Corneliu Coposu Fan Page

Activitatea politică a lui Corneliu Coposu pe plan extern în perioada 1990-1995

Înapoi la 100 de ani Corneliu Coposu

Corneliu Coposu a fost un mare vizionar, prevăzând căderea sistemului comunist şi revenirea ţării noastre între democraţiile europene. Presimţea că URSS, acel colos cu picioarele de lut nu avea cum să reziste în faţa democraţiei. Astfel, încă din anul 1987, în plin regim comunist, a reuşit să afileze P.N.Ţ-ul la Internaţionala Creştin-Democrată, care s-a dovedit, ulterior, a fi majoritară în Parlamentul European. Credem că acest moment dovedeşte faptul că marele om politic a avut clarviziunea că sistemul comunist se va prăbuşi, iar Europa va deveni o Europă unită a democraţiilor.

După cum afirma preşedintele Emil Constantinescu, în discursul rostit la trecerea în eternitate a marelui om politic: „O ţară întreagă a aflat, măcar acum, că, în 1987, Corneliu Coposu înscria Partidul Naţional-Ţărănesc în Uniunea Europeană Creştin-Democrată (...) Câţi dintre oamenii politici contemporani, chiar dintre cei care ţin în mână destinele omenirii, au ştiut să vadă, încă din 1987, sfârşitul unei epoci a dictaturilor şi începutul unei Europe unite, a democraţiilor1.

Legăturile lui Corneliu Coposu cu Occidentul nu au putut fi întrerupte nici în perioada comunistă, cu toate eforturile Securității, care îi intercepta corespondența și coletele primite de la rudenii sau prietenii aflați în exil. Cu riscul de a fi arestat și închis din nou, Corneliu Coposu găsea diferite canale prin care să informeze exilul asupra ceea ce se întâmplă în țară. Totodată, venea cu aprecieri critice și cu propuneri în privința activității fruntașilor politici români național-țărăniști aflați în exil. De altfel, a existat intenția venită din partea fruntașilor național-țărăniști din țară ca în condițiile în care exilul nu era unit și se certau din diferite motive, Corneliu Coposu să plece clandestin din țară și să preia conducerea mișcării anticomuniste a românilor aflați în exil. Aceasta se întâmpla după moartea soției sale Arlette, când Corneliu Coposu consideră că nu mai are nimic de pierdut și se angajează la o luptă fățișă, dar prudentă, după cum subliniază și prietenul său apropiat Ion Diaconescu, cu odiosul regim comunist. Conform informațiilor găsite în dosarele Securității această intenție nefinalizată a avut loc în cursul anului 19692.

În zilele fierbinți ale evenimentelor din decembrie 1989, văzând că la emanații așa zisei revoluții, cum se autointitulau cei din eșalonul 2 al PCR, nu primește nici un răspuns, Corneliu Coposu se adresează tot Occidentului, respectiv lui Mircea Carp, binecunoscuta Voce a Americii și Europei Libere. Rememorează perioada de cruntă represiune când făcea eforturi mari pentru a păstra legătura cu Occidentul: „Cine n-a trăit în România ultimelor decenii nu poate să-și imagineze dificultățile și riscurile încercărilor noastre de a trimite un mesaj extern. Poșta era sever cenzurată și expeditorul unei scrisori, care se îndepărta de la informații familiale era chemat imediat în fața organelor represive”. Cu amărăciune spune că nici în acele zile tulburi nu se putea face apel la persoanle și instituțiile de peste hotare. Îl informează că în seara de 22 decembrie 1989, împreună cu câțiva prieteni au hotărât repunerea în legalitate a Partidului Național Țărănesc și se arată entuziasmat de numeroasele telefoane pe care le-a primit din partea celor care doreau să se înscrie în partid, în special a tinerilor3 . Așadar, tot prin intermediul Ocidentului și al radioului Europa Liberă, opinia publică românească a aflat de repunerea în legalitate și în slujba țării a Partidului Național Țărănesc a lui Iuliu Maniu, după cum subliniază și Corneliu Coposu în scrisoare amintită mai sus.

Astfel, reluând relațiile cu Occidentul, din anul 1991, P.N.Ţ.C.D. a fost primit, ca membru cu drepturi depline, în U.E.C.D. Corneliu Coposu, în calitate de preşedinte al acestui partid, a participat la toate congresele internaţionale ale forurilor respective, susţinându-şi punctele de vedere şi arătând specificul situaţiei politice din România şi dorinţa acesteia de a se integra în Europa după ce, aproape 50 de ani, fusese de cealaltă parte a Europei, unde ruşii şi-au impus sistemul lor, totalitar, comunist. Beneficiind de acest avantaj, Corneliu Coposu nu a scăpat nici un moment prilejul de a sensibiliza Occidentul asupra perioadei dificile prin care trecea ţara noastră şi asupra dorinţei sale de a se integra în structurile democratice europene.

Începând cu anul 1990 el a susţinut cauza românească, atât la congresele creştin-democrate, cât şi în turneele pe care le-a intreprins în întreaga Europă.

În prezentul studiu ne propunem să scoatem în evidenţă câteva acţiuni ale marelui om politic, Corneliu Coposu, din care reiese faptul că a fost un susţinător al cauzei româneşti pentru integrarea în Uniunea Europeană.

