Corneliu Coposu Fan Page

1 Decembrie cu scandal - Jurnalul, 1 decembrie 2010

Înapoi la După 20 de ani

Puterea şi opoziţia au dezgropat securea războiului

Demnitari si urmasi ai infaptuitorilor Unirii

Pentru prima oară, 1 Decembrie a fost celebrată ca zi naţională a României în 1990. La 31 iulie, preşedintele Ion Iliescu promulgase legea prin care Parlamentul stabilea că de atunci înainte ziua naţională nu se va mai sărbători la 23 august, ci la 1 decembrie.

Turbulenţele care au dat nota specifică primului an de libertate n-au lipsit nici în ziua socotită drept cea mai importantă din istoria naţiunii române. Luptele politice dintre putere şi opoziţie, de 11 luni duse când pe stradă, când în clădirea Parlamentului din Dealul Mitropoliei, când în studiourile Televiziunii Române, s-au mutat la 1 decembrie, cu lideri politici cu tot, la Alba Iulia-n Carpaţi.

O “suită de manifestări”, organizate în toate oraşele-reşedinţă de judeţ din ţară, au precedat marea sărbătoare de la 1 decembrie. “Factori de răspundere” şi gazetari deopotrivă au tratat noua zi naţională la fel ca pe cea veche. Bunăoară, ziarul Adevărul îşi informa cititorii că la conferinţa de presă organizată la 30 noiembrie, muzeografi şi cercetători de la Muzeul Unirii, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale au adus “un fierbinte omagiu celor care au luptat pentru libertatea şi unitatea neamului” şi au vorbit despre contribuţia partidelor istorice la înfăptuirea “măreţului act de la 1 decembrie 1918”. Sau că la Biblioteca judeţeană Gh. Asachi din Iaşi a fost organizată o “şezătoare literar-muzicală” pentru copii. La Cluj, Iaşi, Alba Iulia, Alexandria, Bucureşti, Suceava, Reşiţa, Constanţa, Timişoara, Arad, Vaslui, Ploieşti, Piteşti au fost vernisate expoziţii, s-au organizat simpozioane, mese rotunde, saloane de carte, concursuri de poezie şi dans. Pentru toate vârstele, pentru toate gusturile, într-o goană după unanimitate mai ceva ca pe timpul lui Ceauşescu. Unirea a fost celebrată până şi la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Argeş, unde profesori de istorie ieşiţi la pensie au prezentat comunicări.

Totuşi, capetele de afiş ale primului 1 Decembrie au fost planificate să aibă loc, în ordine cronologică, la Bucureşti şi Alba Iulia, punctul culminant al sărbătorii urmând să fie atins chiar pe 1 Decembrie, când înaltele oficialităţi ale statului şi liderii partidelor de opoziţie s-au deplasat în cetatea Marii Uniri.

Deşi Ion Iliescu nu mai prididea cu îndemnurile la reconciliere, războiul putere-opoziţie n-a cunoscut armistiţiul nici măcar de ziua naţională şi s-a făcut simţit atât la ceremoniile de la Bucureşti, cât şi la Alba Iulia.

Oficial, Ziua Unirii a fost celebrată în capitală la Arcul de Triumf. La 30 noiembrie, după o pauză de 45 de ani, Armata Română a defilat pe sub Arcul de Triumf şi pe sub ochii oficialilor totodată. Înaintea defilării, Ion Iliescu, Petre Roman, Alexandru Bârlădeanu, Dan Marţian, Victor Atanasie Stănculescu, Doru Viorel Ursu, Virgil Măgureanu, reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare, precum şi Liga Veteranilor de Război au depus coroane de flori în numele instituţiilor pe care le conduceau. Într-un gest simbolic, patru batalioane formate din ofiţeri-elevi ai Academiei Militare, studenţi ai Academiei Tehnice Militare, trupe de infanterişti şi vânători de munte, paraşutişti, jandarmi şi pompieri au defilat pe sub monumentul inaugurat oficial la 1 decembrie 1936. Opoziţia şi-a trimis reprezentanţi la parada militară, dar a organizat şi propria sărbătoare în Piaţa Revoluţiei. Seara, la Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, preşedintele Ion Iliescu a oferit o recepţie în cinstea zilei naţionale, onorată de invitaţi din ţară şi din străinătate.

