Corneliu Coposu Fan Page

1989 - 1992

Înapoi la Biografie comentată

1989

28 ianuarie.

UM 0620 cere UM 0800/S să le comunice date despre Corneliu Coposu, necesare în aprecierea obiectivă a situaţiei operative create de legătura sa cu Pop Ecaterina, farmacistă la Otopeni. Pe această cerere, rezoluţia, scrisă de mână, e următoarea: Se clasează. A vorbit tov. general cu tov. col. Ardeleanu. Ajunge ce le-am scris anterior pentru a o da afară (dacă vor).

18 Martie 1989 STRICT SECRET
Ex. nr. 1

NOTĂ

MILOVAN îi mulţumeşte lui "U.II" (al patrulea nume de cod al lui Corneliu Coposu – n.TCZ) pentru mărţişoarele trimise.

În continuare au următorul dialog:

("U") COPOSU – Vă aşteptăm să veniţi încoace. Cam pe când?

"M" – La vară.

"U" – Prietenul nostru e destul de rău, Nico.

"M" – Îmi pare rău.

"U" – E obosit rău de tot. Îţi mulţumesc că mi-ai telefonat.

"M" – Stai, că vreau să vă cer nişte relaţii.

"U" – Spune dragă!

"M" – În primul rînd aveţi influenţă. Ajută-l pe Raţiu domne!

(...)

"U" – I-am scris o dată şi ajunge. Altceva?

"M" – Eu săptămîna cealaltă plec la Paris pentru o săptămînă. Doctorul Jovin este acasă?

"U" – Aşteaptă şi el să plece dar prin septembrie.

"M" – Da. Dv. aţi auzit de Grabovshi?

"U" – Am auzit, dar nu cunosc personal.

"M" – Eu am informaţii că ăsta a fost ofiţer S.S. Şi e aici la noi mare preot, sau e altceva.

"U" – Nu ştiu. Îl ştiu numai după nume, dar are o atmosferă foarte dubioasă. Nu ştiu exact ce reprezintă, numai din auzite.

"M" – E preot aici, a fost unul din locotenenţii lui Trifa.

"U" – Da, da, că e în legătură cu verzii de acolo, am auzit ceva despre el, dar nu relaţii bune.

"M" – Păi îl ridică ăştia în slăvi şi el a fost ofiţer S.S..

"U" – Nu ştiu, dar nu ar fi exclus, mai ales că s-a refugiat în Germania, în timpurile de criză.

"M" – Ştiu precis. În altă ordine de idei – doctorul ISĂRESCU, fostul soţ al ILEANEI – îl cunoaşteţi?

"U" – Nu. Numai din auzite. Nu-l cunosc şi nu l-am cunoscut.

"M" – Ăsta acuma, cu prilejul unei manifestaţii la Washington, pe timpul administraţiei Reagan, acum cîteva luni în urmă a reprezentat pe români, el, IANCU RAŢIU şi cu CÂRJE, cel care a fost martor în...

"U" – În procesul nostru, da.

"M" – NICOLAE CÂRJE.

"U" – Da, bine, ăla era un pungaş. Am auzit ceva, mi se pare la radio.

"M" – Ăsta acum e omul lui HORA SIMA, un beţiv, un alcoolic ordinar.

"U" – Păi, ăla trebuie să fie complet epuizat, că trebuie să aibe peste 80 de ani.

"M" – Cine? CÂRJE?

"U" – Nu. Şeful lui.

"M" – Da, dar e deosebit de activ. Văd că scoate cu regularitate (e întrerupt N.R.).

"U" – Bine, dar poate are ceva păduchi în jurul lui, dar el personal trebuie să fie epuizat complet, şi orb şi surd.

"M" – Îmi dau seama că el scrie. Şi normal, are posibilităţi nelimitate.

"U" – Da. Are bază materială.

"M" – Da. Şi este foarte influent. Îl urmează ăştia orbeşte. Şi şi-a făcut pui în rîndul tinerilor de aici.

"U" – Totuşi cred că un reviriment pe linia lui nu este posibil. Nici aici, nici dincolo.

"M" – Sigur că nu este posibil, dar au paralizat totul. În fine încercaţi şi-l mai ajutaţi pe RAŢIU.

