(articol apărut în revista „Caiete Silvane”, nr. 71, decembrie 2010, p. 45-47)

1) Activitatea preoțească și administrativă

Continuăm serialul nostru dedicat preoților greco-catolici înaintași ai Seniorului Corneliu Coposu cu viața și activitatea protopopului Gavril Vaida, străbunicul său pe linie maternă și ctitorul satului Bobota în epoca modernă.

Gavril Vaida era fiul lui Iosif Vaida de Glod și s-a născut în anul 1830, în localitatea Poptelec (azi Popeni). A absolvit gimnaziul în anul 1848.  A urmat tot calea preoţiei, la fel ca şi tatăl său, absolvind cursurile Facultăţii de  Teologie din Blaj, în anul 1852. În anul 1853 a fost  hirotonit preot în localitatea Şoimuş. A îndeplinit și funcţia de notar al districtului greco-catolic al Noţigului (un fel de adjunct al protopopului – n.n.)[1].

Din căsătoria lui cu Terezia Cincă a rezultat o singură fiică, Cornelia. Ea s-a căsătorit cu parohul Surducului Iulian Anceanu și era bunica dinspre mamă a lui Corneliu Coposu[2].

În anul 1872, Gavril Vaida a fost numit ca preot în „fruntaşa comună românească” Bobota.  În luna aprilie era deja instalat la parohie, deoarece îl găsim ca participant la Sinodul tractului Șamșud, din care făcea parte și parohia Bobota.

Lucrările Sinodului s-au desfășurat pe data de 30 aprilie 1872, în localitatea Derșida. Circularul convocării a fost trimis de protopopul Ioan Galu, parohul Chieșdului, pe data de 30 martie 1872.

După „una cuventare momentosa reducatorie la instruarea elevilor și cultura poporului în gănere și în speria a poporului romanu, rostit de protopopul tractual, discurs în care a arătat folosul învățământului și racordarea lui „cu spiritulu tempului”, el deschide ședința. La propunerea lui Ioan Galu, și ceilalți preoți se declară pentru sporirea fondului viduo-orfanal cu 4 florini.

În privința învățătorilor, protopopul Galu roagă președinția Senatului școlar tractual, înființat la data de 22 august 1870, ca în privința titularizării lor din an în an „se aibă potere a dispune precum și în orice afaceri de instrucțiune tienatore cari în casu contrariu preutimea nu pote fi respuns”. Astfel, în privința titularizării sau transferării învățătorilor se decide ca ei să aibă obligația de a anunța Senatul școlar confesional în fiecare an să rămână la data de 1 august, pentru „încunjurarea iregularităților ce s-a observatu”.

Se decide transmiterea de mulțumiri Sinodului provincial și, totodată, rugarea de a media pentru autonomia congresului bisericesc și dreptul alegerii de episcop în dieceza Gherlei, precum și „dotarea preutiloru din partile anesate, provediendui cu congrua întreagă”. Se formează, în acest sens o comisie compusă din proaspătul paroh al Bobotei Gavril Vaida, Ioan Conțiu, parohul Giorocutei și Ioan Cosma.

Din localitatea Bobota, alături de preotul Gavril Vaida participă la Sinod și învățătorul Atanasiu Husti[3].

Ajuns în parohia Bobota, și mulți ani de acum încolo, preotul Gavril Vaida va avea parte de numeroase procese pentru pământurile și, în special, pentru pădurea bisericii.

Pe data de 19 ianuarie 1918, la puțin timp după trecerea la cele veșnice a venerabilului protopop Gavril Vaida, ajutorul său, ca preot cooperator sau capelan, Valentin Coposu, cerea să fie desemnat ca administrator parohial și amintea meritele deosebite ale înaintașului său, precum și procesele nenumărate de care aminteam mai sus: „...cu umilință mă rog să fie considerate meritele fără păreche a fie iertatului paroh și bunic al soției mele, căruia singur să poate atribui că parohia Bobota azi e renumită care prin procese lungi și grele purtate cu energie și conștiinciositate fără păreche – cunoscute de altcum Măritului ordinariat – a câștigat frumoasa avere a Besericei din Bobota spesând summe nenumărate din al său propriu și neglijându-și afacerile familiari, și chiar din asta cauză ia rămas moșia îngreunată”[4].

