1945

Corneliu Coposu este ales secretar general adunct al Partidului Naţional Ţărănesc şi este delegat al acestei formaţiuni politice la reinstalarea activităţii autorităţii româneşti în Transilvania de nord. De asemenea, face parte din "Organizaţia M", creată pentru a-l susţine pe Iuliu Maniu şi pentru a încerca izolarea, în cadrul partidului, a lui Anton Alexandrescu, de orientare comunistă (care va forma o disidenţă aliată cu PCR).

11 februarie.

F.D. Roosevelt, Winston Churchill şi I.V. Stalin semnează Acordul de la Yalta, împărţindu-şi sferele de influenţă. În urma acestui tratat, România trece în zona de dominaţie sovietică.

Martie.

Alături de alte publicaţii, ziarul "Dreptatea" este interzis. El va reapărea pentru scurt timp, în ianuarie 1946.

Petru Groza negociază cu PNŢ eventuala lor prezenţă în guvern. Prezent la discuţii, Corneliu Coposu îl va descrie astfel: Era un om simpatic, aproape neserios (...) Era departe de-a avea idei comuniste, convingerile lui erau fluide, nu avea linie de conduită şi era capabil de orice compromis.

5 martie.

Demisionează din funcţia de director de cabinet la Ministerul Economiei Naţionale (condus de Aurel Leucuţia), în al doilea guvern Sănătescu.

6 martie.

Andrei Vâşinski, prim-locţiitor al Comisarului Poporului pentru afacerile externe al URSS, impune, sub presiunea Armatei Roşii, instalarea cabinetului dr. Petru Groza, primul guvern comunist din Europa de est.

Corneliu Coposu ajunge la Palat la câteva minute după plecarea lui Vâşinski şi i se arată, deasupra unei uşi, crăpătura provocată de ieşirea violentă a acestuia.

La instalarea guvernului Petru Groza a apărut o problemă de protocol: Lucreţiu Pătrăşcanu i-a explicat mareşalului curţii regale, Negel, că miniştrii nu pot jura – ca până atunci – pe cruce şi pe Evanghelie, unii dintre ei fiind "liber-cugetători"...

22 aprilie.

Regele Mihai adresează Occidentului un apel în care atrage atenţia asupra perspectivelor nefaste ale României, semnalând faptul că a refuzat să semneze unele hotărâri ale guvernului Groza – care vizau desfiinţarea partidelor tradiţionale şi judecarea membrilor acestora. Suveranul sesizează că este pus sub semnul întrebării viitorul monarhiei în România.

9 mai.

Capitularea Germaniei şi sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

4 iunie.

Sentinţele procesului pentru lotul ziariştilor (început la 30 mai) ajung până la detenţie pe viaţă şi chiar condamnare la moarte (Pamfil Şeicaru), pentru crime de război. În general, pedepsirea "vinovaţilor" avea să se facă după un plan riguros: foştii demnitari la Sighetul Marmaţiei, "periculoşii" (inclusiv Corneliu Coposu) la Râmnicu Sărat, muncitorii la Gherla, o parte dintre intelectuali la Ocnele Mari, iar ceilalţi, împreună cu studenţii, la Piteşti, unde aveau să fie cobaii unui experiment de "spălare a creierelor". În total, au existat 30 de loturi de arestaţi, din care 272.000 numai membri PNŢ (care, în 1947, avea 2.125.000 membri). Se estimează că în închisorile comuniste din Româ­nia au murit circa 300.000 de deţinuţi politici.

21 august.

Regele Mihai cere demisia guvernului. Petru Groza refuză. Drept ultimă soluţie, Mihai I intră în grevă regală, refuzând să mai contrasemneze decretele-legi.

8 noiembrie.

