Corneliu Coposu Fan Page

Un original manual de istorie - Serban Radulescu-Zoner, România Liberă

Înapoi la Ziare din 2008

Un original manual de istorie

Stie toata lumea ca nu exista manual scolar perfect. Unul de istorie nici atat, indeosebi cand se refera la perioada recenta, comunismul, iar martorii, care traiesc si astazi, fireste ca au opinii diferite sau chiar opuse asupra evenimentelor de atunci. Dl serban Radulescu-Zoner, doctor in istorie, fost detinut politic, fost deputat CDR, fost presedinte al Aliantei Civice, este, desigur, unul dintre cei mai indreptatiti sa se pronunte cu privire la perfectibilitatea manualului cu titlul "O istorie a comunismului din Romania", aparut sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania", la Editura POLIROM. De altfel, domnia sa a mai luat atitudine in privinta acestui manual, inclusiv in presa scrisa. Cum e si firesc, prezentam si argumentele autorilor, expuse in primele pagini ale manualului.

Este vorba despre manualul intitulat O istorie a comunismului din Romania, aparut sub egida "Institutului de investigare a crimelor comunismului din Romania", avand drept autori pe Mihai Stamatescu, Raluca Grosescu, Dorin Dobrincu, Andrei Muraru, Liviu Plesa si Sorin Andreescu. Lansat in vara trecuta, manualul, adresat elevilor din ultima clasa de liceu, este mai de mult in librarii si se afla probabil si in mana celor carora le-a fost destinat.

Manualul impresioneaza, in primul rand, prin enormul material documentar pe care se bazeaza, de la documente de arhiva la extrase din presa vremii, cu citate din discursurile lui Gheorghiu Dej, Nicolae Ceausescu etc., de la lucrari de mare eruditie, precum Arheologia terorii de Vladimir Tismaneanu, profesor la Universitatea din Maryland, in S.U.A., la "literatura carcerala" sau la memorii scrise dupa caderea dictaturii comuniste. Un alt mare merit al manualului consta in faptul ca autorii, indicand extrase din sursele avute si reproducandu-le fragmentar in manual, cer elevilor sa intocmeasca un referat propriu, deci sunt pusi sa gandeasca asupra celor citite si nu doar sa le repete.

Autorii, conform celor declarate la un interviu luat acestora de Armand Gosu, redactor sef adjunct al revistei "22", au dat de inteles ca au cautat sa fie foarte prudenti in redactarea manualului pentru a evita conflictul dintre generatii, adica intre parinti, fosti membrii ai P.C.R. si copiii acestora. Dar de la prudenta amintita si pana la modul in care au fost prezentate in manual diverse aspecte ale totalitarismului comunist criminal este cale lunga. La randul meu istoric si titular a doua premii conferite de Academia Romana, am fost intotdeauna adeptul scrierii istoriei "sine ira et studio", ceea ce am si facut. Ca atare, dupa opinia mea, in orice lucrare stiintifica de istorie se poate face o afirmatie doar daca cel putin doua surse diferite conduc la aceeasi concluzie.

De pe aceasta pozitie, imi permit sa aduc unele critici manualului cu titlul mai sus mentionat. Asa-zisa "prudenta" a autorilor a condus pe acestia, in unele cazuri, la deformari inacceptabile ale adevarului. Oare Gheorghiu-Dej si ceilalti fruntasi comunisti din epoca nu au impartit pe cetatenii tarii, aplicand teoria leninista, in "noi, comunistii" si ceilalti, acestia din urma trebuind sa fie lichidati, fiind asa-zis "dusmani de clasa"? Autorii manualului eludeaza acest aspect sustinand ca toate procesele din epoca au fost intentate impotriva celor care au luptat contra comunismului. Aceasta apreciere este valabila doar atata vreme cat P.N.T. si P.N.L. au existat si au luptat impotriva bolsevizarii Romaniei.

Dupa lichidarea P.N.T., in urma procesului intentat liderilor acestora, in frunte cu Iuliu Maniu si Ion Mihalache, in toamna anului 1947, si autodizolvarea P.N.L., in aceeasi perioada, lupta activa impotriva comunistilor din Romania s-a incheiat, exceptie facand gruparile de partizani din munti, in diferite colturi ale tarii, ultimele fiind lichidate la inceputul anilor 60. Umplerea temnitelor si a lagarelor de munca fortata, cu sau fara judecata, s-a facut insa de-abia din 1948, dupa obtinerea puterii totale a comunistilor in Romania. In aceasta perioada procesele politice au ajuns grosolane inscenarii judiciare, cei arestati trecand prin camere de tortura pentru a marturisi fapte pe care nu le-au savarsit. Asa-zisul proces al marilor industriasi (Bujoiu, Pop, Bals, s.a.) sau cel al directorilor companiilor petroliere, de la Ploiesti, tot in 1948, inainte de nationalizare, constituie doar doua exemple dintr-o multitudine.