Nici nu s-a instalat bine la Bobota că preotul Gavril Vaida primește o adresă din partea Tribunalului Regesc din Zalău, în care se arată că avea înfățișare pe data de 2 octombrie 1872, când urma să fie înființată o nouă comisie pentru autentificarea protocolului „antiquatoru, - care protocolu va se serveasca de documentu de competintia a proventeloru educillului regaleloru”. Deci se lua, din nou, în discuție problema pădurii din Bobota și a dreptului de cârciumărit. Preotul Gavril Vaida sublinia că lipseau din arhiva parohială documentele necesare. Erau 4 sau 5 ani de când „limitatiune regalloru cu potere armată contra oposetiunei poporului sau tentatu si intratu în Bobota”. Protopopul Gavril Vaida întreabă dacă reprezenta cineva biserica din Bobota în fața instanței. El nu cunoștea de când dura procesul și deruarea acestuia. Știa doar că biserica din Bobota primea înainte, anual, arenda „educillului Regalu și birturiloru” 600 de florini, iar acum primea doar 150 florini, din arenda caselor de birturi, grădini și pășuni. Deci pierdea anual 450 florini. Iar Szilagyi  L. Antoniu din Glosva și consorții săi, „posesori necunoscuți, care neci candu în Bobota n-au avutu dreptu de crîșmaritu”, acum dețineau ilegal aceste drepturi în Bobota. Suține că el „pre bucurosu” ar reprezenta cauza în fața instanței și ar „sta în ajutoriului Besericei și a poporului”, căci, spune el, „Beserica e pentru credinciosulu poporu si acelasi e pentru Beserica sa”, dar nu cunoștea toate datele procesului. Roagă Ordinariatul diecezan să trimită la fața locului pentru documentare pe avocatul diecezan Augustin Munteanu sau dacă nu era posibil, din cauza distanței, să-l angajeze pe renumitul avocat zălăuan Ioan Nichita, „ca în sensulu legiloru se apere a totu de multu pretuitulu dreptu alu averei Besericei pona la finire procesului”. De asemenea, să reprezinte biserica în cauza contra curatorilor care rămaseră cu datorii mari față de biserică, care, la rândul ei, era înglodată în datorii: „...ma si in alte procese ca are de a zenta Biserica contra datorniciloru sei și a foștilor curatori, cari după arătare ratiuniloru cu mai multe cente (sute –n.n.) floreni au remasu datori Bisericei și nu se apleca de bunavoia ai replatire ei folosescu densi pona ca adi – eră Biserica e îngreunată cu cunoscuta datoria”.

Problema supusă atenției Ordinariatului diecezan a fost discutată în ședința consitorială din data de 7 septembrie 1872. La 24 septembrie 1872, avocatul diecezan Augustin Munteanu scrie că e de părere să reprezinte cauza Ioan Nichita din Zalău.

De la Gherla i se transmite preotului Gavril Vaida părerea avocatului A. Munteanu de a-l contacta pe Ioan Nichita, care urma să reprezinte parohia Bobota, pe data de 2 octombrie 1872. De asemenea, în privința documentelor lipsă („antiguele”) îl sfătuiește să le ceară de la avocatul care a reprezentat parohia la procesul din anul 1869[5].  

Din anul 1894 a fost avansat la funcţia de vice arhidiacon al districtului Şamşud, protopop şi administator al aceluiaşi district protopopesc[6]. În această funcție, pe care o va îndeplini până la sfârșitul vieții, avea în subordine parohile care aparțineau tractului Șamșud, precum și școlile confesionale.

Erau vremuri grele pentru români, atât din punct de vedere economic, cât și politic, deoarece după instaurarea dualismului austro-ungar, în anul 1867, se intensifică procesul de maghiarizare forțată a românilor. În aceste condiții, protopopul Gavril Vaida trebuia să facă față la nenumărate probleme. Însă, el s-a ridicat la înălțimea misiunii pe care o avea de îndeplinit, devenind unul dintre cei mai de seamă fruntași români sălăjeni ai vremii.

