Corneliu Coposu Fan Page

Dor de Corneliu Coposu - NapocaNews.ro, 11.11.2009

Înapoi la 2009

Azi s-au împlinit 14 ani de la trecerea la cele veşnice a lui Corneliu Coposu. Lumea în ultimii ani de viaţă i se adresa cu Seniorul, ca o recunoaştere a nobleţei întroduse în viaţa politică coruptă şi dâmboviţeană de la noi. La înmormântarea lui Corneliu Coposu au participat aproape o sută de mii de persoane, dar kgb-istul Iliescu Ilici Ion a refuzat organizarea unui ceremonial militar. Anii au trecut şi datorită guvernării dezastruase a Convenţiei Democratice lumea a uitat de valorile morale promovate de Seniorul în viaţa politică din România.

Am urmărit cu atenţie presa de azi şi numai câteva ziare au amintit la subsol că pe 11 noiembrie a murit Corneliu Coposu. Şi câtă nevoie avem acum, în mocirla politică, de reperele şi modelele promovate de Senior, pentru ca tineretul României să-şi regăsească speranţa şi să nu mai emigreze în disperare datorită unei clase politice distructive, anti-naţionale şi inconştiente.

Mi-e aşa dor de Corneliu Coposu. Prezenţa lui în familia mea este o constanţă şi un îndemn de conduită morală de urmat în viaţa publică. Cândva într-o frumoasă şi romantică zi de toamnă, Dumnezeu a vrut să mă întâlnesc cu nepoata lui Corneliu Coposu. A fost dragoste la prima vedere şi în casa în care aşa de mult îi plăcea lui Coposu să poposească când venea în comuna natală Bobota am cerut-o de soţie pe Dana. Din păcate nu am mai apucat să-l cunosc personal pe Senior pentru că Dumnezeu l-a luat la ceruri. Din spusele soţiei am aflat că Seniorul era un om de o modestie remarcabilă şi de o demnitate ieşită din comun, cum nu mai vezi azi printre politrucii obedienţi, care alternează la putere. Puţină lume ştie că Corneliu Coposu după ce a stat 17 ani în puşcărie a avut domiciliu obligatoriu cu interdicţie de părăsire a Bucureştiului. A ieşit din puşcărie în 1964, iar după doi ani îi murea soţia, frumoasa Arlette, şi Coposu nu a călătorit în afara Capitalei decât abia în 1986, când a vizitat Blajul şi comuna natală Bobota. Permanent a fost controlat şi supravegheat de către Securitatea comunistă. În timpul acesta alţi „dizidenţi” se plimbau în misiuni cu paşapoartele comuniste în toată lumea şi nu păţeau nimic la întoarcere. Soţia mi-a povestit cum Corneliu Coposu a venit prima oară la Bobota în 1986, la dezvelirea bustului lui Gheorghe Şincai din faţa Căminului Cultural. Era înconjurat de o şleahtă de securişti turbaţi cu ochelari negri care luau la bătaie pe oricine se apropia de Senior. Cu toate acestea Coposu a vizitat casele sătenilor şi a înnoptat în casa viitorilor mei socri. Prăjiturile „ciurigaua” erau preferatele lui. Îi mai plăcea să privească stânjeneii din curţile oamenilor şi să stea de vorbă cu ţăranii simpli spre disperarea activiştilor de partid. Cu toată supravegherea securistă Coposu a afiliat PNŢ-ul din clandestinitate la Internaţionalal Creştin-Democrată. Anii au trecut şi după revoluţia din 1989, Coposu s-a reîntors mai des în Bobota, împreună cu Ticu Dumitrescu, Simina Mezincescu, Hossu Longin. De fiecare dată înnoptau în casa viitorilor mei socri. Serile povestea despre cum vede el România de mâine, o ţară democrată, prosperă cu o clasă politică responsabilă şi mai ales pătrunsă de morala creştină. Mereu spunea că fără frică de Dumnezeu şi fără precepte creştine politicienii nu pot construi decât o societate pe furt şi anarhie. În primăvara lui 1990 când a revenit la Bobota cu Ambasadorul Elveţiei într-o maşină neagră, FSN-ul spre ruşinea lui a organizat o bandă de derbedei şi au spart geamurile automobilui şi i-a bruscat pe oaspeţi. Coposu era întristat că astfel îşi primesc românii un consătean după 50 de ani de îndobitocire comunistă.

Anii au trecut şi soţia studentă în Bucureşti a locuit în casa Seniorului de pe str. Mămulari, împreună cu surorile Coposu. Din păcate, Coposu fuma foarte mult la vârsta lui, un pachet de Kent pe zi, fapt ce i-a adus un cancer galopant la plămâni, prăpădindu-se spre durarea românilor însetaţi de democraţie creştină.

Pe Coposu l-am „cunoscut” numai turnat în bronz, ca bust aşezat lângă Gh. Şincai în faţa Căminului Cultural din Bobota. Am venit special în permisie din armată de la Oradea, ca să particip în noiembrie 1998 la dezvelirea bustului în satul natal. Mare dezamăgire pentru mine. A sosit premierul Radu Vasile de la o întâlnire de la Satu Mare, după ce se certase cu fraţii Boilă şi Ciorbea, să participe la dezvelire, îmbrăcat în trening cu culorile favorite ale echipei Naţional. Fostul delator la Securitate, care avea misiunea să-i toarne pe liderii ţărănişti a ajuns „întâmplător” premierul României şi scuipa seminţe ca un cocalar din Arenele Progresul, tocmai la dezvelirea fondatorului democraţiei creştine româneşti. Plin de miştocăreală dâmboviţeană, Radu Vasile a refuzat invitaţia părintelui Pădurean la masă şi şi-a umplut buzunarele cu alune şi covrigei şi a urcat fluierând în maşinile SPP-ului. Atunci am înţeles clar că PNŢ-ul a murit. Premierul Radu Vasile era mancurtul securist şi tipul de politician propus de servicii pentru anii 2000. Şi ne mai mirăm cum se poartă clasa politică faţă de români şi România?

Îmi este dor de Corneliu Coposu de fiecare dată când ies din Biserica ortodoxă din Bobota şi-i văd chipul de bronz peste drum. Şi inima mi se strânge când mă gândesc la nevertebratele care au pus mâna pe ţară. Şi numai surâsul soţiei ca al Seniorului îmi mai dă speranţă că pruncii mei sunt sânge din sânge de martiri şi creştini din neam în neam românesc. Pe veci…

Ionuţ Ţene, 11.11.2009, NapocaNews.ro

Articol citit de 2039 ori.

Alte articole