Corneliu Coposu Fan Page

In tranşeele memoriei - Răzvan Brăileanu, 24-30 aprilie 2007, România Culturală

Înapoi la Se poate?, Blog

Miercuri, 18 aprilie, la Institutul Cultural Roman a avut loc lansarea volumului Memorialul Durerii. O istorie care nu se invata la scoala , de Lucia Hossu Longin, publicat de Editura Humanitas, in parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania. Volumul este insotit de 36 de episoade ale Memorialului Durerii pe DVD-uri editate de TVR Media si de Humanitas Multimedia, continand filmele din cunoscutul serial, produs si difuzat de Televiziunea Romana.

Publicam in continuare fragmente din discursurile rostite la aceasta lansare.

Vocea indignarii

Horia-Roman Patapievici (presedin­te­le Institutului Cultural Roman): In 1991, in mediul tensionat de atunci, la Te­le­viziunea Romana au inceput niste emisiuni stranii. Erau stranii deoarece, pentru prima oara, am auzit la Televiziunea Ro­mana vocea indignarii. Responsabila de ele era Lucia Hossu Longin. Dincolo de marturii, dincolo de talentul pe care Lu­cia Hossu Longin l-a pus in acele emisiuni, era, din punct de vedere moral, acest lucru nemaiauzit in Romania. Era un anumit fel de inaltime morala, un anumit fel de a situa inteligenta in inima si de a ridica inima la exigentele ultime ale sufletului, care era vocea indignarii. Pentru cei care fusesera ucisi, pentru cei care fusesera torturati, pentru cei care fusesera persecutati, pentru cei care fusesera in­­chisi, nici o voce publica nu se ridicase vreodata pentru a striga. Primul om din aceasta tara care a regasit vocea in­dig­na­rii este Lucia Hossu Longin.

Un model de conservare a memoriei

Marius Oprea (presedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunis­mu­lui în Romania): Aveti in fata dvs. o carte, rod al initiativei institutului nostru, IICCR. Pe langa aceasta carte sunt ata­sa­te si cateva zeci de episoade din Memorialul Durerii. Ne-am gandit ca este o datorie a noastra de a conserva aceasta memorie pe care, cu migala, Lucia Hossu Longin a adunat-o de-a lungul timpului.

Nu voi vorbi despre carte, ci despre Lucia Hossu Longin. Ganditi-va la acele lungi ceasuri de nesomn petrecute intr-o Dacie papuc, batand ziua si noaptea drumurile tarii, spre a-i gasi pe supravietuitorii Gulagului comunist, spre a sta de vorba cu ei, spre a se incarca practic de su­fe­rin­ta lor, apoi spre a o sublima in aceste fil­me. Ce a facut Lucia Hossu Longin rar au fa­cut oamenii in Romania de azi. Ea a conservat o parte a memoriei noastre, care altfel ar fi fost cu totul intrata in mor­mant, odata cu cei care au avut de suferit de pe urma comunismului. Lucia Hossu Longin a avut puterea de a face ceea ce fiecare dintre noi ar fi trebuit sa faca si trebuie sa-i fim recunoscatori pentru asta. Fara Memorialul Durerii, nu cred ca as fi ajuns decat foarte tarziu la experientele mele personale ale intalnirii cu suferinta fostilor detinuti politici. Lucia Hossu Longin a creat o scoala a istoriei ignorate, un mo­del de conservare a memoriei noastre. A facut toate acestea cu eforturi pe care numai ea le stie, cu ceasuri lungi risi­pite in aceste calatorii, cu ceasuri lungi in fata mesei de montaj, gandindu-se - si va rog sa ma credeti ca a fost o treaba de­loc usoara - la ce sa renunte. Stai de vorba cu un om care a suferit atat de mult si care, la randul lui, incearca sa-si rezume 15 ani de temnita in 2-3 ore de poves­te, apoi tu, la randul tau, esti silit sa rezumi aceste 2-3 ore de poveste in 10-15 minute, pentru ca la atat dramuia Televiziunea Romana episoadele. Lucia Hossu Longin trebuia sa se incadreze intr-un anume timing al emisiunii, nu trebuia sa-l depaseasca, era supusa unor rigori cumva departe de constiinta ei.

Din pacate, ceea ce vedem acum nu e decat o parte a suferintei celor care au avut de trecut prin inchisorile comuniste. Si aceasta parte o datoram eforturilor unui singur om - Lucia Hossu Longin. Iti mul­tumim, Lucia!

Un curs despre libertate

Lucia Hossu Longin: Am sa dau citire pe scurt echipei mele, pentru ca o serie de 150 de filme de televiziune nu se rea­lizeaza de unul singur, ci intr-o echipa. Pro­ductia: Octav Lungu, Gabriela Stefa­nes­cu, Lizica Dusca; sunet si mixaj: Ion Hol­tea, Tatiana Stoenescu, Ioan Dinuta; au colaborat: Mariana Ionita, Marioara Mar­ciuc, Florin Ionita; ilustratia muzicala: Teodor Coman, ing. Lucian Ionescu; imaginea: Valentin Ilie, Mihai Truica, Alexandru Doru Spataru, Ion Cristodulo, Viorel Sergovici; redactori: Doina Teodoru, Alexandru Munteanu; montaj: Sebastian Chelu, Constantin Marciuc, Daniel Nita, Cris­tian Grosu; producator: Dan Nec­su­lea.