Lungile, numeroasele și totodată importantele turnee europene ale Seniorului Coposu încep cu o vizită în Elveția, la Geneva, Lausane și Zurich, în perioada 2-5 februarie 1990. Are o serie de întâlniri cu românii din Elveția, un dialog cu Jean-Jaques Cevey, Consilier național. De asemenea, a organizat și o Conferință de presă4.

În perioada 24 februarie - 1 martie 1990, el a întreprins o vizită în Franţa, la invitaţia primarului Parisului, Jacgues Chirac, având întâlniri şi cu personalităţi de marcă din Senatul Franţei şi cu presa. Tot în această perioadă participă, în Elveţia, la o serie de întâlniri cu românii de aici. Are o întrevedere şi cu Jacgues Levey, consilier naţional.

În primăvara anului 1990, în perioada 5-10 mai, a efectuat o vizită în Italia. Are o întânire foarte importantă cu președintele Uniunii Europene Creștin-Democrate, Emilio Colombo și cu Thomas Jansen, secretarul general al uniunii. De asemenea, s-a întâlnit cu o serie de personalităţi printre care îi amintim pe Angelo Bernasola, Bruno Orsini, Arnaldo Forlani, Amitore Fanfani, Archangelo Lobianco și Camilo Zuccoli5.

În perioada 4-6 iulie 1990 are loc, la Luxemburg, Congresul Internaţional al Partidelor Creştin Democrate, eveniment la care participă şi Corneliu Coposu. Cu această ocazie a ţinut un important discurs şi a avut o serie de întâlniri cu personalităţi politice. A avut întrevederi cu Egon Klepsch și cu prim-miniștrii Jaques Santer, Wilfied Martens, Adolfo Sarti, Giulio Andreotti, Ruud Lubbers, precum și cu ministrul grec Eftimios Cristodoulou. După terminarea lucrărilor congresului, în perioada 7-8 iulie, Corneliu Coposu a făcut o vizită la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu Andre Louis, secretarul general al Internaţionalei Creştin Democrate.

Tot în luna iulie, la Geneva, Corneliu Coposu a avut diverse întâlniri şi a dat interviuri pentru sesizarea opiniei publice europene în legătură cu situaţia grea în care se afla România, după cei aproape 50 de ani de comunism6.

Pe data de 17 octombrie 1990, Corneliu Coposu se întorcea în Capitală după o vizită efectuată în Marea Britanie, unde a participat la Congresul Conservatorilor. Acordă un interviu presei, în care subliniază că a primit invitatia din partea Margaretei Thatcher, primul ministru al Marii Britanii. Din partea României au fost invitate doar câteva persoane: Corneliu Coposu, Doinea Cornea și Marian Munteanu. Acesta din urmă nu a putut părăsi țara și a fost înlocuit cu Mihai Gheorghiu, vicepreședintele Ligii Studenților şi Paul Negruț. Corneliu Coposu subliniază că cei invitați reprezentau opoziția, „pe care britanicii o consideră ca fiind adevărata forță democratică în România”.

Vizita în Marea Britanie a durat 3 zile. Corneliu Coposu a participat la toate lucrările Congresului și spune că a rămas „extraordinar de impresionat de maniera democratică a britanicilor de a susține anumite teme”. A avut ocazia să vadă un lucru „de neimaginat” în viața politică românească: în timpul Congresului, laburiștii, adversari politici ai conservatorilor, împărțeau foi volante împotriva primului ministru, fără să-i oprească cineva.

Congresul Conservatorilor britanici a avut „o alură festivă”, susține Corneliu Coposu. La el au participat peste 3.000 de persoane. În cadrul sesiunii de a doua zi, la orele 11, Corneliu Coposu a fost invitat să ia cuvântul. Spre surprinderea lui, britanicii cunoșteau bine situația din țara noastră și l-au pus „într-o oarecare încurcătură prin aclamațiile cu care m-au întâmpinat”. A ținut o scurtă alocuțiune, după care a avut o întrevedere cu Margaret Thatcher, primul ministru al Marii Britanii, care, la rândul ei, era informată despre situația politică din România, „ca un gazetar din București”. I-a adresat câteva întebări și i-a dat asigurări că era „neclintită pe poziția adoptată de guvernul britanic”, și anume acea de a susține „ o adevărată democrație” și că „de la această linie nu se va abate”. În seara zilei de 10 octombrie, Corneliu Coposu a avut întrevederi cu parlamentarii care au reprezentat Marea Britanie la Strasbourg și care, „într-un mod cam britanic”, i-a prezentat scuzele lor că au fost nevoiți să voteze împotriva acceptării României ca observator în Consiliul Europei. I-au explicat că nu le-a permis conștiința lor de oameni politici, „educați în autentic spirit democratic să voteze altfel”, dar i-au promis că „dacă lucrurile se vor schimba în România” ei vor reveni asupra votului pe care l-au dat. A fost invitat și la o serie de dinee oferite de lideri ai organizațiilor departamentale conservatoare, precum și la dineul de gală oferit de ministrul de Externe Douglas Hart, pe data de 11 octombrie. A avut întâlniri cu toate figurile proeminente ale Partidului Conservator și cu reprezentanții țărilor din Estul Europei. De exemplu a avut o convorbire „foarte interesantă” cu premierul ungar Josef Antal, care i-a făcut o invitație în Ungaria pentru sfârșitul lunii octombrie. Premierul maghiar s-a declarat „mulțumit cu politica noastră (a P.N.Ț.C.D.-ului – n.n.) minoritară”. De asemenea, a avut întrevederi cu șefii delegațiilor din Germania, Slovacia, Cehia și Polonia. Astfel, a avut întrevederi cu Sabina Bergman Pholl, președintele Parlamentului din Berlin, cu Jan Kamogorski, primul ministru al Slovaciei, Vaclav Benda, etc.

