Pârcălabu Adriana-Amalia, 17 ani, str. Traian, e-mail : amelie_a1990@yahoo.com
Liceul Teoretic „Mihail Kogalniceanu”, Vaslui, clasa a X-a F, str. M. Kogălniceanu
Profesor coordonator: Carmen Alexa

Întrebare: Unde se regăseşte textul de mai jos?

1. „Tot atunci mi-a dispărut o altă scriere de nerefăcut - Istoria unui tribun –“

Răspuns: Textul face parte din „Manuscrise şi percheziţii” ale ziarelor din 1990

2. „Ceea ce a pierdut poporul român prin comunism nu poate fi compensat în viaţa a două sau trei generaţii”

Răspuns: Textul face parte din cartea „Memorialul Durerii”, de Lucia Hossu Longin

Motto:

„Patriotismul este o dragoste discretă pentru ţară, o disponibilitate de a-ţi da oricînd viaţa pentru ea şi de a nu mărturisi acest sentiment. Găsesc că afişarea patriotismului este indecentă. Un om care simte dragostea pentru ţară, un om care este decis ca în interesul ţării să-şi sacrifice propria existenţă nu are să se bată pe piept cu sentimentul acesta.”

Citind aceste cuvinte m-a frapat accepţia în sens creştin a noţiunii de patriotism.În zilele noastre, în care oricine are timp de absolut orice şi de nimic esenţial şi ziditor,un astfel de motto poate fi aplicat foarte bine şi unui eseu despre patriotism şi unuia despre creştinism.Pentru că un creştin adevărat nu e acela care face paradă de concepţiile sale şi le trâmbiţează pe toate drumurile,ci unul care le aplică,fie şi în tăcere.Unul lucrător.La fel mi se pare că stau lucrurile şi în plan politic.Astăzi ,în epoca rolelor,a mp3 playerelor,a stick-urilor ce pot fi date şi de guvernanţi,a MTV-ului,a internetului care se întinde ca o junglă peste minţile şi reperele noastre,a vorbi în general despre patriotism şi în special despre Corneliu Coposu,un politician fie el şi ziditor pare din start o curată pierdere de vreme.În tot cazul o treabă ce cu greu poate fi dusă la îndeplinire de o elevă cautată cu insistenţă pe messenger de colegi ca să iasă în oraş.

Şi totuşi.Concursul ăsta a fost o ocazie să citesc şi să înţeleg nişte lucruri despre care poate anterior aş fi fost tentată să zic că nu mă prea interesează.Lucruri serioase,de oameni mari,de care sunt pline emisiunile de profil de la tv,lucruri pe care nu am eu cum să le schimb şi prin urmare să mă las influenţată de faptul că ele nu merg cum trebuie şi să mă agit pe tema asta ar fi ceva lipsit de tact.

Sunt lucruri despre care nu prea ni se vorbeşte,comunismul şi tot ce s-a întâmplat în România în anii lui sunt fie expediate de părinţi în termeni nu întotdeauna denigratori,fie expuse cam sec în manualele de istorie asupra cărora din motive de role şi MTV nu ne aplecăm foarte des.M-am aplecat ,iată,asupra unui site care a venit cu ideea unei competiţii(şi asta mi-a plăcut) sperând la începutul căutării ca eu să fiu una dintre câştigătoare şi simţind la sfârşitul ei că de fapt deja am devenit.Pentru că am ajuns să am o imagine ceva mai detaliată asupra unor timpuri care nu ar trebui să fie lăsate de izbelişte şi tratate ca un destin implacabil şi ,mai ales,asupra unei figuri din alte timpuri,cea a lui Corneliu Coposu ,despre care orice tânăr în căutare de modele ar trebui să afle cât mai multe.Pentru că viaţa acestui om are,am constatat, o extraordinară valoare exemplară.Un om din alte timpuri care ar prinde extrem de bine timpurilor noastre parcă în mod interminabil tulburi.

