Protopopul Valentin Coposu (1886-1941) – 125 de ani de la naștere și 70 de la moartea sa (I)

Acum 70 de ani, pe data de 28 iulie 1941, protopopul greco-catolic Valentin Coposu trecea în eternitate, la vârsta de 54 de ani, în urma unui atac de cord. După ce a oficiat liturghia de dimineață a fost întrebat de către fiica sa, Flavia, de ce nu a trecut în scriptele bisericești și pentru Vecernie. El a răspuns parcă presimțindu-și sfârșitul că poate nu va mai apuca să oficieze și slujba de vecernie. Peste câteva ore se prăbușea pe prispa casei parohiale din Coșlariu, unde se găsea în refugiu, în urma dictatului de la Viena din 30 august 1940 [1].

Credem cu tărie că evenimentul petrecut cu un an înainte de moartea sa și-a pus serios amprenta asupra stării sale de sănătate. În momentul în care familia Coposu a părăsit localitatea Bobota, unde a păstorit 30 de ani, respectiv de la sfârșitul anului 1909 și până în septembrie 1940, au lăsat aici tot ce au agonisit o viață întreagă.

Protopopul Valentin Coposu a fost nevoit să părăsească localitatea Bobota, deoarece, în urma Dictatului de la Viena, era trecut pe lista neagră a autorităților maghiare, ca semnatar al Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Dovadă este faptul că la intrarea în satul Bobota trupele horthyste au întrebat unde stă preotul Coposu și pentru că nu l-au găsit s-au răzbunat pe statuia lui Gheorghe Șincai din Bobota, pe care au dinamitat-o. Din fericire, familia Coposu părăsise localitatea cu o zi înainte, în după-amiaza zilei de 5 septembrie 1940. Iuliu Maniu aflase de la ambasadorul român din Budapesta despre listele negre pe care le întocmeau autoritățile maghiare și pe care urma să le ducă la îndeplinire trupele horthyste. În acest sens, protopopul Valentin Coposu a fost chemat la Blaj, pe data de 4 septembrie 1940. Totodată, Iuliu Maniu l-a trimis pe secretarul său personal, care nu era altul decât Corneliu Coposu, la Șimleu, cu o misiune specială: să ceară un autobuz de la proprietarul Mera, să încarce în el arhiva familiei Maniu de la Bădăcin, să o ia pe sora sa, Cornelia, de la Bădăcin, să se deplaseze, apoi, la Bobota, să-și ia familia și să plece de urgență la Blaj. Era în după-amiaza zilei de 5 septembrie când, după cum povestește d-na Flavia Coposu, fratele ei și-a făcut intrarea „palid, grăbit și cu figura foarte marcată” [2], în casa familie sale din Bobota. Au părăsit localitatea într-o jumătate de oră, luându-și doar câteva obiecte de strictă necesitate. Restul a rămas la Bobota și s-a prăpădit. Nimeni nu a mai aflat nimic ce s-a întâmplat cu toată averea agonisită de familia Coposu, începând cu protopopul Gavril Vaida, străbunicul lui Corneliu Coposu, pe linie maternă.

Ultima dorință testamentară a protopopului Valentin Coposu a fost aceea de a fi îngropat în curtea bisericii din Bobota, după eliberarea Ardealului cedat. Tot aici sunt înmormântați încă 6 înaintași ai familiei Coposu, printre care și cel de al doilea băiat, Mircea Flaviu, care a trăit doar câteva luni. Din păcate, după cum știm, după război, peste țara noastră s-a abătut ciuma roșie, iar pentru familia Coposu calvarul s-a încheiat, în parte, în anul 1989. Fiindcă restul familiei își găsește odihna de veci în cimitirul Belu din București, (Aurelia Coposu, soția lui Valentin Coposu, cele două fiice mai mari, Cornelia și Doina, precum și fiul Corneliu), cele două surori care mai sunt în viață, Flavia și Rodica, au hotărât să exhumeze osemintele tatălui lor și să-l reîngroape alături de familie, în cimitirul Belu „ca să aibă cineva să-i aprindă o lumânare și să spună o rugăciune”, după cum spune Flavia Coposu. Astfel, osemintele protopopului Valentin Coposu au fost reînhumate în toamna anului 2008, în cimitirul Belu din București [3].

În continuare, vom încerca să evidențiem aspectele mai importante ale vieții și activității protopopului Valentin Coposu, activitate care îl propulsează printre cele mai importante personalități care s-au născut și activat în Țara Silvaniei.

1. Formarea profesională și activitatea înainte de Marea Unire

Valentin Coposu s-a născut acum 125 de ani, pe data de 1 noiembrie 1886, în localitatea Cioara, judeţul Sălaj, fiind botezat la biserica greco-catolică din localitate, pe data de 17 noiembrie [4]. Era fiul preotului Grigore A. Coposu şi al Ludovicăi Şuteanu.

Cursurile şcolii primare le face la Domnin, judeţul Sălaj, iar liceul la Baia-Mare. Se înscrie, apoi, la Facultatea de Teologie din Budapesta, de unde este dat afară din cauza crezului său politic. Termină facultatea la Gherla, cu specialitatea în limba arameică, care se pare că era limba vorbită de Isus Hristos [5].

Încă din timpul studenţiei participă, alături de tatăl său, la o serie de întruniri ale fruntaşilor români sălăjeni. Tatăl său era agentul electoral al lui Gheorghe Pop de Băseşti şi împreună cu acesta, la o adunare electorală, la Cehu Silvaniei, în anul 1906, au fost crunt bătuţi de către oficialităţile maghiare. [6]

Valentin Coposu, alături de alţi studenţi teologi din Sălaj, organizează în fiecare an, la Şimleu Silvaniei, o serie de petreceri dansante, banii strânşi fiind folosiţi „în favorul bisericii greco-catolice din localitate” [7], unde se pare că a cunoscut-o pe viitoarea lui soție, Aurelia Anceanu .

După terminarea facultăţii, în anul 1909, primeşte o grea lovitură, la 19 septembrie, tatăl său, Gregoriu Coposu, trecând la cele veşnice, la vârsta de numai 54 de ani [8].

Pe data de 12 decembrie 1909 a fost ordinat ca preot și numit ca preot cooperator la Bobota, alături de venerabilul protopop Gavril Vaida, prin ordinul nr. 58, din 1 ianuarie 1910 [9].

