Corneliu Coposu Fan Page

Flavia Coposu: „Şi la moarte purta urmele cătuşelor!" - Q-magazine

Înapoi la Ziare din 2010

Flavia si Rodica Coposu

Cel mai probabil, nu le cunoasteti. Nu au aparut nici pe coperti sclipicioase, nici in Parlament si nici la OTV. Le-am propus sa faca fotografii pentru coperta intr-un studio profesionist. Au refuzat categoric! Nu au niciun merit, asa sustin. Ele sunt „niste babe", „tara e satula de necazuri" si doar bunul Dumnezeu le-a ajutat sa se nasca in familia in care s-au nascut si sa aiba fratele pe care l-au avut. Cea mai duioasa lectie de modestie! Cu Rodica si Flavia Coposu...

17 ani de inchisoare pentru o natie harsaita de... ghinion

Si totusi, cateva dintre meritele lor, acelea... „putine": au suferit de mici moartea tatalui, aprig luptator pentru unitatea nationala a romanilor. Protopopul Valentin Coposu a fost condamnat de regimul austro-ungar pentru „inalta tradare" si a fost inchis la Vat, Seghedin, Budapesta si Nirekhazo. Mai apoi, odata cu venirea comunistilor la putere, Rodica si Flavia si-au vazut fratele si cumnata intemnitati pe nedrept. 17 si, respectiv, 14 ani, n-au stiut nimic despre ei. In tot timpul asta, intreaga familie Coposu a fost persecutata, anchetata, evacuata din casa, li s-au distrus bunurile, viata lor profesionala si personala s-a transformat intr-un calvar. Nu li s-a permis niciun fel de ascensiune. Dupa eliberarea fratelui, au urmat zecile de perchezitii, facute uneori in toiul noptii, confiscarile, zilele in care n-aveau bani nici de ceai... Dupa '89: molotoavele minerilor, huiduielile impostorilor si apoi... uitarea! E adevarat, surorile Coposu nu au niciun merit! Poate doar acela de as fi sacrificat propriul destin in slujba unor idealuri ce ar fi trebuit sa aiba legatura cu actualul nostru destin. Astazi, noi suntem doar... harsaiti. Preferam sa credem: harsaiti... de.

M-am intalnit cu Rodica si Flavia Coposu la zi mare. Fara sa ne fi propus asta! 8 ianuarie 2010. Ziua lui Iuliu Maniu si, ca o ironie a sortii, ziua tortionarului lui Maniu. In 8 ianuarie 2010, Vasile Ciolpan, directorul inchisorii ministrilor de la Sighet, ar fi implinit 90 de ani. Calaul lui Maniu, al lui Corneliu Coposu si a altor cateva sute de detinuti. „Dumnezeu l-o ierta... daca poate!" (Flavia Coposu)

O nunta la care a jucat si Maniu

FlaviaCoposu: Pe Iuliu Maniu l-am cunoscut de cand ne-am nascut - vorba ceea - si a fost unul dintre putinii oameni mari care stia sa vorbeasca cu oricine. Noi aveam 4-5 ani, iar el se juca cu noi atunci cand mergeam la Badacin. Era acolo o droaie de nepoti de varsta noastra si statea de povesti cu noi, ne jucam de-a hotii si vardistii, ne spunea ghicitori, ne arata harta Romaniei cu bogatiile, stia sa vorbeasca cu fiecare generatie.

Q: La Muzeul de la Sighet exista o fotografie de la nunta fratelui dumneavoastra in care Maniu sta in dreapta lui si il priveste cu foarte multa admiratie. Imaginea aceasta mi-a ramas intiparita. Va mai amintiti de nunta fratelui dumneavoastra? Cati ani aveati pe atunci?

F.C.: 14-15 ani.

Q: Cum a fost?

F.C.: Eee, cum a fost... A fost intai facuta in casa, pentru ca...

Rodica Coposu: Era razboi.

