sursa: http://tudorvisanmiu.wordpress.com
Nu mă pot abține să nu aștern câteva gânduri legate de personalitatea extraordinară care a fost domnul Corneliu Coposu...
Era vara lui 1991 și mă aflam împreună cu domnia-sa la Atena, alături de domnul Ion Diaconescu și alți membri ai delegației PNȚ-CD, unde participam la o conferință organizată de partidul Néa Dimokratía pentru partidele de opoziție din Balcani...
Stătusem de multe ori de vorbă cu domnia-sa, dar întotdeauna pe chestiuni legate de ziar, dar niciodată atât de apropiat, așa cum am făcut-o o după-amiază și seară întreagă, în holul hotelului Intercontinental.
Mă uimea extraordinara sa luciditate și agerime intelectuală, date fiind ororile prin care trecuse...
Mi-a povestit că în cei opt ani de izolare totală, și-a antrenat în permanență mintea... știa că trebuia să supraviețuiască, iar pentru asta era nevoie să-și păstreze încrederea în propriile forțe... așa a ajuns să compună vreo optzeci de mii de versuri, să-și propună singur spre rezolvare probleme complicate de geometrie – inclusiv cu locuri geometrice – și să rezolve ecuații matematice...
Așa a reușit să nu fie strivit de sistemul totalitar, și, deși atunci când a fost eliberat avea puțin peste treizeci de kilograme, mintea îi era la fel de vie ca întotdeauna...
Pe vremea când lucram la BBC, i-a dat unei colege un lung interviu – care a trebuit evident foarte mult scurtat, din motive editoriale – în care numai răspunsul la prima întrebare durase peste zece minute, perfect articulat, urmând o logică impecabilă... de comparat cu bâlbâielile care se aud de mai bine de douăzeci de ani, inclusiv și mai ales în Parlament...
Și pentru că tot este vorba de conferința din Grecia, înainte de a ajunge la Atena, ne-am oprit o seară și o noapte la Salonic... cum ne era la toți foame, am intrat în primul restaurant grădină care ne-a ieșit în cale... am înfulecat ca un lup și nu m-am putu abține să nu zic cu voce tare, „mie încă mi-e foame”... la care domnul Coposu s-a oprit din mâncat, mi-a dat jumătatea lui de pizza, și, surâzând și fumând, se uita la mine cu satisfacție cum mâncam... acesta a fost Corneliu Coposu, omul unei dăruiri totale...
Dacă acea aventură extraordinară care s-a numit ziarul Dreptatea a continuat neabătut timp de doi ani – chiar și atunci când nu aveam bani și eram nevoiți să apărem în două pagini – în ciuda mineriadelor și permanentelor tracasări la care nu supuneau numiții Ion Ilici Iliescu, Petre Roman și FSN-ul, s-a datorat covârșitor influenței și spiritului neobosit al marelui român care a fost domnul Corneliu Coposu, un vrednic urmaș și purtător de stindard al lui Iuliu Maniu, unul din principalii artizani ai României Mari...
Și pentru ca să nu se creadă că vreau să-mi atribui vreun credit special, le mulțumesc în felul acesta tuturor foștilor mei colegi de la Dreptatea pentru nemaipomenita dăruire de care au dat dovadă, și menționez toate numele care-mi vin în minte, chiar dacă unii nu mai sunt în viață, Paul Lăzărescu, directorul ziarului, Mihai Bădărău, extraordinarul Eugen Mihăescu(de la care am învățat mai tot ce știu în materie de ziaristică), Șerban Săndulescu, neobositul Ilie Costache, Șerban Madgearu, Șerban Popa, Dora Mezdrea, Gilda Lazăr, Doina Bâscă, Lucia Ștefan, Sorin Șerb, Ioan Rus, Petre Stoica, Radu Vasile, Barbu Cioculescu, Gheorghe Grigurcu, Adrian Marino, sub a cărui influență directă am scris două eseuri, paginatorul Marin Ivan(care ar fi putut fi un excelent secretar de redacție), precum și toți ceilalți muncitori tipografi și deloc în ultimul rând, uluitorul Marin Marian Bălașa și inegalabilul George Achim, unul din cele mai strălucite condeie pe care am avut șansa să le întâlnesc. Poate ne întâlnim odată, adunându-ne de acolo unde ne-a trimis viața și scoatem împreună UN număr omagial, măcar că o să aibă doar o sută de exemplare...
Pentru nostalgicii Dreptății, o pot găsi pe site-ul Fundației Corneliu Coposu...
Sorin Ștefan, S Șt, NSt, Iona, Sagittarius, etc...