În zilele de 12,13 și 14 octombrie, Corneliu Coposu are o serie de întâlniri cu reprezentanții presei prezenți la Congres, organizând și o Conferință de presă. Ziariștii „s-au arătat foarte interesați de situația politică din România”. Au participat ziariști de la „The Times”, „The Spectator”, „The Independent”, „Baily Mail”, precum și redacția B.B.C.

Pe data de 13 octombrie s-a întâlnit și cu emigrația românească de la Londra, iar pe data de 15 octombrie a efectuat o vizită la „Clubul Luptătorilor pentru Libertatea popoarelor”7.

Importanța vizitei efectuate de delegația României, condusă de Corneliu Coposu reiese și din mesajele pe care le-a primit de la Margaret Thatcher și a președintelui Partidului Conservator, Kenneth Baker8.

În urma invitației primite din partea primului ministru al Ungariei, Jozsef Antal, președinte al Forumului Democratic Maghiar, o delegație a P.N.Ț.C.D., condusă de președintele partidului, Corneliu Coposu, a efectuat, în perioada 7-9 noiembrie, o vizită de prietenie în țara vecină. Din delegația au mai făcut parte Gabriel Țepelea, Nicolae Ionescu-Galbeni, Adrian Marino, Marius Lupuțiu, Pompei Groza, etc.

Obiectivul vizitei a fost strângerea relațiilor dintre cele două partide. Deoarece prim-ministrul Ungariei era bolnav la pat, Corneliu Coposu a avut o serie de întâlniri cu membrii cabinetului și o serie de personalități marcante: Leaszak Sandor, ministru de Finanțe, Horvath Balasz, ministru de Interne, cu Csoti Gyorgy, Iudith Feher, Molnar Gusztav, Baszi Abel și Balint Pataki Joszef. De asemenea, în zilele de 8 și 9 noiembrie, delegația P.N.Ț.C.D. a fost invitată la Gyula, unde a avut o serie de întâlniri cu membrii comunității românești. Printre altele, în dimineața zilei de 9 noiembrie, delegația a vizitat liceul românesc din Gyula, care poartă numele revoluționarului pașoptist român Nicolae Bălcescu și biserica ortodoxă din localitate9.

Intenţiile marelui om politic privind integrarea României în Uniunea Europeană reies şi din prelegerea pe care a susţinut-o la Congresul Partidelor Democratice din Balcani, care a avut loc, în Grecia, în anul 1991.

În cuvântul său, Corneliu Coposu afirma, referitor la integrarea europeană, următoarele: „România trebuie să se integreze în Europa democratică. Extinderea în ţara noastră a instituţiilor europene este de dorit şi se găseşte în logica istoriei. România a fost smulsă cu forţa din familia democraţiilor occidentale, fiind lipsită de libertatea de a dispune de soarta sa. Desigur integrarea în Europa va veni după ce vom fi reuşit să restructurăm instituţiile democratice şi vom fi deschis calea economiei de piaţă”. În continuarea discursului său, el aminteşte faptul că şi la Colocviul democraţiei creştine şi a partidelor populare, care a avut loc la Luxemburg, în iulie 1990, s-a inclus, în programul de obiective viitoare europene, intrarea ţărilor din centrul şi din estul Europei, în comunitatea continentului, considerându-se că realizarea acestui proiect politic ar contribui, de o manieră determinantă, la evoluţia pozitivă a Europei. De asemenea, Confederaţia europeană, care era pe cale de constituire, avea aceleaşi obiective, în privinţa ţărilor est europene, iar planul Chanterie şi eventuala aplicare europeană a Convenţiei africane de la Lome, puteau constitui soluţii viabile, în concepţia marelui om politic.

Corneliu Coposu considera că democraţiile vest-europene au şi o datorie morală faţă de ţările care au avut de suferit de pe urma comunismului, afirmând că: „Aceste ţări (...) au nevoie imperioasă de ajutorul lumii civilizate. Acordarea acestui ajutor este justificată prin raţiuni politice şi morale. Ar fi aici ca un fel de compensaţie, dat fiind că prin sacrificiul şi suferinţele acestei părţi a Europei, lumea occidentală a putut să se dezvolte în pace”.

În numele Partidului popular European a luat cuvântul Egon Klepch, care a salutat această iniţiativă, considerând-o ca o contribuţie extrem de utilă pentru stabilizarea democraţiei în Balcani şi reîntoarcerea ţărilor balcanice în Europa10.

În luna iulie 1991, Corneliu Coposu l-a vizitat pe regele Mihai, la reşedinţa acestuia de la Versoix, iar între 4 şi 10 iulie are o serie de întâlniri cu românii din Geneva, Lousanne şi Zurich. De asemenea, a avut întâlniri cu mai multe personalităţi politice vest-europene11.