F.C.: Era razboi, nu era decent sa faci nunta, murise deja tata, asa ca nu s-a facut cu mare tam-tam. Socrii fratelui meu se refugiasera aici, de la Constanta. Casa lor fusese bombardata. I-a cununat parintele de la Biserica Polona, greco-catolica. Arlette, cumnata mea, era greco-catolica, era frantuzoaica. La nunta a participat o multime de lume, printre care apropiatii lui Cornel: a fost Maniu la nunta, a fost Mihai Popovici, Ghita Pop, Ilie Lazar, Virgil Solomon, Ghilezan, prefectul Politiei Capitalei. Atunci am venit eu prima data in Bucuresti si nu pot sa va spun ce trista am fost pentru ca imi inchipuiam ca, daca Clujul e frumos, capitala trebuie sa fie ceva divin! Am dat insa peste o mizerie de nedescris! Am venit cu un tren de noapte, de la Salaj, si am ajuns in gara dimineata, la 7 sau 8, era o dimineata frumoasa de toamna. Pe peron erau zeci de italieni - era razboi - venisera sa mearga pe front. Si ce m-a frapat pe mine: am vazut un ofiter italian care a dat hamalului pusca si el a luat o mandolina. Era imbracat in echipament de razboi, cu mandolina in mana si hamalul dupa el, cu pusca. In spatele nostru veneau niste calatori: „halal de razboi fac astia! Hamalul tre' sa traga cu pusca, ca asta sa poata canta la dibla!"

„Pe Cornel l-au arestat!"

Q: Cand v-ati mutat definitiv in capitala?

F.C.: In '44, dar nu m-am obisnuit inca, in veci nu m-am obisnuit. Acum, bine, lucrurile au mai evoluat...

Q: Si ziua aceea, de 14 iulie '47, cum s-a trait in familia Coposu?

F.C.: Pe la ora 12, ziua, am primit un telefon de la sotia lui, care ne-a spus: „Draga, sa stiti ca pe Cornel l-au arestat!", „Cine l-a arestat, cum l-a arestat?", „Nu stiu! Este arestat, mi-a dat un telefon domnul Cernauteanu de la P.N.T., ca a venit acolo o echipa si l-au arestat! Si i-am dat telefon domnului Maniu care m-a rugat sa-i transmit mamei sa fie linistita, ca aranjeaza totul si ca diseara Cornel vine acasa." Saracu' Maniu! El o cunostea foarte bine pe mama, avea un respect deosebit pentru ea si, sigur, ca s-o linisteasca, a zis ca aranjeaza el totul, dar seara l-au arestat si pe el. Atuncea ne-am dat seama ca: gata, s-a terminat! A doua zi dimineata s-au dus la Cornel acasa si au dat-o afara pe sotia lui. Ei aveau un apartament cu chirie pe soseaua Jianu 72, unde este acum statia de metrou, la intrarea in parc, Aviatorilor se numeste acum. Asa ca, pe la ora noua dimineata, ne-am trezit cu cumnata noastra Arlette, cu o valizuta in mana. Nu i-au dat voie sa ia nimic, nimic, decat valiza aia in care avea: o camasa de noapte, niste papuci, un prosop, peria de dinti si sapunul. Evident, am primit-o la noi, ei au pus sigiliu pe casa, pe urma au facut acolo perchezitie si cea mai mare pierdere, dupa cum zicea Cornel dupa ce a iesit, a fost o carte, un manuscris - „Istoria unui tribun!", in care fratele nostru povestise viata lui Maniu. Manuscrisul a fost ars, cel putin asa i-a spus Magureanu, dupa Revolutie: „Sa stiti ca exista un proces-verbal in care se spune ca a fost arsa pentru ca era o carte incendiara!" In rest, nu stiu ce s-a intamplat cu lucrurile lui: probabil le-au furat, le-au impartit, cine poate sti?! Acolo, n-a mai intrat nimeni, niciodata. Cumnata noastra a stat cu noi pana in '50, cand au arestat-o si pe ea. Atunci au arestat toate sotiile de demnitari, dusmanii clasei muncitoare. Ea fiind frantuzoaica, au bagat-o intr-un proces cu Ambasada Frantei.

„Ne-au dat afara din casa si au facut totul tandari!"

Q: La dumneavoastra a venit Securitatea? V-a perchezitionat?

