La scurtă vreme după ocuparea României de sovietici, în 1944, şi instaurarea comunismului (care a devenit evidentă şi n-a mai lăsat loc nici unei iluzii în 1946, când s-au falsificat alegerile), numeroşi scriitori români au fost arestaţi din motive politice. Ei au fost anchetaţi şi torturaţi, au făcut ani mulţi de închisoare (în unele cazuri, fără judecată), au avut parte, ca deţinuţi politici, de un tratament barbar şi de umilinţe greu de imaginat, şi-au ruinat sănătatea (iar unii dintre ei au murit, în timpul detenţiei sau imediat după eliberare). Ieşind din închisoare, şi-au petrecut alţi ani cu domiciliu forţat sau au trăit o lungă perioadă asemenea unor proscrişi, urmăriţi de Securitate şi supuşi interdicţiei de a publica.
Tragedia nu s-a abătut numai asupra scriitorilor, a fost trăită de o ţară întreagă. După estimările istoricilor, în România, în perioada 1944-1964 au fost întemniţaţi, din motive politice, între 1.000.000 şi 2.000.000 de oameni. Dintre ei, datorită regimului de exterminare din închisori şi lagăre, au murit între 200.000 şi 500.000. Cifrele oscilează în funcţie de modul de calcul (unii istorici iau în considerare numai arestaţii din România, alţii îi au vedere şi pe românii deportaţi din Basarabia în Siberia, unii se referă la deţinuţii politici morţi în închisori, alţii şi la cei care au murit după ispăşirea pedepsei, ca urmare a maltratării din timpul detenţiei etc.). Oricum, se poate vorbi de un dezastru de mari proporţii al civilizaţiei româneşti.
Represaliile au fost îndreptate cu precădere împotriva oamenilor de valoare din toate domeniile, selectarea lor explicându-se printr-o viscerală ură de clasă a indivizilor de joasă extracţie veniţi la putere, dar şi prin existenţa unui plan secret al forţei de ocupaţie de distrugere a oricărei forme de rezistenţă şi de mankurtizare a unui întreg popor. Soarta scriitorilor impresionează în mod deosebit prin contrastul, expresiv, dintre respectul de care ei erau înconjuraţi prin tradiţie, în România, şi înjosirea de care au avut parte, în timpul comunismului, fără nici o vină reală.
Arestările scriitorilor s-au desfăşurat practic fără întrerupere timp de aproximativ douăzeci de ani (1944-1964). S-au remarcat însă două "valuri" de arestări, primul între 1946 şi 1953 (de la scoaterea în afara legii a PN}, adevăratul câştigător al alegerilor din 1946, şi până la moartea lui Stalin), iar al doilea în anii 1956-1959 (ca reacţie la revolta anticomunistă din Ungaria din 1956 şi ca dovadă de fidelitate a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej faţă de Moscova, în împrejurările retragerii trupelor sovietice din România în 1958).
Spre sfârşitul anilor de teroare, în închisorile comuniste se aflau, simultan, sute de scriitori. Petre Pandrea, el însuşi deţinut politic, întocmeşte la 4 ianuarie 1964 o listă a scriitorilor întemniţaţi, ca şi el, la Aiud, listă intitulată cu umor negru Uniunea Scriitorilor de la Aiud:
"1. Ion Petrovici
2. Traian Brăileanu
3. Gane (+)
4. Radu Gyr
5. Titus Cristureanu
6. Dr. Sandu Lieblich
7. Anton Dumitriu
8. George Manu (+)
9. Sandu Tudor
10. Paul Sterian
11. Tudor Popescu (prof. teologie)
12. Dumitru Stăniloaie
13. Dumitrescu-Borşa
14. Ioan Victor Vojen
15. Luca Dimitrescu
16. Cristofor Dancu
17. Fane Vlădoianu
18. Petre Pandrea
19. Petre }uţea
20. Ion Gheorghiţă
21. Dorin Hasnaş
22. Cuza Marinescu
23. Popescu-Prundeni
24. Romulus Şeişanu
25. Romulus Dianu
26. Sergiu Dan
27. Peltz
28. Dr. Ilie Rădulescu
29. Ion Dimitrescu
30. Arşavir Acterian
31. Valeriu Anania
32. Nicolae Pătraşcu
33. Roman Braga
34. Dr. V. Voiculescu
35. Al. Mironescu
36. Gabriel Bălănescu
37. Ion Manta - Cluj
38. Zaharia Boilă
39. Nedelescu
40. Dr. Ilie Niculescu
41. Ion Caraion
42. Ernest Bernea
43. Radu Budişteanu
44. Nichifor Crainic"
Iată, în cele ce urmează, şi o schiţă de cronologie a arestărilor:
În 1945 este arestat la Sibiu omul de cultură, pedagogul şi patriotul Onisifor Ghibu, considerat criminal de război. El este eliminat definitiv şi de la catedră, pentru a nu le mai transmite niciodată studenţilor ideile sale.
