Localitatea Bobota este situată pe valea râului Crasna, după confluenţa acestuia cu Valea Zalăului, ultima din actuala configurație administrativ-teritorială a județului Sălaj, după care se intră în județul Satu-Mare. Atestată documentar la anul 1213, este una dintre cele mai mari localități românești sălăjene, cunoscută din documente ca „fruntașa comună românească Bobota”, la început de secol XX.

De-a lungul istoriei, din Bobota s-au ridicat o serie de personalități sau au avut legături cu localitatea. Amintim aici că la „Fântâna Cornilor” din Bobota, conform legendei și toponimului păstrat până în ziua de azi, Mihai Viteazul și-a astâmpărat setea, înainte de bătălia de la Guruslău. Gheorghe Șincai înființează școala din Bobota și tot aici se mai păstrează legenda morții sale, în anul 1816, lângă „Fântâna lui Alexi”. La Bobota au văzut lumina zilei mari personalități, printre care amintim pe Clara Coroianu, măritată Maniu (mama lui Iuliu Maniu) și familia Coposu (Cornelia, Cornel, Doina, Flavia și Rodica Coposu). O serie de preoți luminați au păstorit la Bobota, îndeplinind și funcția de directori ai școlilor confesionale (Ignatie Ipian Marincaș, Demetriu Coroianu, Grigorie Gael, Gavril Vaida, Valentin Coposu, etc). Alte personalități precum Victor Rusu și Francisc Hossu-Longin au avut legături cu Bobota, primul fiind chiar crescut la Bobota, la bunicul său, care era preot.

În prezentul articol ne propunem să evidențiem două dintre evenimentele deosebite care au avut loc la Bobota în cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea: sfințirea bisericii, pe data de 26 octombrie 1986 și dezvelirea bustului marelui cărturar Gheorghe Șincai. Au fost două serbări care au fost atent supravegheate de către organele de Securitate, fiindcă la ele urma să participe Corneliu Coposu, fiu al satului Bobota, care în perioada respectivă era o persoană non-grata pentru comuniști. Dar, fiindcă în tot răul există și un bine, din documentele pe care le-am descoperit în arhivele fostei Securității (la CNSAS) ne putem face o imagine de ansamblu asupra evenimentelor amintite și afla modul cum acționa Securitatea în privința unor oameni politici ai perioadei interbelice, precum era Corneliu Coposu.

Sfințirea bisericii din Bobota – 26 octombrie 1986

În anul 1986, pe data de 26 octombrie, de Sărbătoarea Sfântului Dumitru, a avut loc un eveniment deosebit pentru comunitatea din Bobota, prin sfințirea bisericii. Era cea de a patra sfințire, după cele din 1861, 1904 și 1929.

Începând cu anul 1980, la inițiativa preotului ortodox Ioan Pădureanu și cu ajutorul credicioșilor din Bobota au început lucrări ample de reabilitare a bisericii. Astfel, în doar 6 ani s-a reușit efectuarea de reparații în exterior și tencuire, iar în interior biserica a fost repictată.

Biserica din Bobota se poate lăuda că este prima biserică din județul Sălaj pictată de renumitul artist Petru Botezatu, care locuiește mai mult în SUA, unde are o Galerie de Artă proprie. Totuși, la insistențele preotului Ioan Pădureanu a acceptat oferta bobotanilor și a realizat o operă de mare anvergură.

De la eveniment nu puteau lipsi fii satului, plecați în diferite colțuri ale țării. Printre ei, la loc de cinste, se găsea Corneliu Coposu. Înaintașii săi, respectiv protopopul greco-catolic Gavril Vaida, străbunicul dinspre mamă și tatăl său, protopopul greco-catolic Valentin Coposu slujiseră la biserica din Bobota, în perioada 1872-1940, până la Dictatul de la Viena, când familia Coposu este nevoită să părăsească localitatea.

Corneliu Coposu a primit mai multe invitații pentru a participa la acest eveniment deosebit. În primul rând din partea finei sale, profesoara Valeria Ciocean, pe care a ajutat-o și la organizarea evenimentului, deoarece se dorea ca pe lângă sfințirea lăcașului de cult să fie organizat și un simpozion religios. În program, conform unui document de la Securitate, din cele șapte puncte ale programului,  două comunicări științifice urmau a fi susținute de către Corneliu Coposu (Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (ACNSAS), Fond Informativ, dos. I vol. 12, f. 172).

