Corneliu Coposu Fan Page

Palconi Alexandra Iasmina - "Preşedintele moral al României"

Înapoi la Lucrările Câștigătoare

prof. coordonator - Dumitru Tomoni
elevă Palconi Alexandra Iasmina,
(18 ani,str. Gheorghe Doja, Făget, jud. Timiş,
elevă în clasa a XII-a B, la Liceul Teoretic “Traian Vuia” Făget, str, Traian Vuia, nr. 1, Făget, jud. Timiş)

Să rezişti presiunii exercitate de sovietici, învingători în război şi dornici de a-şi exporta regimul comunist, într-un timp în care „vocea generală” nu mai era cea a poporului, ci era vocea partidului – stat, părea a fi aproape imposibil.

Să te trezeşti brusc că un regim democratic, cu realizări notabile, devine peste noapte doar o nostalgică amintire, că eşti invadat de tancuri şi politruci, ademenit sau silit să accepţi un regim comunist fără suport sau tradiţie, să trăiesti cu teama că în miez de noapte sau a doua zi, tu sau oricare altul ar putea să-şi piardă libertatea sau chiar viaţa, pare doar un trecător coşmar. Şi totuşi, pentru milioane de români, timp de peste patru decenii, acel coşmar a fost o crudă realitate.

Nu am trăit decât 7 luni de socialism totalitar şi mă bucur că nu am nici o amintire în acest sens, dar încerc uneori să mă pun în locul celor mai puţin norocoşi, victime ale „reeducării” şi experimentelor absurde şi inumane. Din păcate, printre cei care au cunoscut acest regim, s-au numărat bunicii si străbunicii mei, care luni de zile la rând au fost luaţi din casă în toiul nopţii de către securişti şi duşi în beciurile secţiilor de miliţie, unde erau bătuţi şi torturaţi pentru a li se extrage informaţii despre o rudă refugiată în străinătate, care făcuse parte din Garda Regală a lui Mihai I. Dar acesta este doar un exemplu din sutele sau chiar miile de cazuri ascunse în dosarele de arhivă strict – secrete ale Partidului Comunist Român sau ale Securităţii. Când mă gândesc la regimul comunist din România, de fiecare dată mă încearcă sentimente contradictorii: pe de-o parte mâhnire şi jenă pentru că au fost destui români ce s-au pus în slujba unui astfel de regim, iar pe de altă parte mândrie şi admiraţie pentru cei care s-au opus cu orice risc, au sperat si au rezistat.

Printre marile nume, hărţuite şi terorizate de Securitate, blamate, dar în acelaşi timp admirate (pe ascuns), s-a numărat şi cel al marelui om politic, Corneliu Coposu.

Secretar politic al lui Iuliu Maniu,mentorul si modelul său, lider al Partidului Naţional Ţărănesc, devenit apoi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin – Democrat, Corneliu Coposu s-a remarcat prin moralitatea de care a dat dovadă în atâtea şi atâtea rânduri.În ciuda celor 17 ani de închisoare – ani de teroare, la finele cărora s-a ales cu o sănătate şubredă, ca urmare a tratamentului de exterminare aplicat deţinuţilor politici, şi a celor 27 de perchezitţii la domiciliu şi a „filajului” permanent al Securităţii, „Seniorul” a reusit să îşi susţină cu tărie principiile şi credinţa şi a răsperat la revenirea României la democraţie. Nimeni, nici măcar închisorile comuniste şi permanenta tortură nu au reuşit să schimbe aceste idei, pentru care Corneliu Coposu ar fi fost oricând pregătit să plătească până şi cu propria viaţa.

Corneliu Coposu credea cu obstinaţie în modelul democratic interbelic chiar şi după ce Frontul Salvării Naţionale, devenit peste noapte partid politic – în ciuda proceselor vehemente ale „Seniorului” – şi „emanatul” Ion Iliescu, validat de votul a peste 85% de români, au încercat să instaureze o democraţie „originală”. Neobositul luptător anticomunist a sesizat derapajul antidemocratic şi cu o tenacitate rar întâlnită la o asemenea vârstă şi experienţă nefericită, a condamnat practicile noului regim, devenind ţinta permanentă a unei campanii de blamare şi defăimare. Deşi nu a dorit să fie nici preşedinte, nici ministru, nici ambasador, nu a cerut vilă în „Primăverii” şi nici diplome de merit, nu a denigrat pe nimeni şi şi-a iertat călăii, Corneliu Coposu a fost, imediat dupa Revoluţie, atacat şi calomniat atât de gospodine intoxicate de presa neocomunistă, cât şi de lideri politici cu pretenţii: Iliescu, Roman, Vadim, Păunescu şi lista poate continua. De ce? Toţi denigratorii au sesizat că „Seniorul” a fost plămăduit din alt aluat, că a trăit nu pentru el, ci pentru alţii, că nu şi-a dorit nici bogăţii şi nici titluri, că va sfârşi prin a fi învingător. Ei nu luptau împotriva unui om, ci împotriva unui simbol, unui model de moralitate rătăcit într-o lume fără modele, paradis al dalmaţienilor.

Dacă ar fi să dăm un exemplu de adevăr, demnitate şi respect, Corneliu Coposu ar fi cel ideal. El rămâne în memoria noastră mai mult decât imaginea unui aprig om politic care a opus rezistenţă regimului comunist. El reprezintă descrierea aproape perfectă a eroului care a militat în numele a zeci de mii de oameni terorizaţi, Coposu a fost cel care a menţinut în sufletele românilor „reeducaţi” o fărâmă de speranţă şi încredere în falimentul comunismului. El a fost cel care s-a confruntat cu totalitarismul prin morală, şi nu prin violenţă.

Rezultatul experimentului comunist asupra României a fost unul devastator şi chiar dupa 19 ani de la instaurarea regimului postdecembrist, poporul român rămâne tot confuz şi derutat în ceea ce priveşte viaţa politică. Probabil că nici democraţia de azi nu e cea percepută de marele om politic şi poate că dacă ar trăi şi acum, ar fi în opoziţie. De aceea, modelul Coposu rămâne şi pentru generaţia mea un simbol şi un ideal.

Acum putem doar să ne imaginăm că „Seniorul” ar fi fost cel mai potrivit conducător al României după 1989. Şi dacă acest lucru nu mai este posibil vreodată, ne rămâne să-l considerăm ca fiind Preşedintele moral al României din timpurile moderne.

Răspunsurile celor 2 întrebări:

1. Paragraful („Tot atunci mi-a dispărut o altă scriere de nerefăcut - Istoria unui tribun -") face parte din articolul-interviu, redactat de către Mihai Rădulescu, şi anume Manuscrise şi percheziţii, care face parte din revista “Agero Stuttgart” – revistă a Asociaţiei Germano-Române.Articolul apare pentru prima dată în Adevărul literar şi artistic la 22 martie 1992.

2. Paragraful (“Ceea ce a pierdut poporul român prin comunism nu poate fi compensat in viata a două sau trei generatii”) face parte din capitolul “Corneliu Coposu – un destin”, al cărţii Memorialul Durerii: o istorie care nu se învaţă la şcoală scrisă de Lucia Hossu Longin, publicată în 2007 la Bucureşti.

Articol citit de 3110 ori.

Alte articole