Tot în 1945 este arestat Radu Gyr (Demetrescu) şi condamnat la moarte (dar pedeapsa îi este comutată ulterior în muncă silnică). Stă în închisoare până în 1957; în 1958 este din nou închis şi rămâne întemniţat până în 1963. Răscolitorul său poem Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! este cel mai cunoscut dintre textele scrise de deţinuţii politici români în închisori:
"Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,/ Nu pentru pătule, nu pentru pogoane,/ Ci pentru văzduhul tău liber de mâine/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,/ Pentru cântecul tău, ţintuit în piroane,/ Pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,/ Ci ca să aduni chiuind pe tăpşane/ O claie de zări şi-o căciulă de stele,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Aşa ca să bei libertatea din ciuturi/ Şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane/ Şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Şi ca să-ţi pui tot sărutul fierbinte/ Pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,/ Pe toate ce slobode-ţi râd înainte,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Ridică-te, Ioane, pe lanţuri, pe funii,/ Ridică-te, Gheorghe, pe sfinte ciolane,/ Sus pe lumina din urmă-a furtunii,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!"
În 1947, alături de alţi fruntaşi ţărănişti, Nicolae Carandino este prins în capcana întinsă de Securitate la Tămădău. Este condamnat la 6 ani de temniţă grea şi 2 ani de degradare civică penmtru "crimă de complot în scop de trădare", 6 ani de închisoare pentru "tentativă de trecere frauduloasă a frontierei" şi 6 ani de închisoare pentru "surpare a ordinii constituţionale". După ispăşirea celor 18 ani de închisoare va fi trimis cu domiciliu obligatoriu în comuna Rubla din Bărăgan.
În 1947 este ridicat de NKVD Petre N. Caraman pentru afirmaţiile lui privind drepturile României asupra Basarabiei şi Bucovinei de Nord. După eliberare va fi nevoit să lucreze ca încărcător-descărcător de vagoane. Până la moartea sa (pretrecută la 9 ianuarie 1980) va scrie peste 10.000 de pagini de studii de folclor comparat, rămase nepublicate.
Tot în 1947 este arestat Mircea Damian. Internat în spitalul penitenciarului Văcăreşti pentru cancer la laringe, va muri în închisoare, peste câteva luni.
Nichifor Crainic, poet ortodoxist şi "polemist ideologic" (cum îl numea Tudor Vianu), mentor al revistei Gândirea şi al gândirismului, este judecat în contumacie în 1945 şi condamnat la închisoare pe viaţă. Toată lumea îl crede refugiat undeva în Germania, fără să bănuiască măcar că, vag deghizat (îşi lăsase barbă) şi cu acte false (pe numele Ion Vladimir Spânu) se ascunde în diferite sate din Transilvania, în casele unor preoţi cărora le fusese profesor la seminarul teologic. În 1947, crezând că atmosfera se mai destinsese şi că va fi repus în drepturi, poetul se predă autorităţilor comuniste. Acestea anulează, într-adevăr, sentinţa nedreaptă din 1945, dar îl ţin închis fără judecată, la Aiud, timp de cinsprezece ani!
