Corneliu Coposu Fan Page

Creştin-Democraţia Europeană şi Creştin-Democraţia Românească - Victor Ionescu

Înapoi la 'Creștin-Democrație'

Copertă 'Creştin-Democraţia Europeană şi Creştin-Democraţia Românească'

Editura Lumen
Iasi-2006

Cuvânt inainte

Intenţia României de a se integra în Uniunea Europeană şi de a face parte din ţările membre ale UE, presupune şi o cunoaştere amănunţită a principalelor curente politice care s-au dezvoltat de-a lungul timpului şi care au stat de fapt la baza construcţiei şi a apariţiei Instituţiilor Comunitare.

În această direcţie, dacă nu cel mai important, cu siguranţă unul dintre cele mai importante curente politice, şi anume creştin-democraţia, face obiectul analizei lucrarii de faţă. Fără doar şi poate predecesorii săi precum Robert Schuman, Konrad Adenauer şi alţii, au contribuit la construcţia a ceea ce numim noi astăzi Uniunea Europeana.

În cele ce urmeaza doresc să fac o analiza asupra doctrinei creştin-democrate, de la primele cuvinte ce se leagă de începuturile sale ca şi curent religios promovat de către preoţii catolici în special din ţări ca: Franţa, Belgia. Rolul bisericii, în special a celei catolice, a fost esenţial în apariţia şi dezvoltarea creştin-democraţiei europene în perioada în care era încă un concept creştin.

Urmatorii paşi pe care am să-i fac vor fi cei referitori la descrierea transformării conceptului creştin-democrat din concept creştin în concept politic. Vor fi analizate aici atât evoluţia creştin-democraţiei de-a lungul timpului, inainte de primul razboi mondial şi după acesta, principiile care stau la baza creştin-democraţiei europene moderne, principalele personalitati care au promovat curentul creştin-democrat precum şi partidele politice creştin-democrate.

În partea a doua a lucrarii doresc să prezint particularitaţile creştin-democraţiei românesti, şi aici am să abordez cateva teme relevante din punctul meu de vedere şi anum: aparitia ei prin aderarea Partidului Naţional Taranesc-PNŢ la Internaţionala Creştin Democrată, în 1987 în clandestinitate, insusirea de către acesta a valorilor creştin-democrate, inclusiv prin adaugarea la fosta denumire – PNŢ a elementelor Creştin Democrat-CD şi aparitia PNŢCD.

Totodata aici am să fac referire şi la parcursul de până astăzi a principalului partid creştin-democrat din România PNŢCD: perioadele în care acesta s-a aflat în opoziţie, dar şi perioada guvernării de până-n 2000, precum şi situaţia actuală în care acesta se afla.

O analiza aparte va face referire şi la celelalte proiecte politice de a se construi partide de sorginte populara care sa aiba la baza valori creştin-democrate.

Relevanta acestei lucrari consta în faptul că, doctrina creştin-democrată europeana s-a dezvoltat în ţările cu specific catolic, in timp ce în ţările din Sud-Estul Europei, inclusiv în România, aceasta s-a dezvoltat ( daca aceasta poate fi numită dezvoltare) după 1989, intr-un mediu religios majoritar ortodox, cu o biserica dependentă de stat, neavand suportul direct al bisericii şi al credinciosilor, asa cum s-a intamplat în ţările catolice şi protestante.

Lucrarea de faţă urmareşte să analizeze diferenţele de abordare ale curentului creştin-democrat din Sud Estul Europei (zona majoritar ortodoxa) si Ţările din Europa Centrală si de Vest, sa prezinte diferenţele şi asemănările de aboradre ale principalelor partide politice din aceste ţări. Totodata doresc sa aduc o posibilă explicaţie asupra faptului că în ţările ortodoxe nu exista un autentic şi puternic curent creştin-democrat. Lucrare de faţă îşi doreste a fi o caramidă în piramida de carţi existentă pe aceasta temă, şi doreşte să aducă în actualitate şi dezbatere curentul creştin-democrat din România, în special acum cand, tot mai multe partide politice doresc a-şi insuşi valorile creştin-democrate şi populare.

