Corneliu Coposu Fan Page

De ce s-au înscris milioane de români în PCR.

Înapoi la 2016

sursa: adevarul.ro, 29 decembrie 2015, Alina Pop

Cercetarea făcută de Coposu în comunism, care arată motivele ciudate ale celor care se înscriau în partid

PCR
La Revoluţie, PCR avea 4.000.000 de membri

În 1989, Partidul Comunist Român număra nu mai puţin de 4.000.000 de membri. O infimă parte dintre aceştia erau membri de partid din convingere – credea Corneliu Coposu

Deşi a fost persecutat în cele mai crunte moduri cu putinţă de către regimul comunist, Corneliu Coposu a avut puterea nu numai de a ierta, dar şi de a face distincţie clară între cei care i-au făcut rău lui şi altor sute de mii de români care s-au împotrivit sistemului, pe de-o parte, şi cei care au ajuns să aibă carnet de partid din obligaţie sau pentru că numai aşa îşi puteau asigura un trai decent pentru ei şi pentru copiii lor. După cum mărturisea chiar Seniorul, în perioada 1984 – 1986 chiar a realizat o statistică, pornind de la discuţii cu persoane cunoscute lui, pentru a înţelege motivaţia înscrierii lor în PCR. Era un moment din viaţa lui în care timpul liber nu-i lipsea, fiind pensionat din 1976 şi fiind dat afară şi de la Institutul de Istorie Comparată, din cauza ”tupeului” său de a spune public adevărul istoric legat de momentul 23 august 1944.


Corneliu Coposu a vorbit despre acea statistică în 1994, în cadrul unui discurs susţinut la Paris, la simpozionul ”Exilul românesc – identitate şi conştiinţă istorică”. El spune că, din 600 de subiecţi cu care a discutat, doar doi se înscriseseră în partid din motive ideologice. Ceilalţi au invocat motive ce ţin de ”păstrarea situaţiei (materiale, profesionale – n.a.), avansarea, protejarea copiilor”. Corneliu Coposu susţinea că aceştia din urmă nu au fost ”comunişti, au fost cotizanţi”. Seniorul făcea această delimitare în încercarea de a-i identifica pe adevăraţii comunişti şi pe ”criminalii care, prin actele lor personale, au contribuit la dezastrul ţării, la chinuirea şi asasinarea deţinuţilor politici”.


Potrivit istoricului Marin Pop, cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, motivele care au stat la baza înscrierii oamenilor simpli în PCR au fost, de multe ori, hilare, şi aveau legătură cu supravieţuirea în condiţiile acelor vremuri. ”La ţară, spre exemplu, erau persoane care se înscriau în partid pentru că li se promitea că vor da cu un porc mai puţin la stat. La oraş, se înscriau pentru că numai aşa primeau un apartament mai mare sau pentru că era singurul mod prin care copiii erau lăsaţi să meargă la facultate”, explică el.


Liderii comunişti – puşi pe căpătuială


Corneliu Coposu îşi spune părerea despre comunişti şi despre comunismul românesc şi într-o notă dată Securităţii de un delator şi găsită de istoric în arhivele CNSAS: „Eu muncesc enorm la birou, căci aşa e firea mea conştiincioasă. Îi admir sincer pe cei din jurul meu, cum trag chiulul şi pe conducători, ce nesimţiţi sunt la toate deficienţele care sunt în jurul lor. Eu nu pot fi aşa, mă consum, fac ore suplimentare, mă enervez de inepţiile care le văd”. De asemenea, el vorbeşte despre noua nomenclatură comunistă, care nu avea ideologie, principii, morală, ci era pusă doar pe căpătuială:  „Evident toate principiile comuniste sunt date peste cap. De altfel regimul de la noi nu mai are nici o ideologie la bază. Principiile comuniste sunt numai pentru cei mici, iar cei mari sunt mai pretenţioşi şi mai rafinaţi decât marii burghezi de altădată”.


”Oficialitatea nu are, însă, nici un interes să purceadă la această deculpabilizare”


Corneliu Coposu mai atrăgea, la Paris, la cinci ani de la căderea regimului comunist din România, că nou regim, presupus democratic, nu manifestă nici un interes pentru a delimita, în mod oficial, cele două categorii de membri PCR. ”Mă interesează capacitatea societăţii româneşti de a face o deculpabilizare a comuniştilor în general, faţă de criminalii regimului de dictatură (…) Aceştia din urmă nu se pot sustrage răspunderii pentru faptele lor. În momentul în care oamenii aceştia, de altfel puţini la număr, vor fi identificaţi şi judecaţi, toţi foştii comunişti vor respira uşuraţi, pentru că se va risipi suspiciunea generală care le apasă umerii. Oficialitatea nu are, însă, nici un interes să purceadă la această deculpabilizare, pentru că menţinerea sub teamă permanentă a aproximativ 4.000.000 de oameni înseamnă, implicit, asigurarea rămânerii la putere”, explica el.


