarea victorie din alegeri, cu 85%, a lui Iliescu, în luna mai a aceluiaşi an. În ianuarie, însă, jocurile nu erau încă făcute. Şi, în ciuda primelor scântei de violenţă din Bucureşti, nimeni nu bănuia că va urma masacrul de pe 13-15 iunie. O posibilă explicaţie a momentului „ianuarie '90” vine din partea lui Stelian Tănase: conducătorii noii Românii se temeau să se arunce în apele adânci ale democraţiei.

ANALIZĂ

Modelul sovietic ne-a ţinut în loc

Teama de a ieşi din vorba Moscovei - slăbită şi ezitantă la rându-i - era principala cauză a blocajului de la Bucureşti. Noii „stăpâni” ai României voiau să facă glasnost şi perestroika şi au creat un nou mamut politic pe ruinele PCR, arată istoricul Stelian Tănase.

„Nu spun că FSN-ul era un partid comunist, ci că structura, coloana vertebrală erau aceleaşi. Ele au trecut dincoace în întregime, fără niciun fel de transformare. FSN-ul îşi făcuse organizaţii inclusiv în fabrici.(...) Structurile s-au autoprotejat, au încercat să supravieţuiască şi au reuşit”, consideră Stelian Tănase.

E lesne de înţeles cum o astfel de construcţie a reuşit să facă faţă unui PNŢCD ai cărui lideri făcuseră puşcărie, fuseseră urmăriţi de Securitate şi ameninţaţi, ai cărui oameni se refugiaseră în toţi aceşti ani prin redacţii literare.

După confruntările - printr-o minune lipsite de vărsări de sânge - de la sfârşitul lui ianuarie 1990, România avea să intre în conservare. Abia odată cu destrămarea URSS, Bucureştiul şi-a dat seama că n-are încotro şi că trebuie să meargă spre Occident. Distanţele faţă de Ungaria şi Cehia deveniseră însă imposibil de recuperat.

DIN POLUL PUTERII

Petre Roman: „Greşeala cea mare a fost transformarea FSN în partid”

Din tabăra fostei puteri, primul premier al României eliberate de sub Ceauşescu, Petre Roman, a participat în acele zile la discuţiile dintre partidele istorice şi FSN. În acest timp, strada fierbea. Astăzi, fostul prim-ministru aruncă vina pe opoziţie pentru ten siunile create, odată cu chemarea, prin intermediul ziarului „Dreptatea”, la o manifestaţie.

Deşi recunoaşte că transformarea FSN în partid politic a fost eroarea primordială de la care s-a pornit pe drumul violenţelor anului 1990, Roman nu-l găseşte vinovat pentru riposta violentă a muncitorilor şi minerilor, aduşi să „apere democraţia”, pe Ion Iliescu. „Eu am atâtea să-i reproşez lui Iliescu, dar cred că atunci a avut un rol pozitiv, de a pune la bătaie toată ca pacitatea lui de a aduce lucrurile în normalitate. El era ferm convins că în alegeri va câştiga”, crede astăzi Petre Roman.

Patriciu şi Tăriceanu, „foarte porniţi”

Din stenograma întâlnirii din 28 ianuarie 1990, reiese că principala cerinţă a partidelor istorice, reprezentate de lideri cum era Corneliu Coposu, Sergiu Cunescu, Liviu Petrina sau pe atunci mai tinerii Călin Popescu-Tăriceanu şi Dinu Patriciu era de constituire a unui organism de conducere a ţării în care să-şi găsească loc toate forţele politice. Discuţie care a denaturat.

Roman susţine că la guvern mişunau zvonuri că li se pregăteşte o ieşire „în forţă”, că există inclusiv depozite cu cocktailuri Molotov. Lucrurile deveniseră din ce în ce mai tensionate în stradă, pe măsură ce şi discuţia din sediul guvernului părea să se aprindă.

Primul-ministru de atunci spune că reprezentanţii PNL, Tăriceanu şi Patriciu, l-au abordat pe 28, „foarte porniţi” să demisioneze. „Ei îşi amintesc treaba asta acum şi, desigur, cu toţii zâmbim. Mi s-a părut, pur şi simplu, caraghios”, comentează el. A doua zi, pe 29, sediul PNŢCD era asaltat de protestatari veniţi „spontan” de la IMGB. „Nu aveam noi capacitatea pe atunci de a organiza aşa ceva”, spune Roman. Corneliu Coposu a fost scos cu tancheta din sediul partidului, la in tervenţia lui Roman, care lansase şi afirmaţia „S-au demascat!”, de la balcon, fluturând o hârtie.

„Mă refeream exact la ziarul «Dreptatea». Mie mi s-a părut că era o acţiune premeditată mani festaţia partidelor. Bine, nu e o imagine prea frumoasă cea cu tancheta. Pare a unui om care fuge sub oprobiul public, dar trebuia să-l salvez”, spune acum Petre Roman. Coposu a cerut să fie dus la TVR, unde a încercat să-şi exprime „crezul politic”.