Marea manifestaţie promonarhistă şi anticomunistă (circa 50.000 persoane) din Piaţa Palatului. Guvernul Groza trimite camioane cu muncitori pentru o contra-manifestaţie. Rezultă grave incidente, soldate cu morţi, răniţi, sute de arestaţi şi cu incendierea câtorva camioane (de remarcat şocanta asemănare a acestui scenariu cu 28-29 ianuarie şi 13-15 iunie 1990). După miting (în cursul căruia a apărut în balcon, împreună cu regina Elena, pentru a primi ovaţiile mulţimii), Regele Mihai e sfătuit să plece la Sinaia, pentru a se evita alte incidente. Dosarul "Afacerea 8 noiembrie" (nr. 44608) are 68 de pagini de opis, mii de file şi menţionează 413 arestaţi. Corneliu Coposu se numără printre cei reţinuţi de poliţie. Din declaraţia sa ulterioară rezultă că:

– pentru ziua de naştere a regelui Mihai, pe 26 octombrie, nu se organizase nimic, degeaba au fost arestaţi pe 25 şefii organizaţiilor PNŢ de sectoare. Cu sarcasm, Corneliu Coposu notează: Informaţia probabil s-a datorat unui agent rău informat;

– pentru 8 noiembrie, PNŢ l-a refuzat pe ministrul de interne, Teohari Georgescu, care le-a oferit săli pentru adunări (este evidentă tentativă autorităţilor comuniste de a preveni ieşirea în stradă a populaţiei);

– n-a existat nici o şedinţă a conducerii PNŢ dedicată zilei de 8 noiembrie, nu s-a dat nici un comunicat, nu s-au făcut apeluri etc. (au existat totuşi nişte "fluturaşi", rod al iniţiativei personale a câtorva membri ai partidului);

– în ziua respectivă, Corneliu Coposu se afla la Iuliu Maniu acasă, pe Bd. Schitu Măgureanu nr. 9, etaj V, de unde a plecat în Piaţa Palatului după ce a auzit împuşcături şi a văzut fumul care se ridica;

Am oprit lângă coaforul Ionică de unde am văzut că ardeau două camioane, lângă statuia Regelui Carol. Din timp în timp se mai trăgeau rafale de arme. În acest timp, muzica gărzii de la Palat trecea spre Calea Victoriei în sus. Lumea a aclamat-o şi a început să danseze hora. De asemenea am văzut ofiţeri sovietici, englezi şi americani aclamaţi. La întoarcere, am văzut un cetăţean, cu mâna însângerată, care ţipa: "Am fost împuşcat pentru că am strigat Trăiască Regele!" (ceea ce rezumă destul de bine evenimentele din acea zi – n.TCZ);

– după ora 14 a luat masa la Capşa, unde au fost discuţiuni – sau mai bine zis causerie – despre manifestaţia de la Palat, cei prezenţi manifestându-şi indignarea pentru apariţia şi încercarea de zădărnicire a manifestaţiei de simpatie pentru Majestatea Sa Regală, de către camioanele cu muncitori trimise în piaţa Palatului.

22 Noiembrie.

La cererea procurorului de anchetă, Corneliu Coposu compune o sinteză a evenimentelor. Textul este impecabil ca spirit de observaţie, ordonare, grad de acoperire a evenimentelor, limpezime, stil şi logică – pe scurt, demn de un doctor în Drept:

Pentru a putea trage o concluzie obiectivă privitoare la vinovăţiile ce se desprind din incidentele de la 8 Noemvrie 1945, trebuie să stabilim mai întâi antecedentele acestor incidente:

Ziua de 8 Noemvrie a anului 1944 şi a anilor premergători a fost sărbătoare legală şi cu acele ocazii cetăţenii capitalei au ovaţionat cu entuziasm şi în ordine perfectă, în piaţa Palatului, pe Suveran. În această zi, pe lângă ziua numelui M.S. se sărbătoreşte şi ziua lui de naştere. La această sărbătoare în anul trecut 1944 au luat parte şi şcolile, venite in corpore în piaţa Palatului.