"U" – Dragă, în afară de o scrisoare pe care i-am scris-o şi în care l-am admonestat pentru chestia ungurească, eu alta nu i-am scris-o, dar nici nu mi-a răspuns. Nici măcar de sărbători nu a făcut-o.

"M" – Potrivit unei afirmaţii căreia eu nu i-am dat crezare – mi s-a spus acum câţiva ani asta, înainte de a începe activitatea asta febrilă – el primeşte bani. E plătit pentru tot ce face.

"U" – Mă îndoiesc, că eu zic că are destui, dar nu-l ajută capul.

"M" – Nu, nu, nu. Ăştia cu cît au mai mult, cu atît vor mai mult. Mie mi s-a spus precis şi să vezi ce o să înceapă dl. RAŢIU acuma. Mi s-a spus în urmă cu 4-5 ani de zile.

"U" – Văd că acuma, în ultima vreme, a tăcut complet.

"M" – Cum a tăcut! Nu-i adevărat. Alaltăieri am primit ziarul lui.

"U" – Păi nu ştiu că la noi nu servesc din astea.

"M" – Alaltăieri am primit ziarul şi de aia v-am telefonat. Bun. Rămîneţi cu bine şi ne vedem la vară.

"U" – Cam pe cînd?

"M" – Cred că la începutul lui iulie.

(Evident, este vorba desre interceptarea unei convorbiri telefonice).

11 aprilie.

SMB transmite Serviciul 1 Securitate din Cluj: Deţinem date din care rezultă că numitul Boilă Matei din Cluj-Napoca foloseşte pentru corespondenţă adresa din str. Lăcrămioarelor nr. 3 sau 7, pe care crede că autorităţile n-ar cunoaşte-o.

23 mai.

Răspunsul istoricului Gheorghe Buzatu la eseul Hitler şi Stalin, pe care i-l trimisese Corneliu Coposu: Ar fi cât se poate de nimerit ca să fie publicat şi cu acceptul Dv. aş putea încerca acest lucru.

3 iunie.

La Bobota, Corneliu Coposu participă la dezvelirea statuii lui Gheorghe Şincai. Pe parcursul şederii în comună şi în alte localităţi din judeţ a fost anturat de trei surse din legătura noastră, specifică raportul Securităţii.

28 august.

Sursa "Petrescu" raportează că la masa dată de profesoara Valeria Ciocian la Bobota în cinstea unchiului ei, Corneliu Coposu, acesta a fost rugat de către Grigore Vieru să-i facă legătura cu Ion Raţiu pentru a-i solicita ajutorul în vederea procurării unei tipografii

15 septembrie.

În vizită în Franţa, cu prilejul Congresului de istorie dedicat dublului centenar al Revoluţiei, Dan Amadeo Lăzărescu află, conform propriei declaraţii, despre intenţiile lui Mihail Gorbaciov de a înlătura de la putere liderii ţărilor din estul Europei, în următoarea ordine (verificată ulterior): Eric Honecker, Gustav Husak, Tudor Jivkov, Nicolae Ceauşescu.

22 noiembrie.

Securitatea din Bucureşti transmite celei din Maramureş că Ionel Simu l-a vizitat pe Corneliu Coposu şi i-a spus: Am zece oameni la Baia Mare cu care am hotărât să facem o acţiune. Corneliu Coposu l-a sfătuit să stea liniştit.

3 decembrie.

La Malta, George Bush şi Mihail Gorbaciov poartă discuţii despre prăbuşirea sistemului comunist.

4 decembrie.

La Moscova, Gorbaciov îi informează pe liderii statelor din Tratatul de la Varşovia despre discuţiile de la Malta şi reformele din URSS.

12 decembrie.