(În 1993, la Muzeul Literaturii Române, a fost organizată o seară dedicată amintirii lui Nichifor Crainic şi, în cadrul ei, a avut loc o ceremonie stranie, descrisă astfel de directorul muzeului, Alexandru Condeescu: "Se aflau în Ťprezidiuť înalţi ofiţeri ai Serviciului Român de Informaţii, ca şi în sală, alături de angajaţi ai altor servicii rivale ale SRI şi de foşti lucrători în serviciul Securităţii din vremea vieţii lui Crainic. Între ei, ca cel mai avizat, d. Nedic Lemnaru, care avusese misiunea de a-l însoţi prin ţară, supraveghea şi Ťlămuriť ideologic la ieşirea din puşcărie pe fostul deţinut politic, proaspăt colaborator la revista pentru emigraţie Glasul patriei. Cu vremea, ca între orice victimă şi călău care convieţuiesc prea mult timp în aceeaşi lume concentraţionară, între bătrânul ex-deţinut şi tânărul Ťlucrătorť s-a înfiripat chiar un soi de Ťprietenieť, Nedic socotindu-se astăzi, când a devenit proprietar de editură, un fel de legatar testamentar al celui pe care-l Ťavea în grijăť cu ani în urmă.")
În 1948 este arestat Petre Pandrea. Va face în total 10 ani de închisoare din motive politice (1948-1952 şi 1958-1964). La prima arestare, din 1948, îi sunt confiscate sute de documente din arhiva personală, ca şi manuscrisele unor lucrări literare. Cu prilejul celei de-a doua arestări, din 1958 - menţionează Nadia Marcu-Pandrea, fiica scriitorului - Securitatea ridică de la domiciliul său peste 6.000 de pagini manuscrise, printre care şi Jurnalul mandarinului valah, ţinut de la 19 noiembrie 1952 (ziua primei eliberări) până la 23 octombrie 1958 (ziua re-arestării).
În 1948 este arestat Banu Rădulescu, pe atunci student la Medicină (trecuse în anul VI). Va fi eliberat în 1954.
În 1949 este arestat Adrian Marino, membru al PN} (organizaţia de tineret), şi condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 8 ani închisoare pentru "uneltire contra ordinii sociale". Trece prin închisorile din Jilava, Aiud şi Oradea. După eliberarea din închisoare, în 1957, are domiciliu obligatoriu în Bărăgan. De aici, ajutat de un coleg din PN}, Victor Coconeţi, a plecat de câteva ori la Cluj, clandestin. Va fi graţiat în 1964.
În 1949 este arestat şi anchetat timp de 6 luni Nicolae Balotă. La începutul lui 1956 va fi din nou arestat şi condamnat de Tribunalul Militar din Cluj (pentru "trădare", de fapt pentru îndrăzneala de-a fi criticat regimul comunist) la 7 ani de închisoare, pe care îi va petrece la Malmaison, Uranus, Jilava, Făgăraş, Gherla, Piteşti, Dej. În continuare va sta 2 ani cu domiciliu obligatoriu în comuna Lăteşti de pe malul Dunării. Personalitate remarcabilă a culturii române contemporane, va povesti, dintr-o perspectivă umanist-creştină, această experienţă în Caietul albastru (vol. I-II, 2000).
În toamna lui 1949, la vârsta de 17 ani şi jumătate, este arestat Anatolie Paniş pentru afirmaţia că "Basarabia este românească".
Anton Golopenţia, sociolog, elev al lui D. Gusti şi H. H. Stahl (a condus, printre altele, recensământul din 1941, identificându-i pe românii de dincolo de Bug), este arestat la începutul lui 1950 şi moare după 18 luni de închisoare.
În 1950 este arestat Ion Caraion şi condamnat la închisoare pentru anticomunismul profesat ca publicist. Eliberat în 1955, este arestat din nou în 1958 şi condamnat la moarte pentru "trădare de patrie, spionaj, uneltire împotriva orânduirii legale" (alcătuise o listă cu scriitorii români insubordonaţi regimului comunist care aveau nevoie de sprijin financiar din Vest). Pedeapsa a fost comutată ulterior în închisoare pe viaţă, iar scriitorul a fost graţiat, ca şi alţii, în 1964. După eliberare avea să-şi amintească:
"...în 1952 am fost trimis la minele de plumb din Baia Sprie. Ne găseam la sute de metri sub pământ. Aveam 29 de ani şi 38 kg. ş...ţ Aveam în faţa mea barosul cu care trebuia să zdrobim bulgării de rocă nesterilă şi care cântărea 40 de kilograme."
Relatări ale sale privind situaţia unui condamnat la moarte au fost folosite de Marin Preda în romanul Cel mai iubit dintre pământeni.