A doua zi dimineaţă, înalţii oficiali şi liderii partidelor de opoziţie s-au deplasat la Alba Iulia. S-au adresat mulţimii adunate pe Platoul Romanilor Ion Iliescu, Victor Atanasie Stăculescu, ministrul Apărării, Alexandru Bârlădeanu, preşedintele Senatului, Radu Câmpeanu, preşedintele PNL, Sergiu Cunescu, preşedintele PSD, Corneliu Coposu, preşedintele PNŢCD, Claudiu Iordache, reprezentantul FSN, Victor Surdu, preşedintele Partidului Democrat Agrar, Szocs Geza, secretar general al UDMR, Radu Ciontea, preşedintele Partidului de Uniune Naţională a Românilor şi Viorel Faur, senator FSN de Bihor.

Discursurile politicienilor din opoziţie au fost întrerupte de huiduieli şi fluierături. Spre vădita satisfacţie a reprezentanţilor puterii, titra indignată România Liberă, “organul de presă” al forţelor politice antiguvernamentale. “La fel ca altă dată, nu greşelile şi excesele unor inşi din mulţime ne-au înfiorat, scria amintita gazetă, ci zâmbetele satisfăcute şi fals protectoare ale unor oameni de la tribună, îmbătaţi de bucuria de a li se scanda numele, bucuroşi să câştige o popularitate ieftină, la concurenţă nu cu domnul Corneliu Coposu sau cu reprezentantul UDMR, ci la concurenţă cu Ferdinand-regele, cu Iuliu Maniu, cu Ion Brătianu, Vasile Goldiş, la concurenţă cu zecile de mii de români veniţi la Alba să ne aducă Unirea şi care acum sunt ţărână şi amintire.” “Puterea şi-a permis să confişte şi să deturneze sărbătoarea Unirii noastre, acuza România Liberă mai departe. Este posibil să fie huiduite şi fluierate partidele care au făcut Unirea? Este posibil să fie ovaţionaţi cei care i-au ucis pe făuritorii Unirii? A fost posibil.” Multe altele au mai fost posibile de-atunci şi până astăzi, nebănuite de naivii bine intenţionaţi ai acelui timp.

Zi friguroasă şi mohorâtă la Alba Iulia

Puţine sunt memoriile şi însemnările făcute de politicienii din 1990. Dat fiind că Ion Raţiu îşi asumase responsabilitatea relaţiilor externe ale PNŢ şi misiuni de resortul diplomaţiei în Senat, în Notele sale zilnice (Editura Univers, 1999) aflăm menţiuni fugare asupra primei sărbători naţionale a României postceauşiste. La 26 noiembrie, Raţiu îşi consemna acordul la scrisoarea ce i-o trimiseseră Corneliu Coposu şi Sergiu Cunescu lui Ion Iliescu. “Argumentarea e perfect justificată”, opina Raţiu despre pretenţia celor doi de a se adresa mulţimii adunate la Alba Iulia imediat după preşedintele ţării. În aceeaşi zi, Ion Iliescu s-a consultat cu liderii partidelor, printre altele, despre organizarea apropiatei sărbători naţionale a României.

Iată “minuta” lui Raţiu la acest punct: “A vorbit (Iliescu, n.red.), apoi, de planurile pentru sărbătorirea zilei de 1 Decembrie. Să ia cuvântul Preşedinţii celor 8 grupări din Parlament. Au fost unii care au intervenit ca această regulă să fie aplicată cu stricteţe. Alţii au fost contra. Iliescu a decis ca să lase la latitudinea lor cine să ia cuvântul.

În tot cazul, eu nu vreau şi nu pot să vorbesc, pentru că voi fi în Muscat. Coposu vrea şi trebuie să vorbească el. Domokos a vorbit foarte frumos. M-am folosit de ocazie să zic: Aş dori să vă relatez un lucru nu îndeobşte cunoscut. 1 Decembrie a fost o zi mohorâtă. Dar nu frig mare. A doua zi însă totul era acoperit cu zăpadă. Totul alb, curat. Ca şi cum cerul ar fi zis: să uităm trecutul. Să începem o viaţă nouă, bună, fericită”. Şi de 1 Decembrie 1990 a fost însă frig şi mohorală. Însăşi România Liberă, ziarul ce reprezenta atunci opoziţia, citit de Ion Raţiu în avionul ce-l aduce din America acasă, e categoric asupra scandalului sărbătorii naţionale. Huiduiţi şi fluieraţi au fost Corneliu Coposu şi Radu Câmpeanu, consemnează Raţiu după lectura lui.

Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, scandalul a continuat la Bucureşti. Două zile după sărbătoarea naţională, parlamentarii s-au certat amarnic pe tema celor petrecute la Alba Iulia.

Lavinia Betea, 1 decembrie 2010, Jurnalul

Articol citit de 1636 ori.

Alte articole