Corneliu Coposu este arestat şi anchetat pentru ultima oară, vreme de trei zile. Ultima anchetă la Securitate a avut drept subiect banii trimişi în ţară de către Ion Raţiu foştilor colegi de partid. Anchetaţi în paralel, Corneliu Coposu şi Şerban Ghica reuşeau să se pună de acord asupra declaraţiilor, cu excepţia unei zile în care, convocat la ora 9, Ghica a fost ridicat de acasă la ora 7 (doi colonei au venit la cele două uşi ale locuinţei), fără a mai apuca să treacă pe la Corneliu Coposu. Grupul de prieteni din jurul lui Corneliu Coposu a trăit permanent, după 1964, cu convingerea că, mai devreme sau mai târziu, lucrurile vor reveni la normal şi Partidul Naţional Ţărănesc va reintra în legalitate (de altfel, încă din perioada în care se aflau în închisoare, oficialităţile lansau intenţionat zvonuri în acest sens, pentru a urmări reacţia deţinuţilor). Deşi ştiau că sunt urmăriţi permanent, că sunt infiltraţi cu informatori, iar majoritatea erau anchetaţi periodic de către Securitate, menţineau permanent legăturile, atât între ei cât şi cu cei care reuşiseră să plece din ţară. În felul acesta, decembrie 1989 i-a găsit pregătiţi şi au reacţionat cu o promptitudine care a descumpănit autorităţile nou instalate. În total, după eliberarea din 1962, suportase 27 de percheziţii la domiciliu şi zeci de convocări la Securitate, în cursul cărora i se cereau declaraţii inclusiv despre croitoreasa surorii sale sau despre vânzătorii din cartier. După decembrie 1989 a încercat să-şi recupereze filele lipsă (confiscate) din jurnalul personal. Răspunsul a fost că nu se găsesc.

16 decembrie.

Începutul revoluţiei de la Timişoara.

21 decembrie.

Declanşarea revoluţiei şi la Bucureşti.

21-22 decembrie.

În casa lui Corneliu Coposu este elaborat Apelul PNŢCD, semnat iniţial de 10 persoane, atâtea câte putuseră fi găsite, printre care: Ion Diaconescu, Ion Puiu, Ion Bărbuş, Sergiu Macarie, Nicolae Ionescu-Galbeni, Ioan Lup.

22 decembrie.

În cartea sa, "Libertatea ca datorie", Petre Roman relatează următorul episod, petrecut în noaptea de 22 decembrie 1989: La un moment dat a fost anunţată sosirea lui Corneliu Coposu. (...) "Să plece!" au strigat, aproape simultan, Bârlădeanu şi Iliescu. (...) Acum sunt convins că, exact în momentul acela, ceva din revoluţia română a luat o turnură greşită, al cărei preţ l-am plătit şi îl mai plătim şi azi.

26 decemrbrie.

Corneliu Coposu îi telefonează la Cluj lui Ion Andrei-Gherasim, nepot al lui Ilie Lazăr, pentru a-i propune să-i fie şef de cabinet, ceea ce s-a şi realizat.

27 decembrie.

Îi telefonează la Arad lui Ioan Huiu, chemându-l la Bucureşti pentru reorganizarea partidului. Cum vremurile erau tulburi, Ioan Huiu nu i-a spus decât soţiei (pe care o cunoscuse la Rubla, în domiciliu obligatoriu) unde pleacă. Întâlnirea naţional-ţărăniştilor a avut loc în Casa Memorială "Nicolae Titulescu", pe Şoseaua Kiseleff, în 27 decembrie şi în zilele următoare, până când partidul a primit actualul sediu central din Piaţa Rosetti.

1990

8 ianuarie.

Reînfiinţarea oficială a Partidului Naţional Ţărănesc-Creştin şi Democrat, al cărui preşedinte este Corneliu Coposu şi a Partidului Social Democrat Român, condus de Sergiu Cunescu.

12 ianuarie.

Miting anticomunist în Piaţa Victoriei. Se cere reintroducerea pedepsei cu moartea, scoaterea în afara legii a PCR şi prezenţa observatorilor ONU la proiectatele alegeri. Urmează prima sosire a minerilor la Bucureşti.

15 ianuarie.

Reînfiinţarea Partidului Naţional Liberal, cu Radu Câmpeanu ca preşedinte.

28-29 ianuarie.