Tot în 1950 este arestat Romulus Dianu şi condamnat la 20 de ani de muncă silnică. Va sta la Jilava şi va fi victimă a "reeducării" de la Aiud. Va muri la 25 august 1975.
În 1951 este arestat George Ivaşcu şi, după aproape doi ani, condamnat la "5 ani temniţă grea, 10 ani degradare civică şi confiscarea averii" pentru "crimă contra păcii" (publicase, sub pseudonim, câteva articole favorabile participării României la război).
În acelaşi an este arestat Sergiu Matei Nica şi condamnat la 4 ani de detenţie, 5 ani degradare civică şi confiscarea averii, pentru atitudinea anticomunistă din articolele sale.
În 1952, la vârsta de 16 ani, este arestată Maria-Ioana Cantacuzino, viitoarea scriitoare Oana Orlea, descendenta unei familii ilustre şi nepoata lui George Enescu. Acuzată de complot (pentru că împreună cu alţi tineri împărţise manifeste anticomuniste), trece pe parcursul a aproape 3 ani prin treisprezece puşcării.
În acelaşi an este arestat Ovidiu Papadima şi condamnat la închisoare pentru activitatea de publicist dinainte de război (îndeosebi pentru colaborarea sa la revista Gândirea). Va sta închis până în 1955 (când va fi eliberat, împreună cu alţi deţinuţi politici, în urma înţelegerii de la Geneva). Timp de peste cincisprezece ani nu va avea dreptul să publice. Va fi reabilitat abia în 1971. "Anii de condamnare politică - avea să-şi amintească criticul literar, folcloristul şi profesorul Ovidiu Papadima - prin închisorile din Calea Rahovei, Ghencea, Craiova, Poarta Albă, Gherla şi mai ales în Jilava mi-au lăsat urme puternice, agravate de unele accidente ulterioare, datorate epuizării mele fizice. La un metru şi şaptezeci şi opt înălţime ajunsesem să cântăresc abia 44 de kg."
Ovidiu Cotruş, fiul lui Aron Cotruş, este ridicat în 1952 de pe stradă, în Bucureşti, şi condamnat la 7 ani de închisoare.
Tot în 1952 este arestată Mihaela Ghiţescu şi condamnată la 4 ani de închisoare pentru "crimă de înaltă trădare" (de fapt pentru că a corespondat cu fostul director al Liceului Francez din Bucureşti, Marcel Fontaine, după întoarcerea acestuia la Paris).
În 1956 este condamnat la închisoare Virgil Carianopol, pentru că a frecventat, împreună cu alţi intelectuali, un cenaclu literar găzduit de Virginia Şeicaru (sora lui Pamfil Şeicaru).
În toamna anului 1956 este arestat Al. Ivasiuc, student pe atunci la Facultatea de Medicină - pentru că organizase, împreună cu câţiva colegi, un miting de solidaritate cu revoluţia anticomunistă din Ungaria - şi condamnat la 5 ani de închisoare, pe care îi execută la Jilava, Gherla, Uranus şi în lagărele de muncă forţată de la Periprava, Stoeneşti, Salcia. După ispăşirea pedepsei, va mai sta doi ani cu domiciliu obligatoriu la Rubla-Călmăţui, în Bărăgan (unde îi va cunoaşte pe N. Carandino, C. Coposu ş.a.).
Aproape simultan are loc arestarea lui Paul Goma. Condamnat la 2 ani închisoare (pentru că, student fiind, a citit, la un "seminar de creaţie", la Şcoala de Literatură, un capitol de roman despre un tânăr comunist care, în semn de protest faţă de abuzurile autorităţilor, îşi predă carnetul de membru de partid), îşi ispăşeşte pedeapsa la Jilava şi Gherla, apoi are parte de 5 ani de domiciliu obligatoriu, în Bărăgan. După eliberare, va deveni cel mai curajos şi cunoscut contestatar al regimului comunist din România.
