Gheorghe Enoiu, fost colonel de Securitate şi director al Direcţiei de anchete penale între anii 1963 şi 1967, s-a născut la 4 noiembrie 1927 în satul Măniceşti, comuna Băiculeşti, judeţul Argeş. În 1942, după absolvirea şcolii primare în comuna natală, se angajează ucenic la Tipografia CFR Filaret din Bucureşti, unde va lucra până în 1949. Gheorghe Enoiu a intrat în Securitate la 1 august 1949, în urma absolvirii, între primii 10, a unui curs de patru luni la „Şcoala profesională a DGSP”.
După absolvirea acestei şcoli, a fost încadrat în Direcţia de anchete penale a Securităţii, unde a deţinut succesiv, până în 1967, funcţiile de lucrător operativ (anchetator), şef Birou, locţiitor şef Serviciu, şef Serviciu, locţiitor director al Direcţiei anchete penale şi director al acestei direcţii. Încă din primii ani de activitate, ca urmare a rezultatelor obţinute în anchete, a primit funcţii de control şi de îndrumare a activităţii anchetatorilor în „problema Culte”, atât din direcţia centrală, cât şi din direcţiile regionale.
Ca ofiţer de securitate a participat la ancheta loturilor Vasile Luca, a „reeducatorilor” de la Piteşti, a „elementelor contrarevoluţionare” arestate după protestele stârnite în România de revoluţia maghiară din octombrie 1956, precum şi a celor implicaţi în Jaful Băncii de Stat a RPR din iunie 1959, foşti membri PCR din ilegalitate. Totodată, Gheorghe Enoiu, aşa cum el însuşi menţionează într-un raport din 28 noiembrie 1967 către Preşedintele Consiliului Securităţii Statului, a contribuit la „lichidarea şi anchetarea” principalelor „bande teroriste”, adică a mai multor grupuri de partizani din prima decadă a comunismului românesc: Arsenescu şi Purnichi în Piteşti, Capotă şi Şuman în Cluj, Motrescu – Vatamaniuc în Suceava, etc.
Gheorghe Enoiu a fost principalul anchetator al studenţilor arestaţi în perioada 1956-1957. Metoda lui favorită de anchetă era lovirea deţinuţilor cu pumnii şi picioarele, mai ales în cap, până când aceştia recunoşteau faptele ce le erau imputate. În timpul anchetelor, Enoiu obişnuia să se înfăşoare într-un cearceaf pentru a nu se murdări de sângele victimelor. Referitor la ancheta lotului Vasile Luca, acesta menţionează în Raportul citat mai sus că în august 1952 „în baza ordinului generalului mr. Mazuru, col. Butyka Francisc şi cu participarea lor şi a noastră a anchetatorilor mulţi dintre cei arestaţi au fost bătuţi crunt. Ni s-a spus că este dispoziţie dela conducere să se ia aceste măsuri fără să ni se indice de la cine. Ministru era tovarăşul Drăghici, adjunct tov. Pintilie [subl. în original]”. Paul Goma menţionează că în perioada noiembrie – decembrie 1956, studenţii arestaţi în urma revoluţiei maghiare din octombrie 1956 au fost torturaţi personal de către Gheorghe Enoiu, iar pe unul dintre colegii lui de facultate, Negrea Ştefan, „l-a bătut în cap, în cap, în cap, până a înnebunit şi s-a spânzurat, la Gherla”. I. D. Sârbu, anchetat şi el de către Enoiu, îl descrie pe fostul său anchetator că fiind un „caz kafkian, de beţie a puterii, un ins care aspira să stăpânească omenirea prin dosarele ei”.
Caracterizările şi aprecierile existente în dosarului lui personal îl prezintă pe Gheorghe Enoiu ca unul dintre anchetatorii cei mai zeloşi ai Securităţii care avea „desvoltată ura dreaptă faţă de duşmanii de clasă” şi care rămânea, de cele mai multe ori, peste orele de program, „fără să precupeţească timpul său liber”. „Succesele profesionale” obţinute în activitatea sa de anchetator i-au creat, potrivit referinţelor şi caracterizărilor existente în dosar, o puternică „doză de îngâmfare”, Enoiu fiind considerat de către ceilalţi anchetatori un ins orgolios şi care vroia „întotdeauna ceva nou” în activitatea de anchetă. Totodată, caracterul violent al acestuia era cunoscut şi superiorilor săi, după cum reiese dintr-o referinţă din 1952. În aceasta, Enoiu este caracterizat drept o „fire impulsivă, [care] nu poate să-şi stăpânească nervii în faţa arestatului şi [care] are esiri [ieşiri] nervoase [subl. în original]”.
În 1967, în timpul cercetărilor întreprinse de către o Comisie de partid pentru investigarea abuzurilor din perioada lui Gheorghe Gheorghiu Dej, Enoiu a fost îndepărtat de la conducerea Direcţiei de anchete penale şi trecut la dispoziţia Ministerului de Interne, şi ulterior la cea a Consiliului Securităţii Statului, cauza fiind întrebuinţarea în „munca de anchetă” a unor mijloace nepermise ca „presiuni fizice şi morale”. La 30 martie 1968, acesta a fost trecut în rezervă cu drept pensie, pentru ca, la 23 noiembrie 1968, să fie rechemat în rândurile cadrelor active ale Consiliului Securităţii Statului şi numit în funcţia de şef al Serviciului II din Direcţia de Anchete Penale. În documentele disponibile, la această dată, Enoiu este menţionat ca ofiţer de Securitate până în decembrie 1989. După acest an, a lucrat ca jurist la o firmă din Baia Mare, iar ulterior ca jurist la Aeroportul Otopeni până în 1997 când s-a pensionat.