Așadar, familia Coposu ia ființă în anul 1909, prin căsătoria lui Valentin Coposu cu Aurelia Anceanu.

Aurelia Anceanu era fiica preotului Iulian Anceanu și a Corneliei Anceanu, născută Vaida. Era nepoata protopopului greco-catolic Gavril Vaida. Era o fată foarte frumoasă, după cum menționează și Alexandru Vaida Voevod în memoriile sale. În anul 1908 absolvise cursurile Școlii de Fete din Brașov. După moartea tatălui său, din anul 1907, Aurelia Anceanu, s-a mutat, împreună cu mama și frații săi, la bunicul din Bobota, Gavril Vaida.

Valentin Coposu și Aurelia Anceanu s-au cunoscut în anul 1908, probabil cu ocazia seratelor organizate de tinerii teologi la Șimleu Silvaniei. Logodna lor era anunțată în coloanele prestigiosului ziar „Gazeta de Duminecă”, în vara anului 1909. S-au căsătorit în luna decembrie 1909 [10] și s-au stabilit la Bobota, în casa parohială în care locuia și „tata mare” cum îi spuneau lui Gavril Vaida, împreună cu familia.

Ajungând preot în „fruntașa comună românească” Bobota, tânărul preot Valentin Coposu, urcă repede pe scara ierarhică a gradelor bisericeşti, implicându-se, de asemenea, în activităţile culturale şi cele politice ale vremii.

În anul 1910, petrecerea de vară a teologilor sălăjeni are loc la Jibou, la ea participând şi Valentin Coposu, împreună cu soţia sa şi cumnatul său preotul Simion Anceanu [11]. În acelaşi an, de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril (care este şi hramul bisericii din Bobota), Gavril Vaida, parohul din Bobota şi administrator protopopesc al tractului Şamşud, îşi sărbătoreşte, la Bobota, împlinirea a 80 de ani de viaţă, din care 37 de preoţie, în Bobota. La sărbătoare au participat numeroşi preoţi, în frunte cu vicarul Şimleului, Alimpiu Barboloviciu [12].

Tot în anul 1910, pe data de 28 decembrie, au loc alegeri de reprezentanţi la comitat, cei propuşi pentru cercul electoral Bobota fiind Valentin Coposu şi Nicolae Zaha, dar a fost ales învăţătorul Traian Husti. Totuşi faţă de alte cercuri a fost ales un român [13].

Anul 1911 aduce pentru familia Coposu prima mare bucurie, prin nașterea fiicei Cornelia Veturia. Ea a văzut lumina zilei pe data de 31 ianuarie și a avut-o ca moașă pe Catalina Weis. A fost botezată pe data de 28 august 1911. Ca naș de botez l-a avut pe unchiul său, Simion Anceanu, preot greco-catolic în localitatea Surduc, județul Sălaj și pe soția acestuia, Elisabeta Sima. Ca preot de botez l-a avut chiar pe vicarul Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu [14].

În anul 1912, pe data de 7 mai, „clerul şi inteliginţia din Gherla”, trimite o scrisoare la Bobota, prin care face cunoscut faptul că în ziua a patra de Rusalii s-a plănuit un mare miting de protest la Alba Iulia. Se protesta împotriva planului „de a rumpe parohii, din provincia metropolitană de Alba Iulia şi Făgăraş, constituită prin bulle papali şi inarticulată în legile ţării adnescându-le unei alte dieceze”. Se sublinia că pentru buna desfăşurare a „meetingului convocat”, „ceea ce este de însămnătate istorică şi vitală pentru biserica noastră, se cere ca noi preoţii încă să mergem mînă în mînă cu inteliginţia noastră laică, care a convocat meetingul făcînd tot posibilul între marginile legii - de a fi reprezentaţi atât clerul cât şi poporul într-un număr cât se poate mai impunător” [15].

Protopopul Gavril Vaida fiind la o vârstă înaintată, cel care a participat la această adunare de protest, împotriva înfiinţării Episcopiei maghiare de Hajdudorog, a fost tânărul paroh Valentin Coposu. Adunarea a avut loc pe data de 29 mai, la ea participând peste 20.000 de persoane.

La începutul anului 1914, la cerere proprie, vicarul Silvaniei, venerabilul Alimpiu Barbuloviciu se pensionează. În locul lui este numit ca vicar foraneu Alexandru Gheţie. Noul vicar îi înştiinţează pe Gavril Vaida şi pe Valentin Coposu despre deciziile luate, invitându-i să ia parte la ceremonia de investire în noua funcţie ecleziastică, împreună cu tot clerul din tractul Şamşudului, unde Gavril Vaida era protopop şi cerându-le totodată sprijinul pentru „îndeplinirea misiunei grele (...) ca astfeliu să putem corăspunde aşteptării drepte a Capului diecezei noastre (...) şi să putem conlucra spre înflorirea bisericei, şcoalei şi înaintarea neamului nostru românesc” [16].

În anul 1914, pe data de 20 mai, apare o nouă bucurie pentru familia Coposu, prin nașterea fiului Corneliu Valeriu [17], care avea să devină „președintele moral” al României. Ca moașă a avut-o pe renumita Michaiasa Rațiu din Sărmășag, care la nașterea l-a ridicat în sus și ar fi spus: „Ăsta o să fie odată cel mai mare om din România” [18].

Din cauza izbucnirii războiului și, se pare, a mobilizării preotului Valentin Coposu pe front, Corneliu Coposu a fost botezat doar pe data de 22 noiembrie 1915. Ca naș de botez l-a avut tot pe preotul Simion Anceanu și soția sa, Elisabeta Sima, care a și oficiat slujba de botez [19].

În aceste condiţii începea primul război mondial, Valentin Coposu fiind mobilizat şi trimis pe frontul din Galiţia, ca preot militar, după ce refuzase să citească în biserică proclamaţia guvernului maghiar de intrare în război. [20]

În anul 1917, pe data de 28 iulie, vicarul Alexandru Gheţie, trimite protopopului Gavril Vaida și preotului Valentin Coposu o scrisoare prin care îl înştiinţează că la Şimleu Silvaniei, la iniţiativa bisericii, s-a pus temelia unui internat român, cerându-i să contribuie la fondul ce s-a deschis. Îl dă ca exemplu pe Gheorghe Pop de Băseşti, „mecenatul mărinimos al neamului nostrum”, care a contribuit, la acest act de cultură, cu suma de 50.000 de coroane. Încheie cu următoarele cuvinte: „Nu mă îndoiesc ca Frăţiile Voastre în sfera voastră de activitate veţi face tot posibilul ca cât de mulţi să se înroleze sub stindardul cultural al internatului” [21].