Torţionarii – lăsaţi să trăiască boiereşte


Seniorul atrăgea atunci atenţia asupra unei teme de actualitate şi astăzi: ”Au trecut cinci ani de la Revoluţie şi nu am auzit vorbindu-se despre nici un caz de vendetă asupra torţionarilor, care, în mare majoritate, sunt în viaţă şi beneficiază de pensii frumoase (…) Eu însumi am întâlnit pe unul din domnii colonei care, cu mâna lui, m-a bătut până am leşinat şi care, oarecum jenat, a vrut să mă ocolească. L-am acostat şi i-am spus: ”Domnule, până la urmă crimele dumneavoastră vor fi judecate. Eu te sfătuiesc să mă pui martor. Am să-ţi fiu un martor util, pentru că dumneata, care nu mă cunoşteai, te-ai pretat la nişte acte subumane, prin urmare nu poţi fi făcut răspunzător, pentru că nu ai acţionat în numele unor principii; ai reacţionat animalic. Eu am să depun mărturie să nu fii condamnat, ci să fii trimis la o casă de sănătate”, povestea, mai mult sau mai puţin ironic, Coposu.


Seniorul mai spunea că ”Maurer (Ion Gheorghe Maurer, fost prim-ministru al României în perioada 1961 – 1974 – n.a.) foloseşte şi acum, abuziv, o vilă pe care proprietarul de drept a reclamat-o deja în trei procese pierdute în instanţele aservite actualei puteri şi beneficiază încă de gardă în trei schimburi la poartă”.


17 ani în puşcăriile comuniste


Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914, în comuna Bobota (Sălaj). Liderul său spiritual a fost Iuliu Maniu, premier, de mai multe ori, al României, fost preşedinte al PNŢ şi deţinut politic, după 1947. La 14 iulie 1947, Corneliu Coposu a fost arestat împreună cu toată conducerea PNŢ, în ceea ce s-a numit „Înscenarea de la Tămădău“. Seniorul a trăit, timp de 17 ani, cele mai crunte clipe în beciul Ministerului de Interne, dar şi în puşcăria din Craiova, Uranus, Jilava, Malmaison (Bucureşti), Capul Midia, Ghencea, Bragadiru, Popeşti-Leordeni Piteşti, Gherla, Sighet, Aiud, dar şi la Râmnicu-Sărat, unde are cea mai lungă perioadă de detenţie, între 1957 şi 1962. De la Râmnicu-Sărat, revine la Ministerul de Interne, după care este trimis, doi ani, cu domiciliu forţat, la Rubla, Brăila. În 1964, a fost eliberat, fiind angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcţii - Montaj Bucureşti. După Revoluţia din ’89, Coposu a anunţat revenirea pe scena politică a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, al cărui preşedinte a fost între 1990 şi 1995. Fost senator şi liderul opoziţiei din România postdecembristă, Corneliu Coposu moare la 11 noiembrie 1995, pe un pat al Spitalului Universitar Bucureşti.


Şi-a făcut o misiune din restabilirea adevărului istoric


Dincolo de activitatea sa politică, evidenţiată în primul rând prin moralitate, Corneliu Coposu a încercat în permanenţă, chiar şi înainte de 1989, să restabilească adevărul istoric cu privire la momente esenţiale, trăite de el, din istoria naţională. Aşa a fost momentul 23 august 1944, în privinţa căruia a avut curajul să contrazică istorici ”de casă” ai regimului, motiv pentru care a fost exclus din Institutul de Istorie Comparată, o asociaţia care organiza simpozioane la casa Oamenilor de Ştiinţă pe teme de istorie internaţională, istoria dreptului şi altele. ”Ceea ce nu i se putea ierta lui Corneliu Coposu era faptul că la şedinţa asociaţiei din data de 18 decembrie 1981 a luat cuvântul şi a negat rolul pe care şi-l aroga Partidul Comunist Român în realizarea actului istoric de la 23 August 1944. El a combătut vehement teza insurecţiei şi a susţinut că de fapt a fost o Lovitură de Palat dată de către Regele Mihai I, cu sprijinul partidelor politice. Să spui aşa ceva în plin regim comunist, după ce ai efectuat 17 ani de puşcărie, era un act de curaj extrem, care-l putea costa, din nou, libertatea” - explică istoricul Marin Pop.

Articol citit de 842 ori.

Alte articole