sursa: ziare.com, 25 Mai 2014
Nici nu stiu cum s-o iau. Cand ii vad pe urmasii lui Ion Iliescu ridicandu-l in slavi pe Corneliu Coposu, al carui centenar il sarbatorim in aceste zile, nu stiu daca mai intai trebuie sa ma bucur sau sa ma revolt.
Ma bucur totusi fiindca, iata, la aproape doua decenii de la disparitia sa i se recunosc meritele, calitatile de om politic vizionar si de lider moral al Romaniei, dar totodata ma revolt ca tocmai urmasii celui ce a ramas "cu sula (lui Coposu) in coaste" incearca sa profite politic de imaginea si notorietatea Seniorului. Din partea lor, un gand pios si o lumanare la Bellu ar fi fost infinit mai potrivite.
Revolta si frustrare
Dar revolta mea are si motive temeinice: partidul caruia i-a dedicat ultimele picaturi de viata agonizeaza din 2000 incoace. Readus la viata in zilele fierbinti ale Revolutiei din 1989, PNTCD-ul a fost recladit cu multa munca, cu sacrificii imense si cu multa daruire de catre taranistii abia iesiti din temnitele si lagarele comuniste.
Tot cu multa truda au fost (re) construite din faramituri antebelice si celelalte partide istorice, PNL-ul lui Radu Campeanu si PSDR-ul lui Sergiu Cunescu. Destinul lor se suprapune peste suisurile si coborasurile democratiei romanesti.
Daca destinul PSDR-ului s-a incheiat inca din 2000, dupa ce s-a unit cu Partidul Socialist al lui Tudor Mohora, fiind inghitit in acelasi an de catre PDSR, fost FSN, daca PNL-ul a rezistat ca partid parlamentar dupa atatea atacuri, sciziuni si tradari, ei bine, PNTCD n-a reusit sa faca fata disparitiei Seniorului in 1995, nici mostenirii acestuia decat cativa ani.
Este adevarat ca esuarea partidului coincide cu iesirea din activitate a fostilor detinuti politici, la fel cum concurenta unor veleitari pentru intaietate in partid l-au scos la marginea esichierului national.
Fara Senior suntem singuri
Se spune ca, fiind atat de radicali si opunandu-se cu atata tarie FSN-ului, taranistii get-beget ar fi fost infiltrati de Securitate si de urmasii acesteia sau de catre serviciile secrete ale lui Virgil Magureanu. Numai ca, fara complicitati din interior, fara nimicnicia unor lideri care au traficat zestrea de voturi si imagine a PNTCD in propriu interes, partidul-simbol al anticomunismului romanesc nu putea fi ingenuncheat. Si, apoi, mi-amintesc adesea cuvintele calde, pline de respect si consideratie pe care insusi Virgil Magureanu le avea pentru Corneliu Coposu si taranisti.
Un alt motiv al revoltei este ca modelul Coposu nu a prins. Am observat, in schimb, ca "modelul Coposu" este pe buzele mai tuturor politicienilor care vor sa-si demonstreze "coloana vertebrala" inainte de a o remarca altii.
Din fericire, "modelul Coposu" inseamna cu totul altceva: un om politic exemplar, trecut prin experienta tragica a temnitelor securiste si a universului concentrationar, un om vizionar ale carui principii nu sunt negociabile, caci onoarea si cinstea nu se pot cumpara, nici vinde.
Un postcomunism fara glorie
Dar in afara sentimentului de revolta trebuie sa recunosc ca sunt dominat de frustrare: Seniorul a avut dreptate. Oricat si-ar schimba infatisarea, comunistii, securistii si urmasii acestora nu-si schimba comportamentul. Continua sistemul PCR (pile, cunostinte, relatii) in plin avant capitalist, averile le cresc odata cu functiile, copiii, rudele, tovarasii de afaceri si petreceri, indiferent de merite si competente, beneficiaza de favoruri...
In plus, fostii "tovarasi" si ai lor nu-si fac un ideal din serviciul adus patriei si partidului care i-au promovat, probabil pe principiul ca numai boul e consecvent. Ca urmare, isi tradeaza colegii in schimbul unei sinecure, devin traseisti de profesie, slujesc mereu partidului de la putere sau personajului "tare" care le garanteaza averea, bunastarea si libertatea.
Un rege si un prim-ministru
Pentru ei ideologia nu conteaza, iar voturile le obtin cu promisiuni desarte la televizor sau te miri ce la sacosa. In loc de principii, isi afiseaza cu nonsalanta ipocrizia, desfraul si luxul. Fac publice programe si proiecte ca sa atraga voturi si sa vada lumea cat de importanti sunt, dar mai toate raman uitate prin sertare.
Seniorul Coposu a fost un monarhist convins, iar in noptile de nesomn mi se arata un grup statuar ideal: Mihai - rege, Coposu - prim ministru. Refuz sa cred ca in 25 ani Romania n-ar fi fost langa Franta, Belgia si Spania.