La sfârșitul anului 1917, după cum reiese dintr-o scrisoare datată 19 ianuarie 1918, trece la cele veșnice, la venerabila vârstă de 88 de ani, protopopul Gavril Vaida de Glod, fără a mai apuca să vadă cu ochii săi realizarea visului pentru care luptase întreaga sa viață, unirea tuturor românilor într-un singur stat. Respectiva scrisoare reprezintă, de fapt, cererea preotului Valentin Coposu adresată episcopului diecezei de Gherla, Iuliu Hossu, pentru a fi desemnat administrator definitiv în parohia Bobota. Scrisoarea are o importanță deosebită din punct de vedere istoric, deoarece din rândurile ei aflăm foarte multe informații legate de numeroasa familie Vaida-Coposu, care se găsea la Bobota.

În primul rând aflăm trista veste a trecerii în eternitate a venerabilului protopop Gavril Vaida. În urma acestui eveniment, preotul Valentin Coposu devine administrator interimar al parohiei Bobota.

În al doilea rând, aflăm situația dificilă în care se găsea numeroasa familie în urma morții lui Gavril Vaida, rămasă în grija lui Valentin Coposu: „Repausând parohul a rămas în sarcina subscrisului o familie grea constatatoare afară de soția (Aurelia – n.n.) și doi copii a subscrisului (Cornelia și Corneliu), din mama mea (Ludovica Șuteanu- n.n.), soacra mea – fiica repausatului paroh (Cornelia Vaida – n.n.) cu un băiat neașezat încă, jurist, de prezent militar (Valer Anceanu –n.n.), o nepoată a repausatului neașezată (Elena Bărnuțiu, fiica lui Dumitru Moise-Bărnuțiu și a Elenei Bărnuțiu, născută Stanciu, rămasă orfană –n.n.) și o econoamă bătrână neputincioasă (Maria Stanciu, născută Vaida, sora lui Gavril Vaida –n.n.) care familie întreagă ar fi sălită a să împrăștia la caz, când aș fi sălit a părăsi aciasta parohie”. În plus, în parohia Bobota, subliniază Valentin Coposu, „a rămas de la repausatul o moșie considerabilă însă îngreunată de datorii, care numai administrându-să în fața locului să poate susținea, la caz contrar de sigur ajunge pe mâinile ovreilor pierzându-se totodată și baza de agzistență a familiei numeroasă, care numai din venitul unei altei parochii nu s-ar putea susținea”.

În continuarea scrisorii sale, Valentin Coposu amintește meritele deosebite ale protopopului Gavril Vaida, datorită căruia parohia Bobota era „mare și renumită” și la vremea respectivă, merite amintite și de noi la subcapitolul dedicat lui Gavril Vaida Tototdată, Valentin Coposu prezintă și câteva aspecte ale activității sale în cei 8 ani cât a slujit alături de Gavril Vaida. Protopopul Vaida, găsindu-se la o vârstă înaintată, cel care a administrat parohia a fost tânărul preot capelan Valentin Coposu: „Subscrisul ca capelan în 8 ani lângă fostul paroh încă am muncit după puterile mele zidind sub conducerea mea o casă cu averea Bisericei esarendată, zidind la școală grajd, la casa parohială grajd, grânar, cotețe, am îngrădit Biserica și intravilanul parochial, aflându-le toate acestea parte nefăcute, parte ruinate la venirea mea, pe lângă acestea am stăruit cu succes pe lângă înmulțirea venitelor Bisericei ridicând venitul din vânzarea lemnelor de la suma de 1400-1600 coroane aflate la venirea mea la suma de 8-10.000 coroane cari toate să pot dovedi din rațiunile Bisericei din anii 1909-17”. Valentin Coposu subliniază că nu a prezentat aceste realizări personale , „ca merite”, afirmând modest că și-a „plinit datorința numai”, dar dorea să dovedească faptul că „fiind atâta timp cu parochie am muncit și nu am lenevit”. Adaugă faptul că petrecând atâta timp alături de protopopul Gavril Vaida a avut ocazia „ca pe lângă sfaturile și conducerea” lui să „mă introduc în toate afacerile multilaterale al acestei parochii grele de administrat”, acumulând o bogată experiență profesională. În consecință, afirmă „cu cunoștință liniștită”, că era „capace” să administreze, în continuare, parohia Bobota „și toate agendele ei ca poate nici unul preot din dieceză” [22]. Cere să fie desemnat ca administrator parohial, funcție pe care o îndeplinea practic de mai mult timp.

Pe data de 13 februarie 1918, vicarul Silvaniei, Alexandru Gheție, îl înștiința pe episcopul greco-catolic al diecezei Gherla, Iuliu Hossu, că preotul Valentin Coposu a fost „introdus” ca administrator al parohiei Bobota începând cu data de 10 februarie 1918. Îl roagă, totodată, să binevoiască a propune Ministerului de Culte și Instrucțiune Publică să asigure congua (salariul –n.n.) preotului Valentin Coposu, pe trimestrul I, începând cu data de 10 februarie 1918 [23].

2. Deputat al cercului electoral Șimleu Silvaniei la Alba Iulia și semnatar al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918

În primele zile ale lunii noiembrie 1918 debutează şi în judeţul Sălaj procesul de constituire al Consiliilor şi Gărzilor Naţionale Române. Astfel, la data de 10 noiembrie, are loc constituirea Consiliului şi al Gărzii la Şimleu Silvaniei, iar a doua zi, la Zalău, se înfiinţează Consiliul Naţional Român, pentru comitatul Sălaj.

