Corneliu Coposu Fan Page

Prefaţă

Înapoi la Biografie comentată

Material prezentat cu acordul Editurii Maşina de scris.

Coperta 'Viata lui Corneliu Coposu' - Tudor Calin Zarojanu

Viaţa lui Corneliu Coposu

Tudor Călin Zarojanu

ediţia a II-a, revăzută şi completată

Coperta: Mihaela Şchiopu
Redactor: Domniţa Ştefănescu

Descrierea CIP a Biblitecii Naţionale a României
ZAROJANU, TUDOR CĂLIN
Viaţa lui Corneliu Coposu
/ Tudor Călin Zarojanu. – Ed. a 2-a, rev. – Bucureşti : Maşina de scris, 2005

Bibliogr.
ISBN 973-8491-23-1
94(498)’’19’’ Coposu, C.
929 Coposu, C.

© Editura Maşina de scris, 2005

Zece ani fără Senior
(prefaţă la ediţia a doua)

Greu de crezut, dar au trecut zece ani... După ce, sub jumătatea de secol de comunism, prea puţini dintre noi au ştiut de existenţa lui, după ce ne-am lăsat prostiţi de intoxicările conform cărora şi-ar fi petrecut acele decenii la Paris, mâncând caviar cu polonicul, după ce am aflat în sfârşit adevărul şi am început să înţelegem cu cine aveam privilegiul de a fi contemporani, după ce am apucat să ne bucurăm de prezenţa lui ceva mai mult de cinci ani – iată, timpul scurs de la dispariţia lui este deja aproape de două ori mai mare.

Prima ediţie a acestei cărţi s-a lansat atunci când se împlinea un an de la despărţire. Printr-o coincidenţă semnificativă, momentul a căzut între cele două tururi de scrutin la Preşedinţia României, adică în efervescenţa primei victorii asupra unui regim împotriva căruia Corneliu Coposu luptase cu o determinare rar întâlnită. Ar fi trebuit să fie triumful lui, dar venea prea târziu.

Prea târziu şi, aşa cum avea să se vadă, prea devreme totuşi. Lipsiţi de suportul Seniorului, dar şi de multe alte lucruri, inclusiv de capacitatea de a-şi pregăti, înţelege şi întări victoria electorală, moştenitorii lui politici au profitat prea puţin de succes. Sigur, guvernarea 1996-2000 n-a fost compusă doar din bâlbâielile pe care suntem predispuşi a ni le aminti azi în exclusivitate. Dar nici n-a fost ceea ce ne aşteptam, ceea ce cu siguranţă ar fi aşteptat Corneliu Coposu. Regimul căruia îi fusese adversar neîmpăcat a revenit în forţă, profitând din plin de uşile către lume deschise, totuşi, de către CDR şi PD. Şi astfel, România a ajuns să intre în mileniul trei şi în NATO sub conducerea unui lider comunist, în vreme ce, alături de covârşitoarea majoritate a fraţilor săi întru credinţă, Corneliu Coposu trecuse pragul acestei lumi. Şi, ca nedreptatea să fie completă, partidul pe care îl păstorise a ajuns în pragul dispariţiei, departe de Parlament şi de viaţa politică. Atunci, Seniorul se va fi întors în mormânt.

O nouă coincidenţă face ca ediţia a doua a acestei cărţi să iasă în lume înainte de-a se fi scurs primul an al celei de-a doua breşe în prea lunga epocă FSN-FDSN-PDSR-PSD. Nimeni nu poate garanta, deocamdată, că ar fi vorba despre altceva decât o breşă – deşi ceva-ceva pare altfel decât prima dată. Oricum, între timp s-a schimbat aproape totul. Dintre cei trei monştri sacri ai politicii interbelice, nici unul nu se mai află în scaunul de comandă. Sergiu Cunescu l-a urmat pe Corneliu Coposu la cele veşnice, după ce trăise ruşinea ca PSDR să se aciuieze sub pulpana anagramei sale, PDSR, iar venerabilul liberal Mircea Ionescu Quintus s-a retras într-o poziţie onorifică, din care priveşte cu spaimă şi indignare perspectiva ca partidul lui să-şi schimbe numele şi ideologia. Pe de altă parte, marele adversar politic al Seniorului, Ion Iliescu, a ieşit din istorie aşa cum intrase, adică pe uşa din dos.

Nu este locul – poate nici momentul – să ne punem problema cât de mult seamănă prezentul şi proiectul politic al actualei puteri cu ceea ce visa Corneliu Coposu, să ne întrebăm retoric ce comentarii ar fi avut de făcut. Dar, din tot ceea ce am putut afla despre el, în scurtul răstimp cât s-a aflat în viaţa publică, din tot ceea ce am citit şi am ascultat pentru a putea construi această carte, îndrăznesc să afirm că, una peste alta, s-ar fi bucurat şi ar fi fost mulţumit de drumul pe care ne aflăm noi, cei cărora ne-a dăruit atât de mult, primind atât de puţin. Dacă la integrarea în NATO nu s-a întâmplat asta, ar fi frumos ca măcar în discursurile care vor înflori după aderarea la Uniunea Europeană, vreunul dintre politicieni să-l pomenească şi pe Senior, aşa cum se cuvine unui om care a aruncat totul în luptă şi n-a aşteptat nimic în schimb: nici vreun post de demnitar, nici vilă, nici o maşină, nici măcar vreo diplomă de consolare.