F.C.: La noi au venit imediat dupa ce l-au arestat pe Cornel. N-au gasit nimic. Cand am venit in Bucuresti, noi am inchiriat o casa de la Societatea de Gaz si Electricitate. Am stat aici pana in '51, cand ne-a dat afara domnul ministru Potop. Divortase de nevasta, se incurcase cu o studenta, a trebuit sa lase locuinta nevestei si copilului, iar el trebuia sa se mute si avea nevoie de o locuinta. Ne-a dat afara pe noi si s-a mutat el. Gata, simplu! A fost o mutare fulger. In doua ore au golit casa. A venit o armata de vreo sase soldati, cu un camion si ne-au aruncat lucrurile de la etaj. Au facut totul tandari, doar trebuia sa se mute iute domnul ministru!

Q: Cand v-a fost cel mai tare frica?

F.C.: Frica? Draga, foarte ciudat, nu vreau sa ma laud, sa-mi dau aere: zau daca imi era frica! Eu am facut A.S.E.-ul si pana sa-mi gasesc ceva de lucru in domeniu, m-am dus la Constanta, ca aici nu ma angaja nimeni. Eram studenta cand l-au arestat pe Cornel, am reusit sa termin facultatea pana au prins ei de veste si pe urma am inceput sa-mi caut de lucru. Eu terminasem sectia juridic-economic. Daca aveai nota maxima la principalele materii, aveai dreptul sa soliciti un post la cele mai importante institutii de atunci: Banca Nationala, Banca de Investitii, Gaz si Electricitate, erau cateva intreprinderi 0. Eu am fost bursiera pe toata perioada facultatii si am cerut „Banca Nationala" si „Gaz si Electricitate". Mi-a venit: „Refuz", „Refuz". Bine, n-ar fi fost o mare nenorocire, dar tot timpul veneau securistii sa ne intrebe din ce traim. Mamei ii taiasera pensia, pe sora noastra cea mare o dadusera afara, era sefa laboratorului de chimie de la „Romet", ailalta sora era farmacista, lucra la Spitalul Cantacuzino ca intern, au dat-o afara si noi am trait o vreme din bursa mea si a Rodicai, lasa ca am vandut tot ce se putea vinde.

Q: In toti anii aceia, Securitatea a incercat vreodata sa va recruteze?

F.C.: Dar crezi ca au ratat vreo ocazie? La una dintre anchetele la care am fost chemata, un securist binevoitor mi-a spus foarte mieros: „Ati fi foarte utila pentru statul socialist, daca ne-ati spune niste informatii..." Atunci mi-am calcat putin pe prudenta, m-am ridicat in picioare si am zis: „Neam de neamul meu n-a fost turnator, nici eu n-o sa fiu. Ai priceput?" S-a uitat asa la mine, mi-a tras o injuratura si m-a dat afara.

Duhul diavolesc din dosarele... goale

Q: Dosarele vi le-ati vazut?

F.C.: Nu, zice ca n-avem. Cica n-avem...

R.C.: Noi ne-am dus pentru dosarele fratelui nostru si atunci am facut o cerere la care am primit raspuns dupa vreo doua saptamani: „Pana in prezent nu s-au primit dosare pe numele dumneavoastra. In cazul in care se vor primi, veti fi instiintati."

