CORNELIU COPOSU — un ctitor al României de mâine

ANCA SILVIA-GEORGIANA

Prof.coord. Constantin Vărăşcanu

PITEŞTI, 2010

RUGĂ

“Cerne Doamne liniştea uitării.
Peste nesfârşita suferinţă.
Seamănă întinderi de credinţă
Şi sporeşte roua îndurării.

Răsădeşte dragostea şi crinul
În ogorul năpădit de ură,
Şi aşterne peste munţi de zgură
Liniştea, iertarea şi seninul.”

Versuri compuse în inchisoare
(Corneliu Coposu)

CUPRINS

1. Din vechi strămoşi………………………………………4
2. Primii paşi în politică……………………………………5
3. Crezul politic………………………………………………6
4. Perioada totalitară………………………………………7
5. Monarhia şi Corneliu Coposu…………………………10
6. Idealul integrării în Uniunea Europeană………………11
7. Activitatea politică după ’89……………………………13
8. Moartea „Regelui Opoziţiei”……………………………14
9. Concluzie…………………………………………………15
10. Sumar……………………………………………………16
11. Bibliografie………………………………………………18

1.DIN VECHI STRĂMOŞI…

Ceea ce a dezvăluit Corneliu Coposu de-alungul întregii sale existenţe- credinţa, modestia, echilibrul si hotărârea sa - a fost rezultatul educaţiei pe care a primit-o.În atmosfera “politico- misticistă, plină de esenţa românească şi străbătută de patriotism” a familiei Coposu, din Bobota,Sălaj, la data de 20 mai 1914 a văzut lumina zilei Corneliu Coposu. În copilăria sa a stat sub pavăza “ icoanelor”unor eroi români, având pereţii casei înţesaţi cu tablouri ale marilor înaintaşi Avram Iancu, Horea, Cloşca şi Crişan, dar şi gravuri ale marilor oameni de cultură ai poporului nostru: Andrei Mureşanu, Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu.

Însă altceva a ridicat spiritul nobil şi politic al lui Corneliu Coposu.Există în el o fărâmă din destinul unor generaţii întregi:

Pe linie paternă, tatăl său, Valentin Coposu, a fost din tinereţe aprig luptător pentru unitatea naţională a românilor, ajungând deputat în Marea Adunare din 1918 de la Alba-Iulia ca reprezentant al Cercului Şimleului pentru votarea Unirii. A fost condamnat de regimul austro-ungar pentru “ înaltă trădare” ajungând în închisori ca: Vaţ, Seghedin, Budapesta, Nireknazo( din ultima temniţă a fost eliberat de armata română la ocuparea Budapestei). Valentin Coposu a fost decorat la ieşirea din închisoare cu „Steaua României”, “Coroana României” şi “ Medalia Ordinului Ferdinand”- cu spadă.

Pe aceeaşi linie genealogică, bunicul său, Grigore Coposu, a fost mâna dreaptă a preşedintelui Gheorghe Pop de Băseşti şi a participat la toate luptele naţionale premergătoare Primului Război Mondial, murind tragic la doar 54 de ani.

Pe linie maternă, mama sa, Aurelia(Aurica), născută Ancean( de Ciolt), era fiica preotului Iulian Ancean (de Ciolt) şi a Corneliei, născută Vaida. Tatăl Corneliei era Gavril Vaida de Glod a cărei mamă fusese soră cu Alexandru Bohăţiel de Glod.

Alexandru Vaida Voievod mărturisea în memoriile sale, legătura lui cu familia lui Corneliu Coposu:”Tatăl bunicului meu, Bohăţiel, s-a numit Ioan , fiul său, Alexandru, era al doilea dintre 6 copii. Erau o dinastie de preoţi.(…) După moşul meu, urmă preoteasa din Rus, cea din Surduc (Ancean) (…)”¹ Bunicul matern al lui Alexandru Vaida Voievod era fruntaşul ardelean Alexandru Bohăţiel de Glod(1816- 1897), căpitan suprem al districtului Năsăud, deputat şi descendent al unei familii româneşti înnobilate în 1650 de către principele Gheorghe Rakoczi al II-lea. O soră al lui Alexandru Bohăţiel de Glod era străbunica lui Corneliu Coposu, ceea ce făcea din Alexandru Vaida Voievod văr primar cu bunicul său.

Sora lui Gavril Vaida, Elena, era căsătorită cu Gheorghe Stanciu, preot în Năpradea, având o fată ,Elena devenită soţia lui Dumitru Moise Bărnuţiu. Acesta din urmă era nepotul de soră al lui Simion Bărnuţiu şi unchiul lui Iuliu Maniu. Exista aşadar o legătură de rudenie prin alianţă între Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu.

Astfel, Corneliu Coposu cobora prin mama sa din vechi familii nobile româneşti din nordul Ardealului, care îmbrăţişaseră greco-catolicismul. Un militant din tată-n fiu, cu rădăcini civice de mai bine de un secol..

Un coregional de-al său spunea:”Aveam fiorul prezenţei lui Simion Bărnuţiu ori de câte ori eram în prejma lui. Sălăşluia în Corneliu Coposu acelaşi suflet al dragostei faţă de oameni, faţă de românii oropsiţi de neam, acea mare credinţă că orice asuprire sfârşeşte odată , că poate fi şi altfel.”²

2.PRIMII PAŞI ÎN POLITICĂ

Având pe umerii săi povara unor strămoşi patrioţi ,apariţia pe scena politică românească a lui Corneliu Coposu nu a fost deloc întâmplătoare , deoarece valorile tradiţionale şi morala creştină s-au transmis generaţie cu generaţie.

A studiat de mic: la vârsta de 5 ani era înscris la şcoala primară, iar apoi, din anul 1923 a studiat la Liceul “Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj. Însă, viitorul lui a fost decis în mare parte de faptul că s-a născut într-o casă în care toate lumea făcea parte din Partidul Naţional Român.După cum el însuşi declara într-un interviu cu Vartan Arachelian, politica a fost cea care l-a îmbrăţişat , căci încă de copil se interesa de discuţiile tatălui său şi ale lui Iuliu Maniu. Cunoştea apartenenţa familiei lui la vechiul Partid Naţional , bunicul său, Grigore Coposu ,preot, fiind mâna dreaptă a lui Gheorghe Pop de Băseşti, iar tatăl lui intrase din 1909 în politica activă alături de PNR .

În jurul vârstei de 10-12 ani când a început să-şi dea seama de evoluţia situaţiei politice, s-a pomenit indirect că face parte din rândurile Partidului Naţional . Odată cu înaintarea în vârstă, pe la 14-15 ani era deja luptător convins în rândurile Partidului Naţional.

În epoca studenţiei, a devenit preşedintele studenţilor democraţi la Universitatea din Cluj. Pe vremea aceea existau confruntări destul de violente între aripa ultranaţionalistă - legionarii şi cuziştii- şi un număr mai mic de studenţi organizaţi într-o acţiune democratică .În cele din urmă a reuşit să aducă în Centrul Petru Maior o majoritate democratică, dezvăluindu-şi astfel politica activă din timpul studenţiei.

La 23 de ani, tânărul Corneliu Coposu şi-a ales propriul drum:”Eram pasionat de politică şi mi-am ales cariera juridică în dezacord cu tatăl meu, care voia cu orice preţ să devin tehnician.”³ Clujul universitar din anii’30 şi întâlnirea cu Iuliu Maniu i-au marcat decisiv cariera. Omul politic, cu toate coborâşurile sale, l-a cucerit pe Corneliu Coposu.

La început , datorită preţuirii faţă de tatăl lui, Maniu l-a luat ca şef de cabinet.Acolo a învăţat foarte multe, fiind în contact permanent cu personalităţile importante ale zilei, cu toţi membrii guvernului. De asemenea, Maniu l-a învăţat despre modul tolerant în care trebuiau trataţi oamenii indiferent din ce mediu veneau.