Inchei aceasta scurtă prezentare prin a aduce mulţumiri tutoror celor care au sprijinit apariţia acestei lucrari.

Autorul

Cuprins

  • Introducere 2
  • Cuvânt Inainte 3
  • Cap. I – Creştin Democraţia europeană
    • I. Originile creştin-democraţiei şi rolul Bisericii în dezvoltarea acesteia 7
    • II. Creştin-democraţia în perioada interbelică 11
    • III. Primele partide politice creştin-democrate 13
    • IV. Evoluţia doctrinei creştin-democrate după cel de al doilea război mondial 15
    • V. Decăderea doctrinei creştin-democrate 17
    • VI. Modernizarea creştin-democraţiei 20
    • VII. Organizaţiile internaţionale ale creştin-democraţilor 21
    • VIII. Familiile de partide politice europene. Caracteristicile partidelor creştin-democrate 26
    • IX. Partidele creştin-democrate / populare de stânga sau de dreapta? 28
    • X. Există, de fapt, o politică creştină? De ce ar trebui un creştin să se angajeze în politică? 29
    • XI. Creştin-democraţia în secolul XXI şi ideile sale reper 30
    • XII. Anexe 32
      1. Lista cu partidele politice membre ale Partidului Popular European 32
      2. Lista cu Fundaţiile din Europa de orientare creştin-democrată 36
      3. Principalele personalităti care au contribuit la construcţia partidelor politice creştin-democrate europene 37
  • Cap. II – Creştin Democraţia românească după 1989
    • I. PNŢCD (istoric, aderarea lui în 1987 la structurile internaţionale Creştin Democrate) 51
    • II. Rolul creştin-democraţiei în România după 1989 58
    • III. Definiţie şi principiile creştin-democraţiei româneşti 61
    • IV. Creştin-democraţia românească şi ortodoxia 68
    • V. Creştin-democraţia românească în opoziţie ( 1990-1996 ) 71
    • VI. PNŢCD şi CDR 74
    • VII. Rolul creştin-democraţiei în realitatea politică a României 77
    • VIII. Guvernarea CDR ( PNŢCD ) 1996 – 2000 78
    • IX. Programul politic 80
    • X. Scindarea PNŢCD după 2000 88
    • XI. PNŢCD-singurul partid recunoscut de către PPE şi IDC 97
    • XII. Proiecte de realizare mai importante ale unor partide politice conservatoare / populare în România în perioada 2004-2005 (Partidul Conservator şi Partidul Democrat).O analiză a celor două, comparativ cu alte partide conservatoare şi populare din Europa 99
    • XIII. Creştin-democraţia, o şansă neratată pentru România 102
    • XIV. Anexe 106
      1. Prezentarea partidelor politice de orientare creştin-democrată sau populară din România, altele decât PNŢCD, PC şi PD 106
      2. Prezentarea personalităţii marcante creştin-democrate din România, Corneliu Coposu 118
  • Concluzii 123
  • Bibliografie 125

Capitolul I
Creştin-democraţia europeană
I. Originile creştin-democraţiei şi rolul bisericii în dezvoltarea acesteia.

Izvoarele doctrinare

Inainte de a intra în profunzime în analiza izvoarelor doctrinare merită să amintesc câteva lucruri esenţiale despre antropologia creştină. Voi începe prin a da un răspuns din punctul de vedere al antropologiei creştine următoarelor intrebări: Ce este omul? Care este scopul lui? Care este sensul existenţei lui?