O altă invitație a primit-o de la Ioan Seran, fost vizitiu la familia Coposu, care le-a rămas atașat până la moarte. Astfel, pe data de 9 septembrie 1986 îi scrie lui Corneliu Coposu. În primul rând îi mulțumește pentru „cadoul” (cămașă, șosete, etc.) pe care i l-a trimis familia Coposu. Îi relatează că a vorbit cu profesoara Valeria Ciocean pentru a fi aduse la Bobota osemintele protopopului Valentin Coposu, care a trecut la cele veșnice în exil, în anul 1941, ultima lui dorință fiind aceea de a fi înmormântat în „țințirimul” bisericii din Bobota, unde a slujit 31 de ani. Ioan Seran spune că s-ar bucura dacă osemintele protopopului ar fi aduse până la evenimentul ce urma să aibă loc, pentru a putea fi sfințit mormântul și respectat testamentul protopopului Valentin Coposu (Idem, Fond Documentar, dos. D 2, vol. 11, f. 51-52).

Cea de a treia invitație o primește de la Mărcuș Traian (Mărcușelu – n.n.), care a lucrat ca păstor de oi la familia Coposu. La rândul lui, mulțumește familiei Coposu pentru cadoul pe care l-a primit, la fel ca Ioan Seran. Invitându-l la sfințirea bisericii din Bobota, încheie scrisoarea cu următoarele cuvinte emoționante: „Vă rog să veniți pe la noi până mai avem zile și putem să ne mai întâlnim” (Ibidem, f. 53).

Cele două scrisori nu au scăpat de „vigilența” Securității, care confisca, controla și repunea în circuit întreaga corespondență a familiei Coposu, în mod special cea a lui Corneliu Coposu, pe care îl urmăreau pas cu pas. Așadar, Securitatea era la curent cu tot ce se preconiza a se organiza la Bobota. Știau că urma să participe episcopul ortodox Vasile Coman de la Oradea, „preoți și enoriași din județ, precum și Coposu Cornel, invitat de către numita Ciocean Valeria”, care era profesoară de limba română la Școala generală din Bobota. Conform documentului de la Securitate, Corneliu Coposu „a ținut să precizeze acesteia (profesoarei Valeria Ciocean – n.n.) că indiferent dacă el va fi sau nu prezent, trebuie să se organizeze în așa fel sfințirea bisericii încât să nu intervină ceva neprevăzut care să nu se poată ține”. Simțea probabil că va fi șicanat de către organele de Securitate să nu participe, ceea ce s-a și întâmplat, din păcate.

Tot la sugestia lui Corneliu Coposu, Valeria Ciocean i-a trimis, sub semnătura celor doi, o invitație mitropolitului Ardealului, Antonie Plămădeală.

Din documentul emis de către organele de Securitate aflăm și măsurile pe care organul represiv comunist urma să le ia contra profesoarei Valeria Ciocean și a lui Corneliu Coposu. Nu avea nimic împotriva sfințirii bisericii, însă simpozionul a cărui temă se referea la „contribuția și modul cum au acționat preoții și românii din județul Sălaj pentru apărarea ființei naționale sub ocupația maghiară”, le putea crea surprize neplăcute pentru ei, în sensul că puteau ieși la iveală unele adevăruri istorice care erau interzise la vremea respectivă de către regimul totalitar comunist. Iată ce se spune în document: „S-a informat organul de partid județean în legătură cu această acțiune și a indicat să fie chemat(ă) profesoara Cioceanu Valeria de către secretara cu probleme organizatorice de la Comitetul județean și să se pună în vedere să renunțe la simpozionul prevăzut.

În ce privește sfințirea bisericii, nu s-au ridicat obiecțiuni. Continuăm urmărirea informativ operativă a lui Coposu Cornel în vederea descurajării de a întreprinde acțiuni ostile” (Idem, Fond Informativ, dos. I 149.087, f. 171-172).

Din păcate, pe Corneliu Coposu au reușit, se pare, să-l determine să nu mai participe la acest important eveniment. Credem că a renunțat să mai participe pentru a nu-i pune în pericol pe cei apropiați din Bobota, în special pe profesoara Valeria Ciocean, invocând o criză de sciatică, după cum reiese din scrisoarea pe care i-o adresează, la data de 20 octombrie 1986. Totodată, o roagă să-i transmită din partea lui și a întregii familii Coposu felicitări preotului ortodox din Bobota, Ioan Pădureanu, ca principal artizan al importantelor lucrări care s-au efectuat la biserica din Bobota: „Dragă Valerică, regret din toată inima că o prelungită criză de sciatică mă împiedică să particip, așa cum aș fi dorit, la sărbătoarea sfințirii bisericii din Bobota. Te rog prezintă felicitările mele sincere, părintelui (preotului Ioan Pădureanu – n.n.) care are meritul mare a acestei frumoase realizări. De asemenea, te rog să-i împărtășești mulțumirile recunoscătoare ale întregii noastre familii, pentru pioasa pomenire a părinților noștri, trecuți la cele eterne.

