Corneliu Coposu Fan Page

Viaţa şi moartea în Republica Securistică România sau Corneliu Coposu versus Adrian Păunescu

Înapoi la 2016

sursa: asapteadimensiune.ro

Corneliu Coposu

La 11 noiembrie 1995 se stingea din viaţă Corneliu Coposu, martir al neamului românesc, cel care a petrecut 17 ani în temniţele comuniste, fiind iniţial condamnat la muncă silnică pe viaţă. Până cu o săptămână înainte de a muri, reprezentanţii patrulaterului roşu (PDSR + PRM + PUNR + PSM), care guvernau România în acea perioadă, au dus o campanie furibundă de denigrare a marelui Corneliu Coposu, un model de verticalitate şi onoare pentru orice politician.

Cu o săptămână înainte de a muri, puterea neocomunistă de atunci a schimbat, probabil de frica poporului, macazul, începând să-l jeleasca cu lacrimi de crocodil. Deşi nu a beneficiat de funeralii naţionale, precum pupincuristul bolşevic Adrian Păunescu, la înmormântarea lui Corneliu Coposu au participat sute de mii de oameni veniţi din întreaga ţară. În Curentul am găsit un scurt articol despre Corneliu Coposu. La comentarii, este citat un articol din ‘Monitorul de Suceava’, în care se face o paralelă interesantă între Corneliu Coposu şi Adrian Păunescu. Iată-l mai jos.

Două începuturi de noiembrie – unul situat în anul 1995, celălalt la 15 lungimi distanţă, în 2010 – marchează dispariţiile a doi oameni de referinţă pentru politica noastră postcomunistă: Corneliu Coposu şi Adrian Păunescu. Mai e ceva care îi leagă: în plutonul celor care l-au calomniat fără milă pe Coposu în ultimii lui ani de viaţă, Păunescu ocupă o poziţie de frunte, poziţie de care era tare mândrulean, la timpul respectiv.

Să amintim doar că, la 8 martie 1994, Adrian Păunescu afirma în plenul Senatului României că liderul ţărănist este un fost informator al Securităţii, care îl racolase imediat după eliberarea sa din închisoare. La două zile după aceasta, ziarul „Vremea”, păstorit de burduhănosul bard, dubla acuzaţia, publicând aşa-zisa dezvăluire „Turnătoriile lui Corneliu Coposu”.

Lumea politică a României, chiar aşa bezmetică şi cu muci la nas cum era pe atunci, a găsit totuşi că poetul care-l pupase la marea artă în cur pe Ceauşescu mersese prea departe. Sub prestare de jurământ, Virgil Măgureanu, directorul „Serviciului Român de Informaţii”, a dezminţit categoric, în faţa presei, afirmaţiile lui Adrian Păunescu: „Toate referirile la activitatea de informator a domnului Coposu sunt gratuite”. În aceeaşi zi, Partidul Democrat a luat şi el poziţie, prin vocea lui George Stancov: „Virgil Măgureanu a declarat, în faţa Comisiei parlamentare de anchetare a mineriadei din septembrie 1991, că atacurile la adresa lui Corneliu Coposu jignesc un martir al poporului român.”

Aici, lucrurile trebuie cumva nuanţate, fiindcă pe Coposu unul de moralitatea lui Păunescu nu-l putea niciodată jigni. Dar oricum, atât de tare l-au durut pe Păunescu aceste luări de poziţie, încât şi-a eliberat gazele rămase prizoniere în stomac, urmare a chefurilor sale memorabile, făcând să se cutremure munţii noştri semeţi, speriind păsările care se odihneau pe ramurile stejarilor din pădurile noastre seculare.

Aşadar, două începuturi de noiembrie şi două decese, situate la 15 ani distanţă. Când ştii că, vorba lordului Keynes, „pe termen lung, toţi suntem morţi”, te întrebi ce îi face pe unii dintre noi să fie atâta de ticăloşi.

Păi, nu merita grohăitorul Adrian Paunescu trei zile de delir la tembeliziunile mogulilor?!

Articol citit de 708 ori.

Alte articole