Un alt eveniment important a avut loc în acelaşi an, în luna noiembrie, la Roma. Aici s-au desfăşurat lucrările Congresului Internaţionalei Creştin-Democrate, la care a participat și Corneliu Coposu. El a avut deosebita onoare de a se întâlni și cu Papa Ioan Paul al II-lea, alt simbol al luptei anticomuniste, precum era și Seniorul Coposu, cu care a avut o scurtă convorbire. Suvernul Pontif s-a arătat foarte preocupat de situația din România.

Datorită faptului că se afiliase la Internaţionala Creștin-Democrată, încă din anul 1987, P.N.Ţ.C.D. a câştigat un prestigiu deosebit în cercurile creştin-democrate din străinătate, Corneliu Coposu fiind considerat „o instanţă morală” şi aici, nu numai la noi în ţară12.

La întoarcerea în ţară de la acest congres el afirma că evenimentele interne din ţara noastră, în special mineriadele, au contribuit la agravarea imaginii defavorabile a ţării noastre în Occident. În ceea ce priveşte integrarea în Comunitatea Europeană, el afirma că „se pare că suntem chiar în urma Albaniei. Seria primelor forme de integrare e astfel prevăzută în prezent, spunea el, încât va trebui să aşteptăm mult ca să facem primul pas. din păcate la toate insistenţele mele în sensul că România ar trebui ajutată să depăşească impasul economic actual au fost infructuoase”. Pentru anul 1992 se dădea ca sigură acceptarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Poloniei, iar pentru 1993 urmau Bulgaria şi Albania. România trebuia mai întâi „să se cuminţească” şi să dea dovezi certe de deschidere democratică.

Corneliu Coposu a avut o serie de întâlniri cu nu mai puțin de 9 prim-miniştri şi 5 şefii de stat, care au participat la acest congres, subliniind faptul că: „Am încercat să-mi fac datoria şi să combat toate învinuirile care ni se adresează, insistând asupra obligaţiei Occidentului de a nu face confuzie între un guvern provizoriu (...) şi poporul român”13.

Concluziile turneului credem că sunt clare și dovedesc, încă o dată, dacă mai era nevoie, cine era președintele moral al României. Dovedesc cine era agreat de Occident și cine dorea, cu adevărat, intregrarea României în structurile euro-atlantice, în timp ce alții priveau încă spre Răsărit. De asemenea, se remarcă patriotismul sincer al lui Corneliu Coposu, care nu confunda interesele unui guvern trecător cu cele al țării, ceea ce a încercat să le explice și liderilor occidentali.

La data de 28 februarie 1992, Corneliu Coposu a început un turneu politic în Elveţia. O zi mai târziu, în sala parohială a bisericii Notre-Dame din Geneva a avut loc o importantă reuniune a reprezentanţilor celor aproximativ 5.000 de români care locuiau la acea dată în Elveţia. La această adunare a participat şi Corneliu Coposu.

Punctul central al acestui turneu l-a constituit participarea la simpozionul ce a avut loc la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva şi care a avut ca temă problema drepturilor omului. În expunerea sa, Corneliu Coposu a abordat şi problema provinciilor româneşti, Basarabia şi Bucovina de Nord, subliniind faptul că acestea trebuie să revină la patria-mamă. În Moldova, Frontul Popular se transformase în Frontul Creştin-Democrat, avându-i în frunte pe Mircea Druc şi Iurie Roşca.

Pe data de 3 martie 1992, Corneliu Coposu a avut o serie de întâlniri cu oameni politici marcanţi. Într-o astfel de întâlnire el l-a convins pe secretarul de Stat al ministerului de Externe, Jakob Kellenberger, să acorde ajutor României, însă acesta pune următoarele condiţii: să fie garantate drepturile omului; alegerile ce urmau, la noi, să fie libere şi televiziunea să fie, cu adevărat, independentă14.

În vara anului 1992, Corneliu Coposu a efectuat o vizită de prezentare a candidatului C.D.R. la preşedinţia României, Emil Constantinescu, în Belgia, Olanda, Luxembourg, Franţa, Germania şi Marea Britanie. Din delegație au mai făcut parte redactorul șef al ziarului „Dreptatea”, Ilie Păunescu, dramaturg de profesie, care revenise în țară din Germania și regizorul Sorin Ilieșiu, care s-a ocupat de filmarea și fotografierea întrunirilor, pentru mediatizarea lor.

Peste ani, președintele României, Emil Constantinescu, pus în situația de a organiza vizite diplomatice, va înțelege, cu adevărat, calitățile de organizator de excepție pe care le avea Corneliu Coposu și, totodată, respectul de care se bucura în rândul liderilor politici occidentali: „Acum când încep să înțeleg cât de greu se organizează o vizită diplomatică, cât de ocupate sunt agendele celor ce dețin funcții importante, nu pot să-mi dau seama cum a putut, aproape peste noapte (Corneliu Coposu – n.n.), să transforme proiectul în realitate – un turneu de acest nivel, a cărui pregătire s-a făcut pe parcursul unei săptămâni, rămâne o performanță greu de egalat.

Această impresionantă performanță a demonstrat respectul de care se bucura Corneliu Coposu în țări care, la vremea respectivă, erau conduse de partide creștin-democrate sau conservatoare și importanța sprijinului unor familii politice”15.