Pe data de 24 aprilie 1900, protopopul Gavril Vaida trimitea la Gherla protocoalele Senatelor școlare din localitățile Bicaz, Corond, Supurul de Sus, Derșida Mică și Giorocuta, referitoare la „tempul frequetorii scolarilor”, adică a frecvenței școlare[7]. De asemenea, la data de 5 iunie 1900, trimitea protocoalele școlare din localitățile Corni și filia Ciuta[8]

Pe data de 11 februarie 1914, trimitea Înaltului Guvern Diecezan conspectul rațiunilor bisericești din 3 parohii. El sublinia că preoții întârziau să i le trimită, punându-l într-o situație delicată în fața superiorilor săi ierarhici de la Gherla. Conspectele trimise de cei 3 preoți se refereau și la situațiile școlare, la numărul de elevi din cele 3 filii . Situația îi era trimisă cu întârziere și scuze de către preotul Laurențiu Avram, paroh în Chieșd și în mai multe filii[9].

Protopopul Gavril Vaida, în calitatea sa de administrator tractual, era nevoit să medieze și între credincioșii satelor din subordine și forurile ierarhice superioare în diferite probleme. Cele mai multe erau legate de nemulțumirile credincioșilor că le-a fost repartizat un preot pe care nu-l agreau sau că le-a fost transferat un preot care păstorise la ei mai mulți ani sau chiar decenii. Este și cazul credincioșilor din Corond, care, la data de 23 februarie 1900, înaintau episcopului, prin protopopul Gavril Vaida, o cerere de revenire în parohie a preotului Ioan Farcău. El păstorea în Corond de 20 de ani, iar acum era transferat în parohia Eriu-Sâncrai. Credincioșii din Corond, la care se adaugă și medicul cercual, cer revenirea lui „ca o necesitate imperativă recerută de interese vitali fiind acolo în curgere lucrările comasațiunei hotarului”, iar realitățile topografice din teren numai preotul Ioan Fărcaș le cunoștea. De asemenea, ei subliniază că el a contribuit la mărirea suprafețelor de teren ale bisericii., „cunosce interesele bisericei, scolari și catorali, si remanând acolo de preot este interesat tote acele ale opera si pretinde de plinu, mai cu efectu si cu bun succesu decat ori si cine tot asemine si interesul întreg poporului”.

Credincioșii din Corond trimiseră, pe data de 19 februarie 1900, tot prin intermediul lui Gavril Vaida, o primă scrisoare episcopului Ioan Szabo, la Gherla. Subliniau că în Corond existau 60-70 de familii „dintre cari mai toți suntem saraci încât abea cu ce trai de pe o zi pe alta și abea 10 familii cari au ceva avere, dar si acea putină” și că trăiesc „între împrejurări de tot critice”. Afirmă că ei sunt foarte mulțumiți de prestația preotului Ioan Farcău, care în decurs de 20 de ani „satul și parochia nostră a adus-o încâtva la rend din desolare în care a fost; e om modest, nu e exagerat în pretensiunile sale si e îndestulit cu sărăcia noastră”. Casa și celelalte dependințe parohiale erau „așa de slabe încât abea credem ca un nou preot va voi se locuiască în ele și ne va sili se facem edificii noue”. Așadar, le era frică de venirea unui preot nou, cu pretenții mai mari, față de Ioan Farcău, care se obișnuise cu sărăcia și cu locuitorii satului respectiv: „Fiind forte saraci nu vom fi în stare să facem noue edificii nici se-i asigurăm noului preot o subsistință onestă si coresponzetore unui preot”.

Tot scandalul se pare că a pornit de la 5-6 familii, care nu mai erau mulțumite de prestația preotului Farcău: „Nu voim ca pentru 5-6 familii agitate – se spune în continuare în scrisoare – prin omeni reu voitori se ne espunem la pretensiunile exagerate ale unui nou preot și prin acea se ajungem la sapă de lemn”.

Se plâng că se găseau într-o situație disperată. Cu o vară înainte le-a fost distrus turnul bisericii de un fulger. Ridicarea unui nou turn i-a costat foarte mulți bani, peste 400 florini. De asemenea, doreau să construiască o școală nouă, „cu care încă vom avea spese enorme”. Reiterează ideea că preotul Farcău era mulțumit cu casa parohială existentă, „și cu puținul venit ce-l are” și, în concluzie, cereau „ca se ne remâie și pe mai departe preot în Corond”[10].