F.C: Ce-i acolo, la CNSAS, te imbolnavesti! Cand stau sa ma gandesc la fratele nostru, a fost asa: un prim lot de 25 de dosare pe care toata politica l-a anuntat cu surle si trambite. Erau dosare cu sute de fotografii luate pe strada, la cimitir, poarta, usa, tot. Pe urma, declaratii de toate felurile. Dupa astea, a mai venit un lot de 36 de dosare, cate 700-800 de file unu. Stau sa ma gandesc: de ce or fi cheltuit astia atatia bani?, vorbesc serios. Niste tampenii, niste tampenii! Scria acolo, de pilda: „Este ora 9.30 dimineata. In camera a intrat Calinescu (Calinescu era Cornel). Mama lui a anuntat ca nu a avut bani de ceai, deci vor bea ceai de tei. S-a adus pe masa branza. Cineva a zis ca nu mai mananca branza, ca e satul de ea." Dupa aceea zice: „A sunat cineva l-a usa. N-am auzit cine, pentru ca nu se receptioneaza miscarea de pe scara." Mai departe: „A intrat in casa o doamna cu numele..., nu l-am retinut: Piti, Miti, Ziti. Au discutat despre literatura(imperialista)". „La ora 11, Calinescu s-a dus la piata. Am predat stafeta numarului cutare." Pe urma am gasit raportul celuilalt: „Calinescu a iesit pe usa la ora 11 si... S-a prezentat la Piata Unirii si a cumparat un kilogram de mere, pe care a dat 9 lei. S-a urcat in tramvaiul 5, a coborat la statia cutare si a intrat intr-un bloc. N-am putut sa-l urmarim. Dam lista tuturor locatarilor de pe scara." Iti inchipui ce placere a fost apoi pe capul tuturor celor din bloc... Astea-s rapoarte de sute si sute si sute de pagini! Pentru ce? Mie mi-a fost asa o scarba... Cand te gandesti ca au intrat in intimitatea noastra, sa urmareasca fiecare virgula, si ce-am facut, si ce-am mancat... Nu mai spun cand era ziua cuiva, zice: „Nu putem raporta ce-au vorbit fiindca vorbeste toata lumea deodata si nu distingem vocile" sau „acum canta" sau „acum mananca nu stiu ce". Bine, cei care l-au turnat efectiv, cei din Partidul Taranist sunt „subiecte" sau „surse".

„Coposu e neserios si imoral fiindca joaca bridge"

Q: Care a fost cea mai mare dezamagire dupa ce ati vazut dosarul fratelui dumneavoastra?

F.C.: Prima teribila dezamagire a fost cand am vazut o lista de sase prieteni care s-au angajat sa-l toarne si motivatiile lor.

Q: Nu ati suspectat niciodata ca acesti prieteni ar fi putut fi turnatori?

F.C.: El da, Cornel da. Noi, nu. A avut un fler extraordinar! Unul dintre ei insista cand pleca in strainatate sa-i dea adresa. Nu primea nimic!

Q: Care au fost motivatiile prietenilor?

F.C.: Pai, una era asa... Zice: „Ma angajez sa-l urmaresc pe Corneliu Coposu care datorita faptului ca poate polariza in jurul lui elemente tinere, este periculos pentru viata noastra socialista." Zice: „De altfel, toata lumea dintre noi doreste ca el sa fie presedintele PNT-ului, dar eu nu sunt de acord, pentru ca este neserios si imoral fiindca joaca bridge." Cam astea erau.

„I se vedeau dintii prin buze, avea edemul foamei in ultimul grad"

Q: Corneliu Coposu a fost eliberat odata cu amnistia din 1964. Cum a fost revederea cu el, dupa 17 ani de absenta?

F.C.: O, Doamne! Daca n-ar fi fost imbracat cu o camasa de-a lui, nu l-as fi recunoscut. Pai, va dati seama: sa te desparti de un om care avea 112 kg si sa gasesti unul de 55! La o inaltime de 1,92! Era ca un par dintr-ala de speriat ciorile. Ras in cap, nu mai era nimic din el.

R.C: Ganditi-va ca eu l-am vazut dupa trei saptamani de la eliberare si am fost atat de impresionata...Cred ca am spus de o suta de ori treaba asta, dar m-a marcat foarte tare: era slab, semana foarte mult cu bunica, cu imaginea bunicii noastre inainte de a muri. Era atat de slab, de i se vedeau dintii prin buze, iar la cap - eu am invatat la anatomie ca, la cap, oasele sunt imbinate in dinti de ferastrau - i se vedeau imbinarile alea prin pielea capului. Asta m-a marcat: se vedeau oasele prin piele! Si avea niste edeme extraordinare la coate, la genunchi...