La Congresul U.E.C.D., care a avut loc la Varşovia, în perioada 21-23. 06. 1992, a participat şi o delegaţie a P.N.Ţ.C.D., în frunte cu Corneliu Coposu. El subliniază că nu întâmplător prelegerea pe care a susţinut-o a avut ca temă „Securitatea prin cooperare şi integrare”, deoarece partidul pe care îl reprezenta a avut de-a lundul istoriei sale o politică europeană. Astfel, mentorul său, Iuliu Maniu, încă din anul 1924 când a susţinut o conferinţă la Fundaţia Universitară Carol, care a avut ca temă „Problema minorităţilor”, a prevăzut federalizarea Europei. De altfel, partidul însuşi s-a născut ca partid al minorităţii româneşti din Austro-Ungaria, având, astfel, vechi tradiţii europene.

Regimul comunist a distrus aceste valori europene, însemnând pentru societatea românească un adevărat dezastru social, economic, dar mai ales moral.

În alocuţiunea pe care a prezentat-o la acest congres, Corneliu Coposu a afirmat faptul că ţara noastră are prilejul „de a dialoga în spiritul cooperării, al politicii vizând viitorul pe care toţi îl sperăm a fi fericit, al unei Europe reînoite pe baze mai sănătoase, mai drepte şi deci mai solide, garantând prin urmare securitatea ca rod al cooperării şi integrării tuturor statelor acestei Europe multinaţionale, reîntoarsă la izvoarele creştine, cu originea şi tradiţia spirituală a Ierusalimului, în înţelepciunea Atenei şi în dreptul şi ordinea romane”. În ceea ce priveşte perioada necesară integrării noastre în structurile democratice europene, el afirmă că: „În primul rând trebuie să abandonăm ideea euforică a unei integrări facile şi rapide a statelor din estul Europei”, deoarece „majoritatea popoarelor aflate până nu demult sub dominaţia totalitarismului vor trece printr-o convalescenţă lungă şi dureroasă pentru a-şi vindeca mai întâi sufletele şi a-şi regăsi identitatea în seninătate: fără rupuri sociale şi economice, etnice şi religioase”.

El este de părere că ţările est europene vor primi ajutor economic şi cultural din partea vestului, iar Europa centrală şi de est „va aduce în schimb calităţile sale spirituale, dobândite prin experienţa suferinţei", însă, „pentru a construi în securitate Casa comună europeană, trebuie să aprofundăm cu răbdare şi perseverenţă, cu conştiinţa destinului nostru comun semnificaţia mereu crescândă şi ineluctabile a solidarităţii tuturor (...) şi pe care trebuie să le dezvoltăm şi să le transformăm într-o dorinţă sinceră şi efectivă de fraternitate între popoarele noastre”16.

În luna februarie 1993, la invitaţia omologilor săi din fruntea partidelor creştin-democrate, din Germania, Austria, Elveţia şi Belgia, efectuează o vizită în aceste ţări. U.E.C.D. l-a solicitat să facă o prezentare asupra impactului pe care l-au avut convulsiile din Yugoslavia şi U.R.S.S, asupra ţării noastre. El a explicat că „situaţia din ţara noastră rămâne echilibrată, pentru că noi constituim încă - şi sperăm că şi pe viitor - un element de stabilitate în Balcani”. Din păcate imaginea României era una defavorabilă, deoarece chiar în aceea perioadă Doina Cornea era citată la Procuratură, ceea ce a stârnit o reacţie puternică de protest în presa occidentală.

Datorită unor interpretări greşite a vizitelor sale în Occident, Corneliu Coposu explică presei româneşti că aceste vizite le efectuează „nu numai în interesul partidului nostru ci şi în interesul ţării, având în vedere că majoritatea acestor partide creştin-democrate sunt la guvern în ţările pe care le-am vizitat”17.

Tot în luna februarie participă la lucrările Congresului Internaţionalei Creştin-Democrate, care s-a desfăşurat la Bruxelles, sub lozinca: „Sfârşitul de mileniu va fi creştin democrat”. În cadrul lucrărilor congresului s-au dezbătut problemele economice cu care se confrunta întregul mapamond, hotărându-se o serie de măsuri, pentru a ajutora ţările care treceau printr-o perioadă de criză economică. De asemenea, s-a discutat un proiect de Constituţie mondială, pentru fundamentarea unei adevărate instituţii sociale, în lume. S-a preconizat instaurarea unei Adunări Parlamentare mondiale a popoarelor, aleasă prin vot democratic. Constituţia, care a fost trimisă tuturor guvernelor spre aprobare, stipula principiul subsidiarităţii drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, libera circulaţie a ideilor şi informaţiilor, eradicarea focarelor de război şi în special spiritualizarea frontierelor. Aceasta însemna, în concepţia lui Corneliu Coposu, „desfiinţarea barierelor vamale, care va face posibilă circulaţia fără restricţii a mărfurilor, de la ţările consumatoare şi în acelaşi timp, şi circulaţia ideilor, care este de natură să estompeze eventualele încordări existente între nişte graniţe îngheţate”. El este de părere că: „Odată cu spiritualizarea frontierelor, toate conflictele inter-etnice se vor dezamorsa, iar ţările vor scăpa de sărăcie”. În privinţa modului cum va fi afectată integritatea naţiunilor, prin această spiritualizare a frontierelor, marele om politic sublinia faptul că naţiunile nu vor fi afectate în mod negativ de acest proces. Dimpotrivă, „naţiunile îşi continuă cultura proprie, tradiţiile proprii, limba proprie, o dezvoltare ferită de presiuni morale în cadrul unei Europe care va fi unită. Sigur că unirea Europei se va face gradual şi pe etape. Dar obiectivul final trebuie săfie instalarea unei atmosfere de calm, de linişte şi eliminarea posibilităţilor de confruntare în interiorul statelor şi între state”. Aşadar, pe această linie urma să se meargă, cu principiile creştin-democrate.