Conform antropologiei creştine fiecare om în parte este un gând inconfundabil şi unic al lui Dumnezeu , fiecare om este format din trup şi suflet, trupul care este infaţisarea fizică , şi sufletul care vine de la Dumnezeu. După cum afirmam mai devreme, fiecare om este o idee a lui Dumnezeu şi în acest sens omul este, în primul rând, persoana care se află în centrul gândirii creştine. La o reflecţie mai aprofundată asupra a ceea ce este omul putem observa câteva diferenţieri ce sunt caracteristice omului, şi anume:

  • firea individuală a a omului – omul este independent şi unic, existând ca o fiinţă individuală, cu o istorie proprie , talente şi sentimente proprii;
  • firea socială a a omului, partea trupească – evident că omul nu poate trăi singur. El datorează existenţa sa altora. Din punct de vedere biologic omul depinde de comunitatea în care trăieşte; el datorează viaţa sa materială comunităţii în care trăieşte fără de care nu ar putea supravieţui;
  • firea socială a omului, partea spirituală – viata spirituală a omului izvorăşte din sufletul său substanţial şi spiritual, care nu este transmis comunitaţii precum în cazul vieţii trupeşti; astfel, omul este independent din punct de vedere spiritual faţă de comunitate;
  • firea transcendentă a omului – omul ca fiinţă spirituală nu se limitează doar la pura existenţă pe această lume. Spre deosebire de animale sau de plante, omul dispune de suflet , de capacitatea de a gândi şi de a reflecta asupra vieţii.

Acestea sunt, pe scurt, câteva caracteristici ale omului din punctul de vedere al antropologiei creştine, ştiinţa care a jucat un rol important în apariţia curentului creştin-democrat, fără de care practic acesta nu s-ar fi putut dezvolta.

Elaborarea progresivă a unei doctrine democrat – creştine se va face însă pornind de la izvoare diverse. Democraţia - Creştină nu a avut niciodată un gânditor care să stabilească în mod clar şi definitiv un sistem doctrinar complet. În acest sens putem identifica două izvoare principale în formarea unei gândiri democrat-creştine.

Doctrina bisericilor şi gândirea creştină

Doctrina Bisericilor.

  1. Scripturile – Biblia, în special Noul Testament, constituie o sursă de referinţă pentru gândirea democrat-creştină, în măsura în care considerăm că o viziune creştină asupra omului şi asupra societaţii sunt schiţate aici. Respectul datorat oricărui om, fiu al lui Dumnezeu, obligaţia creştinismului de a lupta pentru adevăr şi justiţie, aceea de a-şi iubi fraţii, sunt conţinute în Biblie. În plus, gasim fundamentul autonomiei Bisericii şi respectiv al Statului.
  2. Documentele ecleziastice – creşterea puterii Papilor de-a lungul secolului al XIX–lea va da o greutate din ce în ce mai mare documentelor pontificale, în special Enciclicelor. Enciclicele Rerum Novarum şi Quadragesimo Anno, din 1931, vor fi o sursă de inspiraţie importantă pentru democraţia - creştină. Ele vor avea în plus o funcţie de legitimare a programului social al democraţiei-creştine în interiorul Bisericii.

Pe plan politic, enciclicele lui Leon al XIII –lea, precum Libertas 1888, vor fi considerate drept o incurajare a acţiunii democratice. Un alt text important este enciclica Graves de Communi din 1901 care interzice folosirea expresiei democraţie-creştină, în scopuri politice, fapt care a obligat partidele democrat-creştine să utilizeze alte denumiri.

Trebuie să recunoaştem faptul că, în pofida importanţei lor, declaraţiile ecleziastice au o funcţie de justificare şi că ele confirmă şi oficializează poziţii care există deja în sânul Bisericii.

Gândirea creştină

  1. Adeseori, democraţia - creştină este identificaă cu filosofia creştină. Fără doar şi poate filosofia creştină este unul dintre isvoarele principale de inspiraţie pentru doctrina democrat-creştină, însă nu incape nici o confuzie între ele. Creştin-democraţia este singura doctrină care îşi propune să rezolve problemele societăţii pe baza umanismului creştin care priveşte persoana umană în toată complexitatea sa, ţinând cont. în special, de relaţia sa cu Dumnezeu. Aceasta este şi diferenţa dintre democraţia-creştină şi liberalism ori social-democraţie. În centrul preocupărilor democraţiei-creştine stau persoana şi comunitatea, scopul democraţiei-creştine fiind acela de a construi o societate care să aibă la bază atât un plan material cât şi un plan spiritual, pârghiile pentru construcţia aceastora fiind democraţia şi valorile creştine.