Din anul 1937, vreme de 10 ani, până la arestarea lui şi a lui Maniu, Corneliu Coposu a fost permanent alături de el. Din 1937 şi până în 1940, când P.N.Ţ. era în ilegalitate, acesta a fost secretarul personal permanent al lui Maniu. După 1940 a avansat în grad, primind titlul de secretar politic, iar în următorul an fiind promovat secretar al Delegaţiei permanente, care elabora hotărâri peste nivelul biroului partidului .

Pe Maniu l-a însoţit la foarte multe experimente, în special în perioada de după 1936, adică ’37-’39 şi în timpul războiului. După fiecare întâlnire importantă , Maniu avea obiceiul să-i dicteze un „aide-memoire” de unde trebuia să ia la cunoştinţă cele discutate, concluziile la care s-a ajuns şi chiar de întâlnirile la care nu a participat, în special după ce dobândise o calitate oficială în partid..

În timpul războiului , Corneliu Coposu a avut datoria, strict confidenţială, de a întreţine relaţii clandestine cu reprezentanţii guvernului englez de la Liverpool, cu misiunea opoziţiei de la Cairo, cu trimişii români la Stockholm şi apoi cu comandamentul militar aliat de la Foggia. Avea misiunea de a cifra şi descifra mesajele care se transmiteau.

Compania lui Iuliu Maniu a fost de factură politică, dar în special spirituală. Alături de el, Corneliu Coposu reprezintă un mare exemplu de rezistenţă a conştiinţei politice româneşti în faţa pragmatismului oportunist.

Sfinxul din Bădăcin a fost un model desăvârşit pentru tânărul politician care îl elogia de câte ori avea ocazia: “om integru, mistic si moral”, “Alţi conducători pot simboliza fericirea, belşugul, umanitatea, optimismul, înţelepciunea.Maniu este legea! El reprezintă prin excelenţă şi mai presus de toate, legea dură. Singur. În mod strălucit şi desăvârşit(…)”⁴

Corneliu Coposu a reprezentat continuitatea unei tradiţii politice.

3.GÂNDIREA POLITICĂ

Corneliu Coposu face parte indiscutabil din galeria marilor personalităţi ale secolului XX, fiind a patra personalitate , în ordine cronologică care provenea din Ţara Silvaniei, după Simion Bărnuţiu, Gheorghe Pop de Băseşti şi Iuliu Maniu.

Crezul său politic a fost zămislit ca o trăsătură de caracter uşor de cuantificat şi care i-a străbătut viaţa de la un capăt la altul Rădăcinile se pot găsi în istoria Ardealului şi în jertfa patriotică a înaintaşilor săi.Într-o conferinţă, Corneliu Coposu mărturisea că:”Istoria Sălajului este un lanţ nesfârşit de oprimări, de sus în jos, de durere şi revoltă de jos în sus. Românii din Sălaj au trăit veacuri lungi şi grele numai din puterea amintirilor, din puterea credinţei şi a conştiinţei în dreptul lor nepieitor de stăpânire.”

Prin faptul că pe umerii săi au stat titanii unui popor, prin faptul că aceşti titani l-au lăsat moştenitor al unei nepreţuite comori ; Corneliu Coposu a trăit cu convingerea că are de îndeplinit o misiune, misiune lăsată testamentar de Iuliu Maniu. În perioada postdecembristă declara în ziarul “România Liberă”: “ De altfel, eu m-am abţinut de la candidatură tocmai pentru a mă putea preocupa de organizarea acestui partid.La ultima întâlnire pe care am avut-o cu fostul preşedinte al partidului, Iuliu Maniu(…) Întâlnirea a avut loc în închisoare, la Malmaison, unde eram amândoi deţinuţi în celule învecinate(…)- am primit de la Iuliu Maniu mandatul testamentar de a nu lăsa partidul să moară, de a continua cu orice riscuri şi cu orice sacrificii activitatea partidului, atâta timp cât era scos din funcţiune, în ilegalitate, şi în momentul oportun să reîntărim, în legalitate, continuitatea partidului. E un testament verbal pe care l-am păstrat cu sfinţenie în sufletul meu în toată această perioadă de timp.”⁵

Corneliu Coposu avea credinţa că fiecare partid avea obligaţia de a candida şi de a-şi pune în aplicare propriul program, şi , chiar dacă el nu dorea personal să fie activ într-o luptă politică, Seniorul reprezenta conştiinţa partidului PNŢCD acceptând compromisuri pe linie tactică şi de strategie, dar nu şi pe linie de principii.

Corneliu Coposu a fost cel sortit să-i reînveţe pe români ce înseamnă cu adevărat un partid politic , o linie politică coerentă şi morală şi pluralismul politic real.O veritabilă lecţie despre democraţie .Hotărârea şi demnitatea pe care le-a pus în jocul vieţii au fost întotdeauna câştigătoare , reuşind să îndeplinească legământul pe care i l-a făcut lui Maniu : a refăcut şi a impus în România PNŢCD, după mai bine de 40 de ani de la desfiinţarea sa de către regimul comunist. Datorită respectului imens faţă de Iuliu Maniu, gândirea politică a lui Corneliu Coposu s-a clădit pe temelia moralităţii şi a măsurii. Elementul etic trebuie să predomine şi în viaţa politică, iar a respecta propriile principii este o condiţie sine qua non a unui om care vrea să fie un om politic şi nu un politician.

Despre sensul politicii, el urma drumul Binelui Comun: esenţa sa materială( interesul general), elementele neutre care menţin stabilitatea societăţii - ordinea şi justiţia, cât şi sistemul de valori care asigură coeziunea comunităţii.Declaraţia lui Iuliu Maniu :”Solidaritatea naţională este suprema poruncă a zilelor noastre.”⁶ îşi avea ecoul în viziunea Seniorului : ” Evoluţia umană este condiţionată în modul cel mai direct de ambianţa care înconjoară omul. Mireasma întăritoare a mediului ambiental, tradiţia populară şi creştină se vor răspândi cu voluptate în fiinţa umană(…)Omul din România îşi deschide ochii în climatul şi peisajul românesc(…)”⁷

Viziunea unei lumi întregi sub aspectul Binelui Comun a reprezentat suflul progresist care a modificat raportul dintre putere şi autoritate . Puterea a rămas subordonată binelui comun, pe când autoritatea a fost pusă în lumină sub alte laturi: calitatea de a comunica şi capacitatea de influenţare. Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu au stăpânit ireproşabil “arta” comunicării , însă distantă de ceea ce azi numim „ interes de formare de imagine”. În ceea ce priveşte capacitatea de a influenţa, din punctul de vedere al istoricilor, activitatea PNŢCD este destul de bine cunoscută. Istoria a reţinut momentul când Corneliu Coposu a reuşit să blocheze încercările puterii criptocomuniste de a impune monopolul partidului-stat.

Astfel că Seniorul a adus PNŢCD-ul în prima linie de luptă pentru o democraţie adevărată în România.A devenit prin propria sa forţă o autoritate de necontestat a vieţii politice şi liderul moral al României.

Corneliu Coposu a fost mai mult decât un „purtător de cuvânt” al gândirii politice a lui Iuliu Maniu. El a continuat cu fermitate drumul deschis de marii înaintaşi, a ştiut să-l adapteze la realităţile ţării şi a dat o suflare proaspătă misiunii şi ţelului său.

“În fond nu e importantă persoana mea, e importantă ideea legată de activitatea mea. Dacă ideea triumfă,(…)apariţia sau dispariţia mea sunt secundare.Totul e să supravieţuiască o atitudine.”⁸

4.PERIOADA TOTALITARĂ

GUVERNUL ANTONESCU. Instalarea dictaturii antonesciene a fost primită de Maniu cu foarte mult reproş. La vremea aceea Corneliu Coposu era secretar politic permanent al lui Iuliu Maniu şi astfel la data de 2 septembrie 1940, când în Cluj aveau loc manifestaţiile împotriva Dictatului de la Viena şi împotriva lui Carol al II-lea, acesta a participat la întâlnirea clandestină de la Floreşti.

