Corneliu Coposu Fan Page

POVESTEA ZILEI - O greșeală

Înapoi la 100 de ani Corneliu Coposu

sursa: revista22.ro

Corneliu Coposu

Fragment din cartea “Seniorul Corneliu Coposu”, editori Tudor Călin Zarojanu și Cristian Fulger, volum apărut recent la editura Humanitas.

12 decembrie 1989. Corneliu Coposu este arestat şi anchetat pentru ultima oară, vreme de trei zile. Ultima anchetă la Securitate a avut drept subiect banii trimişi în ţară de către Ion Raţiu foştilor colegi de partid. [...] În total, după eliberarea din 1962, Corneliu Coposu suportase 27 de percheziţii la domiciliu şi zeci de convocări la Securitate, în cursul cărora i se cereau declaraţii inclusiv despre croitoreasa surorii sale sau despre vânzătorii din cartier. După decembrie 1989 a încercat să recupereze filele lipsă (confiscate) din jurnalul personal. Răspunsul a fost că nu se găsesc.

21–22 decembrie. În casa lui Corneliu Coposu este elaborat Apelul PNŢCD, semnat iniţial de 10 persoane, atâtea câte putuseră fi găsite, printre care: Ion Diaconescu, Ion Puiu, Ion Bărbuş, Sergiu Macarie, Nicolae Ionescu-Galbeni, Ioan Lup.

22 decembrie. Are loc episodul relatat mai târziu de Petre Roman în cartea sa, Libertatea ca datorie: „La un moment dat a fost anunţată sosirea lui Corneliu Coposu. […] «Să plece!» au strigat, aproape simultan, Bârlădeanu şi Iliescu. […]

Suntem în luna aprilie 1990. Peste numai o lună urmează să aibă loc, în fine, alegeri la care să ia parte mai multe partide. Este ora două noaptea, dar în apartamentul de la parter din strada Mămulari nr. 19 un bec este încă aprins. Deodată, soneria de la intrare răsună, sfâşiind parcă întunericul nopţii. Corneliu Coposu se ridică de la masă, strânge hârtiile la care lucra şi deschide uşa de la intrare.

Suntem în luna aprilie 1990. Peste numai o lună urmează să aibă loc, în fine, alegeri la care să ia parte mai multe partide. Este ora două noaptea, dar în apartamentul de la parter din strada Mămulari nr. 19 un bec este încă aprins. Deodată, soneria de la intrare răsună, sfâşiind parcă întunericul nopţii. Corneliu Coposu se ridică de la masă, strânge hârtiile la care lucra şi deschide uşa de la intrare.

În stradă se afla un bărbat necunoscut.

— Pe cine căutaţi?

— Pe dumneavoastră, domnule Coposu.

— Cine sunteţi dumneavoastră?

— Am fost ofiţer de securitate. Acum lucrez la protecţia demnitarilor.

— Poftiţi. Intraţi.

Necunoscutul intră în vestibul şi ridică mâinile în sus, ca şi cum s-ar preda.

— Ce faceţi? îl întreabă surprins preşedintele.

— Percheziţionati-mă! Să vedeţi că nu sunt înarmat.

— Domnule, eu nu-mi percheziţionez oaspeţii. Poftiţi în casă.

Iau loc amândoi la masa la care Seniorul lucra cu numai un minut înainte.

— Vă ascult.

Şi necunoscutul începe.

— Astăzi eram de serviciu la Palatul Victoria, la cabinetul domnului prim-ministru Petre Roman. Puţin înainte de ora prânzului, a sosit domnul Ion Iliescu şi a intrat la domnul Roman. Nu a închis uşa dintre cabinetul domnului prim-ministru şi biroul în care îmi făceam serviciul, aşa încât am putut auzi tot ce vorbeau. Discutau despre rezultatele alegerilor de luna viitoare şi stabileau procentele ce urmează să fie atribuite fiecărui partid. Auzeam perfect fiecare cuvânt şi mi-am notat totul pe această hârtie, pe care v-o las, ca să vă daţi seama ce se pune la cale. Ştiu că până în 1989 rezultatele algerilor se stabileau înainte de votare, dar acum…

Şi necunoscutul a plecat.

La alegerile din 20 mai, rezultatele oficiale au fost aproape identice cu cele de pe nota lăsată preşedintelui de necunoscutul din noapte. Iar aceste rezultate contraziceau în mod flagrant atmosfera, cel puţin pe cea din Bucureşti, unde de o lună se desfăşura fără încetare marea manifestaţie civică, cu caracter anticomunist, din Piaţa Universităţii.

Era limpede că rezultatele fuseseră măsluite la toate nivelurile, de la secţiile de votare până sus de tot, la BEC (Biroul Electoral Central). Astfel, la Craiova, în subsolul unei secţii de votare funcţiona o altă secţie, clandestină şi ilegală, unde toate buletinele de vot apăreau cu ştampila „votat“ pe lista FSN-ului. Iar la BEC s-a votat cu nouă voturi contra opt – votul decisiv fiind al delegatului PNL! – că mandatul de deputat atribuit PNŢCD să nu fie atribuit judeţului Sălaj, unde candidase Corneliu Coposu, ci judeţului Prahova, unde candidase Vasile Gionea, cel care ulterior avea să se abată grav de la politica PNŢCD, pe care îl va şi părăsi, pentru a deveni preşedinte „de onoare“ al unui PNŢ paralel.

Criptocomunismul reprezentat de FSN repurtase o victorie pe cât de zdrobitoare, pe atât de mincinoasă, lucru de altfel recunoscut de prim-ministrul Petre Roman, într-o discuţie pe care a avut-o cu Corneliu Coposu, şi pe care o relatez chiar aşa, cum a decurs ea:

— Bine, domnule, nu a fost o prostie să aranjaţi rezultatele alegerilor în aşa fel încât UDMR-ul să iasă al doilea partid din Parlamentul României?

— Da, a recunoscut Petre Roman, a fost o greşeală.

Articol citit de 930 ori.

Alte articole