În localitatea Bobota, pe data de 12 noiembrie 1918, sătenii s-au adunat în curtea casei parohiale şi au ales Sfatul Naţional Român din comună. Preşedinte a fost ales Valentin Coposu, în componenţa Consiliului comunal fiind aleşi apoi un vicepreşedinte, în persoana lui Vasile Muste şi 12 membri: Onuţiu Zaha al Niculaii, Onuţiu Filip al lui Nicolae, Nicolae Hus, Mihai Talpoş, Demetriu Balaş, Muste Onuţiu al lui Mihai, Mihai Muste, Traian Grama, Fer Nicolae, Husti Văsălică, Vasiliu Ciocian şi Nicolae Mărcuş al lui Petre. Tot acum se constituie şi garda naţională din comună, sub conducerea stegarului dr.Valer Ancean, cumnatul lui Valentin Coposu, fiind compusă din 60 de persoane [24].

Consiliile şi gărzile nou formate acţionau ca organe politico-administrative, înlocuind vechile autorităţi magiare, ele trebuind să rezolve problemele locale şi să contribuie la pregătirea Unirii Transilvaniei cu România.

După eşuarea tratativelor de la Arad şi hotărârea de eliberare definitivă a teritoriilor româneşti, de sub fosta stăpânire, situaţia se precipită. Consiliul Naţional Român trebuia să ia măsuri urgente. Astfel, la 20 noiembrie 1918, face toate demersurile pregătitoare pentru adunarea de la Alba, organizarea şi alegerea deputaţilor, păstrarea ordinei şi alte măsuri administrative. Se vor forma cercuri electorale în toate judeţele din Transilvania şi Banat, fiind aleşi reprezentanţii românilor, pentru a merge la Alba Iulia, să voteze Unirea. În judeţul Sălaj s-au format cinci cercuri electorale şi anume: Cercul Dioşod; al Silvaniei; al Şimleului; al Zalăului şi al Tăşnadului.

În cercul electoral al Şimleului au fost aleşi următorii deputaţi: dr. Cassiu Maniu, Iuliu Coroianu şi dr. Alexandru Aciu, din Şimleu Silvaniei; Ioan Taloş, din Giurtelecul Şimleului şi preotul Valentin Coposu din localitatea Bobota [25].

Deputaţilor aleşi li sau alăturat deputaţi şi delegaţi de drept, în total 46 de deputaţi, cu credenţionale, la care se adaugă circa 1000 de delegaţi neoficiali, prezenţi în mijlocul celor peste 100.000 de români adunaţi pe câmpul lui Horea.

Preotul Valentin Coposu a fost însoţit la Alba Iulia de încă trei „bobotani”: stegarul dr. Valer Ancean, care avea funcţia de comandant adjunct al gărzilor naţionale româneşti, din Sălaj; de către Nicolae Ciocean şi Ioan Groza.

Au fost luate toate măsurile necesare pentru funcţionarea treburilor publice, în absenţa fruntaşilor care plecau spre cetatea reântregirii neamului.

Valentin Coposu, împreună cu însoţitorii săi din Bobota, se urcă în „trenul Unirii”, care venea dinspre Tăşnad, în gara Sărmăşag.

Despre participarea „bobotanilor” la istorica adunare, Nicolae Ciocean, participant la eveniment, fost primar al localității Bobota în perioada interbelică și fin al familiei Coposu, relata următoarele: „La Teiuş, trenul a fost atacat cu arme de gărzile naţionale maghiare. Făceam şi eu parte din gărzile naţionale româneşti, conduse în Sălaj de dr. Iulian Andrei Domşa, având ca ajutor pe dr. Anceanu (Valer n.n.) din Bobota. În tren cu noi era şi Ioan Arion, care ţinea în mână steagul românesc. Un glonţ duşman i-a luat viaţa. L-am dus în tren, aşa mort, până la Alba Iulia unde preotul Valentin Coposu l-a înmormântat ca pe un erou al naţiunii. Lacrimile noastre de durere se amestecau cu bucuria înălţătoare a momentului. Noi, ţăranii sălăjeni, eram aşezaţi la Alba-Iulia pe Câmpia lui Horea, martirul ţărănimii. Acolo ne-a vorbit despre întregirea neamului românesc neuitatul episcop Iuliu Hossu. „într-o înflăcărată chemare către mulţime, pe care n-am s-o uit” [26].

În desfăşurarea istoricei Adunări Naţionale de la Alba, sălăjenii au avut un rol de frunte. Preşedinte de onoare al adunării a fost ales Gheorghe Pop de Băseşti, această alegere fiind primită cu prelunga urare: „Trăiască Badea George”. În discursul de deschidere al adunării el spunea următoarele cuvinte, care au rămas memorabile în conștiința poporului român: „Vrem să sdrobim lanţurile robiei noastre sufleteşti, prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: unirea tuturor celor de o limbă şi de o lege, într-un singur şi nedespărţit Stat Românesc.

Lăsați-vă pătrunși, fraților, de fiorii sfinți ai acestui strălucit praznic național și în cea mai deplină și frățească armonie să clădim temeliile fericirii noastre naționale viitoare” [27].

Din componenţa Marii Adunării mai făcea parte un alt sălăjean, Victor Deleu, avocat din Şimleu şi conducător al Corpului de voluntari ardeleni. A doua zi, 2 decembrie 1918, a fost ales Marele Sfat Naţional al Transilvaniei, din care făceau parte mai mulţi sălăjeni. Președinte al Marelui Sfat Național, organul legislativ provizoriu al Transilvaniei, a fost ales Gheorghe Pop de Băsești. Din cadrul Marelui Sfat a fost ales guvernul provizoriu, care a purtat numele de Consiliul Dirigent și avea în componență 15 persoane. În funcţia de preşedinte al Consiliul Dirigent (organul executiv al Transilvaniei) a fost ales tot un sălăjean, în persoana lui Iuliu Maniu, avându-l la Resortul interne, ca secretar general, pe Victor Deleu.