F.C.: Pai, el avea edemul foamei in ultimul grad. Lui i-au dat domiciliu la Baragan sperand ca moare. Daca si-ar fi inchipuit ca va supravietui, probabil l-ar fi trimis la Salcia. A stat in Baragan din ‘62 pana in ‘64 si ca sa fie cinismul dus pana la extrem, a fost ultimul caruia i-au dat drumul. Toti au plecat si el a ramas. Nu stiu pentru ce a fost ura asta asa de focalizata pe el. A mancat atata bataie, l-au tinut in niste conditii ingrozitoare. Este singurul care a stat inchis in celula fara sa vorbeasca cu nimeni. Cand a fost eliberat, nici nu putea vorbi, saracul. Nu putea articula. Incetul cu incetul a reusit. A suferit atata si a iesit de acolo... eu ziceam de multe ori ca nu-i normal. Ziceam: „Ticalosii astia care te-au batut...", „Nu m-au batut ai mei", „Dar, cine te-o batut?" Zice: „Paznicii nostri erau asiatici". Ei nu stiau cine e acolo, erau paziti de niste mutre care n-aveau voie sa vorbeasca cu ei. De nu stiu cate ori pe zi se tragea vizeta sa vada ce fac, n-aveau voie sa sada pe pat, ci in picioare. Groaza! Asta cred ca a fost si un experiment, sa vada cat rezista un corp uman. Intr-adevar, el a avut o sanatate fantastica! Am fost in celula lui de la Ramnicu-Sarat. Era doi pe doi, doi pe trei, cu un geam minuscul, pe care era batuta in cuie o scandura si venea asa...o raza. Un bec chior, un pat de ciment, un frig acolo de te ingrozeai. Eu n-am putut sa stau nici cinci minute! Dar sa stai acolo ani de zile, ani de zile?

A lesinat cand a auzit ca sotia lui are cancer

Q: Sotia fratelui dumneavoastra a murit in '65. Au apucat sa se revada?

F.C.: Da, o vara, dar ea era deja bolnava, saraca. Ea a iesit bolnava!

Q: Dar pe parcursul detentiei nu s-au intersectat niciodata?

F.C.: Nu!

Q: El stia ca e inchisa?

F.C.: Da, pai asta zicea: „Eu am fost linistit, ca pe mine nu ma insala nevasta!" Facea haz de necaz! Saraca, si-ar fi dorit mult sa traiasca, ca si asa i-au mancat 14 ani din viata. In timpul detentiei, de la ea chiar n-am primit nicio veste, niciodata.

Q: Cum a trecut fratele dumneavoastra peste moartea sotiei?

F.C.: El n-a stiut cat este de bolnava. Arlette dadea niste semne si cineva i-a recomandat pe doctorul Trestioreanu care era specialist oncolog. El a constatat ca are cancer. Cornel a lesinat cand a aflat diagnosticul. A trebuit sa il reanimeze ca sa-l poata scoate din cabinetul doctorului. Vedeti totusi, suferintele astea teribile, pe oameni ii fac sa treaca peste. Ei, astia din inchisoare, niciodata, pe niciunul nu l-am auzit dorind sa se razbune. Nici unul! N-au dorit! Si nu faceau teatru! Sincer, nu doreau! Probabil, in momentul in care esti supus la niste probe din astea teribile, vezi peste suferinta biologica.

„Nu ma bate, nu ma lovi!"

Q: Corneliu Coposu va povestea despre ce i s-a intamplat in inchisoare, amintea de tortionarii lui?

F.C.: Noi am aflat prima data despre ce-a patit el, cand i-a povestit Luciei Hossu Longin (n.r. - Corneliu Coposu i-a acordat o serie de interviuri Luciei Hossu Login, realizatoarea emisiunii tv, „Memorialul Durerii"). Habar n-am avut ce-a patimit la Ramnicu Sarat! Chiar si cand se intalnea cu prietenii lui, aicea, vorbea numai despre lucrurile hazlii din inchisoare. Insa, drama a fost, ca de pilda Bani Ghica, cel mai bun prieten al lui, care a suferit teribil in inchisori, in ultima faza de viata, avea cosmaruri si striga: „Nu ma bate, nu ma lovi!" , „Nu-s dusmanul tau, nu vreau sa spun!" Imi povestea femeia care l-a ingrijit.

Q: Fratele dumneavoastra avea cosmaruri?