Nici un motiv serios nu a existat pentru a determina interzicerea acestei manifestări omagiale. Nici unul din partidele de la guvern nu s’au declarat antimonarhice sau republicane, nici nu au luat atitudine oficială împotriva omagierii Suveranului.

Desigur că guvernul este în drept să ia măsuri preventive de pază a ordinei publice, atunci când ea este ameninţată. În speţă, nici un indiciu serios nu a existat pentru a face să se creadă în iminenţa unor tulburări. Astfel, manifestările publice ale partidelor politice constituite în FND au decurs în ordine şi fără incidente; sărbătorirea revoluţiei Marei noastre vecine aliate U.R.S.S., din preziua onomasticei Suveranului, de asemenea a decurs în ordine şi neconturbată. Dacă prin absurd am admite că anumite cercuri politice ar fi avut interesul de a provoca incidente, acestea puteau fi realizate de către partidele de opoziţie la una din întrunirile convocate de adversarii politici ai acestora, ceea ce nu s’a întâmplat.

Partidele politice populare ale ţării: Naţional Ţărănesc şi Liberal au renunţat să utilizeze ziua M.S. pentru a o folosi ca prilej de desfăşurare a forţelor lor politice. În ziua de 3 Noemvrie 1945 D-l Iuliu Maniu a declarat la Clubul Partidului Naţional Ţărănesc că de ziua Regelui nu se poate face nici o manifestaţie de partid, dar că membrii partidului în calitatea lor de cetăţeni cu dragoste faţă de Rege pot să ia parte, şi sunt chiar îndemnaţi să o facă, la omagierea Suveranului. Atât secretarul general al P.N.Ţ., D-l N. Penescu, cât şi secretarul general P.N.L., D-l. C. Brătianu, au comunicat D-lui Ministru al Internelor în audienţa separată dela 4 Noemvrie 1945 că partidele respective nu au convocat de ziua Regelui adunări politice. Domnul N. Penescu a refuzat oferta D-lui Ministru de Interne, ca P.N.Ţ. să ţină în ziua de 8 Noemvrie adunări politice în sălile pe care D-l. Ministru le-a pus la dispoziţie, pentru a nu imprima unei sărbători naţionale un caracter de partid.

Prin urmare, adunarea de la Palat, care conform tradiţiei se ştia că va avea loc, nu putea să producă îngrijorare sau perspective de ciocniri. Căci dacă cetăţenii urmau să se adune pentru a omagia pe Regele ţării, între ei era exclusă iscarea oricărui incident. Nu se puteau presupune incidente decât între grupurile ce ar fi venit să manifesteze pentru Suveran şi grupurile care ar fi avut intenţia să zădărnicească această manifestaţie. Întrucât se putea presupune, şi pe drept, că nu există cetăţean român care să aibă un interes, de orice natură să zădărnicească o manifestaţie pentru Rege, şi întrucât nici guvernul nu a interzis manifestaţiile pentru Rege şi nici nu a avut motive pentru a le dezaproba, – nimeni nu putea să creadă în seriozitatea svonurilor care prevesteau incidentele.

Cu toate acestea;

1/. Guvernul a arestat în noaptea de 24 spre 25 Octomvrie 1945 pe şefii de sectoare ai P.N.Ţ. şi P.N.L. din Capitală şi i-a reţinut la prefectura Poliţiei Capitalei, până în seara zilei următoare, pentru ca prin reţinerea lor să zădărnicească o eventuală manifestaţie de ziua M.S. Regelui cu toate că după cum s’a dovedit nici nu a fost vorba de pregătirea unei asemenea manifestaţii.

2/. Guvernul, – după ce în ajunul lui 25 Octomvrie 1945 hotărâse că ziua naşterii Regelui va fi sărbătorită odată cu ziua numelui la 8 Noemvrie, – a hotărât de astă dată ca şi ziua de 8 Noemvrie să fie zi de lucru. Prin urmare, şcolărimea, funcţionarii, muncitorii au fost obligaţi prin dispoziţia oficială să-şi vadă de rosturile lor obişnuite. Prin această măsură desigur că o parte însemnată din cetăţenii Capitalei au fost împiedicaţi să ia parte la manifestaţie.