Referatul prezentat de către Corneliu Coposu la acest congres a tratat încadrarea ţărilor care aveau o economie ex-comunistă, etatistă şi dirijistă, în economia de piaţă şi efectele acestei încadrări. El a adus în discuţie şi problema Basarabiei, cerând o rezoluţie prin care să se condamne prezenţa Armatei a 14 - a şi să se solicite încetarea persecuţiei şi eliberarea prizonierilor politici români de la Tiraspol, precum şi crearea posibilităţilor de afirmare a independenţei faţă de C.S.I. Această idee a fost bine primită, promiţându-se că se vor face demersuri în acest sens.

Corneliu Coposu a mai susţinut şi ideea ca Frontul Popular Creştin-Democrat din Moldova să primească statutul de membru observator în Internaţionala Creştin-Democrată18.

Pe data de 7 iunie 1993, Corneliu Coposu a avut o întânire cu preşedintele României, Ion Iliescu, pentru a discuta despre vizita pe care Daniel Atkinson, preşedintele Comisiei pentru ţările nemembre ale Adunării Parlamentare. Acesta a fost invitat de către P.N.Ţ.C.D. cu scopul de a-i oferi argumentele pentru ca el să adopte o atitudine favorabilă admiterii României în Consiliul Europei.

În perioada 20 iulie - 5 august 1993, Corneliu Coposu a participat la un nou turneu european, la invitaţia Partidului Austriac, a Partidului Social-Creştin Bavarez şi a Partidului Creştin-Democrat Elveţian.

Scopul turneului a fost, după cum afirma marele om politic, acela de a ameliora imaginea României în străinătate şi de a obţine un acord pentru un schimb de experienţă cu partidele menţionate, care se găseau la guvernare pentru instruirea la nivel post-universitar a unor delegaţi ai P.N.Ţ.C.D şi de a obţine burse pentru studenţii români români în Occident. În toamna anului 1993 urmau să plece o serie de studenţi absolvenţi la studii post-universitare pentru a-şi completa studiile în domeniul ştiinţelor politice pe lângă parlamentele ţărilor respective şi să trimită şi primii studenţi bursieri, în special la ziaristică şi economie. Tot acum, Corneliu Coposu l-a vizitat pe regele Mihai, care s-a arătat dispus să susţină cauza românească în Occident.

Şi cu ocazia acestui turneu, Corneliu Coposu a susţinut interesele României de a intra în Comunitatea Europeană şi în Consiliul Europei. În acest sens, a avut o serie de întâlniri cu parlamentari din ţările pe care le-a vizitat, în cadrul cărora a discutat problema integrării ţării noastre în structurile europene, iar aceştia „ne-au promis, la insistenţele mele, spunea marele om politic, că vor sprijini solicitările româneşti”. Corneliu Coposu afirma faptul că nu putea, din păcate, să combată „argumentele pe care se întemeiază reticenţele lor faţă de România, spunând nişte neadevăruri. Însă am încercat, spunea el, să demonstrez că încadrarea României în instituţiile europene ar putea prilejui posibilitatea ca, pe cale de presiuni morale, România să fie ajutată să îndeplinească, la standard european clauzele obligatorii pentru încadrare. În concepţia lui, era o politică greşită să conteşti nişte adevăruri pe care occidentalii le cunosc. E mai bine, aşa cum am făcut noi, să solicităm cu insistenţă încadrarea României în aceste instituţii, luându-se angajamentul că, pe parcurs, în măsura posibilului, se vor îndeplini toate clauzele”. El era de părere că în această manieră de abordare trebuia procedat în susţinerea cauzei româneşti, prin discuţii despre situaţia reală în care se găsea ţara noastră şi cerând, totodată, sprijinul parlamentarilor din ţările europene în problema românească.

Corneliu Coposu l-a vizitat și pe regele Mihai, care s-a arătat dispus să susțină cauza românească în Occident19.

Pe data de 3 decembrie 1993, la Bucureşti s-au desfăşurat lucrările Conferinţei Uniunii Europene Creştin Democrate (U.E.C.D). În discursurile pe care le-au rostit cu această ocazie, Wlifred Martens, preşedintele Partidului Popular European (P.P.E.) şi Vim Van Velzen îl considerau pe Corneliu Coposu a fi un adevărat erou.

În perioada 8-10 decembrie 1993, Corneliu Coposu a participat la lucrările Congresului al X-lea al P.P.E., care au avut loc la Bruxelles. Cu această ocazie liderul P.N.Ţ.C.D. a lansat propunerea ca România să se bucure de prioritate şi să fie prima dintre statele ex-comuniste, care să beneficieze de protecţie şi asigurarea securităţii naţionale şi a frontierelor de către N.A.T.O.