După ce Antonescu a primit mandatul de la Regele Mihai de a forma guvernul, lipsit de o bază politică, a făcut apel la partidele politice.Sigur că a fost refuzat de acestea . Corneliu Coposu mărturisea că , în condiţiile în care guvernarea avea o tendinţă de orientare pro-germană, atât PNŢ, cât şi PNL erau imposibil de încadrat într-o astfel de activitate. Mai mult decât atât generalul era în înţelegere cu legionarii şi se bucura de un prestigiu ridicat în rândurile lor.

Chiar dacă materializarea democraţiei se îndepărta , Corneliu Coposu a considerat apariţia pe scena politică a lui Antonescu ca fiind salvarea din faţa morţii: “Antonescu era un mare patriot; prezenţa lui în fruntea guvernului şi împrejurarea că se bucura de o stimă deosebită din partea lui Hitler, a ferit România de foarte multe necazuri.”⁹ Conform acestor confesiuni , Antonescu nu se baza doar pe tendinţa hitleristă, deoarece nu în puţine rânduri a avut întrevederi cu preşedintele partidului PNŢ, existând şi o ofertă formală din partea lui Antonescu de a prelua guvernarea, exasperat probabil de insuccesele de pe front.

Regimul refractar din România a avut o ascendenţă destul de lină , în primul rând datorită acţiunilor de represiune a oricărei forme de rebeliune din partea lui Antonescu, care era adeptul ordinii.Un astfel de gest a fost cel din 21.ianuarie.1941, când rebeliunea căpeteniilor legionare s-a soldat cu ridicarea lumpen-proletariatului bucureştean .În aceste clipe Corneliu Coposu a avut datoria să-l apere pe Iuliu Maniu, care se afla la Bucureşti.. De asemenea , Antonescu era un adept al onoarei militare, fapt care a dus la arestarea lui. El credea nemijlocit în atitudinea cavalerească a lui Hitler şi spera că acesta va accepta ieşirea României din război. Contrar credinţe sale, la 23 august 1944 regele Mihai avea să dea lovitura de stat împotriva Mareşalului; existase posibilitatea unei lovituri de stat împreună cu

COMUNISMUL. Partidul Comunist şi-a făcut intrarea exact în aceste momente, în primul rând prin faptul că au luat asupra lor păzirea lui Antonescu şi cu aceasta meritul loviturii de stat, iar în al doilea rând, apartenenţa lui în opoziţia unită imediat după evenimentele din 23 august.

Corneliu Coposu a intrat pentru prima oară în contact cu ideologia comunistă în timpul studiilor sale la Cluj, unde avea diferite discuţii în contradictoriu cu susţinătorii marxişti. Tânărul Coposu a avut curiozitatea să cunoască ideologia comunistă din interior, direct de la un activist interbelic. Profesorul de economie, Dumitru B. Ionescu, i-a pus la îndemână toată literatura comunistă pe care a considerat-o interesantă, dar având o ideologie incompletă. Doctrina marxist-leninistă greşea , după părerea lui Coposu, tocmai în punctele esenţiale ale organizării structurii economice, lăsând , de asemenea, în sarcina viitorului dezlegarea unor implicaţii mai grele, cărora doctrinarii nu le puteau găsi o soluţie. Corneliu Coposu a tratat comunismul ca pe un experiment ineficace şi de scurtă durată.

Din cauza politicii înguste pe care a susţinut-o comunismul, Seniorul a avut mult de suferit. Filosofia sa politică s-a delimitat de cele două sisteme care au făcut epocă, fascismul şi comunismul.La o vârstă apropiată victimelor ideologiei totalitariste, Corneliu Coposu va rămâne un democrat convins.Convingerile sale s-au hrănit cu seva idealurilor Revoluţiei de la 1848 şi a celor înscrise în Supplex Libellus Vallachorum, de aceea în multe din notele apărute în dosarul Corneliu Coposu din perioada ceauşiştă, se afirma menţinerea concepţiilor politice reacţionare ale fostelor partide reacţionare burghezo-moşiereşti şi a unei poziţii duşmănoase politicii comuniste şi statului.

Ideologia ţărănistă, implicit democratică, pe care a susţinut-o Corneliu Coposu cu fidelitate l-a dus în situaţia arestării sale în 14 iulie 1947.În această perioadă la putere se afla guvernul Petru Groza sub egida lui MS Mhai I de Hohenzollern-Sigmaringen.Arestat în acea de zi de sărbătoare naţională a Franţei, la sediul Partidului Naţional Ţărănesc, a fost condamnat pentru înaltă trădare a clasei muncitoare şi crimă împotriva reformelor sociale.

Primul punct al încarcerării lui a fost în subsolul sediului Ministerului de Interne( celula nr.12), unde a fost ţinut până în luna octombrie, când a fost mutat la Malmaison şi anchetat la Sediul Securităţii de la Snagov şi Malmaison. Ancheta urmărea pretinsele acţiuni de spionaj ale PNŢ, sau de exponenţii lui, pe lângă Misiunile militare engleză şi americană. În timpul acestor anchete Corneliu Coposu a aflat de aşa-numitele metode sovietice , care au fost experimentate şi pe el.Concomitent cu aceste anchete, Seniorul a avut ultima întrevedere cu Iuliu Maniu în închisoarea de la Malmaison. Disjuns în procesul lui Maniu , a fost trimis la închisoarea din Piteşti. „ De atunci încolo ,declara el într-un interviu al lui Vartan Arachelian, puşcăria mea s-a desfăşurat cam pe următorul itinerar: Ministerul de Interne, Piteşti, Jilava, Ministerul de Interne, Calea Plevnei- adică Malmaison, Uranus, din nou Piteşti, pe urmă de la Craiova la Ministerul de Interne, lagărul de la Midia, la Canal, Gherla.”¹⁰

În acest timp a fost trimis la judecată de trei ori fără a exista vreo bază sau învinuire penală concretă. Odată disjuns, i-a fost înscenat un al doilea proces legat de nişte documente din vremea când era secretar general adjunct,în care a fost, de asemenea disjuns.Condamnarea a fost posibilă prin apariţia articolului 193: „ Crimă împotriva clasei muncitoare şi a reformei sociale”, care permitea pedepsirea oricărui ins din ţară . Verdictul îl osândea pe viitorul preşedinte al PNŢCD la muncă silnică pe viaţă.

Până la internarea sa în închisoarea din Râmnicu-Sărat, Corneliu Coposu s-a dovedit „ un element deosebit de periculos”datorită faptului că se sustrăgea “sintezei stării de spirit” prin dibăcie şi stoicism, continuând opera distructivă din penitenciare prin activitatea de sabotaj.

În 1957 criminalul politic, Corneliu Coposu la puşcăria” izolării absolute” din Râmnicu-Sărat.Aici a trebuit să îndure un regim monocelular, în care deţinuţii deveneau doar cifre fără vreo legătură cu umanul. Politica acestei închisori era exterminarea prin dezumanizare.

La data ieşirii din arest în anul 1964, de la 114 kg pe care le avea , ajunsese la doar 51 de kg ; în această condiţie , Seniorul mărturisea: „ după ani de zile de înfometare deţinutul politic se spiritualizează(…)Era o senzaţie curioasă, aveam o uşurinţă nemaipomenită în versificaţie, o memorie proaspătă, care mă conducea pe firul amintirilor până la evenimente petrecute la vârsta de 2 ani.”¹¹ În anul ieşirii din închisoare , Corneliu Coposu a fost invitat de Gheorghe Gheoghiu-Dej să accepte un mare post juridic cu salarizare impresionantă , pe care l-a refuzat categoric.