Tudor Călin Zarojanu

P.S. După un deceniu, o căutare a lui Corneliu Coposu pe Internet trimite la aproape 12.000 de link-uri. Majoritatea acestora se referă la Strada, Bulevardul sau Piaţa Corneliu Coposu, fiind cereri şi oferte imobiliare.

Mărturisire
(prefaţă la ediţia I)

Motto: Corneliu Coposu se mişcă într-o sferă de mister.
(Dintr-o notă a Securităţii, nesemnată şi nedatată.)

Cartea de faţă este o încercare – aproape disperată – de a reconstitui cât mai exact momentele semnificative din viaţa celei mai importante personalităţi politice pe care generaţia mea, a celor născuţi în anii ’50, a avut norocul să o vadă aievea. Spun "aproape disperată" din mai multe motive. Întâi, pentru că martorii evenimentelor din prima jumătate a secolului XX se împuţinează la număr pe zi ce trece, iar amintirile lor nu sunt întotdeauna datate. În al doilea rând, pentru că fondul documentar despre Corneliu Coposu este astăzi foarte sărac şi, nu în puţine locuri, destul de confuz. Arhiva Partidului Naţional Ţărănesc, de care o bună perioadă s-a îngrijit personal, s-a risipit în urma confiscărilor din anii ’40-’50. Arhiva Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România nu se mai află în posesia acestei organizaţii. În fine, dosarele din arhiva Serviciului Român de Informaţii sunt departe de-a avea rigurozitatea şi completitudinea la care te-ai fi aşteptat din partea fostei Securităţi, iar Fişa individuală aflată la Direcţia Generală a Penitenciarelor nu cuprinde decât câteva date disparate.

N-am reuşit să găsesc nicăieri, de pildă, succesiunea coerentă şi integrală a perioadelor de detenţie, în numeroasele închisori şi lagăre prin care a trecut, vreme de 15 ani, Corneliu Coposu.

Cu toate acestea, de comun acord cu Editura Maşina de scris – căreia îi mulţumesc din tot sufletul pentru că mi-a oferit prilejul acestei tulburătoare cercetări – am perseverat în ideea de a realiza nu o colecţie de amintiri despre Corneliu Coposu – aşa cum s-au făcut şi se vor mai face –, ci o biografie aproape tehnică, cu cât mai puţine comentarii. Direct sau indirect, l-am cunoscut cu toţii pe Corneliu Coposu şi, deşi este foarte puternic imboldul de a descrie ce a însemnat pentru fiecare dintre noi – în primul rând, ca exemplu de moralitate –, nu cred că mai e nevoie să spunem ce fel de om era. În schimb, pentru a-l înţelege cu adevărat – şi nu numai pe el, ci şi perioada în care a trăit –, am pornit de la ideea că ar fi binevenită o recapitulare a faptelor. Fie şi incomplet datat, acest dramatic destin trebuia consemnat aşa cum s-a consumat el. Acolo unde a fost posibil, am specificat data, iar unde nu – măcar luna sau anul. În măsura în care ne vor fi semnalate alte mărturii sau documente, o ediţie ulterioară a acestei biografii n-ar avea decât de câştigat.

Mărturisesc că am rezistat cu greu tentaţiei de a comenta mult mai amplu unele dintre episoadele prezente în aceste pagini. Dar nu cred că era nevoie. Sunt convins că tot ceea ce am simţit eu – emoţie, compasiune, admiraţie, indignare – veţi simţi şi dumneavoastră. Nu lipsesc nici secvenţele de comedie amară.

Parcurgând evenimentele vieţii lui Corneliu Coposu, cel mai şocant este să descoperi că a fost, practic, lipsit de libertate nu 15 sau 17 ani (socotind şi domiciliul obligatoriu), ci 42 de ani, până în decembrie 1989.

Cartea de faţă n-ar fi putut să existe fără ajutorul unor oameni cărora îmi face plăcere să le mulţumesc aici. În afara autorilor menţionaţi în bibliografie, este vorba de doamna Rodica Coposu, doamna Flavia Bălescu, domnul Şerban Ghica, domnul Dan Amedeo Lăzărescu, domnul Ioan Huiu, domnul Constantin Ticu Dumitrescu.

Datorez mulţumiri şi Serviciului Român de Informaţii, care mi-a pus la dispoziţie numeroase şi extrem de importante documente. Nu pot să nu remarc receptivitatea şi bunăvoinţa domnului director Virgil Măgureanu, ale domnului Nicolae Ulieru şi ale doamnei Frusinica Moraru.

Datorită tuturor celor de mai sus am putut să aduc acest modest omagiu unui om care, pentru mine ca şi pentru atâţia alţii, nu are egal.

TCZ

Notă: În toate documentele citate am păstrat forma originală, nu numai în ceea ce priveşte ortografia, dar şi erorile de dactilografiere sau gramaticale, numele greşite, punctuaţia, majusculele etc.

Articol citit de 5024 ori.

Alte articole