Miting în Piaţa Victoriei, ca urmare a deciziei FSN (creat ca o uniune a tuturor forţelor democrate) de a participa în alegeri: ca şi când naţionala de fotbal ar juca în Divizia A. Contra-miting organizat de FSN. Incidente violente, devastarea sediilor partidelor istorice. A doua venire a minerilor la Bucureşti. În urma negocierilor, Consiliul FSN va fi înlocuit de CPUN, "pe principiul parităţii": unul de la FSN, unul de la restul lumii. Un grup de tineri simpatizanţi ai FSN aduc în Piaţa Victoriei o maşină cu un sicriu pe care scrie "Pentru Corneliu Coposu". Un câine jigărit este ridicat deasupra capetelor mulţimii şi se strigă "Ăsta e Coposu!". Se scandează "Boşorogii fără dinţi vor s-ajungă preşedinţi!" şi "Coposu la azil!". Asediat în sediul PNŢCD din Piaţa Rosetti, Corneliu Coposu – despre care mulţi manifestanţi sunt convinşi că şi-a petrecut ultimele decenii în străinătate – este evacuat de către primul-ministru, Petre Roman, într-un TAB, după ce premierul, adresându-se mulţimii, strigase că partidele istorice "S-au demascat!". Corneliu Coposu a fost dus cu TAB-ul până la televiziune, unde a înregistrat o declaraţie care nu s-a difuzat niciodată.

Atât sintagma "criptocomunişti", cât şi ideea că puterea a fost preluată de către cadrele comuniste din eşalonul al doilea sunt lansate de către Corneliu Coposu, atrăgându-i reacţiile previzibile. În acelaşi timp, devine practic liderul opoziţiei şi, pe cale de consecinţă, ţinta unei virulente campanii de presă prin care se lansează zvonuri pentru compromiterea lui.

În urma evenimentelor din 28-29 ianuarie, una dintre surorile lui Corneliu Coposu, Doina, bolnavă de cardiopatie ischemică, suferă o fibrilaţie cardiacă şi se va stinge din viaţă în martie.

30 ianuarie.

Corneliu Coposu declară presei:

Demonstraţia făcută de partidul nostru, la care au participat, pe lângă liberali şi social-democraţi, şi alte trei partide noi, precum şi cetăţeni neangajaţi politicieneşte, a fost paşnică, civilizată şi disciplinată. Nu am admis pancarte cu atacuri la persoană (...) Luni a fost organizată o demonstraţie de intimidare (de către FSN – n.TCZ) cu lozinci calomnioase chiar la adresa mea, prin care se pretindea că aş fi [fost] plecat din ţară, cu toate că din 1938 nu am trecut peste frontieră; că aş fi deţinut moşii, deşi nu am avut nici o sfoară de pământ; că aş fi plin de dolari şi că aş fi cumpărat participarea oamenilor la demonstraţie, cu toate că se ştie bine că n-am nici un fel de situaţie materială.

Februarie.

Trimite ziarului Adevărul un drept la replică, urmare a unui articol semnat de Ion Băieşu. Textul este acid (Am aflat din "Dicţionarul de literatură română contemporană (1977)" despre domnul Ion Băieşu, fost redactor la "Scânteia Tineretului", că a debutat în literatură cu poezia "Ileana tractorista>", în 1951, şi că a fost serios preocupat de colectivizarea agriculturii. Văd că, de data aceasta, domnia sa se arată preocupat de trecutul meu şi al Partidului Naţional-Ţărănesc) şi demontează legendele aberante care circulau în epocă, din păcate însuşite şi de către regretatul scriitor:

1. În anii când "Arghezi vindea cireşe", eu nu mă aflam la Paris, ca să beau acolo "cafeluţe cu cornuleţe croissant", ci mă aflam aici, în ţară, unde ispăşeam, în condiţii infernale, cincisprezece ani de puşcărie, urmaţi de o deportare în Bărăgan. Ulterior am fost târât în anchete, însoţite de percheziţii domiciliare, presiuni şi ameninţări. Nu puteam figura, deci, printre "dezertorii politici", de vreme ce nu am părăsit ţara, din anul 1938! Nu mă număr nici printre cei trimişi de dictatura comunistă în delegaţii prin ţările străine. Nici printre cei care au avut permisiunea de a scrie şi de a publica în presa dictaturii. Numele meu nu a apărut în ziarele comuniste decât împletit cu injurii şi cu epitete de "duşman al comunismului" şi de "contrarevoluţionar".

