BUCUREŞTIUL CONCENTRAŢIONAR ● Puşcãria cu nume de palat

Pe Calea Plevnei, la numărul 137 A, în spatele unor garduri vopsite în verde, se află Iprochim, o instituţie încă de stat şi o grădiniţă pentru copiii angajaţilor din Ministerul Apărării Naţionale. Puţină lume ştie însă că în anii ’40-’50, în locul banalelor instituţii sus-menţionate, aici s-a aflat un loc de detenţie, unde au fost chinuiţi şi încarceraţi din motive politice foarte mulţi oameni.

Am mers vizavi de Spitalul Militar Central să vedem dacă mai găsim vreo urmă de istorie, vreo amintire a faptelor petrecute aici în timpul regimului comunist.

CAZARMA LUI CUZA.

În secolul al XIX-lea, în locaţia cu pricina funcţiona principala cazarmă a trupelor de cavalerie menite să apere Bucureştiul. Denumirea de Malmaison provine, după toate probabilităţile, din timpul lui Cuza, când domnitorul a botezat aşa zona după un domeniu favorit al nefericitului împărat francez Napoleon al III-lea. Francezul care se proclamase din preşedinte împărat a fost unul dintre susţinătorii externi activi ai lui Alexandru Ioan Cuza (amândoi erau masoni) şi domnitorul "Unirii mici" a vrut să-l flateze botezând principala cazarmă a Capitalei după reşedinţa imperială. În timpul secolului al XIX-lea şi în prima parte a secolului al XX-lea, la Malmaison s-au diversificat genurile unităţilor militare care îşi aveau sediul acolo.

Printre altele a funcţionat şi un tribunal militar, care era deservit de un loc de detenţie pentru infractorii în uniformă. Asta a previzionat rolul macabru pe care îl va avea clădirea începând din anii ’40 ai secolului trecut. Mai întâi, în timpul mareşalului Antonescu, aici au fost cercetaţi mai mulţi inşi bănuiţi de legături cu sovieticii, printre care şi viitorul premier Petru Groza. Regimul comunist proaspăt instalat după război nu avea atâtea spaţii de detenţie câţi "duşmani de clasă" erau. Cazarma Malmaison şi anexele sale au fost transformate în închisoare de tranzit şi centru de anchetă al Securităţii.

LOTUL TÅMÅDÅU.

Printre primele victime importante ale bolşevicilor care au trecut pe aici au fost membrii "Lotului Tămădău", adică toată conducerea PNŢ arestată în 1947, după încercarea eşuată de fugă din ţară cu un avion a lui Ion Mihalache (de fapt, o capcană a comuniştilor), însoţiţi de un grup de demnitari ţărănişti. Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Nicolae Penescu şi Corneliu Coposu au fost anchetaţi cu duritate la Malmaison. Se pare că aici, prin bunăvoinţa unui gardian, a avut loc la sfârşitul anului 1947 ultima întâlnire dintre Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu.

Până la începutul anilor ’60, aici s-au perindat pentru anchete mai toţi politicienii şi oamenii de cultură care nu au vrut să devină obedienţi regimului Dej. Ţărănişti, liberali, social-democraţi, legionari sau sionişti au trecut cu toţii prin malaxorul de la Malmaison. Aici anchetau cu brutalitate Pantiuşa, Nicolski şi ceilalţi capi ai Securităţii. Căpitanul Brânzaru, o brută semi-oligofrenă, s-a specializat în mutat fălci tot la Malmaison. În 1958, tot în acest loc a fost anchetat grupul Noica-Pillat, din care făcea parte şi Nicolae Steinhardt.

În perioada "comunismului liberal" mimat de Nicolae Ceauşescu, Securitatea a încercat să şteargă urmele. Locul desfăşurării anchetelor a fost transformat în mod ironic în grădiniţă, iar celularul a redevenit cazarmă. În 1977, MApN a cedat clădirea cazărmii, mai puţin anexa devenită grădiniţă a întreprinderii Iprochim, un institut de proiectare şi cercetare în industria chimică.