Despre însemnătatea deosebită a actului istoric de la 1 Decembrie 1918, Valentin Coposu le povestea și copiilor săi: „A fost un eveniment fantastic, spune Flavia Coposu. Mai întâi și întâi ne-au povestit că au plecat la Alba Iulia echipați, bucuroși, fericiți, mă rog, că se făcea actul unirii și că acolo s-au adunat peste o sută ... nu știu ... 200 de mii de români. Ce povestea tata, chiar mi-aduc aminte că ne povestea nouă că poate pentru prima dată în istorie a avut efect Pe-al nostru steag e scris unire, care l-o cântat toată suflarea de acolo. Și eu nu mă lămuream cum este că aflasem, mă rog, când am crescut mai mare, că o cetit actul episcopul Hossu, Maniu, Gheorghe Pop de Băsești, Goldiș. Ziceam: <- Da tată cum l-o citit?> Și atuncea mi-o spus: <- Dragă, pe atunci nu existau megafoane> Nu existau oporleumuri d-astea mari și atuncea au cronometrat înăuntru în Sala Unirii cât durează cititul, s-au așezat cu goarne din aia și au citit simultan actul din cele patru colțuri ale Cetății” [28]

3. Preotul Valentin Coposu în temnițele din Ungaria (1919)

Reîntorşi de la Alba Iulia, sălăjenii au adus la cunoştinţă celor rămași acasă hotărârile luate la Alba Iulia, care au fost primite cu mare entuziasm.

Însă, după fixarea liniei demarcaţionale în Sălaj: Hodod-Ţigani (azi Crişeni) - Zalău-Vârşolţ-Ciucea, populaţia românească rămasă înafara ei, din plăşile Crasna, Şimleu şi Tăşnad, au trăit câteva luni sub teroarea instaurată de bandele maghiare bolşevizate. Aceştia „terorizau, urlau, înjurau pe români, nelinişteau locuitorii, mâncau şi beau unde apucau, dezertau şi veneau alţi noi, nu ascultau de nimeni” [29].

Fruntaşii politici ai românilor din zona Şimleului au fost arestaţi şi acuzaţi de „trădare de patrie”, fiind întemniţaţi, mai întâi la Şimleu, apoi la Nyregyhaza şi Budapesta. Au fost eliberaţi în urma schimbului de ostateci dintre armata română şi cea comunistă maghiară, care a avut loc pe data de 23 mai 1919, la Tiszafured. Printre cei care au fost arestaţi, în „lotul Şimleu”, făcea parte şi Valentin Coposu [30].

Pe data de 13 martie 1919, fruntaşii politici din zona Șimleului au fost arestatţi, duşi în faţa procurorului military dr. Pograny şi acuzaţi de „trădare de patrie”.

Valentin Coposu, împreună cu cumnatul său Valer Ancean, a fost arestat pe data de 22 martie 1919. Referitor la episodul arestării, Valentin Coposu relata, ulterior, următoarele: „Am fost deţinut de 6 jandarmi sub cuvânt de trădare de patrie şi dus 8 km, pe jos, prin ploaie şi noroi la Sărmăşag. M-au aruncat într-un vagon de vite, ca pe un animal bun pentru sacrificat şi apoi expediat la Şimleu, batjocorit pe drum de secui. Închis aici zilnic ne vizita călăul, încins cu un ştreang şi ne pipăia grumazul. După 8 zile m-au expediat la Nyregyhaza. În Careii-Mari, bolşevicii maghiari voiau să ne spânzure. Am avut noroc cu jandarmii car i-au oprit, fiindcă aveau misiunea de a mă duce viu la Budapesta pentru a scoate din mine 100 kg de săpun, fiindcă eram foarte bine dezvoltat” [31].

Despre incidentul de la Carei aminteşte şi un alt ostatec, Coriolan Meseşan, avocat în Şimleu, care spune că l-a întâlnit cu Valentin Coposu şi pe Valer Ancean, „candidat de avocat”, în gara din Carei. Afirmă că „observându-l un căpitan pe voluminosul părinte Copos îi aminteşte constatarea poetului maghiar: <Deşi supt dar nu rupt>, iar un soldat spune că ar scoate dintrânsul 100 kg ...săpun” [32].

Despre arestarea sa și calvarul suferit în închisorile din Ungaria, protopopul Valentin Coposu evita să povestească în familie. În schimb, le povestea copiilor mama și soacra sa: „La noi tata nu povestea foarte multe, sigur că era entuziasmat și fericit de toată întâmplarea asta (participarea sa la Alba Iulia –n.n.) și a militat serios pentru Unire. Nici măcar nu ne povestea cum l-a batjocorit. Ne povestea bunica că după foarte scurt timp de la Unire i-a arestat pe toți semnatarii și i-a dus pe jos până la Carei, până unde se termina România și în fiecare post angaja oameni care înjura și scuipa și-i făcea valahi puturoși și la tata o zis că era solid, nu era gras, că-l tăiem bucăți și facem cârnați sau slănină... Și i-au dus pe jos din Bobota până în Carei. Pe jos din post în post. Și cu el o mai fost un preot din Unimăt, cred că ... nu știu cum îl chema” [33].

Lotul de ostateci sălăjeni a fost transportat de la Carei, prin Debreţin, ajungând la Nyregyhaza. Aici au sărbătorit Sfintele Sărbători de Paşti, în biserica greco-catolică din Hajdudorog. Liturghia a fost oficiată de preotul Valentin Coposu, care-i şi împărtăşeşte pe ostateci.

Frontul era foarte aproape, astfel că pe data de 26 aprilie ostatecii au fost duşi la gară, pentru a fi transportaţi la Budapesta. În gară şi-a făcut apariţia un tren militar blindat românesc, care face ravagii printre trupele maghiare. Profitând de ocazie, din cei 32 de ostateci reuşesc să evadeze o parte dintre ei. Astfel, la Budapesta mai ajung doar 12 ostateci [34].

Din amintirile familei aflăm și câteva date referitoare la regimul de care au avut parte deținuții „lotului Șimleu”: „Pe urmă ne povesteau de ce pățenii au avut parte în închisoare. Că se purtau destul de civilizat în sensul că aveau ziare. Aveau dreptul la vizită. Mâncarea era proastă, bineînțeles. Erau toți hotărâți pentru cauza lor, care era cea dreaptă și până la urmă au reușit. Cam asta ne povestea tata... [35]”

Din lotul de ostateci făcea parte şi mama lui Iuliu Maniu, care a fost arestată împreună cu familia sa. Ea era internată într-un hotel din Budapesta. Aflând că familia sa a fost luată ostatecă, la rândul lui Iuliu Maniu la luat ostatec pe Kohn Moric, tatăl sălăjeanului de origine, din localitatea Lelei, Bela Kun şi l-a internat într-un hotel din Făgăraş. De altfel, tatăl lui Bela Kun se dezicea total de idealurile comuniste ale fiului său.