Din stradă se scandau deja sloganuri care au înfiorat întreaga Europă civilizată: „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”. Roman crede că acestea au fost „fabricate” de fosta Securitate. „Atunci am convenit cu Iliescu că aşa ceva nu se poate! Am zis: «Cum adică moarte intelectualilor? Îmi doresc mie moartea?»”, îşi aminteşte fostul premier.

Roman crede că, atunci, Coposu a în ţeles că „partida era pierdută”, calmând astfel situaţia, după transmisia în direct a discuţiilor, din care „lumea a înţeles că noi voiam linişte, iar ei discutau politic”. În ceea ce priveşte vina celor de la putere: „Greşeala cea mare este preluarea ideii de la Brucan de a transforma FSN-ul în partid”, arată Roman.

"Când se striga «Moarte intelectualilor!» am convenit cu Iliescu că aşa ceva nu se poate. A fost şi el şocat de chestiunea asta!",
Petre Roman, fost prim-ministru

INTIMIDĂRI

Liviu Petrina: „Pe noi, practic, ne-au arestat după întâlnire”

La o primă vedere, noul regim de la Bucureşti părea deschis la dialog, putea fi „suspectat” chiar de tendinţe democratice: curgeau întâlnirile cu reprezentanţii opoziţiei, Ion Iliescu întreba de fiecare dată, politicos: „Ce doriţi?”. Dar, dincolo de uşi închise, atunci când camerele de televiziune erau oprite, curgea cu intimidări. Aşa rezultă, cel puţin, din rezumatul acelor zile de ianuarie întocmit de vicepreşedintele PNŢCD Liviu Petrina, la acea vreme secretar general al partidului.

În anii care au urmat, Petrina a câştigat la CEDO un proces cu statul român, după ce a fost acuzat că a activat ca ofiţer al fostei Securităţi.

Imediat după Revoluţie, momentul de răscruce a fost ziua de 23 ianuarie, când FSN-ul s-a declarat partid politic. Partidele istorice au început pregătirea unei mari demonstraţii împotriva acestui gest. „Imediat, Dan Iosif (apropiat al lui Ion Iliescu, n.r.) a pregă tit, la rândul său, o manifestaţie. (...) Erau oamenii Securităţii, care aduseseră şi muncitori”, susţine Petrina.

Înainte de celebra întâlnire de pe 28 ianuarie, chiar pe holurile Palatului Victoria, liderii celor trei partide istorice erau luaţi la rost de către reprezentanţii partidelor mai mici, în fapt sateliţi ai FSN „excluşi” de la tratative: „Vreţi să-l daţi jos pe Iliescu! Sunteţi nişte trădători de ţară!”. Erau primele intimidări.

În timp ce în sediul FSN-ului de la Palatul Victoria liderii celor trei partide istorice discutau cu liderii Frontului, afară, lucrurile începeau să se precipite. „Treptat-treptat, se apropia demonstraţia lor din Banu Manta. I-a împins pe ai noştri, astfel încât au ocupat şi ei o parte din Piaţa Victoriei. (...) Au fost mereu împinşi (...). Ai noştri erau mai mulţi, dar ai lor erau mai agresivi. Aveau şi bâte”, povesteşte Petrina.

„Trebuie să-i condamnăm la moarte!”

Liderul ţărănist mai menţionează că, în timpul discuţiilor, Cazimir Ionescu (actualmente membru CNSAS) venea şi aducea aşa-zise veşti de afară, care vorbeau de morţi şi răniţi, dar care s-au dovedit a fi cu totul false.

„Pe noi, practic, ne-au arestat după aceea. E adevărat: nu puteam merge nici la toaletă neînsoţiţi. Iar Cazimir Ionescu a spus: «Domnule Iliescu, trebuie să-i condamnăm la moarte!»”, spune Petrina. Până la urmă, lucrurile s-au liniştit: reprezentanţii opoziţiei au fost scoşi pe o uşă lăturalnică, urmând a fi reprimiţi la discuţii pe 1 februarie. Petrina regretă un lucru: „N-am fost suficient de bărbaţi! Coposu a fost atacat dur de Iliescu, l-a acuzat că vrea să-l răstoarne. Nu ne propusesem asta, dar nici nu ni se părea că ar fi fost imoral. Trebuia să-i spunem: «Dumneata nu eşti legitimat de nimic!»”.

A doua zi avea să aducă o mulţime furioasă în faţa sediului PNŢCD: în mare, aceiaşi oameni care-i împinseseră pe opozanţi în afara Pieţei Victoriei se adunaseră pentru a striga: „Moarte ţărăniştilor”, „Moarte intelectualilor!”, „Ţărăniştii fără dinţi vor să ajungă preşedinţi” şi purtau sicrie. „Salvatorul” Petre Roman şi-a făcut apariţia, Coposu a fost scos cu tancheta, ca un fugar, iar strigătele democraţiei aveau să se stingă pentru o vreme.

"Atunci s-a creat o ruptură în societatea românească, dar tot atunci s-au trezit forţele democratice şi s-a născut opoziţia.",
Liviu Petrina, vicepreşedinte PNŢCD

Vlad Odobescu, Andrei Udişteanu, 28/1/2010, Evenimentul Zilei

Articol citit de 3881 ori.

Alte articole