3/. Militarii au fost consemnaţi în cazărmi iar ofiţerii au primit ordin să nu ia parte la manifestaţia pentru Suveran.

4/. Pe de altă parte Uniunea Patrioţilor, prin Ordin Circular (Nr. 3279 din 6 Novembrie 1945) semnat de D-nii Sebastian Ionescu şi E. Mărculescu, a ordonat ca forţe puternice de muncitori să fie postate în Piaţa Palatului, "care să împiedice o eventuală manifestaţie a reacţiunii pentru M.S. Regele". Totodată aceeaşi manifestaţie a dat cuvânt de ordine acestor forţe, pentru "a nu face nici un fel de manifestaţie pentru Rege".

5/. Ziarul independent "Ardealul", care din iniţiativă proprie a publicat o chemare adresată bucureştenilor, să ia parte la omagierea Regelui în ziua de 8 Noemvrie, a fost tipărit a doua zi fără învoirea directorului, de către reprezentanţi ai guvernului (D-l. Ministru Ralea şi D-l. director general Preoteasa), cu un anunţ care revoca chemarea apărută în ajun. Aceasta după ce în prealabil directorul Ziarului refuzase să publice anunţul de revocare.

6/. Domnul Ministru de Interne Teohari Georgescu a avertizat mai întâi pe D-l. A.I. Mureşanu, Directorul ziarului "Ardealul", apoi pe D-l. secretar general N. Penescu şi C. Brătianu, că vor trebui să răspundă pentru eventualele incidente care vor avea loc în ziua de 8 Noemvrie.

Din toate acestea rezultă că Guvernul, probabil socotind manifestaţia ca o expresie a lipsei sale de popularitate, avea interes ca manifestaţia să fie zădărnicită. Mai rezultă că în timp ce cetăţenii Capitalei nu bănuiau nici măcar posibilitatea unor tulburări, organele oficiale le prevedeau cu certitudine, iar anumite formaţiuni politice indiscutabil afiliate guvernului, le pregăteau în mod sistematic.

După expunerea antecedentelor zilei de 8 Noemvrie trebuie să înregistrăm faptele concrete dinainte de incidente.

Astfel este bine stabilit că:

1/. Batalionul "Ordine şi Pază", Compania specială de la Ministerul de Interne şi detaşamente din Diviziile Tudor Vladimirescu precum şi numeroşi agenţi de poliţie şi gardieni publici au primit însărcinarea de a menţine ordine;

2/. că s’au instalat cordoane de soldaţi cu consemnul de a împiedica accesul cetăţenilor în Piaţa Palatului;

3/. că peste opreliştea de fapt, un număr mare de cetăţeni s’au adunat în Piaţa Palatului şi au început să dea expresiune dragostei lor pentru Regele Ţării;

4/. că aceşti cetăţeni care manifestau nu au dat adunării nici un caracter politic (În afară de portretele M.M.L.L. Regelui şi al Reginei şi de inscripţiile "Trăiască Regele" nu s’a văzut nici un alt portret şi nici o altă pancartă);

5/. că nu s’a manifestat şi nu s’a strigat nici o lozincă cu caracter de partid politic, nici o lozincă antisemită, nici o lozincă cu caracter anti-aliat;

6/. că nu s’a manifestat în contra Guvernului sau a membrilor lui, nici în contra F.N.D.-ului sau a fruntaşilor lui;

7/. că în afară de ovaţiuni adresate Suveranului, singura lozincă ce s’a strigat a fost: "Libertate", iar după începerea incidentelor: "Jos teroarea";

8/. că ofiţerii Aliaţi: Sovietici, Americani şi Englezi, care se găseau în Piaţa Palatului, au fost ovaţionaţi de mulţime;

9/. că mulţimea din Piaţa Palatului era compusă din: funcţionari, muncitori, liber profesionişti, militari, studenţi, elevi şi un număr mare de ofiţeri şi femei; deci nu avea un caracter de partid;

10/. că nici un incident nu s’a înregistrat până la apariţia camioanelor în jurul orei 10.

