ŞCOALA GIMNAZIALĂ “CORNELIU COPOSU”, ZALĂU
ELEV: DÎRJAN GEORGIANA SERENA, CLASA A VIII-A B
PROF. DUMA SANDA
BANCEA GHEORGHE

Corneliu Coposu - un model, o stea mereu luminoasă

Sunt oameni care umplu spaţiul dintre ei şi semenii lor cu credinţă, multă bunătate, verticalitate morală, curaj, putere de sacrificiu şi iubire. Sunt calităţi care apropie, dar care, mai ales, despart. Pentru că în foarte puţini oameni se regăsesc toate aceste însuşiri. Ei nu sunt regula, ei sunt excepţia, modelul.

Cine a fost acest om? Ce ar trebui să ştim despre el?

Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914, în Bobota, într-o familie de luptători pentru drepturile şi libertăţile românilor din Transilvania şi slujitori ai altarului. Cursurile primare le-a început la vârsta de 5 ani, în anul 1919 la şcoala confesională din satul natal. În anul 1930 a început cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Cluj. Tinereţea şi-a petrecut-o în preajma marilor oameni politici: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Virgil Madgearu, Virgil Potarca.

În 1940 primeşte titlul de secretar politic al lui Iuliu Maniu, îndeplinind această funcţie până la arestarea sa şi a lui Maniu, la 14 iulie 1947. I s-a încredinţat cifrul secret al corespondenţei diplomatice prin care opoziţia negocia ieşirea României din Axa şi întoarcerea ei către aliaţii tradiţionali. Avea misiunea de a întreţine relaţii confidenţiale cu reprezentanţii guvernului englez la Liverpool, cu delegaţii opoziţiei române care duceau tratative la Cairo, cu emisarii români de la Stockholm şi cu comandamentul militar aliat din Italia.

A fost ales preşedinte al filialei PNŢ Sălaj, secretar general adjunct şi delegat PNŢ în anul 1945.

Doi ani mai târziu, în data de 14 iulie 1947, este arestat cu întreaga conducere PNŢ, după înscenarea de la Tămădău, deşi nu făcuse parte din grupul arestat acolo. A fost dus în subsolul Ministerului de Interne, a fost introdus în garnizoana nr.12, în condiţii care-faţă de ceea ce avea să urmeze-erau aproape acceptabile: pat de beton, două scaune de beton, duş şi closet. Un perete era din sticlă dublat de sârmă ghimpată, iar pe cel opus era uşa dublă una din fontă şi cea exterioară din gratii.

Traseul de detenţie urmat de Corneliu Coposu, începând cu 1947, a fost Ministerul de Interne, Malmaison,Văcăreşti, Snagov, Piteşti, Craiova, Uranus, Jilava, Malmaison, Midia, Ghencea, Bragadiru, Popeşti-Leordeni, Uranus, Jilava, Gherla, Sighet, Aiud, Râmnicu Sărat, MI, Rubla.

Corneliu Coposu a declarat că,în timpul petrecut la închisoare, s-a făcut o anchetă în legătură cu Pătrăşcanu. Astfel când s-a hotărăt...condamnarea lui la moarte s-a făcut o înscenare verosimilă pentru care era nevoie de mărturii. Însă a refuzat categoric să se predea acelui joc, fiind chinuit într-un mod oribil, cu tot felul de mijloace de tortură. Printr-un singur sistem de torţionare nu a trecut şi anume cel al tentativei de electrocutare. Supraveghetorii din arest au declarat, la rândul lor, faptul că era foarte liniştit şi vroia să îşi omoare timpul citind cărţi.

La 11 septembrie, Corneliu Coposu este transferat la Penitenciarul din Craiova, unde îi este zidită uşa de la celulă vreme de 8 luni. În acest timp, reuşeşte să sape o gaură în perete până la celula profesorului Hudiţă, orificiu prin care putea sta de vorbă.

După mărturisirea lui Corneliu Coposu, des-zidirea a fost o dezamăgire, pentru că astfel a fost descoperită şi astupată calea de comunicaţie.

Penitenciarul Jilava, în data de 4 februarie 1949, cere transferul lui Corneliu Coposu de la Craiova, până în 6 decembrie când este dus de la Craiova, împreună cu alţii, la Cap Midia. Noii veniţi sosesc în colonia de muncă unde sunt repartizaţi în 16 barăci, în interiorul unui ţarc de sârmă ghimpată, fără drept de a primi pachete, bani sau vizite la vorbitor. Corneliu Coposu va lucra la acelaşi vagonet cu Şerban Ghica, îndeplinindu-şi normele, ajutându-şi şi prietenul. Săpa şi încărca pământul timp de zece ore pe zi ,într-un frig de până la 25 grade, cu mâinile goale. Aceste lucruri le-a povestit mai târziu munca era foarte grea, deţinuţii înnebuniţi de foame...mâncau iarbă ,mâncau câini, pisici vânate ...larve de cărăbuşi.

După 17 ani de închisoare, este eliberat în aprilie 1964, fiind urmărit permanent de către organele de securitate, până în 1989. După evenimentele din decembrie 1989, s-a impus ca fiind cel mai proeminent lider politic din România, supranumit Seniorul. A anunţat oficial existenţa Partidului Naţional Ţărănesc în 7 ianuarie 1990, al cărui conducător a fost până la ultima suflare. Corneliu Coposu a reuşit să afilieze PNŢ la Internaţionala Creştin-Democratică încă din anii dictaturii, în 1987. Grav bolnav, s-a stins din viaţă la data de 11 noiembrie 1995, la vârsta de 81 de ani.

Este greu de crezut, însă după ce sub jumătate de secol de comunism, puţini dintre noi au ştiut de existenţa lui, după ce ne-am lăsat prostiţi de intoxicările conform cărora şi-ar fi petrecut acele decenii la Paris, mâncând caviar cu polonicul, am afat ,în sfârşit, adevărul şi am început să înţelegem cu cine avem privilegiul de a fi contemporani.

Prin întreaga sa activitate, Corneliu Coposu a devenit un simbol al democraţiei, al tenacităţii şi rezistenţei împotriva oricărei forme de dictatură.

De ce este un model? De ce a rămas o excepţie?

Corneliu Coposu a fost un astfel de om. Un martir şi un mit. Percepţia unei asemenea fiinţe într-o lume jalonată de violenţă şi de pragmatism vulgar s-a dovedit imposibilă. Cum să existe cineva dezinteresat de funcţii şi onoruri publice şi mai ales de obţinerea unei averi?!

Într-o ţară bombardată cu false valori, spiritul lui Corneliu Coposu distanţează mai mult decât atrage. Venerat de fideli (prea puţini) şi recunoscut de adversari (prea mulţi), Seniorul este considerat un exemplu de admirat, dar nu de urmat, din cauza complexităţii şi valorii sale.

Câte legăminte nu s-au făcut la căpătâiul lui Corneliu Coposu? Câţi oameni politici legitimaţi de Senior şi-au ţinut făgăduiala acelor clipe?! În imensul cortegiu care-l însoţea în noiembrie 1995, un bătrân din Ardeal spunea: N-a avut în el nici un strop de ticăloşie...Cum să câştige în politică?...A fost un Sfânt. Sfinţii nu ajung la putere. Ei au puterea de la Dumnezeu!

RĂSPUNSURILE LA ÎNTREBĂRI:

1) Manuscrise şi percheziţii, „Istoria unui tribun”, Ziare, 1990.
2) Lucia Hossu Longin, Memorialul Durerii, „O istorie care nu se învaţă la şcoală”, Humanitas, Bucureşti, 2007.