Comunicarea omagială pe care aveam intenția să o prezint cu prilejul simpozionului de după consacrarea bisericii, ți-o trimit alăturat. Poate că vei avea bunăvoința să-l prezinți.

Din partea mea și a tuturor alor mei, cele mai calde felicitări bobotanilor, urări de sănătate și prosperitate și toată afecțiunea noastră” (Idem, Fond Documentar, dos. D 2, vol. 11, f. 77).

Studiul științific bine documentat pe care Corneliu Coposu îl trimite profesoarei Valeria Ciocean se intitulează „Laudă clerului” și din el reies vastele cunoștințe ale autorului în domeniul istoriei. Corneliu Coposu aduce elogii clerului, atât greco-catolic, cât și ortodox, pentru contribuția esențială pe care a avut-o la dezvoltarea cultural-națională a românilor. Iată ce spune, printre altele, referitor la importanța bisericii și a clerului de-a lungul întregii istorii a poporului român: „Începând cu secolul al XVII-lea și până la închiegarea statului național unitar român, istoria poporului nostru se confundă cu istoria bisericei naționale și a conducătorilor ei. Biserica a fost prezentă în toate momentele cruciale, în toate evenimentele de seamă din trecutul plaiurilor românești. Poporul român s-a zămislit la umbra crucii. Căpeteniile luptei naționale s-au desprins din biserici și mănăstiri și au păstorit, întru cele lumești, din reședințele arhierești, pe fiii lor în credință. „Tuturor, să fiți de toate!” a fost porunca respectată de mai marii orânduirilor ecleziastice, care au călăuzit, cu râvnă mare, în toate domeniile, pașii poporului. Ctitorii școlilor românești au fost arhiereii noștri. Sfetnicii domnilor și voevozilor au fost mitropoliții. Vîrhovnicii „divanurilor” și ai „sfaturilor” înalte au fost păstorii de suflete. Primele cărți fundamentale de istorie au fost scrise de fețe bisericești și tipărite în mănăstiri. Flacăra conștiinței naționale a fost întreținută de cler.

Istoria trecutelor veacuri de restriște atestă, în mod constant, prezența preoțimii române, la conducerea așezămintelor și în primele linii ale luptei naționale” (Ibidem, f. 80-85; Exemplarul original al studiului este păstrat cu mare sfințenie de profesoara Valeria Ciocean din Bobota).

Elev fiind în clasa a VIII-a la Școala generală din Bobota, îmi aduc aminte că la sfințire au participat sute de persoane, în frunte cu episcopul de Oradea, Vasile Coman, alături de un sobor impresionant de preoți. Pentru munca și râvna sa deosebită, preotul Ioan Pădureanu a fost înaintat la gradul de iconom stavrofor.

Din păcate, scrisoarea trimisă de către Corneliu Coposu și profesoara Valeria Ciocean mitropolitului Ardealului a fost „rătăcită” și a ajuns în mâinile sale abia în septembrie 1987, la aproape un an de la eveniment, după cum reiese din scrisoarea pe care mitropolitul i-o adresează lui Corneliu Coposu, pe data de 11 septembrie 1987. Îl felicită pentru scrisoarea pe care i-a trimis-o, în care presupunem că i-a trimis și studiul „Laudă clerului”, deoarece mitropolitul afirmă că ar putea s-o publice în „Telegraful român”. Își exprimă bucuria că Corneliu Coposu și-a adus aminte de el și îi mulțumește pentru că l-a ajutat cândva în tinerețe, probabil în perioada 1940-44: „Mă bucur că vă amintiți de mine – spune mitropolitul Antonie Plămădeală. Nu uit niciodată de cât ajutor mi-ați fost cândva, pe când eram foarte tânăr și fără anumite experiențe de viață. Îngăduiți-mi o mulțumire! Mi-ar face plăcere să vă revăd” (ACNSAS, Fond Documentar, dos. D 2, vol. 7, f. 159).