F.C.: Deloc, niciodata! Imi aduc aminte ca ultimele lui zile, cat a stat acasa, inainte de a se interna, zicea asa: „Ce rau imi pare ca natia asta a noastra e asa de ghinionista! Eram asa de aproape de adevar, ca puteam sa punem mana pe el si am pierdut trenul!" Asta zicea. Niciodata ca a suferit, ca a mancat bataie, desi a mancat multa bataie. Noi am aflat de la Lucia Hossu toate astea, pentru ca el n-a vorbit, el nu spunea. Si-l intrebam: „Bine draga, de ce nu spui?", „Dar de ce s-o necajesc pe mama? Mama ce vina are?" Cu toate astea, el si la moarte purta urmele catuselor!

„Ii intereseaza sa iasa gunoiul cel tanar deputat"

Q: Ce-l infuria cel mai tare pe Corneliu Coposu, ce l-a deranjat cel mai mult?

F.C.: Daca il incerca cineva cu spert. Atunci l-am vazut nervos. „Sa nu indrazniti sa primiti un pix de la cineva care vrea sa va spertuiasca pentru ca in Romania se practica spertul!" Si ii trimitea pe astia care veneau cu cate ceva, cat colo. Imi aduc aminte o scena. Eram acasa si a venit unul, cu un ciubar mare cu un ficus. „Dom'le, ce-i cu asta?", „L-am adus la domnul presedinte!", „Dom'le, te rog din suflet, du-l de aicea, ca ne da afara din casa!", „Pai, unde sa-l duc?", „Du-l unde stii, du-l la partid!" Astea intr-adevar il infuriau sau cand auzea pe cineva povestind ca unul dintre cei inchisi ar fi fost turnator. Zicea: „Nimeni nu are voie sa-i judece pentru ca numai cei care or trecut pe acolo stiu la ce probe au fost supusi si n-au putut rezista fizic, nu toata lumea e nascuta sa fie erou!" Uite, eu ma uit acum la voi (n.r. la mine si la Andreea - fotoreporter Q) si sunt foarte bucuroasa ca voi existati, dar sa fiti foarte atente cu ce scrieti acolo pentru ca lumea nu mai vrea sa auda de necazuri, nu mai vrea sa auda ca a fost ceva trist, nu-i intereseaza! Acum ii intereseaza sa iasa gunoiul cel tanar deputat.

R.C.: Vezi ca te inregistreaza si te da in judecata ca l-ai facut gunoi.

F.C.: Cum il cheama? Bahmuteanu, Prigoana... Asa! Vedeti ce impetuos si obraznic este? Si va iesi. Se pare ca formeaza lumea lor!

Patapievici a aparat-o pe „cocotica", „pupaza de madam Cocos"

Q: Apropo, v-a placut de vreun politician dintre cei care au intrat in forta dupa '90? A reprezentat vreunul dintre ei un model de moralitate?

F.C.: Am crezut la un moment dat ca ar fi Plesu, pana si-a revenit la demisie si atunci m-a dezamagit foarte tare. Cand revii la o treaba hotarata, nu-mi place. El a demisionat de suparare, cand a fost gonit regele. Apoi a revenit. Am crezut in Patapievici. Foarte mult! Pana a scris articolul ala nenorocit ca s-o apere pe pupaza asta de madam Cocos. Cum e posibil ca tu, filosof, sa te pretezi la o asa porcarie? Sa te umilesti in asemenea hal, ca sa aperi pe cine, pe cocotica asta? Doamne-iarta-ma!

P.S.: In numarul urmator al Q Magazine, vom publica partea a doua a interviului pe care ni l-au acordat surorile Coposu. In el, veti putea citi opinia lor cu privire la Partidul Taranesc Crestin-Democrat de astazi, despre paranoia lui Marian Milut - un politician insotit de bodyguarzi pana si la closet, despre relatia cu Ion Iliescu, despre Pactul de la Timisoara si sustinerea lui Geoana, despre cainii stramosilor ce purtau nume unguresti.