Odată stabilite aceste circumstanţe premergătoare incidentelor se ajunge la punctul critic de începere a incidentelor.

Acest moment coincide cu apariţia camioanelor încărcate cu echipe de şoc comuniste.

În legătură cu aceste camioane trebuie semnalat că:

a). ele aparţineau Statului (C.F.R., P.T.T.) ori Instituţiilor ("Distribuţia");

b). erau încărcate cu agenţi provocatori aparţinând politiceşte Partidului Comunist ori grupărilor politice afiliate;

c). s’au concentrat în Str. Wilson la Sediul Confederaţiei Muncii, de unde erau îndrumate, cu instrucţiuni, în Piaţa Palatului;

d). că agenţii din camioane nu au mers în Piaţa Palatului ca să manifesteze pentru Suveran întrucât pe tot parcursul circular al vehiculelor, printre masele de manifestanţi, ei strigau: "Petru Groza";

e). că muncitorii disciplinaţi, ascultând de ordinele Guvernului (care decretase ziua de 8 Noemvrie ca zi de lucru), trebuiau să fie la ora aceea în fabrici şi că nu aveau ce să caute masaţi în camioane, în Piaţa Palatului (după ce s’a văzut că nu aveau intenţia de a manifesta pentru Rege);

f). că evoluţia camioanelor prin mulţime era aşa fel dirijată ca să împrăştie grupurile de manifestanţi;

g). că persoanele din camioane au început să apostrofeze pe manifestanţi, fapt care a dat loc la altercaţii, degenerate în încăerări. Agenţii din camioane au început să înjure şi să scuipe pe manifestanţi şi apoi să lovească pe cei din apropiere, cu ţevi de fier ascunse în mânecele hainelor şi cu piese de maşină (manivele, crick-uri, chei etc.). Manifestanţii indignaţi au replicat răsturnând două camioane şi dându-le foc. Probabil cu această ocazie s’a iscat şi încăerarea de pe urma căreia câţiva din ocupanţii camioanelor au fost bătuţi de mulţimea provocată.

Rămâne stabilit că incidentele au fost provocate de apariţia camioanelor încărcate cu echipe de şoc care aveau menirea concretă şi evidentă de a împrăştia pe manifestanţii paşnici din Piaţa Palatului.

Prin urmare, răspunderea primelor incidente o poartă cei care au ordonat intervenţia camioanelor încărcate cu agenţi, în mijlocul manifestanţilor paşnici care ovaţionau pe suveran în Piaţa Palatului.

Faptele după deschiderea incidentelor, cu toată oroarea lor, interesează cercetările numai din punctul de vedere al identificării asasinilor.

Astfel: în timpul manifestaţiei a apărut o motocicletă, având numărul (de Bucureşti) acoperit, ocupată de doi tineri îmbrăcaţi în haine civile din care unul trăgea focuri de revolver la întâmplare. Câteva persoane au fost împuşcate:

– Dinspre Ministerul de interne au început să tragă focuri de armă cu repetiţie. La început rafalele s’au tras în aer, mai târziu s’a tras şi în mulţime. Din nou au căzut morţi şi răniţi.

– Un grup de manifestanţi din apropierea clădirii noi a Ministerului de Interne a fost înconjurat de agenţi de poliţie şi agenţi politici şi împinşi cu forţa în curtea Ministerului de Interne. Acolo cei sechestraţi au fost crunt bătuţi şi reţinuţi. Publicul care a încercat să-i despresoare a fost primit cu focuri de arme.

– Manifestaţia a continuat şi în după amiaza zilei în grupuri izolate, pe străzile din preajma Palatului, împiedicată însă de detaşamente din Divizia Tudor Vladimirescu, care au tras focuri de arme.