Tot prin intermediul protopopului Gavril Vaida, pe data de 9 martie 1900, preotul Ioan Farcău îl ruga pe episcopul diecezei de Gherla să-l mai lase până la toamnă în parohia Corond, după care promite că „va funga” în noua parohie Eriu-Sâncrai[11].

Fiind un bun administrator, Gavril Vaida a renovat, până la începutul secolului XX, biserica din Bobota, transformând-o într-o adevărată Catedrală. Pentru lucrările de renovare a plătit 3.200 coroane, plus alte cheltuieli colaterale. Trebuie subliniat că acești bani au fost plătiți din fondurile bisericii și nu a cerut credincioșilor din Bobota nici o contribuție materială.

Sfințirea bisericii renovate și a unei cruci din fața ei a reprezentat, pentru Bobota și vrednicul ei protopop, un eveniment deosebit. Evenimentul a avut loc pe data de 21 octombrie/8 noiembrie 1904, de sărbătoarea Arhanghelilor Mihail și Gavril. Era o dublă sărbătoare, fiindcă Gavril Vaida își serba și ziua onomastică. De altfel, și hramul bisericii era cel al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril.

La orele 8, dimineața, „trăgându-să clopotele”, credincioși „din toate părțile” s-au adunat la biserică „spre a lua parte la actul sfânt”, ce fusese anunțat deja de Gavril Vaida în Duminicile precedente. La acest important eveniment participă și foarte mulți credincioși din comunele învecinate.

La ora 9, protopopul Gavril Vaida, însoțit de Ludovic Rezei, protopop în Supurul de Jos, Augustin Ossian, preot în Supurul de Sus (viitorul protopop tractual, după moartea lui Gavril Vaida), Petru Ostate, preot în Curitău (azi Sălăjeni) și Avram Cordiș, preot în Derșida, au intrat în biserică și „îmbrăcându-să în odajdiele preoțești” au sfințit, în mijlocul bisericii apa, cu care au stropit întreaga biserică. Au urmat Rugăciunile Amvonului, apoi binecuvântarea pâinilor, toate sub pontificarea protopopului L. Rezei. După binecuvântarea pâinilor s-a început Utrenia, iar la orele 10,30 Sfânta Liturghie, tot sub pontificarea protopopului L. Rezei. Cântările din timpul Liturghiei au fost executate de corul tineretului din Bobota, aflat sub conducerea învățătorului local Traian Husti. S-au adunat atâția credincioși încât „abia mai era un loc gol neocupat”. Cultul divin a fost ascultat de credincioși „cu mare pietate”, datorită preoților care l-au oficiat: „Sub serviciul divin –nota autorul unui articol din ziarul Gazeta de Duminecă, dedicat evenimentului – o liniște adâncă, o atențiune neobicinuită, o pietate adevărată creștinească domnea între cei presenți, iar de pe fețele celor coadunați o bucurie de spusă să putea ceti, când cu toții simțeau acele pătrunzătoare și piie rugăciuni, ce erau rostite de preoții concelebranți, cu ocasiunea acestei zi de mare însemnătate”.

După săvârșirea servicului divin, protopopul L. Rezei, „cu o viuoițiune adevărat junească” a urcat treptele amvonului, unde a rostit o predică impresionantă, „din care causa pe fețele celor mai mulți credincioși presenți șiroaie lacrime curgea, cari lacrimi erau lacrimi de bucurie, că a fost norocoși a participa la aceasta măreață sărbătoare, a fost lacrimile izvorite din însuflețirea primită din predică, a fost lacrimile pocăinței, a bucuriei și lacrimile cari numai credincioșii cei adevărați le pot vărsa la auzul predicei”, precum era predica rostită de protopopul Rezei. Autorul, afirmă că de astfel de lacrimi de bucurie și împlinire sufletească, „ar fi de dorit ca poporul nostru, cât de des să le verse”.

A urmat procesiunea de sfințire a crucii din fața bisericii. Credicioșii, „cu propori și lumini aprinse în mâini” au ieșit din biserică, în glasul clopotelor, care au bătut în continuu, iar credicioșii au cântat „cântările obicinuite”.