2. Domnul Băieşu, în mod surprinzător, scrie că Iuliu Maniu ar fi declarat în 1918 că Ardealul nu ar trebui să se unească cu Ţara! Nu ştiu de unde a cules domnia sa o asemenea enormitate, pe care nu au îndrăznit să o formuleze nici Roller, nici scribii dirijaţi ai monografiilor istorice tipărite de dictatura comunistă! Cred că domnul Băieşu ar fi trebuit să cunoască, din tot ce s-a scris înainte şi chiar în timpul tiraniei, puţină istorie adevărată, chiar dacă unele capitole ale trecutului apropiat nu s-au predat la "Şcoala de Literatură"! Dacă s-ar fi ostenit să răsfoiască tratatul (tipărit în epoca dictaturii comuniste) scris de academicianul Ştefan Pascu, ar fi aflat că, în iunie 1892, cu prilejul Congresului Studenţilor Români, ţinut la Roman, studentul Iuliu Maniu, trecut clandestin în România liberă, din Transilvania asuprită, a semnat jurământul că îşi va închina viaţa ţelului suprem de a lupta pentru unirea Ardealului cu Ţara. Şi de atunci nu s-a abătut de la acest ţel, moştenit de la generaţiile care s-au stins purtând în suflete chinuite jalea dorului neîmplinit. Pentru realizarea visului de veacuri al naţiunii române oprimate a luptat Maniu în Parlamentul de la Budapesta, a respins orice compromis cu stăpânirea împilatoare, a organizat pe soldaţii români în armata naţională, a decretat că singurul obiectiv al românilor asupriţi este "desfacerea totală" de imperiul asupritor şi a organizat, în calitate de principal artizan al Unirii, plebiscitul de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918. Unirea s-a făcut fără condiţii, în entuziasmul delirant al tuturor românilor, şi nimeni nu are dreptul să întineze acest eveniment crucial. Observ că, în dorinţa de a injuria, domnul Băieşu îşi insultă şi propriul tată, despre care scrie că era "ţărănist asiduu". Mă întreb: cum a putut răposatul aderent al lui Maniu să fie devotat unui om care s-ar fi opus la unirea Transilvaniei cu România?

3. Domnul Băieşu mai are un dinte contra expatriaţilor politici, care ar fi revenit "carevasăzicătelea la de-a gata". Poate că s-au găsit, dintre aceştia, oameni care nu s-au ridicat la înălţimea obligaţiilor patriotice impuse de situaţie, dar a-i situa pe toţi sub nivelul polonezilor şi ungurilor exilaţi şi a-i considera "dezertori politici" însemnează o dezinformare de rea-credinţă. Se ştie câţi dintre ei au propagat în ţările străine ideea de libertate şi au dus o luptă neostenită împotriva dictaturii comuniste. Mă întreb pentru care motiv au fost aleşi membri de onoare ai Uniunii Scriitorilor români Eugen Ionescu, Emil Cioran, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu? Probabil că nu pentru dezertare de la datorie!

4. O propagandă excesivă şi condamnabilă antrenează pe neofiţii democraţiei să lovească în unii adversari politici potenţiali ai confrun­tării politice în perspectivă. Pentru a distrage atenţia de la adevăraţii oameni cu vocaţie de a îndreptăţi reproşuri, pocăiţi de ultimă oră sau camuflaţi în diferite comitete; pentru a feri de incriminări pe slujitorii dictaturii căzuţi în dizgraţia tiranilor; pentru a acoperi pe cei care şi-au nenorocit palmele în aplauze bezmetice, vendeta opiniei publice trebuie savant îndreptată în alte direcţii. Diversiunea momentului impune să nu se mai caute complicii tiraniei doborâte. Loviturile "democratice" să se îndrepte spre foştii deţinuţi politici, spre victimele tiraniei, spre cei care îndrăznesc să spună că nu au avut contingenţe cu regimul de opresiune. Domnul Băieşu s-a integrat, din păcate, poate că deliberat, poate că din uşurinţă şi pripeală, în această diversiune.

Invitat în Franţa de primarul Parisului, Jacques Chirac, Corneliu Coposu se supune unui control medical care nu relevă nici o afecţiune deosebită.

6 februarie.

Înregistrarea ca partid a FSN.

8 februarie.