La puţin timp de la punerea în libertate a lui Cornel Coposu , guvernul Gheorghe Gheorghiu- Dej a căzut, astfel că puterea i-a revenit lui Nicolae Ceauşescu. Securitatea, care a activat pe tot parcursul regimului comunist, l-a supravegheat îndeaproape încă din 1965.În arhiva Securităţii apar sute de documente, note despre filajele executate.E greu de precizat un număr de persoane, dar socotind echipele de filaj, interceptarea telefoanelor şi a corespondenţei, informatorii plătiţi şi cei ocazionali, anchetatorii, echipele de percheziţie şi ofiţerii care, deasupra tuturor acestora trăgeau concluzii şi stabileau măsuri, reiese că o mică armată s-a ocupat de Corneliu Coposu şi a trăit de pe urma lui .

În mod evident, Securitatea organiza o asemenea desfăşurare de forţe nu pentru a afla care sunt părerile foştilor deţinuţi politici( pe care le cunoşteau oricum), ci pentru a fi permanent la curent care este cercul lor de cunoştinţe , care dintre ei se întâlnesc şi de ce. În acelaşi timp,, filajele şi anchetările aveau şi un caracter de intimidare, pentru a descuraja orice tentativă de organizare, de acţiune, din partea foştilor deţinuţi politici. În cadrul acestor urmăriri Corneliu Coposu era urmărit sub diferite nume conspirative a căror semnificaţie o cunoşteau doar securiştii : într-o notă din iulie 1977 se vorbea despre el sub numele de „Călinescu”, într-o alta din mai 1979 –„Colţan”, iar în iulie 1987 apărea sub numele de “Utopicul”.

În timp , Seniorul a devenit un specialist al contrafilajelor, punându-i la încercare pe agenţi, aşa cum făcea şi în închisoare cu gardienii.Îi păcălea adeseori schimbând mijloacele de transport în comun şi să-şi studieze vecinii din trafic, preferând de multe ori transportul cu taxiul.

În 1974 au fost descoperite întâlniri clandestine ale membrilor vechiului partid PNŢ, care numărau nu mai mult de 20-25 de persoane. Timp de 2 ani s-a făcut o anchetă interminabilă, în care Corneliu Coposu şi ceilalţi foşti membrii au fost chemaţi zilnic la Securitate.S-a renunţat la aceste interogări în momentul în care au realizat că nu dispun de suficiente elemente, însă s-au executat în continuare filaje asupra lor.

La evenimentele din 22 decembrie 1989, Corneliu Coposu s-a aflat în stradă alături de familie şi de ”prietenii lui de vârstă înaintată”.A fost de faţă la spectacolul oribil al unor tineri căzuţi sub gloanţe, peste care veneau tancurile.S-a refugiat lângă Facultatea de Geologie, unde era un unghi mort. Din acest punct strategic Seniorul a observat neclintirea tinerilor în faţa gloanţelor şi refugierea celor mai în vârstă.Momentul acesta a reprezentat unul dintre cele mai veridice.

Într-unul din multele sale interviuri , Corneliu Coposu considera că doar iniţial s-a avut de-a face cu o revoluţie, restul fiind doar o înscenare ce nu avea nimic în comun cu revolta poporului român : ”Nu se poate contesta caracterul revoluţionar al manifestaţiilor din 17, începute la Timişoara, şi 22 decembrie, entuziasmul populaţiei şi pornirea absolut de neoprit cu care urmăreau răsturnarea comunismului.”¹²

Revoluţia a lăsat un gust amar atât pentru Coposu , cât şi pentru Occident- greşeala impardonabilă făcută prin înscenarea procesului şi modul în care au murit Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Petre Roman declara în cartea sa ”Libertatea ca datorii” despre evenimentul din 22 decembrie 1989:” La un moment dat a fost anunţată sosirea lui Corneliu Coposu.(…)”Să plece!” au strigat, aproape simultan, Bârlădeanu şi Iliescu.(…). Acum sunt convins că, exact în momentul acela, ceva din revoluţia română a luat o turnură greşită, al cărei preţ l-am plătit şi îl plătim şi azi.”¹³

5.MONARHIA ŞI COPOSU

Corneliu Coposu a simbolizat patriotismul luminat. Modelul său existenţial, Iuliu Maniu ca opozant al oricărei forme de dictatură, ca militant al unei democraţii adevărate şi creştine a fost unul din elementele principale care a susţinut viziunea radical anticomunistă a Seniorului.

Corneliu Coposu a cunoscut democraţia fragilă monarhistă din perioada interbelică, dictatura regală a Maiestăţii Sale Carol al II-lea, statul legionar cu tendinţe hitleriste şi nu în ultimul rând , regimul care le-a întrecut pe toate, comunismul. De asemenea a avut timpul necesar să observe democraţia ce încerca să se clădească după 1989 pe o bază comunistă.

Alături de Coposu, pe marginea sau în mijlocul evenimentelor de-a lungul a aproape un veac, s-a aflat Maiestatea Sa regele Mihai I Hohenzollern – Sigmaringen. Calitatea de vizionar a lui Corneliu Coposu i-a dat posibilitatea să vadă în regele Mihai I , omul care se va pune necondiţionat în slujba suflării române.

În perioada interbelică , cei 10 ani de domnie ai lui Carol al II-lea au însemnat o catastrofă pentru regimul monarhic din România, însă eşecul unui monarh nu i-a făcut pe Iuliu Maniu , şi ulterior pe Corneliu Coposu să lanseze acţiuni antimonarhice. Tot timpul Maniu a lovit în camarilă şi mai mult decât atât în ziua abdicării lui Carol al II-lea, a dat o proclamaţie în care-şi demonstra concepţia lui profund monarhică şi lealitatea pentru noul rege Mihai I. Fidel unei ideologii echilibrate a „omului integru, mistic şi moral”, Seniorul a urmat calea înaintaşului său sprijinindu-l pe regele Mihai I .

În multe inteviuri, mai ales în perioada postdecembristă, Corneliu Coposu afirma dorinţa monarhiei constituţionale, nu ca un principiu al ideologiei partidului ţărănesc şi implicit a celei maniste, ci ca o necesitate evidentă a poporului român, fiind singura formă ideală de dezvoltare.” (…) nu din sentimentalism sau porniri romanţate sunt adeptul restaurării monarhiei, ci pe baza unei convingeri pragmatice.”¹⁴ Cu această afirmaţie dovedea o gândire obiectivă şi dezinteresată: în România nu exista nimeni , într-adevăr, care să aibă vocaţia de a polariza încrederea şi simpatia opiniei publice, indispensabile pentru normalizarea situaţiei.

Însuşi MS Regele a declarat în numeroase rânduri disponibilitatea lui faţă de poporul român , în slujba căruia este gata să-şi pună toată forţa, prestigiul şi capacitatea, pentru a ajuta să se depăşească momentul de criză şi pentru a aduce ţara pe stadiul de normalitate.

Să nu se omită faptul că partidul PNŢCD este un partid de stânga. Asupra acestei probleme, Corneliu Coposu sublinia faptul „că e o prejudecată că tot ce e de stânga ar fi antimonarhic şi că o concepţie socialistă ar fi incompatibilă cu ideea monarhică”. De altfel, partide de tipul PNŢCD-ului sunt asimilate în Occident ca fiind de dreapta.

Întorcându-ne la cumpăna dintre monarhie şi comunism, este important să rămână în amintirea poporului român, modul violent în care Regele Mihai I a fost smuls de la conducere. La 30 decembrie 1947, Maiestatea Sa a fost silit să abdice.Comuniştii au anunţat abolirea monarhiei şi instaurarea unei republici populare, cu ordinul de expulzare al Regelui .

Din anul 1947 , conducătorului de drept constituţional , dar şi divin i s-a permis să revină în ţară tocmai la 3 ani de la căderea comunismului. Acest lucru relevă existenţa sâmburelui comunist în conducerea statului, cu toate că din 1989 se dorea atingerea democraţiei.