Reintrîndu-se în biserică, s-a oficiat „opustul”, după care credincioșii au plecat spre casele lor, invitând la ei rudeniile, prietenii și cunoscuții din alte sate, după cum era și este obiceiul la un astfel de eveniment, ca „să iee hrana trupească provăzuți fiind deja cu hrana cea sufletească”.

Protopopul Gavril Vaida, în acea zi își serba și ziua onomastică. El invită la casa parohială toată „inteligința coadunată”, la o agapă, unde este felicitat, „după cari a urmat un prânz galant, la care nici toasturile ocasionale n-au lipsit”.

Autorul articolului subliniază, la final, că localitatea Bobota era aproape 100% românească, existând doar câteva familii de maghiari și evrei. De asemenea, că avea o biserică și școală „cărora în Sălagiu nu li-să află păreche, și cari fără ajutorul poporenilor”, pe cheltuiala bisericii a suportat lucrările de renovare și alte cheltuieli ivite cu această ocazie. Aceste realizări de excepție au fost posibile și se puteau atribui„numai bravilor conducători cărora le zace la inimă, înaintarea, bunăstarea și înflorirea bisericei”[12], în speță vrednicului protopop Gavril Vaida, care păstorea parohia Bobota de 32 de ani.

Familia Vaida era înrudită cu cea a marelui om politic Alexadru Vaida Voievod, Gavril Vaida fiind văr primar cu tatăl acestuia.

Gavril Vaida, ajuns protopop al tractului Șamşud şi un fruntaş de seamă al Partidului Naţional Român, a luat parte la toate acţiunile politice şi culturale ale vremii.

El a organizat la Bobota trei întâlniri ale comitetului de conducere al P.N.R.[13], dar şi adunări generale ale asociaţiilor culturale sălăjene. În fiecare an, de Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril, îşi sărbătorea ziua onomastică, la Bobota. Sub acest pretext, la aceste evenimente, la care participau clerul şi intelectualitatea sălăjeană, se discutau probleme de ordin cultural şi naţional, fără ca autorităţile maghiare să bănuiască acest lucru.

Gavril Vaida a fost membru fondator al Reuniunii Învăţătorilor Români Sălăjeni, membru pe viaţă al Astrei, precum şi al celorlalte asociaţii culturale sălăjene.

În anul 1909, alături de protopopul Vaida a fost hirotonit, ca preot cooperator, tânărul Valentin Coposu, absolvent al studiilor teologice la facultăţile din Budapesta şi Gherla. Tot în acel an, Valentin Coposu se căsătorise cu nepoata lui Gavril Vaida, Aurelia Anceanu, absolventă a şcolii de fete de la Braşov[14].

Marin POP

Note:

1. Şematismul Diecezei greco-catolice Gherla, anul 1867, Gherla, 1867, p. 164, 252

2. Vezi arborele genealogic al familiei Coposu, întocmit chiar de Corneliu Coposu, existent și în arhiva Muzeului Județean de Istorie și Artă-Zalău

3. Arhivele Naționale – Direcția Județeană Cluj-Napoca (A.N.-D.J.CJ.)., Fond Episcopia Greco-Catolică Cluj-Gherla, dos. 1202/1872

4. Ibidem, dos. 247/1918, f. 3-4

5. Ibidem, 1990/1872

6. Şematismul Diecezei  greco-catolice Gherla, anul 1867, Gherla, 1867, p. 152 şi 164; Şematismul Diecezei greco-catolice Gherla, pe anul 1900, p. 199 şi 343

7. A.N. – D.J.CJ., Fond Episcopia Greco-Catolică Cluj-Gherla, dos. 3606/1900

8. Ibidem, dos. 5038/1900

9. Ibidem, dos. 1516/1914

10. Ibidem, dos. 1959/1900

11. Ibidem, dos. 2195/1900

12. Gazeta de Duminecă, nr. 49, 4 decembrie 1904

13. Corneliu Coposu, Confesiuni cu Doina Alexandru, p. 24-25

14. Ioan Ciocian, Doru E. Goron, Corneliu Coposu - descendent al unor ilustre familii de luptători naţionali din Sălaj, în revista Alma Mater Porolissensis, an I, nr. 2, 2000, p. 51