Dezvelirea bustului marelui cărturar Gheorghe Șincai – 4 iunie 1989

În anul 1989, pe data de 4 iunie, are loc, la Bobota, un alt eveniment cultural-istoric deosebit, prin dezvelirea bustului marelui cărturar Gheorghe Șincai. El este cel care a arătat copiilor din Bobota calea spre știință, prin înfințarea primei școli, împreună cu preotul Ignatie Ipian Marincaș și cantorul Ioan Pop. Acesta din urmă era frate cu cumnatul lui Gheorghe Șincai, Gheorghe Pop, preot în Sudurău. Tot de localitatea Bobota se leagă, după cum știm, și legenda morții sale, în anul 1816, lângă „Fântâna lui Alexi”.

Zeci de ani, personalități sălăjene precum Corneliu Coposu, Valeria Ciocean, Ioan Ardeleanu Senior, Grațian Mărcuș, Zaharia Bârdașiu, etc. s-au luptat pentru a ridica un bust al lui Șincai la Bobota. Cea mai înverșunată apărătoare a ideii că Gheorghe Șincai a murit la Bobota s-a dovedit a fi profesoara Valeria Ciocean, susținută de Corneliu Coposu în demersurile sale.

În sfârșit, în anul 1989 s-a reușit realizarea acestui important deziderat.

De la acest moment deosebit nu avea cum să lipsească Corneliu Coposu, cel care înființase în 1935, alături de Victor Boroș și alți tineri din Bobota, „Fundația culturală Gheorghe Șincai” și publicase în ziarul „România Nouă” o serie de articole, unele chiar polemice, pe tema morții lui Șincai la Bobota. Tot ei sunt cei care, împreună cu soldații din escadronul de cavalerie care a staționat la Bobota în vremurile tulburi ale anilor 1939-40, au reușit ridicarea unei statui, în formă de cruce, închinată memoriei lui Gheorghe Șincai. Din păcate, în momentul intrării trupelor de ocupație horthyste în Bobota, în septembrie 1940, au dinamitat statuia, la fel cum s-a întâmplat o lună mai târziu la Guruslău.

Corneliu Coposu a fost invitat la Bobota de Valeria Ciocean, profesoară de Limba română la școala din localitate, cu toate riscurile, fiindcă era un proscris și o personalitate incomodă pentru vechiul regim comunist, care îl urmărea pas cu pas.

Pornind spre Bobota, după cum reiese din documentele Securității, în tren a călătorit cu Felicia Haica, prietenă de familie. În momentul în care au ajuns în Gara Sărmășag, la o distanță de 7 km de Bobota, de unde nu mai aveau legătură cu trenul, au fost așteptați de o căruță, care i-a transportat până la profesora Valeria Ciocean, fină a familiei Coposu. Profesoara Ciocean  i-a relatat că încă înainte de venirea lui a fost vizitată la domiciliu de către un maior de Securitate, care i-a spus apăsat că „își asumă toate riscurile prin invitarea lui Coposu la ceremonie”. În documentul existent la CNSAS se spune că „profesoara a fost foarte categorică, l-a apărat pe U (unul din numele de cod sub care era urmărit Corneliu Coposu de către Securitate – n.n.), considerând prezența acestuia necesară, ca fiu al satului”.

După sosirea la Bobota, Corneliu Coposu a făcut cunoștință personal cu maiorul de Securitate, despre care povestește surorilor sale că era chiar șeful Securității din Sălaj, dar că nu a avut probleme și că s-a purtat „frumos” cu el. De altfel, el povestește surorilor că întreaga conducere locală din Bobota „s-a purtat frumos”, iar primarul comunei chiar a insistat să-i mai viziteze (ACNSAS, Fond Informativ, dos. I 149.087, vol 35, f. 13-14).

Felicia Haica a a fost cazată la profesoara Valeria Ciocean, iar Corneliu Coposu la familia Borz, în casa fostului învățător Augustin Buhaiu.

A doua zi, 4 iunie 1989, serbarea a început cu dezvelirea bustului marelui cărturar Gheorghe Șincai, dar o parte din acțiunile culturale, printre care și simpozionul trecut în program, s-au desfășurat în Căminul cultural, din cauza unei ploi abundente, care a izbucnit din senin. De asemenea, tot aici s-a ținut și banchetul, la care au participat oficialitățile comunei și o parte din invitați, printre ei regăsindu-se și Corneliu Coposu.