După lungi tratative, la cel mai înalt nivel, deoarece a intervenit şi primul ministru Ion I.C. Brătianu, s-a ajuns la un schimb de ostateci, care a avut loc la Tiszafured, pe data de 23 mai 1919 [36].

În momentul în care s-a dat citire listei cu numele celor care urmau să fie eliberaţi, de pe ea lipseau cele ale preotului Valentin Coposu, Valer Ancean şi a lui Vasile Pop, învăţător în Şeredei. Însă, Clara Maniu afirmă că ea „nu merge nici un pas, dacă nu vin cu dânsa şi aceea pe cari fără nici o vină i-au târât săcuii în internare din Şimleu” [37]. Astfel, lua sfârşit un episod tragic şi mai puţin cunoscut al primei mari conflagraţii mondiale.

Un moment deosebit în viața familiei Coposu și a satului Bobota l-a constituit intrarea armatei române eliberatoare în localitate, în primăvara anului 1919, chiar în noaptea Învierii. „Cu cel mai mare elan ne povestea bunica cum au venit trupele române în sat că au ajuns de noaptea Învierii. Atuncea au venit în sat. Tata era arestat. Și unchiul (Valer Anceanu –n.n.). Acasă rămăsese bunica, mamași cu cei doi copii care existau erau mici. Cornel avea patru ani iar cealaltă, Cornelia avea șase sau șapte ani. Și o avut grijă de ele un baciu Ionuțu Mitrului, unu care locuia vizavi de baciu Nicolae (Ciocian –n.n.) și unde era șura unde se jucau la șiratău (...) Cel mai mare eveniment a fost ăsta al instrării armatei române în sat, spune Flavia Coposu. A organizat-o bunica și mama i-a rugat pe toți sătenii să invite soldații la masă să le deie, mă rog, colaci și ouă roșii și d'asta. Și s-au dus și i-au așteptat cu prapori de la biserică în șosea”. Din povestirile auzite de la familie reiese că în fruntea armatei române se găsea chiar generalul Traian Moșoiu, poreclit de către adversarii politici de mai târziu „generalul Sarmală”, datorită apetitului său mare pentru sarmale: „Și a venit generalul Moșoiu cu o armată. Au fost anunțați că vin bineînțeles, bunica a fost anunțată că Moșoiu mănâncă sarmale și i-o făcut un blidoi mare de sarmale și au venit la noi la masă ofițeri și nu știu de unde au avut ei pitit și strâns steag tricolor (familia Coposu –n.n.) și le-o făcut șerbet și în fiecare le-o pus câte un steguleț și ăia o rămas trăsniți fiindcă au crezut că intră într-o linie ungurească” [38].

4. Activitatea preotului Valentin Coposu în perioada 1918-1929

Reîntors acasă, la Bobota, din temnițele ungurești, preotul Valentin Coposu îşi reia activitatea, cu o intensitate şi un elan mult mai mare, atât pe plan spiritual, cât şi pe plan politic.

La puțin timp după revenire sa acasă, Valentin Coposu devine din nou tătic. Pe data de 18 iunie 1919 se năștea cel de al doilea băiat al familiei Coposu, după fetița Cornelia și băiatul Corneliu. I-au pus numele Mircea Flaviu Viorel Coposu. Preoteasa Aurelia Coposu a fost asistată la naștere de moașa Weis Oseroaie. Se pare că noul născut era bolnav, deoarece la numai 3 zile de la naștere, pe data de 21 iunie 1919, a și fost botezat de mătușa Elena Bărnuțiu. Preotul de botez a fost Pompei Podina din Derșida [39]. Din păcate, Mircea Flaviu a decedat la numai câteva luni, după unele surse de gripă spaniolă și se găsește înmormântat în curtea bisericii din Bobota.

După Mircea Flaviu, Valentin și Aurelia Coposu au mai fost binecuvântați cu trei fete. Astfel, pe data de 28 aprilie 1922 se năștea Marioara Viorica Doina, care a avut-o ca moașă tot pe Weis Oseroae. Ca naș de botez l-a avut pe unchiul Valer Anceanu, judecător de Ocol în Șimleu Silvaniei și pe soția acestuia, Maria Gheție, fiica vicarului Alexandru Gheție. Ca preot de botez l-a avut pe Augustin Ossian, protopopul tractului Supur, din care făcea parte și parohia Bobota [40]. Pe data de 6 decembrie 1924 vedea lumina zilei, tot la Bobota, Flavia Lucia Terezia, iar la distanță de încă 9 ani, pe data de 26 septembrie 1932, Steluța Lucia Rodica.

Preotul Valentin Coposu a desfășurat o activitate deosebită și pe plan cultural, fiind secondat în toate acțiunile culturale de vrednica sa preoteasă Aurelia Coposu. Cei doi participă la acţiunea de reorganizare a despărţământului Astrei, din Şimleu. Adunarea de reconstituire a acestui despărţământ, al celei mai prestigioase societăţi de cultură din Transilvania, a avut loc pe data de 26 decembrie 1920, la Şimleu. La ea a participat preoţimea de la sate, Corpul didactic, precum şi „poporul de pe uliţa românească”. Adunarea s-a ţinut în sala Primăriei, la ea participând peste 70 de persoane, printre care erau şi Valentin Coposu, împreună cu şoţia sa. La adunarea de la Șimleu se iau decizii importante privind reorganizarea despărţământului şi programul asociaţiei pentru viitor. Se prevedea înfiinţarea de noi agenturi, biblioteci şi cooperative săteşti, fiind aleşi în acest scop 31 de delegaţi, printre ei numărându-se şi Valentin Coposu. Fiecare delegat, ca şi preşedinte al agenturii, dispunea să fie aleşi, în comuna sa, 4 membri în comitesul agenturii, învăţătorii locali fiind secretari sau bibliotecari [41].

În următorii ani, Valentin Coposu desfăşoară o prodigioasă activitate pentru înscrierea de noi membri în ASTRA sălăjeană, astfel că în anul 1923 din cei 156 de membri ai despărţământului Şimleu 20 erau din Bobota [42].

