Corneliu Coposu Fan Page

In memoriam Corneliu Coposu - Informaţia de Severin

Înapoi la 2009

Am fost întrebat de un ziarist dacă societatea noastră mai are nevoie de oameni aşa cum a fost Corneliu Coposu. Am fost tentat să răspund: DA! Avem nevoie de mulţi Corneliu Coposu. Apoi, cu gândul la Seniorul politicii româneşti, am răspuns altfel: România nu are nevoie de Corneliu Coposu. România are nevoie de politicieni care să simtă, să gândescă şi să lucreze asemeni marilor noştri politicieni, printre care un loc important îi revine lui Corneliu Coposu. Iar dacă unii dintre aceştia îşi aleg ca model pe Corneliu Coposu (aşa cum toată viaţa sa acesta l-a avut ca model pe Iuliu Maniu) cu atât mai mare cinste, iar ţării cu atât mai bine.

Corneliu Coposu iubea viaţa şi pe semenii săi. Fostul său secretar, după 1990, domnul Costică Io­naşcu, îşi aminteşte: „Când am ajuns la Bucureşti, chemat să-l ajut, m-a întrebat ce îmi poate oferi. Nimic, i-am zis, vreau doar să lucrez cu dum­neavoastră. Am eu o condiţie, mi-a zis el, să nu urăşti. A fost tare greu, dar m-am format încetul cu încetul. Şi aşa am învăţat să nu mai am re­sentimente faţă de bolşevicii care ne-au mâncat viaţa, ne-au controlat, ascultat, bătut. Primul ajutor pe care ţi-l dă lipsa de ură este sănătatea, spun asta la anii mei. Acum sunt liniştit, dorm ca un copil de se miră şi nevastă-mea.”

Corneliu Coposu nu se pronunţa niciodată definitiv, asculta îndelung, avea răbdare, stătea, analiza, gândea, studia oamenii, întâmplările. Lumea lui era plină de entuziasm şi apetit pentru sacrificiu. Făcea orice să fie bine.

Nu a refuzat niciodată dialogul

Corneliu Coposu nu a dorit nimic pentru sine: „Mi s-a spus de nenumărate ori că ati­tudinea mea frizează absurdul. Pentru că nu se poate să conduci un partid fără să te ambiţionezi, în acelaşi timp, să conduci destinele ţării pe care şi le asumă partidul respectiv. Eu nu am avut niciodată această tentaţie. Nu mi-am dorit să fiu nici prim-ministru, ministru sau preşedinte de adunări legiuitoare, ori pre­şedinte de republică. Cred că datoria principală a mea este să conduc şi să fac să progreseze partidul lui Iuliu Maniu.” (Expres magazin, noiembrie 1995).

Corneliu Coposu nu a re­fuzat niciodată dialogul. Cu Ion Iliescu a purtat nenumă­rate discuţii încercând să-l convingă că drumul României este doar european şi, mai ales, creştin-democrat.

La una dintre acestea Ion Iliescu îi reproşa:

- „Domnule Coposu, dvs. sunteţi un tip intratabil pentru că nu vreţi să fiţi nici prim-ministru, nici ministru, nici preşedinte şi nici nu vreţi să faceţi avere. Deci sunteţi un om foarte periculos şi in­tra­tabil”.

- Dimpotrivă, cred că tocmai dezinteresul meu faţă de onorurile şi demnităţile publice şi faţă de acumularea de avere îmi dă o inde­pen­denţă care mă face să fiu foarte obiectiv în raporturile cu oamenii.”

- Da, dar asta nu e o re­comandare pentru compro­misurile care sunt obligatorii în societatea românească de acum... românul nu se revoltă atunci când îi iei dreptul de a vorbi, dreptul la libertăţile publice, dar se revoltă când îi iei dreptul la pâine. Spre deosebire de francezi, care sunt în stare să organizeze o revoltă în momentul în care li se pare că sunt ştirbiţi de o cât de mică părticică din dreptul lor de a se manifesta. Româ­nului, în schimb, poţi să-i iei dreptul de a se manifesta dacă îi dai pâine. E o deosebire, asta e realitatea!”

A trăit în viitor

Corneliu Coposu a trăit în viitor: a desluşit nevoia euro­peană de creştin-democraţie, a prevăzut şi potenţat traseul european al României în momente în care foarte mulţi priveau către „marele nostru frate răsăritean”, a jalonat traseul României în NATO şi în instituţiile europene.

Corneliu Coposu a trăit în „umbra” lui Maniu: „Dacă Ionel Brătianu este (...) fon­datorul României Mari, în­carnarea energiei ei cons­tructive, Iuliu Maniu este conştiinţa normativă a acestei Românii, întruparea virtuţilor ei, constructivă în domeniul normelor, nu al instituţiilor, scăpându-le din mână, pe acestea, dar opunând degra­dării lor o intransigenţă etică absolută, victorioasă pe ter­men lung chiar dacă în plan imediat ineficace. Politica ro­mâ­nească a cunoscut ambele linii, a acţiunii şi a evaluării mo­rale a acesteia: Brătianu şi Maniu. Primul din ei a rămas în istorie prin ceea ce a făcut, al doilea prin ceea ce a refuzat să facă...”

Cei ce doresc să-l co­me­moreze sunt invitaţi, miercuri, 11 noiembrie 2009, ora 11, la statuia Seniorului, ridicată lângă Casa Tineretului. Dum­nezeu să-l odihnească în rând cu drepţii!

Alexandru Enache, preşedintele organizaţiei PNŢCD Mehedinţi, 11 noiembrie 2009, Informaţia de Severin

Articol citit de 1995 ori.

Alte articole