Corneliu Coposu răspunde scrisorii deschise a unui cititor al ziarului "Adevărul", care susţine că vechiul Partid Naţional Ţărănesc impunea, când se afla la putere, apartenenţa la partid pentru ocuparea unui post oarecare. De remarcat ironia subţire a preşedintelui PNŢCD:

Invocaţi cazul tatălui dumneavoastră, despre care afirmaţi că, refuzând să adere la partidul nostru, cu zeci de ani în urmă, ar fi fost obligat să-şi ocupe un loc de muncă în Basarabia. Permiteţi-mi să mă îndoiesc de veridicitatea acestei afirmaţii. Nu pot să cred că un guvern ar fi putut să facă ingerinţe asupra unui inginer agricol spre a-l încadra în post. De altfel, nu înţeleg pentru ce incriminaţi funcţionarea tatălui dumneavoastră într-o regiune atât de frumoasă şi bogată, unde a avut fericirea să cunoască pe distinsa şi inegalabila dumneavoastră mamă.

28 februarie.

Miting în Piaţa Victoriei, încheiat cu pătrunderea în forţă a unui grup violent în clădirea guvernului.

15 martie.

Înfiinţarea Patidului Unităţii Românilor din Transilvania (devenit ulterior PUNR).

15-20 martie.

Grave incidente între români şi maghiari, culminând cu evenimentele de la Târgu Mureş.

28 martie.

Moartea Doinei Coposu, a doua soră pe care o pierde.

11 aprilie.

Regele Mihai este împiedicat de către autorităţile româneşti să vină în ţară de Paşti.

22 aprilie.

În urma unui miting electoral al Blocului Naţional al Partidelor de Centru (în Piaţa Unirii) şi al PNŢCD (în Piaţa Aviatorilor), o parte dintre manifestanţi ocupă pe termen lung Piaţa Unversităţii, denunţând deturnarea idealurilor revoluţiei din decembrie de către puterea nou instalată.

20 mai.

Alegerile parlamentare şi prezidenţiale sunt câştigate de FSN şi Ion Iliescu.

Iunie.

Luând parte, la Luxemburg, la Congresul Internaţional al Partidelor Creştin-Democrate, Corneliu Coposu lansează pentru prima dată ideea unificării forţelor de opoziţie din România.

6 iunie.

Declaraţie de presă a lui Corneliu Coposu: Pe 31 mai a.c., în partidul nostru a fost identificat un grup de tineri care făcuseră mai multe nereguli de disciplină şi moralitate. Urmarea a fost dizolvarea grupului şi, în replică, un comunicat prin care Ion Rădoi susţinea că se va schimba conducerea PNŢCD, după care – cu sprijinul lui Dumitru Dincă – a blocat, vreme de de câteva ore, intrarea şi ieşirea din sediul partidului. Acest incident – minor, după cum s-a dovedit a fi până la urmă – a fost exacerbat de ziarele ostile PNŢCD, care s-au străduit să susţină că în rândurile acestuia se va produce o scindare de proporţii.

13-15 iunie.

În urma acţiunii de evacuare a Pieţei Universităţii, în Capitală au loc grave incidente soldate cu morţi, răniţi şi zeci de arestaţi. A treia venire a minerilor în Bucureşti, cea mai gravă dintre toate.

În noaptea de 13 spre 14, în faţa casei familiei Coposu a fost aruncat un cocteil "Molotov", după care s-au primit două telefoane: Ca nişte şobolani o să ardeţi, ticăloşilor! şi Vin minerii, plecaţi de-acasă! A doua zi, minerii au spart uşa cu o rangă şi au percheziţionat casa.

3 iulie.

Regele Mihai devine (în lipsă) membru de onoare al Academiei Române.

1 decembrie.

La prima sărbătorire a noii zile naţionale, discursul lui Corneliu Coposu este huiduit de către simpatizanţii FSN. Din ianuarie 1990 şi până la stingerea sa din viaţă, Corneliu Coposu a fost considerat de către toată lumea – adversari şi simpatizanţi – liderul neîncoronat al întregii opoziţii. Iată câteva din cuvintele lui Corneliu Coposu care au fost huiduite:

Puterea noastră născută din morminte s-a adăugat la puterea de viaţă şi la curajul celor care, înfruntând primejdiile, au zidit o ţară care nu mai poate fi dărâmată. Stăpânirile şi domniile sunt vremelnice, naţiunile vrednice sunt eterne, neamurile înaintează peste oprelişti pe drumul destinului lor, vrednicia marilor înainte-mergători se împleteşte în viaţa celor care sunt şi a celor care vor veni.

15 decembrie.

Ia fiinţă Convenţia Naţională pentru Instaurarea Democraţiei (CNID), leagănul viitoarei Convenţii Democratice din România (CDR).