Seniorul l-a apărat neîncetat pe Regele Mihai de ostilităţile regimului Iliescu, dar şi de răutăţile unora din Opoziţie.S-a revoltat atunci când membrul PNL, Radu Câmpeanu, a propus candidatura la preşedinţie a Regelui şi a încheiat relaţiile diplomatice cu Cotroceniul şi implicit cu Ion Iliescu, în momentul în care acesta din urmă a afimat că: “domnul Coposu ar considera inoportună prezenţa Regelui Mihai de 1 decembrie 1993, la Alba Iulia.”¹⁵

În 1994 apărea în România Liberă o declaraţie fundamentală despre monarhie a lui Corneliu Coposu:” Eu vorbesc însă despre instituţie! Mie mi-e egal cum se numeşte monarhul.Eu pledez pentru o instituţie. (…) Monarhia Constituţională este indispensabilă şi singura pavăză a unui regim democratic în România.”¹⁶

6.IDEALUL INTEGRĂRII ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Calea României spre adevărata libertate a venit înainte de căderea regimului comunist din decembrie 1989 şi, de asemenea, a venit o dată cu Corneliu Coposu, mai exact în anul 1987 când având securitatea pe urmele lui , a reuşit să se întâlnească cu Jean Marie Daillet. Cu toate că acesta era fost deputat şi fost ambasabor , pe Seniorul român îl interesa faptul că el se afla în România în calitate de Vicepreşedinte al Internaţionalei Creştin Democrate.

Astfel că din data de 6 februarie 1987 începea epopeea integrării României în renumita Uniune Europeană prin prisma partidului PNŢ-CD. Acest moment rămâne astfel întipărit în istorie pentru că a creat două drumuri strâns legate între ele: drumul către „grădina” protectoare a Uniunii şi cel de-al doilea- un nou partid, un nou ideal , o nouă mână hotărâtă de luptă, o nouă armă opozantă comunismului. Discuţiile celor două personalităţi despre situaţia politică din ţară accentuându-se asupra rolului jucat de Partidul Naţional Ţărănesc , care continua să dea mari bătăi de cap comuniştilor , au degenerat într-o latură creatoare, dând naştere fuziunii cu ideologia creştin-democrată şi a aderării partidului în Internaţionala Creştin Democrată Europeană cu rugămintea ca aceasta să nu fie făcută publică decât atunci când condiţiile din România vor fi favorabile.

După cum însuşi domnul Coposu afirma într-un interviu, semnificaţia primirii PNŢCD-ului în Uniunea Europeană Creştin Democrată a fost în primul rând faptul că partidul, care în perioada comunistă pierduse în jur de 200.000 de membrii, a reuşit prin tratativele din 6 februarie '87 şi cele din 1991 să fie integrat astfel în ''uniunea care va domina lumea sfârşitului de mileniu''. Pasul făcut de acest partid are o foarte mare însemnătate , deoarece nu a avut consecinţă doar prestigiul câştigat, ci şi eliberarea de sub jugul comunist , care ar fi putut conduce la afundarea într-o relaţie păguboasă şi fără viitor cu comunitatea statelor sovietice.

Legalizarea hotărârilor luate de PNŢCD şi Uniunea Europeană s-a făcut în data de 8 ianuarie 1990 odată cu reînfiinţarea oficială a Partidului Naţional Ţărănesc- Creştin Democrat, al cărui preşedinte a fost ales Corneliu Coposu.Un astfel de eveniment avea să-l facă pe noul preşedinte al partidului ţărănesc să-şi continue tratativele cu Uniunea şi, de asemenea , propaganda românească pe o scena politică deschisă participând la numeroase turnee, congrese, consilii şi interviuri despre integrarea României în Uniunea Europeană. Lungul şir de apariţii politice sub o astfel de poziţie a avut ca început participarea în iunie 1990 la Congresul Internaţional al Partidelor Creştin -Democrate de la Luxemburg unde lansa pentru prima oară ideea unificării forţelor de opoziţie din România.

În expozeul său din cadrul şedinţelor de partid din anul 1991, mai exact din 23 februarie, Corneliu Coposu , în calitate de preşedinte al acestuia , explica fervent viziunea sa asupra politicii externe, care reprezenta de fapt crezul ideologic al PNŢCD-ului.Expunea primordialitatea partidului cu privire la militarea pentru reintegrarea în Europa, de care am fost despărţiţi prin cei 43 de ani de dictatură comunistă care a promovat izolarea determinată de ''cortina de fier'' şi astfel recunoştea că Partidul Naţional Ţărănist - Creştin Democrat a fost pionierul legăturilor cu Occidentul , reuşind să reînnoade legăturile politice strânse cu partidele democratice din Occident: a pătruns în Europa înaintea Guvernului Român, a creat înţelegeri cu partidele creştin-democrate din Europa ( Franţa, Germania, Italia- mai 1990 ; Grecia-iunie1990 ; Ungaria- noiembrie 1990 etc.), din America de Sud, din Asia şi chiar din Africa.În ceea ce priveşte relaţiile partidului cu guvernele străine, în cadrul acestora a reuşit să reabiliteze imaginea ţării deteriorată de erorile grave ale puterii politice.

Cu toate acestea, cu toată îmbunătăţirea relaţiilor cu Apusul, domnul Coposu îl anunţa într-o scrisoare relativ intimă, din data de 3 mai 1991 pe Christian Fulger că '' nu era îngăduit calendarul conferinţelor IDC si UEDE"¹⁷ de către demnitarii de la Bruxelles , dar că se hotărâse perioada congresului PNŢCD. Câteva zile mai tarziu apare în presă un fragment din cuvântul lui Corneliu Coposu de la Ploieşti din data 31 mai 1991. Printre multe altele Seniorul afirma că în politica externă a hotărât calea tradiţională alături de alte state şi guverne care vor asigura României ''integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa ţării''. Cu toate că se afla într-o situaţie gravă din punct de vedere economic ţara era sistematic introdusă în politica europeană.

Anul 1992 va fi un an plin pentru domnul Coposu pentru că din primavara porneşte într-un turneu de prezentare a lui Emil Constantinescu, candidatul creştin democraţilor la Preşedinţie în ţările apusene (Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa, Germania şi Marea Britanie) fiind oprit pentru scurt timp de operaţia suferită în Germania şi continuându-şi activitatea politică prin participarea la Convenţia Partidului Republican din SUA ,aducând de acolo păreri favorabile pentru economia românească şi a democraţiei.

Datorită sârguinţelor Seniorului , atât în perioada comunistă cât mai ales în cea postdecembristă, în privinţa propagandei şi tratativelor cu statele occidentale şi mai ales cu Uniunea Europeană, anul 1993 avea să devină un an de glorie pentru România, datorită câştigurilor pe plan internaţional. Astfel că la 1 februarie se semnează contractul de asociere cu Uniunea Europeană de către guvernul Văcăroiu, urmând ca la 4 octombrie 1993 să se hotărască intrarea în Consiliul Europei; ambele evenimente aducând România în organismele europene.

Urmărind asocierea cu Uniunea Europeană , diferite guvene occidentale il invită pe Corneliu Coposu la întâlniri politice.Astfel că între 20 iulie - 5 august 1993 acesta va desfăşura un turneu european (Austria, Germania, Elveţia) invitat de Partidul Popular Austriac, Partidul Creştin Social Bavarez şi Partidul Creştin Democrat din Elveţia.În cadrul acestor vizite, Seniorul nu va ezita să susţină interesele României de a intra în Comunitatea Europeană, în Consiliul Europei reuşind astfel să rupă promisiunile parlamentarilor din ţările pe care le vizitase conform cărora vor sprijini cererile româneşti. Reticenţele de care au dat dovadă parlamentarii au fost ameliorate cu argumente morale , convingându-i că România trebuie să fie ajutată să îndeplinească , la standard european , clauzele obligatorii încadrării ei în consiliu.

Veşnic neobositul Corneliu Coposu va pleca din 24 ianuarie 1994 într-un turneu european, de data aceasta având în urma sa o delegaţie PNŢ-CD, pentru întâlniri cu Partidul Popular Austriac, cel Bavarez şi cel Elveţian. Următoarele vizite ale sale în acest an 1994, în ţările străine occidentale vor fi strict în domeniul medical:astfel că în luna iulie după o suită de viroze respiratorii va fi operat în Germania pentru scoaterea unei pungi de puroi la plămânul drept; în luna octombrie se declanşează Zona Zoster la mâna dreaptă. Va reuşi să ajungă în ţară abia la sfarşitul lui noiembrie 1994 după 4 luni de tratament medical în Germania.