ÎN CELULÅ.

Domnul inginer Cristinel Dumitrescu este preşedintele AFDPR – filiala Bucureşti. În 1956 a fost implicat într-un complot anticomunist pus la cale de un grup de ofiţeri activi din armată (despre acest eveniment veţi citi un interviu cu dl Dumitrescu într-un număr viitor al ziarului). A trecut şi dânsul prin anchetă la Malmaison. Îşi aduce aminte că pentru cei aflaţi în cercetare erau două tipuri de celulă, cu pat şi masă de beton, cu toaletă şi un fel de duş situate după un paravan, într-un colţ. Singurul loc în care nu puteai fi observat de gardieni era toaleta turcească, de unde deţinuţii încercau să comunice între ei prin bătăi în perete sau în ţeava duşului.

Pe culoar, când mergeau la anchetă, cei cercetaţi erau plimbaţi cu ochelari negri la ochi. Unele celule de 2,5 m pe 1,5 m aveau două paturi de beton aşezate în formă de L, altele, tot cu capacitate de două persoane, proveneau probabil din adaptarea unor săli mai mari, fiindcă plăcile de beton ale paturilor comunicau între ele prin pereţi. Corneliu Coposu a stat în celula numărul 12, pentru "periculoşi", unde în plus faţă de cele relatate de dl Dumitrescu era un perete de sticlă dublat cu sârmă ghimpată, făcut pentru supravegherea permanentă a arestaţilor.

PERICOL.

În intervalul imediat următor, Iprochim se va privatiza. Nu se ştie pe mâinile cui va ajunge clădirea. Un metru pătrat de teren în zona aceea costă imens. Deja există în proximitate un precedent, fostele grajduri regale care au fost demolate ca să facă loc unor clădiri de birouri şi unor construcţii noi şi luxoase pentru locuit. În jurul fostei cazărmi se construieşte în draci. Din motive care ne scapă, Malmaison nu este înregistrată ca monument istoric, deşi are toate datele. E posibil ca viitorul proprietar să pună jos, fiindcă aşa vor muşchii lui, fosta puşcărie. Asta ar însemna să dispară, cu misterele ei cu tot, una dintre cele mai încărcate cu istorie construcţii din Bucureşti.

Misterul beciului

Fosta clădire a cazărmii se află într-o stare destul de avansată de degradare. Iprochim este încă instituţie de stat, aşa că nu au prea fost bani pentru renovarea clădirii după 1989. Ne-a ghidat prin fosta cazarmă-puşcărie domnul Daniel Chirici, care este administrator al clădirii încă din 1977. Ne-a spus că la preluarea imobilului a găsit în presupusele birouri ale anchetatorilor nişte cârlige ciudate în pereţi şi a presupus că erau folosite pentru legarea şi torturarea deţinuţilor în timpul interogatoriilor. Ne-a mai arătat că pe actualele culoare de acces sunt urmele unor sobe, dar şi grilaje cu gratii. Un mare mister însă îl constituie beciul. Când a preluat Iprochim clădirea, atât cele două intrări din interior, cât şi cea din curte erau cimentate. Până în 1989, Securitatea nu a permis nimănui să umble la beci. Domnul Chirici nu a primit niciodată un plan al clădirii, în ciuda cererilor sale repetate, aşa că atunci când se sparge o ţeavă trebuie să o ia pe bâjbâite. Printre salariaţii Iprochim circulă chiar legenda că fosta puşcărie ar fi bântuită de fantome, fiindcă din subsolul blocat se aud deseori zgomote suspecte. Putem opina că la subsol se află o groapă comună a victimelor comunismului sau că Securitatea a îngropat o arhivă, ceva acolo. O altă ipoteză de lucru ar fi că din subsol exista un tunel secret către Palatul Cotroceni şi Ceauşescu ar fi vrut să-l înfunde din motive de siguranţă. În orice caz ar trebui cercetat misterul tunelului.

Toma Roman jr, 28/02/2008, Jurnalul National