25 decembrie.

Venit în ţară de sărbători, Regele Mihai este întors de pe autostrada Bucureşti-Piteşti şi silit să se întoarcă în Elveţia, sub motiv că ar fi trecut ilegal frontiera (la Otopeni obţinuse o viză provizorie).

1991

Aprilie.

Corneliu Coposu este prezent la dezvelirea bustului lui Iuliu Maniu de la Bădăcin.

13-15 aprilie.

La sediul Partidului Social Democrat Român se desfăşoară a III-a Convenţie a Frontului Democratic Antitotalitar din România. În legătură cu selecţia candidaţiilor proprii pentru alegerile următoare, Corneliu Coposu precizează:

S-a hotărât, în principiu, de comun acord, că se va opta pentru persoana care are vocaţia de a polariza cele mai multe simpatii şi care prezintă cele mai multe garanţii de seriozitate şi fermitate în lupta anticomunistă. Hotărârea va aparţine fiecărui partid politic şi va fi luată la momentul oportun.

6 mai.

După convorbirile de la Cotroceni dintre preşedintele Iliescu şi liderii partidelor din CNID, Corneliu Coposu declară presei:

Am stat de vorbă cu domnul Ion Iliescu, sugerându-i măsurile care trebuie luate pentru o stabilizare şi normalizare a situaţiei, care sunt în funcţie de schimbarea guvernului, de schimbarea structurilor administrative până la nivelul comunelor, pentru ca opinia publică, care aşteaptă un reviriment, să primească satisfacţie, iar Ţara Românească să dobândească credibilitatea determinată de un guvern stabil, care să beneficieze de încrederea străinătăţii.

Iulie.

Corneliu Coposu se află în vizită la Versoix, la Regele Mihai.

27 august.

Republica Moldova îşi declară independenţa.

27 septembrie.

Corneliu Coposu este reales preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat. În cuvântul său, spune:

Considerăm că numai poporul suveran are căderea să opteze pentru sistemul constituţional pe care-l doreşte şi că voinţa lui nu poate fi suplinită de veleităţile unor potentaţi vremelnici nereprezentativi. Suntem adepţii reconcilierii naţionale. Urmărim concentrarea tuturor energiilor româneşti pentru depăşirea solidară a impasului prin care trece ţara.

28 septembrie.

De câteva zile din nou în Bucureşti, minerii terorizează Capitala şi fac să cadă guvernul Petre Roman. Urmăriţi de scutieri, o parte dintre mineri pătrund în Teatrul Naţional, unde se desfăşura Congresul PNŢCD. După discuţii, se permite unei mici delegaţii să intre în sală pentru a comunica în ce situaţie se află.

26 noiembrie.

Se înfiinţează CDR, din partidele componente ale CNID şi alte formaţiuni din Forumul Democratic Antitotalitar Român.

30 noiembrie.

Întrucât un ziar de limbă română din SUA publicase o presupusă delaţiune a lui Corneliu Coposu despre Alexandru Bratu, Dan Costescu, de la "Lumea Liberă", îl contactase telefonic pe Bratu, care declarase: Nota cu pricina nu-i altceva decât o declaraţie pe care Coposu a dat-o, pentru că i s-a cerut, dar nu înainte de a vorbi cu mine şi a stabili împreună, de comun acord, ce şi cum să scrie. Reporterul urma să se întâlnească în această zi cu Alexandru Bratu, pentru mai multe detalii, dar află cu stupoare că, în cursul dimineţii, acesta decedase în urma unui accident de maşină.

1992

9 februarie.

Alegerile locale dau câştig de cauză – cel puţin în oraşele mari – Convenţiei Democratice din România.

25-27 aprilie.

Vizita Regelui Mihai în România. Se estimează că la Bucureşti ar fi ieşit circa un milion de oameni în stradă.

29 aprilie.

După Congresul la care Petre Roman câtigase preşedinţia partidului, FSN se rupe în două: aripa Iliescu înfiinţează Frontul Democrat al Salvării Naţionale (FDSN, ulterior PDSR), în vreme ce aripa Roman păstrează vechea denumire (ulterior PD).

August.