Negând gravitatea stării sale de sănătate, Corneliu Coposu se va afla în „teatrul de operaţiune” politic până în momentul morţii sale reuşind să facă din 1995, anul în care ar fi trebuit să se îngrijească de sănătatea sa , o imensă foaie testamentară: în februarie efectueaza un ultim turneu american , în cadrul căruia participă la întâlniri cu preşedintele S.U.A. şi un număr mare de congresmani, dar şi personalităţi europene ; pe data de 13 martie întorcându-se în ţară anunta că prim-ministrul landului Saxoniei, dl. Bidenkoff, i-a promis un program de ajutorare a economiei româneşti, între 8-22 iunie este invitat în vizită în Bavaria, urmând ca în august să realizeze o serie de întâlniri politice cu lideri creştin-democraţi din landurile Bavaria.

Ca ultim cuvânt, în faţa lui Dumnezeu se poate spune că Seniorul, şi-a întărit relaţia cu Biserica şi cu Dumnezeu după discuţia avută cu Patriarhul României despre care a declarat că „ s-a mirat de bucuria fruntaşilor Uniunii Europene Creştin- Democrate(…), pentru prezenţa partidelor din ţările ortodoxe”.¹⁸

7.ACTIVITATEA POLITICĂ DUPĂ 1989

Odată cu revoluţia, mai exact încă de la data de 21 decembrie 1989 gândul lui Corneliu Coposu a fost acela ca provizoratul să se sfârşească mai repede şi să se treacă la convocarea Congresului partidului pentru a-şi alege după 65 de ani , o conducere perfect democratică.

După propria mărturisire , întrebat fiind de Vartan Arachelian despre activitatea partidului în imediata apropiere a evenimentelor din 1989, Corneliu Coposu recunoştea că în noaptea de 22 spre 23 decembrie formulase Proclamaţia reintrării în legalitate, prin supravieţuitorii holocaustului comunist.

La data de 8 ianuarie 1990, Tribunalul Municipiului Bucureşti înregistra prima cerere de înscriere a unui partid, aceea a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, noua titulatură a PNŢ-ului, care aderase în perioada activării ilegale la Internaţionala Creştin Democrată. În cadrul primului Congres al partidului, ţinut la 27 septembrie 1991, preşedinte al acestuia a fost numit Corneliu Coposu. Congresul formula pentru prima oară într-un cadru legal principiile călăuzitoare şi motiva inovaţia adusă prin introducerea principiului democraţiei întărit de conceptul moralei creştine.

Alegerile care se doreau cât mai curând , au creat în 28-29 ianuarie 1990 mitinguri în Piaţa Victoriei , ca urmare a deciziei FSN de a participa în lupta pentru guvernare şi care au degenerat odată cu apariţia simpatizanţilor FSN-işti, care îl vor ataca cu injurii pe Corneliu Coposu.

Activitatea politică a Seniorului va fi trasată pe un drum bine delimitat. Ultimii 5 ani ai vietii , şi-i va dărui în totalitate luptei împotriva guvernării defectuoase ce se instalase la putere după ’89. Domnul Coposu a fost în numeroase rânduri calomniat de către fostul comunist şi primul preşedinte democrat, Ion Iliescu: în 4 ianuarie 1993, acesta îl acuza că ar fi furnizat Statelor Unite argumente împotriva acordării naţiunii celei mai favorizate, în decembrie 1994 acesta susţine în faţa Comisiei parlamentare de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989 că o delegaţie PNŢCD s-a prezentat din primele zile ale revoluţiei la Ambasada URSS. Pentru toate aceste injurii, Corneliu Coposu va aştepta zadarnic scuzele pe care le pretase la auzul lor. De altfel, Ion Iliescu nu este singurul care face astfel de afirmaţii. Seniorul a trebuit să ţină piept în perioada postdecembristă unor acuzaţii emise de Adrian Păunescu, conform cărora liderul PNŢCD a fost informator al Securităţii după eliberarea sa din închisoare. Virgil Măgureanu, directorul SRI, va dezminţi acest lucru, arătând că este vorba de declaraţii care erau obligatorii pentru foştii deţinuţi politici şi care nu conţineau informaţii de natură să aducă prejudicii vreunei persoane.

Pe lângă conflictele interne la care a trebuit să ia parte, Corneliu Coposu s-a bazat pe doctrina progresistă şi cu puternice tendinţe occidentale pe care a militat-o. În viziunea sa, „România este spaţiul geopolitic cheie , de care depinde pacea din sud-estul Europei şi din Balcani.”¹⁹ Liderul ţărănist a arătat cu orice ocazie românilor,necesitatea existenţei Alianţei Nord-Atlantice şi valabilitatea principiului care stă la baza constituirii NATO: apărarea democraţiei; iar americanilor sau în principal Occidentului diferenţa României faţă de celelalte state foste comuniste.

În mai 1995 , Ministerul Afacerilor de Externe francez i-a trimis lui Corneliu Coposu documentul oficial prin care este anunţat că preşedintele Republicii Franceze i-a oferit gradul de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de onoare, cea mai înaltă distincţie a ţării prietene.

Omagiul care i-ar fi putut fi adus înaintea morţii pe care o simţea că vine, este împlinit pe 6 octombrie 1995 , când este decorat de către Bernard Boyer, ambasadorul Franţei la Bucureşti, cu „Legiunea de Onoare”, în gradul de ofiţer, în spatele acestei distincţii răsunând adevărul: „(…)n-aţi avut nevoie de aceste titluri pentru a vă face un nume recunoscut şi respectat pretutindeni(…) Într-o zi fără a-l cauta, aţi întalnit destinul, sub o formă pe care o îmbracă frecvent istoria(…) Graţie dumneavoastră , graţie câtorva oameni, România de azi e o Românie liberă şi toţi românii, oriunde ar fi ei şi orice ar fi făcut, se recunosc în dumneavoastră”²⁰.

A murit la 11 noiembrie 1995. A murit erou. A murit la finalul epopeii românesti , reuşind să vadă rezultatul asemenea unui vizionar: cererea oficială de aderare la Uniunea Europeană a României a fost înaintata la 22 iunie 1995 , odată cu Strategia Naţională de Pregătire a Aderării României la UE- rezultatul unei munci asidue si loiale.

8.MOARTEA “REGELUI OPOZIŢIEI”

Sâmbătă.11 noiembrie. Ora 9.40. Corneliu Coposu a murit. Cu toate eforturile terapeutice din Secţia de reanimare a Spitalului Universitar Bucureşti, unde se afla internat, preşedintele PNŢCD Corneliu Coposu s-a stins din viaţă.Liderul de necontestat al Opoziţiei , omul atât de muncit de încercările luptei sale de o viaţă a primit odihna veşnică.

În ultimele două săptămâni de viaţă, asemenea intregii existenţe, s-a împotrivit legilor fireşti, căutând cu încrâncenare să învingă destinul. A luptat cu raţiunea comună, dar a pierdut pe plan biologic. Cu toate acestea a rămas un învingător pe plan moral.

La 14 ani de la moartea lui Corneliu Coposu, acesta a devenit un mesaj şi un testament. Zilele lungi de suferinţă în spital nu au fost fără sens. Răgazul lor a însemnat pentru mulţi aflarea adevărului despre Senior.

Înainte de a fi simbol, a fost om. El nu a avut nevoie să fie sacralizat. ”Modestia lui intrinsecă, spiritul discursului său politic, inteligenţa cu care răspundea adversarilor, fac din Corneliu Coposu un model viu şi nu un idol intangibil.”²¹

În viaţa politică , în ultima jumătate de secol, acesta a adus, prin exemplul său, o contribuţie imensă la formarea spiritului civic românesc. A reprezentat modelul de fermitate şi consegvenţă în afirmarea şi apărarea unor principii fundamentale de democraţie, legalitate şi moralitate publică.A fost factorul unităţii opoziţiei dupa 1989.