La începutul lunii februarie 1995, Corneliu Coposu a efectuat un turneu în S.U.A. A fost invitat de către preşedintele Bil Clinton la micul dejun spiritual pe care acesta îl oferea doar marilor personalităţi politice (Ion Iliescu nu a fost invitat). El a avut o serie de discuţii cu congresmenii americani şi, deasemenea, cu personalităţile politice europene prezente în S.U.A.: lordul Ashbourn, invitat din partea Camerei Comunelor; lordul Griffith din partea Camerei Lorzilor; d-l Lane, preşedintele Confederaţiei Sindicale a Transporturilor; David Funderbunk, fost ambasador S.U.A. la Bucureşti, precum şi cu senatorii John Aschroft, fost guvernator de Missouri, Wolf, Smith, etc. Se întoarce în ţară pe data de 7 februarie, dar luna următoare efectuează o nouă vizită în S.U.A.

O iniţiativă lăudabilă a lui Corneliu Coposu a fost, după părerea noastră, propunerea făcută Internaţionalei Creştin-Democrate ca să primească în rândurile ei şi partidele din statele majoritar ortodoxe, cum ar fi Bulgaria, Muntenegru, Serbia şi Ucraina, care „să constituie un grup aparte, care să reprezinte concepţia creştin-ortodoxă în lume”. P.N.Ţ.C-D. era deja admis în U.E.C.D., ca partid majoritar ortodox. Până la adeziunea lui nu exista, înafară de greci, o formaţiune politică majoritar ortodoxă în uniune. Marea lor majoritatea erau protestanţi, reformaţi şi catolici.

Corneliu Coposu a purtat o discuţie şi cu Patriarhul Teoctist, aducându-i acestuia la cunoştinţă această iniţiativă a sa. Acesta a primit vestea „la început cu o oarecare mirare, apoi cu plăcere. S-a mirat de bucuria fruntaşilor U.E.C.D., pe care i-am tălmăcit-o eu, pentru prezenţa partidelor din ţările ortodoxe”. El atrage, însă, atenţia asupra faptului că „ideea noastră de integrare a concepţiei morale creştine în partidele europene nu are nici o contingenţă cu ideile mai mult sau mai puţin manifeste sau ascunse ale imperialismului rusesc, oricare ar fi nuanţele lui pan-slaviste sau pan ortodoxe”. Această clarificare a scopului iniţiativei o face în urma protestelor lui Dan Amedeo Lăzărescu, care afirma că s-ar crea un „coridor ortodox”, pe care a intenţionat să-l creeze cândva Petru cel Mare. În concepţia lui Corneliu Coposu era necesar un punct de vedere ortodox în Uniunea Europeană Creştin Democrată 20.

Corneliu Coposu îl descrie pe patriarh drept „o persoană inteligentă, echilibrată și evlavioasă, dispusă la dialog”21.

În perioada 8-22 iunie, Corneliu Coposu a efectuat o vizită în Bavaria, la invitaţia primului ministru al landului german.

Ca o încununare a întregii sale activităţi, în luna mai 1995 este numit Ofiţer al Legiunii de Onoare franceze. El preferă să primească această înaltă distincţie în ţară, în mijlocul poporului pe care-l slujea cu un patriotism sincer şi dezinteresat.

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Bernard Boyer, a fost cel care i-a înmânat înalta distincţie, pe data de 6 octombrie 1995, la Bucureşti, în numele preşedintelui Franţei, Jacgues Chirac. În discursul său, ambasadorul francez spunea despre Corneliu Coposu, printre altele: „N-aţi fost nici şef de stat, nici ministru, nici comandant al armatei, nici academician şi nici măcar ambasador. Dar n-aţi avut nevoie de aceste titluri pentru a vă face un nume recunoscut şi respectat pretutindeni (...). Era normal ca după Revoluţie să jucaţi un rol în această ţară (...) pentru care sunteţi un punct de referinţă (...) Graţie dumneavoastră, graţie câtorva oameni, România de azi e o Românie liberă şi toţi românii, oriunde ar fi ei şi orice ar fi făcut se recunosc în dumneavoastră”.

Emoţionat de cuvintele înălţătoare pe care i le-a adresat ambasadorul francez, Corneliu Coposu declara cu modestia-i recunoscută, următoarele: „Permiteţi-mi să consider acordarea acestui titlu în primul rând un omagiu adus României şi poporului român. Aş vrea să cred, în acelaşi timp, că onoarea pe care mi-o faceţi constituie un semn de încurajare şi speranţă. Nădăjduiesc de fapt că ţara mea îşi va găsi locul demn printre naţiunile democratice ale Europei, un loc din care a fost exclusă cu brutalitate prin lunga şi întunecoasa dictatură comunistă”.

În una dintre ultimele lui apariţii, conştient parcă de sfârşitul care se apropia, declara, ca o sinteză a întregii lui existenţe pământene, următoarele: „În fond nu e importantă ideea legată de activitatea mea. Dacă acestă idee triumfă şi dacă ea este îmbrăţişată de prietenii mei şi de opinia publică, apariţia sau dispariţia mea sunt secundare. Totul este să supravieţuiască o atitudine. Dacă aceasta triumfă, dispariţia mea nu este semnificativă”.