Suferind, în Elveţia, o hernie inghinală strangulată, Corneliu Coposu va fi operat în Germania, cu sprijinul doctorului Baican. Nerefăcut complet, va pleca în SUA, unde era invitat la Convenţia Partidului Republican.

Am făcut această deplasare în urma invitaţiei autorităţilor de la Washington şi a Institutului Republican din SUA. Am avut la New York, Washington şi Huston întâlniri până la cel mai înalt nivel. Am avut o discuţie lungă şi fructuoasă cu noul secretar de stat american, Eagelburger, am avut întrevederi cu vicepreşedintele SUA, dl. Quayle, cu preşedintele Congresului Republican, cu un număr foarte mare de senatori şi membri ai Congresului american (...) Au afirmat fără reticenţe dorinţa de a se implica în economia românească şi de a ajuta la instaurarea democraţiei. Clauza naţiunii celei mai favorizate şi fondurile pentru România depind de onestitatea şi libertatea alegerilor din ţara noastră.

Chestionat asupra apropiatului Congres Mondial al Maghiarilor, de la Budapesta, unde urma să se discute despre Transilvania, preşedintele PNŢCD spune:

Ca şi cum am face noi, la Budapesta, congres pentru Westfalia! Cred că nimeni n-a avut năstruşnica idee să-şi închipuie că ar putea începe o campanie pentru dezlipirea Transilvaniei. Transilvania a fost, este şi va fi românească, este pilonul unităţii româneşti, şi trebuie să fie nebun de legat omul care se gândeşte că ar putea fi desprinsă din trupul ţării noastre.

PNL părăseşte Convenţia Democratică. Partidul Alianţei Civice cere ca formaţiunile civice (AC şi AFDPR) să nu aibă drept de participare la decizii, ca preşedinţia CDR – deţinută de Corneliu Coposu – să fie ocupată prin rotaţie de toate partidele, iar participarea la alegeri să poată fi făcută şi pe liste separate. Aceste propuneri vor fi reluate în cursul anilor 1994-1995, când PAC şi PL 93 vor părăsi Convenţia din cauza neacceptării celor propuse, şi în 1999, când partidele amintite vor reveni în Convenţie prin absorbirea lor de către PNL.

Corneliu Coposu, membru în Consiliul Uniunii Europene Creştin-Democrate şi în Internaţionala Creştin-Democrată, participă la congrese ale partidelor omoloage PNŢCD din Marea Britanie, Luxemburg, Suedia, Grecia, Franţa şi Elveţia, precum şi la un turneu de prezentare al candidatului prezidenţial al CDR, Emil Constantinescu, în Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa, Germania şi Anglia.

Septembrie.

Expoziţie despre "Rezistenţă şi victimele comunismului", organizată de Alianţa Civică în "casa arsă" a fostei Direcţii a 5-a a Securităţii; la deschidere vorbesc Corneliu Coposu, Elisabeta Rizea şi Ana Blandiana.

27 septembrie.

Alegerile parlamentare sunt câştigate de PDSR. Corneliu Coposu este ales senator, pe listele CDR.

30 septembrie.

Camera Reprezentanţilor SUA respinge acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate pentru România. PDSR susţine că vinovaţi sunt oameni precum Doina Cornea şi Corneliu Coposu, care "au vorbit de rău" ţara – de parcă occidentalii ar lua decizii pe baza unor informaţii indirecte. Sintagma "Coposu e de vină" intră în folclor (va fi folosită, de pildă, de regizorul Mircea Daneliuc, pe un banner, la lansarea filmului "Patul conjugal").

11 octombrie.

Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale este câştigat de Ion Iliescu.

Octombrie-noiembrie.

Perioadă de conflicte puternice în CDR: PAC acuză felul în care s-a făcut campania electorală şi cere imperativ lui Corneliu Coposu să cedeze altcuiva locul la preşedinţia Convenţiei. Corneliu Coposu demisionează (27 noiembrie), propunându-l pe Emil Constantinescu, iar PAC şi PL ’93 îi cer acestuia din urmă, în schimbul acordului, să demisioneze din structurile AC (unde era vicepreşedinte), pentru a-şi păstra neutralitatea.

23 decembrie.

Regele Mihai renunţă la o nouă vizită în România, din cauza condiţiilor impuse de autorităţi, care îi vor refuza sistematic, în viitor, intrarea în ţară.

Articol citit de 4273 ori.

Alte articole