Coposu nu a murit.A plecat puţin către eternitate, o eternitate a Istoriei noastre naţionale, alături de fraţii săi întru credinţă şi destin: Maniu, Mihalache, heraldul „Hossu” şi mulţi alţii.

Despre o personalitate istorică – Corneliu Coposu a fost şi este o personalitate istorică- nu se va putea vorbi decât dintr-o perspectivă istorică.Este, de altfel, şi cel mai îndreptăţit omagiu ce i se poate aduce.”Şi azi, şi mâine în istoria politică a României moderne.”²²

"Cred ca pentru tanara generatie de azi care este maturitatea generatiei anului 2000, cel mai important lucru pentru a intelege trecutul, este sa i se ofere pilda unui prezent mai bun. In ceea ce priveste toleranta pentru viitor, asta ne obliga sa intelegem ca modelul societatii romanesti este modelul comun al tuturor. Ca suntem romani, ca suntem unguri, ca suntem greco-catolici, ca suntem ortodocsi, suntem cu totii in aceeasi Tara. Traim cu totii acelasi destin si, doar cei care vor sa ne dezbine, abia aceia sunt adevaratii tradatori. Iar iertarea, ca este tradare de sine, ca este tradare de neam, este un semn de intoleranta."
Corneliu Coposu

• 1 Rădulescu, Mihai Sorin, Genealogii, Editura Albatros, Bucureşti,1999, p.74
• 2 Ivan, Dorin, Corneliu Coposu, un stoic contemporan, Editura Omega, Buzău, 2009, p.16-17
• 3 Ivan, Dorin, Corneliu Coposu, un stoic contemporan, EdituraOmega, 2009, p.17
• 4 Ivan, Dorin, Corneliu coposu, un stoic contemporan, Editura Omaga, 2009, p.26
• 5 Mărculescu, Florin-Gabriel, Am primit de la Iuliu Maniu mandatul testamentar de a nu lăsa partidul să moară, în România Liberă, 12.Septembrie.1991
• 6 Ţepelea, Gabriel, Corneliu Coposu în faţa istoriei, Metropol, 1996, pag.401
• 7 Ţepelea, Gabriel, Corneliu Coposu în faţa istoriei, Metropol, 1996, p.401
• 8 Dreptatea,Ediţie specială, 14. Noiembrie.1995
• 9 Arachelian, Vartan, Mărturisiri- Corneliu Coposu, Editura Hmanitas, 1996, pag.67
• 10 Arachelian, Vartan, Mărturisiri- Corneliu Coposu, Editura Hmanitas, 1996, p.125
• 11 Arachelian, Vartan, Mărturisiri- Corneliu Coposu, Editura Hmanitas, 1996, p.146
• 12 Idem, p. 157
• 13 Roman, Petre, Libertatea ca datorii, Editura Dacia-Cluj, 1994
• 14 Ţepelea, Gabriel, Corneliu Coposu în faţa istoriei, Metropol, 1996, p. 175
• 15 Fundaţia Corneliu Coposu, Corneliu Coposu, monarhist până la moarte, http://www.corneliu-coposu.ro/articol/index.php/1359_corneliu_coposu_monarhist_pana_la_moarte/
• 16 Ţepelea, Gabriel, Corneliu Coposu în faţa istoriei, Metropol, 1996, p.201
• 17 Coposu, Corneliu, Scrisoare către Chirstian Fulger,3. Mai. 1991
• 18 Zarojanu, Tudor Călin, Viaţa lui Corneliu Coposu, Editura Maşina de scris, 1996, p.189
• 19 Ţepelea, Gabriel, Corneliu Coposu în faţa istoriei, Metropol, 1996, p.167
• 20 Alocuţiunea domnului ambasador Bernand Boyer, 6. Octombrie. 1995
• 21 Ţepelea, Gabriel, Corneliu Coposu în faţa istoriei, Metropol, 1996
• 22 idem, p.379

SUMAR

„Un lider este un negustor de speranţe”( Napoleon Bonaparte)

Nici şef de stat, nici ministru, nici comandant al armatei, nici academician şi nici măcar ambasador, Corneliu Coposu nu a avut nevoie de toate aceste titluri pentru a-şi face un nume recunoscut şi respectat Corneliu Coposu a spus „Nu!”- nu comunismului şi înjosirii fiinţei umane, nu unui crez păgân ce nu-i reprezenta pe români.

Într- o atmosferă ce emana o profundă credinţă politico-misticistă şi patriotică, în satul Bobota din Ţara Sălajului , piatra de hotar care străjuie graniţele dinspre apus ale neamului; se năştea la 20 mai 1914, Corneliu Coposu. Apariţia sa în lume avea să dezvăluie că o fărâmă din destinul unor generaţii întregi va marca poporul român printr-un spirit nobil.

Astfel, Corneliu Coposu cobora prin mama sa din vechi familii nobile româneşti din nordul Ardealului , care îmbrăţişaseră greco - catolicismul şi un militant din tată-n fiu, cu rădăcini civice de mai bine de un secol. În fiinţa sa s-au sincretizat patriotismul luminat al lui Gheorghe Pop de Băseşti, tăria neclintită a lui Simion Bărnuţiu, integritatea lui Iuliu Maniu şi memoria unor eroi români.

Având pe umeri povara unor strămoşi patrioţi, apariţia lui Corneliu Coposu pe scena politică nu a fost deloc întâmplătoare. Seniorul a fost crescut în mijlocul Partidului Naţional Român, tatăl său fiind socotit unul dintre fruntaşii partidului, deputat la Marea Adunare de la Alba-Iulia din 1918. Pentru că sub ochii lui de copil aveau loc discuţiile dintre tatăl lui şi Iuliu Maniu, în jurul vârstei de 14-15 ani devenise un înflăcărat luptător în Partidul Naţional.

În perioada studenţiei , a ajuns preşedintele studenţilor democraţi la Universitatea din Cluj şi membru al redacţiei ziarului „România Nouă”. Sub pavăza aceasta care milita democraţia. Corneliu Coposu s-a afirmat ca polemist inspirat în lupta cu dreapta alimentată de conjunctura internaţională. Încă din această perioadă, Coposu era „agrăit” de preşedintele PNŢ-ului, Iuliu Maniu.

Remarcat pentru vocaţia sa de personalitate politică şi interesat de un exemplu superior pe care nu dorea să-l scape, Corneliu Coposu a devenit secretarul politic al Sfinxului din Bădăcin între 1936-1946, iar din 1947 secretar general adjunct al partidului şi al delegaţiei permanente.În calitate de secretar politic, l-a însoţit pe Iuliu Maniu la întrevederile purtate cu Regele Mihai, diplomaţii occidentali, Ministerul de Externe şi conducătorii partidelor antihitleriste.A avut misiunea de a redacta memoriile iniţiate de ilustrul bărbat de stat , a cifrat şi descifrat telegramele trimise şi cele primite de la Liverpool, Cairo şi Stockholm din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prin care se negocia ieşirea României din război. Între anii 1943-1944, a organizat întâlnirile secrete dintre Maniu şi Lucreţiu Pătrăşcanu. O contribuţie de seamă a lui Corneliu Coposu în perioada precomunistă a constat în transcrierea şi ordonarea “Arhivei Iuliu Maniu” dintre anii 1934-1940; ce a fost recuperată şi inclusă în volumul „Iuliu Maniu în faţa istoriei”.

După „Afacerea Tămădău”, Corneliu Coposu a fost arestat la 14 iulie 1947 şi condamnat la muncă silnică pe viaţă. Se împotrivise stalinismului. Rezultatul acestui moment a fost o detenţie de 8 ani fără nici un proces, iar după- încă 7 ani, deoarece România adoptase articolul 193, ce avea titlul „Crimă împotriva clasei muncitoare şi a reformei sociale.”