În prestigiosul ziar șimleuan „Gazeta de Duminecă” apărea un articol calomniator la adresa preoților greco-catolici sălăjeni, printre care se găsea și Valentin Coposu. Articolul se intitula „Preoţi inconştienţi”, și era semnat cu pseudonimul „Rip”. În articol se aduceau acuze preoţilor Coposu, P. Cupcea şi A. Dragoş că şi-ar fi dat fetele la şcoala ungurească, ceea ce nu era adevărat. Valentin Coposu răspunde, tot în coloanele ziarului șimleuan, cerând semnatarului articolui să-şi decline identitatea şi să nu mai aducă acuze unor preoţi, care „au suferit poate mai mult chiar pentru naţionalismul lor” [43].

Societatea culturală „Sălăgeana”, a studenţilor sălăjeni din Cluj, împreună cu preotul Valentin Coposu şi corpul didactic din Bobota reușesc, pe data de 12 iulie 1924, de Sfântul Petru şi Pavel, să pună temelia unei „biblioteci poporale”, alcătuită, pentru început, din 130 de volume, cărţi donate de tinerii studenţi de la Universitatea din Cluj. Sub conducerea preotului Valentin Coposu, tinerii studenți sălăjeni au susținut la Bobota câteva conferinţe poporale, „arătând şi prin aceasta dragostea deosebită ce păstrează societatea faţă de ţăranul român” [44].

Valentin Coposu a îndelinit şi o serie de funcţii administrative şi politice. În anul 1920 este ales membru al biroului electoral central Sălaj, birou din care făceau parte 21 de membri [45].

A fost un membru marcant al Partidului Național Român, având în vedere și legăturile strânse dintre familia Coposu și Iuliu Maniu, președintele partidului.

Pe tărâm spiritual, de asemenea, a desfășurat o activitate extrem de bogată. A înființat în Bobota Reuniunea Mariană. A introdus în viața religioasă a sătenilor o serie de noi culte și anume: Cultul Sfântului Anton de Padova; Cultul Preasfintei Inimi a lui Isus; Cultul Sfintei Terezia; cele 3 tipuri de Rozale și Calea Crucii.

Vara anului 1924 a fost una deosebită pentru familia Coposu și pentru satul Bobota, deoarece are loc vizitația canonică a episcopului de Gherla, Iuliu Hossu, dieceză de care aparținea județul Sălaj, până în anul 1930. Episcopul diecezei de Gherla, Iuliu Hossu, a mai fost numit și episcopul vizitațiunilor. Vizitația canonică de vară a anului 1924 era anunțată de episcopul Iuliu Hossu în coloanele oficiosului diecezan „Curierul Creștin”. Episcopul Iuliu Hossu anunța și programul, detaliat pe zile. Începea pe data de 19 iunie la Jibou și încheia vizitațiunea pe data de 8 iulie, la Siciu și Pericei. În parohia Bobota urma să ajungă pe data de 3 iulie [46].

Primind circulara amintită, protopopul tracului Șamșud, Augustin Ossian se adresează preoților din subordinea sa, tot printr-o circulară, din care reies toate aspectele legate de modul cum decurgeau vizitațiunile și îndatoririle preoților.

În tractul Șamșudului, vizitele începeau pe data de 26 iunie, la Husmezeu, după care suita episcopului Iuliu Hossu se deplasa în zona Chieșd, Supur, Babța, Corni etc. Pe data de 2 iulie, episcopul urma să viziteze Supurul, unde a fost cazat cu o seară înainte și parohia Derșida, după care s-a deplasat la Bobota, unde a fost cazat până a doua zi. Pe data de 3 iulie s-a efectuat vizitația canonică la Bobota, după care episcopul a plecat la Moiad.

Protopopul Augustin Ossian sublinia că vizitațiile episcopești „totdeauna s-au făcut și să fac cu cea mai mare solemnitate și unele pregătiri prealabile” și din această cauză trasa dispoziții concrete și amănunțite preoților. Astfel, ziua în care episcopul ajungea într-o parohie trebuia declarată zi de sărbătoare, munca câmpului fiind oprită în acea zi de către administrația locală. Credincioșii trebuiau instruiți și pregătiți dinainte, în acest sens, pentru a participa, cu mic, cu mare, la Serviciul Divin care se oficia cu ocazia vizitațiunii [47].

Din cuprinsul circularului de mai sus ne putem face o imagine completă asupra ceea ce s-a întâmplat și cu ocazia vizitației pe care episcopul Iuliu Hossu a făcut-o la Bobota. Astfel, aflăm că el a sosit la Bobota după vizitația pe care a făcut-o în parohia Derșida și s-a cazat peste noapte la familia Coposu. A doua zi a urmat întregul program descris în circular.

Una dintre dovezile reușitei vizitațiilor episcopale din vara anului 1924 și a comportamentului exemplar al preoților din tractul Șamșud este înaintarea unora dintre ei în grad. Astfel, în ședința consistorială din 22 iulie 1924 o serie de preoți, printre care se găsea și Valentin Coposu sunt înaintați de la gradul de administratori locali la cea de parohi [48].

Ministerul Cultelor și Artelor, prin adresele nr. 3.2304 din 31 august 1926 și 3.2384 din 13 septembrie, aduce la cunoștință Episcopiei de Gherla că se acorda preoților un spor de 15% la salariu. În baza acestei adrese, se acordă, începând cu data de 5 octombrie 1926, întregirile de salariu, cu gradații, scumpete, spor de 30%, spor de 40%, spor de 15% și ajutor familial, pe trimestrul iulie-septembrie, conform unui tabel publicat în oficiosul diecezei de Gherla, „Curierul creștin”. De aici aflăm că salariile preoților variau între 1.500 lei și 3.000 de lei. Preotul Valentin Coposu, având deja o vechime de 16 ani, primea un salariu de 3.000 lei. Așadar, pentru trimestrul iulie-august, se arăta în tabel, trebuia să primească suma de 13.792 lei și 35 bani[49].

Înafară de acest salariu, preotul Valentin Coposu mai primea o mică sumă pentru orele de religie pe care le preda la școala din Bobota. Astfel, dintr-o adresă a Revizoratului școlar al județului Sălaj, aflăm că preotului Valentin Coposu i s-a stabilit de către Inspectoratul școlar regional din Oradea un salariu anual de 800 lei, în 10 rate, începând cu luna septembrie 1923, pentru ora de religie pe care o preda o dată pe săptămână la școală. Însă, din cei 80 lei i se reținea 10% pentru Casa de pensii și 4% impozit către stat și rămânea doar cu 69 lei și 12 bani [50].