Nu prea ştiam despre ce anume să scriu în acest eseu pentru că a face pur şi simplu o apologie cu note ipocrite nu mi se pare a fi de dorit nici pentru dumneavoastră,nici pentru mine .Am ales motto-ul ăsta pentru că merge la esenţe,pentru că îl reprezintă pe Senior şi ca să zic aşa,în general, statutul de Seniorie.Înţelegând prin Seniorie acel stil de a vedea lucrurile şi de a lucra –discret, dar profund- pe care l-am înţeles de la Corneliu Coposu şi pe care am putea şi noi să îl preluăm.Mai concret,prin Seniorie aş înţelege arta şi bunul simţ de a face ce trebuie,acolo unde trebuie.Nu ştiu dacă acum standardele valorice după care ne ghidăm sunt mai joase ,cred că valorile sunt perene şi cer acelaşi tip de răspuns(indiferent de context) din partea adevăratelor caractere.Ştiu doar că acum,în zilele noatre,nu prea mai ai ocazia să mai mori,să-ţi pui viaţa şi sufletul chezăşie pentru aceste valori şi,nemaiexistând astfel de provocări,eşti tentat să nu ma fii la fel de intransigent.Ajuns aici rişti să cazi în convenţie şi compromis.Corneliu Coposu şi-a apărat până la capăt valorile şi asta i-a conferit această indefinibilă aură de nobleţe şi forţă de fascinaţie.

Ce mi se pare mie că face diferenţa între cei ca Domnia Sa şi cei contemporani nouă (cu trimitere directă spre politicieni, dar nu în mod exclusiv spre ei) este aceea că domnul Corneliu Coposu a fost în stare să îşi asume o suferinţă atroce pentru a-şi păstra valorile şi respectul de sine, iar cei de astăzi (între care se prea poate-deşi nu mi-aş dori- să mă număr şi eu,cea care critic acum) nu sunt capabili să îşi asume un simplu rol social.Care nu cere neapărat sacrificii,ci doar simţ al datoriei şi un minim respect pentru cei care te-au delegat să le reprezinţi sau aperi interesele.Acum,în societatea noastră,o performanţă este să faci ceea ce ar trebui să faci acolo unde te afli-fie din proprie voinţă,fie dintr-o întorsătură a destinului.

Adică-dacă eşti medic să îngrijeşti oameni fără să le ceri bani ,dacă eşti profesor să-ţi urmezi cu dragoste vocaţia, dacă eşti poliţist să îţi asumi responsabilităţile, dacă eşti judecător să împarţi cu adevărat dreptatea,dacă vinzi cartofi în piaţă să nu furi la cântar,dacă eşti zidar să nu pui in bătaie de joc cărămida sau borna la trotuar,dacă eşti părinte să nu aştepţi ca doar şcoala să îţi educe copilul,dacă eşti elev să nu încerci să fentezi sistemul în permanenţă pentru că asta o să faci şi atunci când vei deveni matur.Fiecare poate fi un Preşedinte moral în propriul oraş,sat,clasă,în propriul destin.Pare un lucru atât de simplu,elementar de simplu cu atât mai mult cu cât astăzi nu mai eşti închis şi torturat pentru asta.Dar, pe cât de simplu e, pe atât pare de rar.

Iată de ce pentru mine Corneliu Coposu (revelaţia acestor după-amieze de aprilie) rămâne un om de tot respectul. Pentru că indiferent ce ar fi avut ocazia să facă în viaţă,sunt convinsă că ar fi făcut cu decenţă,cuminţenie,simţ al datoriei şi respect pentru oameni.Pentru că a trecut proba de foc a temniţelor comuniste care i-au dezumanizat pe mulţi (şi detinuţi şi torţionari) şi a rămas un exemplu de verticalitate şi distincţie.Pentru că are putere de convingere şi acum, după ce a părăsit lumea aceasta şi asupra noastră,a celor care nu l-am cunoscut în niciun fel.

Pentru că astăzi e nevoie de cât mai mulţi oameni de un astfel de calibru moral,pentru că însăţi ideea de moralitate să nu se piardă în trecut.Vorba Apostolului-Să nu fie!