La arestare a fost dus în subsolul Ministerului de Interne şi “cazat” în “garsoniera nr.12”. I-au fost aplicate metodele sovietice: de bătaie la tălpi, bătaie cu capul de zid, electrocutarea şi manejul. Până în 1957 , când este internat la Râmnicu-Sărat, a fost plimbat prin toate puşcăriile din ţară: Ministerul de Interne, Piteşti , Jilava, Malmaison, Uranus, Craiova, Midia şi Gherla. În toate aceste închisori a fost temut pentru faptul că se folosea de sabotaj pentru a-şi continua misiunea de propagare a ideilor democratice în perioada comunistă.

Perioada detenţiei la Râmnicu-Sărat a fost cea mai dură, fiind totodată o închisoare experimentală a metodei asasinării lente - exterminarea prin dezumanizare. Timp de 8 ani nu a rostit nici măcar un cuvânt. Singura metodă de comunicare între deţinuţi era alfabetul Morse prin bătăi sau tuse.

La ieşirea din închisoare, în 1964, Corneliu Coposu ajunsese la 51 de kg de la cele 114 pe care le avusese la arestare şi avea dificultăţi în vorbire. Însă eliberarea din arest , nu însemna libertate deplină. Securitatea care a activat pe tot parcursul regimului comunist la supravegheat îndeaproape, din anul 1965 şi până la căderea comunismului fiind percheziţionat de nu mai puţin 27 de ori. Ultima arestare a fost la 12 decembrie 1989, dar care n-a durat decât 3 zile.

Corneliu Coposu n-a capitulat în faţa deselor anchetări şi perchezitii, reuşind să înscrie în 1987, Partidul Naţional Ţărănesc în Uniunea Creştin Democrată.. Participant la Revoluţie a găsit oportunitatea introducerii partidului PNŢCD în caracterul său legal. Pentru stăruinţa credincioasă în viitorul partidului, pentru promovarea neîncetată a acestuia , Corneliu Coposu primeşte titlul de preşedinte al partidului pentru prima oară în 8. ianuarie .1990.

Perioada postdecembristă a însemnat o activitate neobosită şi neîntreruptă a Seniorului atât în politica internă şi în organizarea partidului, cât şi în politica externă. În interiorul ţării a dezvoltat PNŢCD-ul ca pe un partid de opoziţie, refuzând să intre la guvernare când avea această posibilitate, creând în partid tendinţa pentru o democraţie adevărată, morală creştină, patriotism luminat şi dreptate socială.

În Occident a câştigat imaginea de„ LE SEUL REPRESENTANT DE LA VRAIE DEMOCRATIE EN ROUMANIE”. A dus tratative continue cu Franţa, Marea Britanie, Elveţia , Germania şi Italia. A încercat să-i convingă pe democraţii americani şi pe cei europeni de valoarea României. Coposu nu a căutat să ascundă faţa întunecată a propriei ţări, el i-a fost loial şi sincer. Suspiciunea prin care era văzută România, a dorit să dispară. Viziunea sa cuprindea alianţe fireşti pentru consolidarea legăturilor cu Occidentul; întărirea poziţiei în cadrul NATO şi solicitarea intrării sub umbrela protectoare a Occidentului pentru asigurarea garanţiei dezideratelor româneşti:integritatea, independenţă şi suveranitatea.

Gândirea sa politică a fost zămislită ca o trăsătură de caracter şi întărită de exemplul lui Iuliu Maniu. Integritatea, moralitatea şi misticismul prezent în spiritul lui Maniu l-au posedat şi pe Corneliu Coposu. El a înţeles necesitatea continuităţii unei ideologii şi şi-a asumat-o ca pe o misiune existenţială. A fost verticalitatea încarnată, reuşind să scape din torturile regimului comunist fără a avea credinţa amputată. Mai mult decât atât , în perioada detenţiei crezul lui politic s-a amplificat şi a ieşit de acolo cu un mare avânt spre atingerea unui ţel ideal- România democrată.

Chiar dacă Seniorul a învins timpul, chiar dacă a fost de faţă la naşterea a patru regimuri politice diferite, el a rămas loial regelui său. Corneliu Coposu a fost monarhist. Ataşamentul faţă de Regele Mihai şi convingerea că monarhia constituţională reprezintă soluţia pentru renaşterea ţării fac parte integrantă din Testamentul moral şi politic al Seniorului.

Aproape de finalul vieţii sale, Corneliu Coposu a fost decorat de către Ministerul Afacerilor de Externe din Franţa cu gradul de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de onoare. A fost un titlul îndreptăţit, pentru el un omagiu adus poporului român.

Seniorul s-a stins din viaţă la puţin timp de la primirea decoraţiei, însă a reuşit să vadă o fărâmă din rezultatul muncii sale: înaintarea cererii oficiale a României de aderare la Uniunea Europeană.

La moartea Seniorului, Regele Mihai îl numea cu mândrie , un reper şi un simbol de necontestat al valorilor neamului românesc. Activitatea sa în viaţa publică a reprezentat coloana vertebrală care a dorit salvarea ţării din impas. Corneliu Coposu a fost imaginea vie a consecvenţei, vericalităţii şi demnităţii.A fost un incontestabil adversar prin grai , prin scris a tuturor formelor de opresiune.

„Preşedintele moral al României a plecat puţin dintre noi.Ne-a lăsat însă o mare moştenire:Speranţa.”( Ion Andrei- primul şi ultimul şef de cabinet al preşedintelui C. Coposu)

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Abraham, Florin- România de la comunism la capitalism, Editura Tritonic, 2006
2. Alexandrescu, Doina- Corneliu coposu, convorbiri, Editura Anastasia, 1996
3. Alocuţiunea domnului Bernand Boyer
4. Arachelian, Vartan- Mărturisiri- Corneliu Coposu, Editura Humanitas, 1996
5. Colaborararea lui Corneliu Coposu cu Securitatea în viziunea Securităţii însăşi, Adevărul, Luni, 17.Iulie.1995
6. Coposu, Corneliu
   • Cuvântarea lui Corneliu Coposu la Comitetul de conducere, 3.Septembrie.1995
   • Expozeul domnului Corneliu Coposu, Preş. PNŢCD, la sediul conducerii de partid, 23. Februarie. 991
   • Semnele Timpului, Editura de Vest, 1997
7. Discursul susţinut de domnul Corneliu Coposu la ambasada Franţei la Bucureşti cu ocazia decernării ordinului naţional al legiunii de onoare în grad de ofiţer, 6 Octombrie.1995.
8. Ghia, Dinu- Binele Comun, element central al liniei politice Maniu, Mihalache, Coposu
9. Groza, Pompei Ioan- Corneliu Coposu- o viaţă pentru o idee, PNŢCD, Direcţia de propagandă, Bucureşti, 1991
10. Iordache, Roxana- Domnului Coposu i se va conferi Legiunea de Onoare, gradul de Ofiţer, Romania liberă
11. Ivan, Dorin- Corneliu Coposu, un stoic contemporan, Editura Omega, Buzău, 2009
12. Mandat testamentar, România Liberă, 12. Septembrie. 1991
13. Marino, Adrian- Un mare exemplu, Cotidianul, 13 .Noiembrie. 1995
14. Mărculescu, Florin- Gabriel- Am primit de la Iuliu Maniu mandatul testamentar de a nu lăsa partidul să moară, România Liberă, 12. Septembrie.1991
15. Nahoi, Ovidiu- Coposu nu a fost omul Securităţii, Ultimul Cuvânt, Marţi, 12. Aprilie.1994
16. Notă,20. Octombrie.1980, Arhiva Securităţii
17. Notă de stadiu, 20.Iulie.1987, Arhiva Securităţii
18. Pop, Marin- Contribuţia familiei Coposu la viaţa culturală a Ţării Silvaniei, Muzeul Judeţean de Istorie si Artă, Zalău
19. Rădulescu, Mihai Sorin- Genealogii, Editura Albatros,1999
20. Zarojanu, Tudor Călin- Viaţa lui Corneliu Coposu, Editura Maşina de scris, 1996