Referitor la amploarea serbării culturale de la Bobota, Corneliu Coposu le relata surorilor sale că au participat sute de persoane, foști „fii ai satului” și localinici. Cea mai mare plăcere a fost pentru el cunoștința cu doctorul Ioan Pușcaș, „care a venit direct la el, l-a sărutat, l-a invitat să viziteze clinica de la Șimleu” și „s-a arătat foarte pretenos”. De altfel, el a făcut marea majoritate a fotografiilor.

Corneliu Coposu a fost, apoi, în vizită la Ioan Seran (Ioanea), fost vizitiu la familia Coposu și un apropiat al familiei inclusiv în momentele grele când îi vizita la București și le ducea, după cum mărturisește Flavia Coposu, diferite produse și țuică pentru sărbători. El l-a însoțit pe Corneliu Coposu peste tot și în timpul serbărilor, când multă lume l-a salutat și a stat de vorbă, dar pe mulți nu-i mai recunoștea, fiindcă nu mai fusese în Bobota de 10 ani. S-a întâlnit, spune Coposu, cu Onița, Țilicuș, Florița lui Buhai, Turi (Veturia Buhaiu – n.n.), Dărăban, băiatul lui Toderaș, Flavius (Ciocean – n.n.). Conform documentului de la Securitate, toți au încercat să-i dea pachete cu alimente, peste tot a fost invitat la masă, dar nu s-a dus decât la Ioan Seran (Ibidem, f. 14-16).

Într-un alt document de Securitate aflăm că pe parcursul vizitei sale la Bobota a fost mobilizată o întreagă armată de securiști, activiști de partid și informatori, pentru a-l urmări: „Pe parcursul șederii în comună și în alte localități din județ a fost anturat de trei surse din legătura noastră, față de care s-a confesat, furnizându-le date despre biografia sa, fără să facă aprecieri necorespunzătoare la adresa politicii partidului și statului nostru” (Idem, Fond Documentar, dos. D 2, vol 1, f. 54).

Despre participarea lui Corneliu Coposu la evenimentul care a avut loc la Bobota își amintește și Gorgan Nicolae, alt fost deținut politic din Bobota: „Da cu el am stat dă vorbă atunci când s-a făcut o inaugurare aicine la Bobota (cea din 1989 – n.n.) la Șincai. Și o făcut o masă festivă aici la Școala veche și Grasu după Deal zâce: - Vrei să stai dă vorbă cu Coposu ? Zâc: - Vreu, da nu știu dacă mă mai cunoște. Am mărs acolo în sală la i și era acolo la masă. Zâce Grasu, că Grasu s-o cunoscut mai bine cu el, după Costica, după Măleanu. Și Măleanu aista a fost ajutat dă Coposu. Și zâce Grasu: - Cunoști omu aista ?/ - Cunoște-l Dumnezo (spune Corneliu Coposu). El nu m-o cunoscut așe ... N-o avut dă unde ... cum ... Zâce (Grasu – n.n.): - Îi băiatul lui Gorgan Treian. Da zâce (Coposu – n.n.): - A lui nea Traian ? Acuma-l cunosc, zâce. Că tata ajunge pă la ei mult, c-o fost vro 4 ani curator. Și zâce Grasu: - Nu v-o cerut aiște ( comuniștii – n.n.) să vă înscrieți în partid ? (în PCR – n.n.) N-ați vrut ?/ - Nici amu nu vreu (spunea Corneliu Coposu în 1989 – n.n.” (Interviu cu Gorgan Nicolae din Bobota, născut în anul 1925, realizat de Marin Pop în luna august 2011)

În concluzie, se poate afirma că cele două evenimente au avut o importanță deosebită pentru viața cultural-religioasă a localității Bobota. Ele au pus în valoare istoria și tradiția locului, pe care avem datoria morală de a o transmite generațiilor viitoare. De asemenea, prin cercetarea unor documente inedite de arhivă ne putem face o imagine mai clară asupra unor evenimente de istorie recentă, care s-au desfășurat chiar sub ochii noștri.

Biserica din Bobota

Corneliu Coposu și Ioan Pușcaș - 4 iunie 1989

De la stânga la dreapta: Grațian C. Mărcuș, Ioan Pop (fiu al satului, fost primar al Șimleului), Corneliu Coposu, Ioan Pușcaș, sculptorul Iosif Șepși și Valentin Dărăban – 4 iunie 1989

Dr. Marin Pop, articol apărut în revista Caiete Silvane, nr. 94, noiembrie 2012, p. 24-27