Corneliu Coposu: „Am fost batut cumplit!" - o poveste despre serpii de sub zeghe

„La 14 iulie 1947 am fost arestat. Maniu era in celula numarul 2, eu eram in celula numarul 3 de la Malmaison. Am fost condamnat la douazeci si cinci de ani si am executat saptesprezece si jumatate. Sotia mea, Arlette, a primit si ea douazeci si cinci de ani de munca silnica. Am trecut prin Jilava, Aiud, Craiova, Capul Midia, Rubla. Cel mai cumplit a fost la Ramnicu-Sarat. Treizeci si patru de celule complet izolate. Patru-cinci sute calorii pe zi. Opt ani nu am vorbit cu nimeni."

Este marturia facuta de catre Corneliu Coposu Luciei Hossu Longin, in „Memorialul Durerii". La sfarsitul lui 2010 se implinesc cincisprezece ani de cand a decedat Corneliu Coposu. Astazi, din idealurile sale au mai ramas doar niste soapte uscate.

Corneliu Coposu s-a nascut la 20 mai 1916 in comuna Bobota din Salaj. A fost doctor in știinte juridice si secretar politic al lui Iuliu Maniu (presedintele Partidului Taranesc), timp de 10 ani, intre 1937 si 1947. Corneliu Coposu a fost condamnat in urma unei inscenari organizate de catre comunisti, inscenare la care au cazut victima toti liderii Partidului Taranesc. Coposu a fost acuzat de inalta tradare a clasei muncitoare si crima contra reformelor sociale. Primeste 25 de ani de inchisoare, dintre care ispaseste 17. Este eliberat in urma amnistiei din 1964. Pana la Revolutie, va lucra ca muncitor in constructii. Intre 1967 si 1989, organizeaza si conduce in ilegalitate un nucleu al P.N.T., iar in 1987, afiliaza partidul la Internationala Crestin-Democrata. La sfarsitul lui 1989, reinfiinteaza in legalitate P.N.T-C.D., al carui presedinte devine la 6 ianuarie 1990. In octombrie 1995, Jacques Chirac, presedintele Frantei, ii acorda distinctia de Mare Ofiter al Ordinului National „Legiunea de Onoare". Corneliu Coposu a murit in 11 noiembrie 1995. La inmormantarea sa, organizata fara funeralii nationale, au participat zeci de mii de oameni.

„Bataile, in puscarie, erau bataile obisnuite pentru obtinerea disciplinei, nu erau cele mai grave. Am fost batut cumplit, am fost batut cu saci de nisip, cu cearceaf ud in baie, am fost pus sa fac manej, nu mai vorbesc de suspendarile pe o ruda de fier pentru a fi batut la talpi, batai cu capul de zid, cu pumnii, cu palmele, acestea erau considerate ca violente mai usoare, raportate la bataile sistematice prin care anchetatorii, asa-zisi anchetatori, voiau sa scoata anumite declaratii sau sa impuna sa iti insusesti punctele lor de vedere." (Corneliu Coposu)

„Canalul a fost de departe cel mai dur, isi aminteste printul Ghica, se urmarea exterminarea generala, hrana era insuficienta (...) Cei peste 1.000 de sarmisti de la Capul Midia au fost supusi la munci supraomenesti, fara sa primeasca alimente suficiente. O foame apocaliptica domina colonia. Frecvent se inregistrau decese. Toti detinutii cautau sa-si amelioreze ratia alimentara prin mancarea diferitelor vietuitoare, caini, broaste raioase sau testoase, serpi. Vanatul de serpi se facea pe drumul de la tren la locul de munca. Multi serpi erau calcati de autocamioane si cei mai curajosi dintre noi ieseam din coloana si-i ascundeam sub zeghe. La locul de munca apasau pe sarpe si-i scoteau untura, pe care o aplicau pe paine. Apoi savurau indelung carnea cruda." (Dorin Ivan - „Amintiri dintr-o alta eternitate")

„Suferintele au trecut. Totul este ca viitorul sa asigure pentru tara ceva bine, in rest nu mai are importanta. Fata de sacrificiile pe care le-au facut eroii, niste bieti ani de puscarie conteaza mai putin." (Corneliu Coposu)

text: Raluca Botezatu / foto: Andreea Blanatui, Bogdan Dinca, 15 Ianuarie 2010, Q-magazine

Articol citit de 4173 ori.

Alte articole