    Reinnoirea filosofiei creştine şi în special Renaşterea tomistă, datorată lui Leon al XIII-lea , vor oferi noi argumente democraţiei-creştine. Filosofia Sfântului Toma D’Aquino fiind cea despre care Jaque Maritain va afirma că este "prima filosofie autentică a democraţiei".

  2. Gândirea socială şi politică creştină. De amintit aici este acţiunea precursorilor Lammenais, Lacordaire, mai târziu Naudet, Marc Sagnier, Robert Cornilleau, care au contribuit la elaborarea doctrinei democrat-creştine. Plecând de la aceste izvoare vom putea desprinde în paginile lucrării de faţă, principalele teme, idei ale democraţiei creştine şi, de asemenea, diferenţele dintre democraţia-creştină şi celelalte doctrine politice.

Revenind la origini, se pare că termenul de democraţie-creştină îşi are originea în Franţa anului 1791 când un episcop constituţional din Lyon făcea referire la principiile lumiinoase ale democraţiei creştine. Desigur, nu făcea referire la democraţia-creştină de astăzi, ci mai degrabă făcea o aluzie la o nouă Biserică democratică şi populară ca alternativă la cea aristrocratică a Vechiului Regim. Putem însă să vorbim despre un prim pas mai concludent, mai ferm, al democraţiei-creştine abia după anul 1848, în mod special în Franţa, prin câţiva preoţi ce doreau punerea bazelor “primei democraţii-creştine”. Însă nici acest demers nu a avut un ecou important, demn de luat în seamă, pe plan extern, totul intrând în anonimat în perioada revoluţionară a anilor 1850.

O nouă perioadă fastă pentru cei care vorbeau despre democraţia - creştină apare abia în 1871, în Belgia, în cadrul “Sindicatului muncitorilor catolici”, şi totodată cu aceasta ia naştere şi “a doua democraţie-creştină”. Toate acestea se intâmplă după enciclica lui Leon al XIII, Rerum Novarum, care serveşte la caracterizarea unui intreg curent social şi politic ce accepta democraţia politică şi ce căuta să realizeze reforme sociale, inspirându-se din creştinism. În anul 1896 se naste primul partid politic democrat - creştin ( Franţa ). Până în acel moment au existat doar partide de factură democrat-creştină ce nu foloseau denumirea propriu-zisă, ci titulaturi precum cea de centru, conservatori, catolici, etc ; acestea având pe lângă creştini - democraţi şi catolici ne-democraţi şi conservatori, ca şi membrii.

Utilizarea politică a expresiei democraţie – creştină va fi interzisă în anul 1901 prin enciclica Graves de Comuni, a lui Leon al XIII-lea, care definea democraţia-creştină ca fiind “binefăcătoare acţiune în popor”, şi că “ar fi condamnabil să se deturneze termenul creştin intr-unul politic”.

După această enciclică vor apărea multe voci ce vor susţine ideea de a nu se da un alt sens, o altă conotaţie termenului creştin. De aceea, pâna în anul 1943, partidele de inspiraţie creştină purtau alte denumiri ( aşa cum am arătat şi mai sus): Partidul Social Popular din Spania, Partidul Popular Italian, Partidul Democrat Popular din Franţa ş.a. Abia după anul 1943 apar din nou partide care să poarte titulatura de democrat-creştine. Acesta este şi motivul pentru care o serie de partide ( istorice ) din ziua de astăzi sunt de inspiraţie democrat-creştină, dar în a căror titulatură nu se regăsesc aceste cuvinte.

Articol citit de 9236 ori.

Alte articole