Preotul Valentin Coposu a desfășurat o activitate deosebită, alături de ceilalți preoți, în cadrul Exercițiilor spirituale care se organizau periodic, fie la nivel de comună, fie la Șimleu sau Zalău. Astfel, dintr-o adresă a protopopului tractului Șamșud, Augustin Ossian, aflăm că în urma unui ordin venit de la Gherla, începând cu data de 8 aprilie 1924, urmau a se ține exerciții spirituale la Zalău, cu preoții din tractele Bred, Pericei, Oarța, Noțig, Șamșud și Sărăuad. Participarea preoților la exercițiile spirituale era obligatorie, neexistând scuze, decât în caz de boală. Totodată, protopopul îi anunța că pentru „trebuințele sufletești” din Giorocuta, Derșida și Bobota îi va suplini el pe preoți, deci și pe Valentin Coposu [51].

În perioada 20-23 august 1928, la biserica română unită din Șimleu au loc Exerciții spirituale, la care au participat mai mulți preoți. Din tractul Șamșudului a participat protopopul Augustin Ossian, alături de preoții Valentin Coposu din Bobota, Valentin Sima din Curitău (azi Sălăjeni) și alți patru preoți [52].

Note:

Interviu realizat cu Flavia Coposu în decembrie 2009
Flavia Coposu, Amintiri povestite. Amintiri trăite, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 2011, p. 167
Flavia Coposu, interviu, decembrie 2009
Ioan Ciocian, Doru E. Goron, „Corneliu Coposu - descendent al unor iluste familii de luptători naţionali în Sălaj”, în Alma Mater Porolissensis, an I, nr. 2/2000, p. 51
Corneliu Coposu, Dialoguri cu Doina Alexandru, Editura Anastasia, 1996, p. 23
Ibidem, p. 24
Gazeta de Duminecă (Şimleu Silvaniei), nr. 29, 19 iulie 1909 p. 3
Idem, nr.37, 20 septembrie 1909, p. 7
Arhivele Naționale – Direcția Județeană Cluj (în continuare se va cita A.N.-D.J.CJ.), fond Episcopia Greco-Catolică Cluj-Gherla, dos. 5127/1929, f. 3
Gazeta de Duminecă, nr 48-49, 5 decembrie 1909, p. 9
Idem, nr. 29, 31 iulie 1910, p. 6
Idem, nr. 46-47, 4 decembrie 1910, p.8
Idem, nr.48-49, 18 decembrie 1910, p.2
Arhivele Naționale – Direcția Județeană Sălaj (în continuare se va cita A.N. – D.J.SJ.), fond Colecția registrelor de stare civilă, Registrul nr. 119, f. 80
Idem, fond Parohia Greco-catolică Bobota, dos..1, f. 6
Ibidem, f.7
Idem, fond Registre matricole. Parohia Bobota, dos. 119, f. 103
Sunt afirmațiile d-nei Flavia Coposu, sora lui Corneliu Coposu, în C. Coposu, op.cit., p. 191
A.N. – D.J.SJ., fond Colecția registrelor de stare civilă, Registrul nr. 119, f. 103
I. Ciocian, D.E.Goron, op.cit., p.53
A.N.- D.J.SJ., fond Parohia Greco-catolică Bobota., dos nr.3, fil.2
A.N. – D.J.CJ.), fond Episcopia Greco-Catolică Cluj-Gherla, dos. 247/1918, f. 3-4
Ibidem, dos. 530/1918, f. 1-2
Cornel Grad, Doru E.Goron, E.Wagner, „Consilii şi gărzi naţionale în Sălaj în anul 1918”, în Acta Musei Porolissensis, nr.XII, Zalău, 1988, p. 484-487
Biblioteca Despărţământului Bucureşti al Asociaţiunii “ASTRA”, Marea Unire dela 1918, Bucureşti, 1943, p. 75
Apud. Vasile Vetişanu-Mocanu, Cartea Şimleului, Edit. Litera, Bucureşti, 1985, p. 164
Biblioteca Despărţământului Bucureşti al Asociaţiunii „ASTRA”, op.cit., p. 86
Flavia Coposu, interviu, decembrie 2009
Alexandru Aciu, „Şimleul sub linie demarcaţională”, în Tiron Albani, 20 de ani de la Unire, Oradea,1938, p.315-316
Marin Pop, „Aspecte ale campaniei armatei române din 1918-1919. Calvarul fruntaşilor politici din Şimleu”, în Alma Mater Porolissensis, an II, nr. 5, p. 62-66
Sebastian Stanca, Contribuţia preoţimei române din Ardeal la Războiul pentru întregirea neamului, Cluj, 1925, p. 152
Coriolan Meseşian, Un epizod al ostatecilor, Şimleu Silvaniei, 1932, p. 2-3
Flavia Coposu, interviu, decembrie 2009
Coriolan Meseșan, op. cit., p. 17-19,
Flavia Coposu, interviu, decembrie 2009
Viorel Ciubotă, „Documente inedite privind schimbul de ostatici de la Tiszafured din 23 mai 1919”, în Satu-Mare. Studii şi comunicări, vol. XV-XVI, 1998-1999, p. 371-372
Coriolan Meseşian, op.cit., p. 27; Elena Aciu, Clara Maniu, Cluj, 1938, p. 54
Flavia Coposu, interviu, decembrie 2009
A.N. –D.J.SJ., fond Colecția registrelor de stare civilă, Registrul nr. 119, f. 113
Ibidem, f. 119
Gazeta de Duminecă, nr. 1-2, 10 ian. 1921, p. 4-5
Idem, nr. 27, 27 iulie 1923 p. 5
Idem, nr. 28-29, 14 noiembrie 1920, p. 3
Idem, nr.1-2, 4 ianuarie 1925, p.4
Idem, nr.6, 12 februarie 1922
Curierul Creștin (Gherla), nr. 11, 1 iunie 1924
A.N.-D.J.SJ., fond Parohia greco-catolică Bobota, dos. 1/ 1871-1924, f. 14-15
Curierul Creștin, nr. 15 bis, 1 august 1924, p. 72
Idem, nr. 21, 1 noiembrie 1926, p. 104
A.N.-D.J.SJ., fond Parohia greco-catolică Bobota, dos. 3, f. 10
Idem, dos. 1, f. 13
Curierul Creștin, nr. 19, 1 octombrie 1928, p. 216