– Numărul mare al morţilor şi răniţilor se datoreşte în cea mai mare parte gloanţelor. Or, în rândurile manifestanţilor nu erau oameni înarmaţi. Prin urmare, cea mai mare parte a morţilor şi răniţilor au fost împuşcaţi de echipele de şoc înarmate aduse pentru a zădărnici manifestaţia şi de unităţile poliţieneşti şi militare cărora li s’a ordonat să deschidă focul.

Pentru ca instrucţia tulburărilor de la 8 Noemvrie 1945 să fie completă, nu este suficient să fie audiaţi fruntaşii încadraţi în P.N.Ţ şi P.N.L., bănuiţi fără temei de a fi organizat o manifestaţie politică de partid.

S’a dovedit, nu numai din cercetările întreprinse dar şi din fotografiile luate la faţa locului, care arată componenţa publicului la manifestaţie, că elementul predominant al adunării au fost muncitorimea, militarii, femeile şi şcolarii. Or, nu aşa se prezintă o manifestaţie politică de partid. Dar, chiar admiţând prin absurd că adunarea de la palat ar fi fost o manifestaţie de partid camuflată, ceea ce nu e cazul, ce vină ar avea partidul respectiv şi conducătorii lui pentru: camioanele cu agenţi provocatori aduse în Piaţă, pentru focurile de armă trase de unităţi înarmate, care unităţi, fie civile, fie militare nu au putut să acţioneze decât cu ştirea şi din ordinul Guvernului?

Elementele de căpetenie pe care trebuie să le vizeze cercetările sunt:

A – Numărul şi numele morţilor şi al răniţilor.

B – Stabilirea exactă a identităţii celor care au ordonat asaltul echipelor de camioane.

C – Stabilirea identităţii celor care au ordonat deschiderea nemotivată a focului asupra manifestanţilor, fără prealabilă somaţiune legală.

D – Identificarea agenţilor politici comunişti şi a celor din poliţie care au tras în mulţime fără nici un temei.

E – Identificarea conducătorilor şi membrilor din echipele încărcate în camioane.

F – Identificarea celor care au bătut şi maltratat pe manifestanţi.

G – Arestarea celor dovediţi vinovaţi.

Desigur că pentru a realiza o documentaţie în această materie este neapărat necesar să fie audiaţi:

1. Invalizii care au început manifestaţia pentru Rege.

2. Cavalerii Ordinului Mihai Viteazul prezenţi la manifestaţie.

3. Răniţii care se află la spitale sau au trecut prin spitale, care sunt cei mai în măsură să dea relaţii asupra agresorilor.

4. Ofiţerii, subofiţerii şi trupa Batalionului "Ordine şi Pază" şi a companiei speciale de la Ministerul de Interne (între care maior Dr. Wolski, Cpt. Bosiceanu, Lt. Târlea, Lt. Tomovici, Lt. Spineanu, Lt. Popa Marius, Slt. Păunescu, plutonier Grama).

5. Medicii de serviciu şi chirurgii de la spitale care au operat victimele.

6. Conducătorii Confederaţiei Generale a Muncii prezenţi la sediu în ziua de 8 noemvrie.

7. Semnatarii circularei Nr. 3279/1945 a Uniunii Patrioţilor, şefii şi subalternii lor.

8. Jandarmii din Compania 4-a a Batalionului "Ordine şi Pază" (Sergentul Stan şi alţii).

9. Şefii echipelor de şoc aduse cu camioane (în frunte cu Ilie Popa secretarul sindicatului, maestrul Ştefan Buzescu de la B.C., mecanicul Morărescu, Simionescu etc.),

10. Gazetarii Americani şi Englezi care au văzut, au fotografiat şi filmat toate incidentele (Sam Brewer, Frank O’Brien, Mary Thayer, Fodor, Mrkham, Rossing, Harrisson, Sally Brown) care să fie rugaţi să pună la dispoziţia justiţiei materialul adunat cu prilejul incidentelor.