Ce veti gasi in acest pachet? As ras­punde: o comoara, rezistenta romaneasca de-a lungul a 50 de ani. Lucrez acum la un film despre Eugen Ionescu. L-am terminat si am descoperit, printre multele opi­nii ale marelui scriitor despre disidenti, o intrebare: "Se poate preda libertatea? Cine ar fi profesorul?". Seria noastra, as indrazni sa spun, este un curs despre li­bertate, predat chiar de catre cei care au fost pilde vii, victime in aceasta confruntare cu totalitarismul de tip comunist. Veti gasi vieti de oameni, nu vieti de sfinti si nici de eroi. Veti gasi partizanii din munti, primii care s-au ridicat pe baricade, din Bucovina: celebra Maria Cenusa, Va­sile Motrescu, cel care a dorit sa moara in padure, dar a murit la zid, executat; stu­dentii fagaraseni, oameni numai de 10 in facultate, care s-au dus in munti, stiind ca vor muri; mari demnitari ai tarii, ai inter­be­licului, care nu erau ca oamenii politici de astazi, pentru care politica e o prada, ci academicieni, carturari. Veti gasi mode­lele de credinta ale episcopilor greco-catolici si ale tuturor celor care au suferit pentru credinta. Femeile exceptionale ale Memorialului, de la Elisabeta Rizea la Nicole Valérie Grossu, la Anita Nandris si Doina Cornea. Exista cateva filme de­­spre Banat, spatiul in care, incepand din anul 1945, a fost un teritoriu in care s-a experimentat teroarea: deportari, 1956, 1989. Exista in aceste 36 de DVD-uri portrete ale unor mari rezistenti, ca Tudor Grecea­nu, Corneliu Coposu, Constantin Ticu Du­mi­trescu, Ion Ioanid, Gheorghe Ursu, Richard Wurmbrand si multi altii, tinerii bra­­so­veni din 15 noiembrie 1987, Vasile Pa­raschiv si generatia 1956 din Bucuresti, de la Drept, de la Medicina, de la Preotie, care au imaginat in 5 noiembrie 1956 o Piata a Universitatii, un protest, dar n-au apucat nici sa calce pe caldaramul Pietei, pentru ca au fost arestati. Nu mai sunt printre noi oameni din generatia asta: I.D. Sirbu, Stefan Aug. Doinas, Stefan Negrea, Alexandru Ivasiuc, Sergiu Al George. Sunt in sala Paul Mitroi, Mircea Tatos, Dan Ruseschi, Radu Sandulescu, Eu­­se­biu Munteanu; Paul Goma e aproape de noi, de la Paris. Despre libertate ne-ar fi vorbit, daca nu era ucis in inchisoare, Gheorghe Ursu. Suferintele lui Babu Ursu in subsolul Directiei de Cer­ce­tari Penale din Rahovei, asa-numita zona ingrozitoare Katanga, m-au marcat pentru toata via­ta. Totdeauna ma intreb: ce fa­ceam eu in anul 1985 cand, intr-o celula, era maltratat Babu Ursu? Ce faceam noi toti?

Serialul vine pana in ianuarie 1989, cand grupul de la Romania libera a scos un ziar clandestin. Tiparnita acestui ziar se afla la Muzeul Presei din Washing­ton. Emil Constantinescu si Andrei Plesu au facut posibila atunci aceasta recu­noastere. Dintre ei, nu mai este in viata tipograful Alexandru Chivoiu, care s-a sinu­­cis in urma cu doi ani - era bolnav din anchete si realitatile romanesti de du­pa 1989 nu l-au putut vindeca.

Noi toti, echipa noastra, am trait acesti 16 ani intr-o transee a memoriei, in lupta cu timpul. Timpul era inamicul nostru. Am vrut ca acesti oameni, aceste voci ale re­zis­tentei sa nu piara, sa ramana o mar­turie de la ei, sa tinem minte ceea ce au trait cei de dinaintea noastra. Pentru ca foarte multi avem memoria scurta. Daca stau sa ma gandesc, in mai 1990, 80% din populatie a votat un demnitar comunist. Poti sa scrii istoria din arhive, din do­cu­mente, dar cel mai frumos, cel mai tulburator e sa o scrii dupa ce i-ai avut in fata pe protagonistii ei, sa-i vezi in carne si oase.

Am fost de curand la Timisoara, cand s-au implinit 50 de ani de la miscarile stu­dentesti, si m-am reintalnit cu liderii acestei generatii. Am avut un soc: Caius Mutiu si Aurel Baghiu, doi tineri superbi, liderii miscarii de acolo, erau acum in bastoane, cu pareze, de nerecunoscut, abia se ta­rau, dusi de catre cineva. Toti studentii din ‘56 au fost dusi in Balta Brailei, in niste lagare infernale. Timpul stat in apa, dormitul in baraci si pe bacuri si-au spus cuvantul.

