Corneliu Coposu Fan Page

Garoafe împărțite timișorenilor, în memoria lui Corneliu Coposu. Cum l-au luat prin surprindere țărăniștii pe primarul Robu

Înapoi la 100 de ani Corneliu Coposu

sursa: pressalert.ro, Adriana Mîț 20/05/2014.

Garoafe împărțite timișorenilor

O mână de țărăniști au participat, astăzi, la marșul organizat în memoria fostului lor lider Corneliu Coposu, care pe 20 mai ar fi trebuit să împlinească o sută de ani. În frunte cu președintele PNȚCD Timișoara, Ciprian Mihok, participanții la marșul “In memoriam…” s-au îmbrăcat în tricouri negre pe care a fost scris citatul “Negociem orice, dar nu principii”, care-i aparține lui Corneliu Coposu.

Aceștia le-au împărțit timișorencelor garoafe și flyere pe care apărea o fotografie a fostului lider PNȚCD, dar și un mesaj adresat timișorenilor de către Ciprian Mihok. Marșul a început din Piața 700, iar ajunși în fața Primăriei Timișoara, o parte din țărăniști au mers peste primarul Robu pentru a-i oferi o garoafă și un flyer. Edilul șef a rămas surprins când l-a văzut pe țărănistul Mihok că intră în sala de consiliu, în timpul conferinței de presă. Totuși, Nicolae Robu a ținut să precizeze că “domnul Coposu a fost o mare personalitate a României, l-am apreciat și îi port veșnic respectul meu. Cred că este foarte bine să ne amintim de astfel de oameni și de valorile pentru care ei au fost în stare să-și sacrifice chiar viața, în cazul domnului Coposu, a fost un sacrificiu al celei mai frumoase perioade din viață, ca vârstă, perioadă pe care și-a petrecut-o în pușcăria comunistă”.

Marșul a continuat până la bustul lui Corneliu Coposu de pe B-dul Vasile Pârvan, unde participanții au depus câte o garoafă. “Corneliu Coposu este un simbol ! Este simbolul nostru, al celor care vrem să facem politică promovând decenţa, bunul simţ şi morala creştină. Este simbolul nostru, al celor care iubesc adevărul şi cred că adevărul este calea”, a spus Ciprian Mihok.

Articol citit de 916 ori.

Alte articole