În ceea ce priveşte dimensiunea personalităţii marelui om politic şi a activităţii sale de o viaţă, închinată în slujba ţării, precum şi a activităţii sale pe plan internaţional, unde a susţinut din răsputeri cauza României de a reveni în marea familie europeană, relevante sunt cuvintele lui Klaus Franche, deputat creştin-democrat în Bundestag, preşedintele Comisiei Parlamentare România-Germania.

La trecerea în nefiinţă a marelui om politic, Corneliu Coposu, acesta declara: „Cred că dl. Coposu a fost unul dintre marii oameni ai României. Prin experienţa sa din trecut s-a dovedit a fi un adevărat luptător al democraţiei. El a militat pentru dezvoltarea economică a ţării dumneavoastră şi integrarea ei în Europa. Toţi europenii creştin-democraţi şi conservatori îi vor simţi lipsa”.

Activitatea deosebită pe care a depus-o de-a lungul întregii sale vieţi a fost apreciată de către oamenii politici din străinătate şi de către presa internaţională, care l-a numit ca fiind „cel mai moral şi mai important politician român de după revoluţie”.

Mulţi realizează faptul că personalitatea lui Corneliu Coposu, la fel ca a multor alte mari genii ale poporului român, a fost percepută la reala sa valoare doar după ce a murit. Marii oameni politici occidentali, însă, i-au recunoscut adevărata sa valoare. Noi, din păcate, nu. Aceasta face parte din mentalitatea noastră românească de a ne da seama de adevărata valoare a unor mari personalităţi, după cum a fost şi Corneliu Coposu, doar atunci când ei au trecut în eternitate.

_____________________________________
1Emil Constantinescu, Timpul dărâmării, timpul zidirii, Ed. Universalia, vol. II, p. 31-32
2Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Fond Informativ, dos. I. 5.062, vol. 3, 290-291
3Memoria, revista gândirii arestate, nr. 3/2013, p. 28-30; Scrisoarea a fost postată și pe site-ul Fundației „Corneliu Coposu”
4Ioan Pompei Groza, Corneliu Coposu. O viață pentru o idee, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat. Direcția de Propagandă, Buc., 1991, p. 21
5Ibidem
6Ibidem, p. 21-22
7Dreptatea, nr. 239, 19 octombrie 1990, p. 1; nr. 240, 20 octombrie 1990, p. 1
8Pentru importanța lor, redăm textul celor două mesaje:

„22 Octombrie 1990,
Dragă Domnule Coposu, vă scriu pentru a vă spune cât de încântată am fost să vă întâmpin la Conferința Partidului nostru.
A fost foarte frumos din partea dumneavoastră să veniți tocmai până la Bournemouth și toți am fost adânc mișcați de ceea ce ați spus. Am fost de asemenea foarte impresionată de amabilele dumneavoastră remarci pe care ni le-ați adresat. Locuitorii de pe cuprinsul Marii Britanii au urmărit îndeaproape evenimentele din țara dumneavoastră. V-am împărtășit bucuria la căderea lui Ceaușescu, dar suntem de asemenea conștienți că mai este un drum lung de străbătut până când democrația și drepturile omului vor fi implementate așa cum trebuie.
Gândurile și rugăciunile noastre vor fi alături de întreaga populație a României în lunile dificile pe care le aveți de întâmpinat.
A dumneavoastră sinceră,
Margaret Thatcher”

„19 Octombrie 1990,
Dragă Domnule Coposu,
Am fost încântat de faptul că am putut să vă întâmpin la Conferința Partidului Conservator care s-a desfășurat la Bournemouth săptămâna trecută. Prezența dumneavoastră și a colegilor dumneavoastră a lăsat o impresie puternică în aceste momente istorice pentru România și pentru Europa întreagă. Discursul dumneavoastră a fost deosebit de impresionant.
Adresăm Partidului dumneavoastră și României cele mai bune urări de a depăși momentele grele prin care treceți.
Al dumneavoastră sincer,
Kenneth Baker, m.p.
Președintele Partidului Conservator” (Dreptatea, nr. 263, 18 noiembrie 1990, p. 3)

9Idem, nr. 249, 13 noiembrie 1990, p. 1
10Dreptatea, nr. 394, 26 iunie 1991
11I. Pompei Groza, op. cit., p. 22
12Dreptatea, nr. 501, 21/22 noiembrie 1991
13Idem, nr. 506, 28/29, noiembrie 1991
14Idem, nr. 549, 11 martie 1992
15E. Constantinescu, op.cit., vol.I, p. 399-406
16Dreptatea, nr. 623, 25 iunie 1992
17Idem, nr. 872, 15 februarie 1993, p. 3
18Idem, nr. 888, 5 martie 1993, p. 3
19Idem, nr. 1031, 21 august 1993
20România Liberă, nr. 1672, 23 septembrie 1995
21Tom Galagher, Democrație și naționalism. 1989-1998, Ed. ALL, Buc., 1999, p. 309

Studiu de Dr. M. Pop-Zalau din "Enciclopedia Corneliu Coposu" (in curs de aparitie )

Articol citit de 1418 ori.

Alte articole