Intrând într-una dintre sălile Memorialului de la Sighet, privirea îţi este atrasă de un costum uzat de culoare gri. Împrejur sunt expuse alte obiecte personale şi fotografii, toate evocând într-un limbaj simplu şi adevărat, cel vizual, o personalitate de excepţie, aceea a lui Corneliu Coposu. Un om cu o figură austeră, marcată de suferinţă dar pe care se pot citi deopotrivă inteligenţă, demnitate, bunătate, echilibru. Sunt calităţile prin care Corneliu Coposu s-a impus, devenind după 1989 liderul necontestat al opoziţiei, un simbol al renăscutei democraţii româneşti, iubit de colaboratori, stimat de adversari şi în ciuda unei violente campanii denigratoare ascultat şi respectat de români.

       Descendent al unei distinse familii de patrioţi transilvăneni, Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1916 în comuna Bobota din judeţul Sălaj. A urmat cursurile liceale la Blaj, a studiat la Cluj ştiinţele juridice şi filozofia, a obţinut titlul de doctor în drept, a devenit apoi asistent universitar.

          Iată şi câteva repere ale activităţii sale politice: a fost timp de 10 ani (1937- 1947) secretar al lui Iuliu Maniu, secretar politic în perioada 1940- 1945 iar apoi, până în 1947, secretar general al Partidului Naţional Ţărănesc, cel mai important partid politic al României acelei vremi. Tocmai de aceea ofensiva comunismului îl avea ca principală ţintă. Ca urmare, în 1947, în chiar ziua în care francezii sărbătoresc căderea Bastiliei a fost aruncat în închisoare. Procesul s-a judecat abia peste....8 ani, în 1955, cu uşile închise. Avocatul apărării a relatat familiei că în rechizitoriul său, procurorul a susţinut că deşi nu sunt fapte incriminante dovedite, Corneliu Coposu „trebuie condamnat pentru că reprezintă un pericol pentru statul socialist întrucât are capacitatea de a polariza multe elemente în jurul lui”. Verdictul era desigur previzibil, muncă silnică pe viaţă pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare şi crimă contra reformelor sociale”.

           A urmat o detenţie de 17 ani şi jumătate din care 8 de izolare totală. A trecut prin 12 închisori şi prin coloniile de muncă de la Canal, Capul Midia şi Poarta Albă, a avut apoi domiciliu forţat.

        A fost unul dintre supravieţuitorii gulag-ului românesc, a trăit prăbuşirea regimului comunist. Mai mult chiar a deţinut din 1989 până la moartea sa, la 11 noiembrie 1995, preşedinţia partidului pe care Iuliu Maniu il încredinţase. Vocaţia de om politic, tactul, echilibrul, toleranţa l-au făcut să se impună în viaţa politică tulburată a noii Românii.

      Treptat, respectul a înlocuit, în ceea ce-l priveşte, invectiva. Treptat, cei mai mulţi şi-au dat seama că el, Corneliu Coposu, nu este doar o victimă a regimului comunist, el este chiar unul dintre învingătorii lui. L-a biruit prin atitudine morală, prin generozitatea de a nu urî, de a nu dori răzbunări fără sens, dar mai ales prin dragostea sa pentru oameni şi prin Credinţă.

     Într-o lume în care egoismul, corupţia, micimea sufletescă par a fi normalitatea, poate fi Corneliu Coposu un model?

    Nu putem decât să sperăm...Chiar dacă nu pentru cei puţini care se consideră importanţi, ci mai ales pentru.....ceilalţi.

    L-am cunoscut pe Seniorul Corneliu Coposu. A fost un privilegiu.

sursa: radioromaniacultural.ro