În 1957 este arestat, anchetat timp de şase luni şi condamnat la 1 an închisoare (pentru "omisiune de denunţ") Ion D. Sîrbu. După ispăşirea pedepsei, la Jilava, are parte de un nou proces (pentru "uneltire contra ordinei sociale") şi, la sfârşitul lui 1958, se pronunţă sentinţa: 7 ani închisoare şi patru ani de suspendare a drepturilor cetăţeneşti, ca şi confiscarea totală a averii. Urmează un periplu prin închisorile comuniste - Jilava, Gherla - şi prin diferite lagăre de muncă forţată. În timpul detenţiei, soţia lui divorţează de el, iar tatăl lui moare. Graţiat în 1963, Ion D. Sîrbu se va angaja ca vagonetar la mina Petrila.
În 1957 este arestat Victor Valeriu Marinescu pentru că publicase la Paris, sub pseudonim, un volum de versuri, România, ţara mea. Condamnat la moarte (şi ţinut timp de 4 săptămâni în camera condamnaţilor la moarte de la penitenciarul Jilava), primeşte în cele din urmă, prin comutarea pedepsei, statutul de condamnat la închisoare pe viaţă.
Tot în 1957 este arestat Ştefan Aug. Doinaş şi condamnat la un an de închisoare, pentru omisiune de denunţ. (Cu câteva luni în urmă, Marcel Petrişor afirmase, în redacţia revistei Teatrul, că în România va avea loc o mişcare studenţească, sprijinită de armată şi având ca obiectiv principal scoaterea limbii ruse din universităţi. Marcel Petrişor a fost imediat arestat, anchetat şi bătut cu ranga pentru a da numele celor care fuseseră de faţă: printre ei se afla şi Ştefan Aug. Doinaş).
În acelaşi an este arestat Leonid Dimov şi eliberat după două luni, din lipsă de probe.
În 1957 este arestat, de asemenea, Petre }uţea, filosof şi patriot care, într-un discurs ţinut în faţa tovarăşilor lui de detenţie de la Aiud (discurs memorabil, mitologizat de posteritate), va spune: "...dacă murim aici în lanţuri şi în haine vărgate nu noi facem cinste Poporului Român, ci Poporul Român ne-a făcut onoarea să murim pentru el..."
în vara lui 1958, este arestat Vasile Voiculescu, care avea şaptezeci şi patru de ani şi trăia retras, profesând medicina mai mult gratis, pentru săraci. La şaptezeci şi patru de ani, deci, marele scriitor este arestat din motive politice şi ţinut în închisoare - întâi la Jilava, timp de câteva luni, cât durează cercetările, şi apoi la Aiud - până la şaptezeci şi opt de ani. La această vârstă părăseşte penitenciarul, bolnav de tuberculoză la coloana vertebrală, şi moare în chinuri groaznice, la şaptezeci şi nouă de ani.
În 1958 (într-o noapte de decembrie) este arestat Aurel Martin pentru că a contribuit involuntar la multiplicarea şi difuzarea unor poezii scrise de foşti legionari (împrumutând unui cunoscut o antologie cu acest profil adusă din străinătate, pe care de altfel o comentase critic, conform indicaţiilor partidului, în revistele Contemporanul şi Tânărul scriitor).
Tot în 1958, Valeriu Anania (care şi anterior mai fusese arestat de câteva ori) este condamnat de Tribunalul Militar Ploieşti la 20 de ani muncă silnică pentru "uneltire contra ordinii sociale".
La 11 decembrie 1958 este arestat, la Câmpulung, Constantin Noica şi supus unei anchete care va dura doi ani. În noaptea de 25 spre 26 este arestat şi Dinu Pillat, iar anchetatorii hotărăsc să constituie "lotul Noica-Pillat" (din care mai fac parte Păstorel Teodoreanu, N. Steinhardt, Vladimir Streinu, Arşavir Acterian, Marietta Sadova, Sergiu Al. George, Alexandru Paleologu, Simina Caracaş-Mezincescu, Barbu Slătineanu ş.a.). Acuzaţiile nu au consistenţă (relaţii cu străinii, discuţii duşmănoase la adresa regimului comunist etc.), dar pedepsele, stabilite prin sentinţa pronunţată la 1 martie 1960, vor fi severe: Constantin Noica - 25 de ani de muncă silnică şi confiscarea întregii averi, Vladimir Streinu - 7 ani, N. Steinhardt - 12 ani, Sergiu Al. George - 7 ani, Alexandru Paleologu - 14 ani etc.
(continuare în numărul viitor)
Alex. Ştefănescu, 2005, Numarul 23, Romania Literara