Intr-un film la TVR, care se chema Ma­rele jaf comunist, l-am vazut recent pe generalul Enoiu, tortionarul lui Goma, al lui Mircea Tatos, tortionarul luptatorilor din Fagaras. As putea spune ca n-a fost un om, ci un principiu al raului, pentru ca apa­re in legatura cu toate grupurile de rezistenti, era cel care era trimis de la Bu­curesti sa bata, sa franga oase, sa omoare. L-am vazut dand lectii, pe un fotoliu, che­mat sa spuna o parere ca un consultant de istorie. Sunt mai infloritori ca ori­cand Tudor Stanica, Plesita si altii. Le prieste probabil economia de piata.

Asta am facut in cei 16 ani si rezultatul il veti avea astazi: confesiuni, inchisori, lagare, moarte. Din aceasta suferin­ta atroce am extras lumina, nobletea, Dumnezeul, sira spinarii. Mircea Tatos imi spu­nea intr-un interviu, vorbind despre lumea de astazi: "uitati-va doamna, ascult oamenii vorbind, stau in fata unui cactus si se intreaba de ce nu apar struguri de acolo". Daca dupa o Romanie norma­­la, in 1945 s-au ivit din ei atatia monstri cati a numarat Memorialul, cate fiare au existat in camerele de ancheta, in penitenciare si in munti, dupa 50 de ani de co­munism la ce sa ne asteptam? In 1990 Soljenitin a fost intrebat de Bernard Pivot, la Apostrof, cat ii va trebui Rusiei ca sa revina in matca democratiei. Si el a ras­puns: 200, 300 de ani. Dar noi? Daca vom scoate mai multe carti, mai multe fil­me, daca ne vom uita mai mult la Dumne­zeu, vom grabi acest proces.

Vreau sa va multumesc tuturor celor care ati contribuit la acest proiect, acum, deci nu de-a lungul vremii, acum: Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, Asociatiei Fostilor De­tinuti Politici din Romania, Televiziunii Romane, Editurii Humanitas, TVR Media, Humanitas Multimedia. Recunos­tinta mea se indreapta spre studioului de film care, in mod nemeritat, a suportat in toti acesti ani tot felul de neplaceri. Re­dac­tia care a produs acest film deloc usor a fost desfiintata, nu mai exista ca entitate. N-ati vrea sa fiti in locul meu sa vedeti de cate ori am schimbat genericele acestui serial, pentru ca, de cate ori se schimba puterea politica si chiar din interiorul noii puteri politice, toata lumea voia sa schimbe formele. Le cer scuze colegilor mei pentru ca, din cauza mea, unii dintre ei au avut foarte mult de suferit. Va mul­tu­mesc pentru aceasta seara.

Curajul Luciei Hossu Longin

Constantin Ticu Dumitrescu (pre­se­dintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania): Cu 16 ani in urma am avut prima intalnire la Asociatie cu d-na Hossu Longin. Am fost la inceput mirat de curajul incercarii pe care dansa a dorit sa ne-o prezinte. D-na Lucia Hossu Longin a scris o pagina pe care nimeni n-a in­­­­draznit nici macar sa o inceapa si, cu atat mai putin, s-o continue. De aceea eu vreau sa-i multumesc nu numai pentru cu­rajul de a aborda aceasta tema, nu numai pentru profesionalismul si pentru da­rui­rea pe care a avut-o, nu numai dan­sa, dar si echipa, ci mai ales pentru ca a stiut sa desprinda adevarul chiar din acele si­tuatii. Pentru ca mai era un "adevar", ace­la al unor oameni care incercau sa transforme opera domniei sale prin a pre­zen­ta lucrurile altfel decat era normal: "Sa nu cumva sa-l prezinti pe Iuliu Maniu ca pe un erou". Ma intreb: daca ar fi lipsit Lucia Hossu Longin si Memorialul Durerii, oare Corneliu Coposu n-ar fi ramas ace­­lasi "mosier", acelasi "spion care si-a pe­trecut viata la Paris", care nu stiu ce gro­zavii ar fi facut? Cred ca multi dintre dvs. isi amintesc ce a insemnat prezenta­rea episoadelor legate de Corneliu Copo­su.

Pe aceasta carte care se lanseaza as­tazi, d-na Hossu Longin a scris: "D-lui Con­­stantin Ticu Dumitrescu, de la care am invatat tot ce este bun si inal­tator in aceasta carte". Va multumesc doam­na, pentru tot ce ati facut! Incerc sa privesc in viitor si sper ca veti continua aceasta lup­ta, pentru ca nu sunteti un om care sa fiti invins de cineva sau de ceva.

A consemnat Razvan Braileanu

Răzvan Brăileanu, 24-30 aprilie 2007, România Culturală

Articol citit de 2063 ori.

Alte articole