Cea mai mare grozavie a constituit-o poate procesul de la Canalul Dunare- Marea Neagra din vara anului 1953. Pentru a justifica renuntarea la lucrari, care au constituit un mare esec, a fost inscenat un proces, la fata locului, in care a fost judecat un grup de ingineri cu functii de raspundere in conducerea lucrarilor. Conform relatarii ulterioare a unora dintre supravietuitori, in timpul anchetei de la Securitatea din Constanta, inculpatii au fost batuti, torturati chiar drogati pentru a declara ca au sabotat, la ordinul americanilor, lucrarile de la Canal. A fost si o condamnare la moarte executata, cea a inginerului Vasilescu-Colorado, cognomenul acestuia din urma provenind de la faptul ca studiase in S.U.A. Aceasta grosolana inscenare a fost pregatita in beciurile Securitatii din Constanta, tortionar sef fiind Nicolae Doicaru. Deci doar inscenari judiciare. Pana si procesele intentate asa-zisilor chiaburi, din anii 1957-1960 tot inscenari au fost. Ca atare unele afirmatii hazardate ale autorilor, au condus in final la un inpardonabil fals istoric.

O alta critica pe care sunt nevoit sa o aduc manualului de istorie, pus in discutie, consta in faptul ca unele personaje sinistre din epoca sunt mentionate doar cu numele lor romanizare, cum ar fi, de exemplu, asa-zisul general Pintilie, primul comandant al Securitatii, care de fapt era Pantiusa Bodnarenko care nu stia nici macar bine romaneste. In fine tartorul ideologic al Partidului Comunist este prezent in manualul sub numele sau de imprumut, romanizat, si nu sub cel real, adica Leonte Rautu, in loc de Lev Oigenstein.

Manualul pus in discutie este foarte inegal caci, in timp ce contine ciudateniile sau inadvertentele semnalate, de fapt falsuri istorice, in alte cazuri exceleaza prin analize deosebit de pertinente. Un exemplu il constituie prezentarea componentei Partidului Comunist, in diferite zone geografice, pe de o parte, si dupa criteriul profesional pe de alta. Perioadele sunt insa diferite, in primul caz anul 1940, in cel de al doilea 1926.

Aceasta analiza nu apartine insa autorilor manualului, meritul lor fiind insa acele ca din imensul material documentar acumulat sa fi pus in evidenta doua lucrari ale Alinei Tudor Pavelescu. Inchei cu inceputul si imi permit sa pun urmatoarea intrebare atat autorilor "prudenti" ai manualului dar si celor care l-au citit, inclusiv cititorilor acestei recenzii: Oare fiecare dintre fostii membrii ai P.C.R. nu poarta o parte de raspundere pentru ororile petrecute in timpul dictaturii comuniste? Nu este vorba de o raspundere penala ci de una politica, mai ales morala.

PREFATA

Dr. Marius Oprea, Presedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania

Nu deschideti acum un manual obisnuit; caci, desi este scris de unii dintre cei mai buni (si tineri) specialisti in domeniu, cercetatori si cadre didactice, angajati sau colaboratori ai Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, cu gandul de a fi un instrument didactic, volumul de fata este mai mult decat atat. El reconstituie si sistematizeaza intr-o forma accesibila trecutul apropia: practic, imprejurarile in care s-au nascut si au trait parintii si multi dintre profesorii vostri. Cum am mai spus, comunismul, din nefericire, nu este doar o fictiune ideologica. A fost un mediu si un mod de viata, o lume rece. In numele comunismului au murit oameni, de frica lui nu s-au nascut copii, in cinstea lui s-a irosit sudoarea parintilor vostri. In aceasta lume au fost si bucurii, pe care trebuie sa le judecati si sa le intelegeti ca atare. Voi insiva sunteti ultima si cea mai mare dintre acestea, ca prima generatie nascuta in libertate. Tocmai de aceea, incercam cu acest manual sa deschidem pentru voi, dar si pentru parintii vostri o fereastra catre trecut, fara ura si partinire, fara furie sau resemnare.

In Romania comunista, de la inceput si pana la caderea regimului, omul de rand a fost supus unei agresiuni continue, unui control excesiv, inclusiv al vietii private, greu de imaginat astazi pentru voi, cei care nu ati trait acei ani. Omul de rand isi ducea existenta intre locul de munca si peretii casei, iar fericirea insemna o bucata de carne cumparata dupa ore intregi la coada. In conditii de lipsa perpetua a celor necesare unui trai decent, stabilitatea regimului a fost in permanenta aparata de un adevarata triungi represiv, care avea la baza deciziile partidului, sustinute, pe de o parte, de actiunile Militiei si Securitatii si, pe de alta parte, de catre justitia comunista. In acest adevarat triunghi al mortii au fost distruse destinele unor oameni, a caror vina era doar aceea ca renuntau cu greu la libertate si indurau la fel de greu saracia si lipsurile.

Supunerea fata de regim a fost obtinuta mai intai prin violenta, apoi prin saracirea populatiei in numele unor idealuri in care mai credeau doar liderii comunisti, iar materia prima utilizata a fost frica, prin care s-a exercitat controlul asupra cetatenilor de rand ai Romaniei. A fost insa de ajuns o scanteie pentru ca intregul edificiu sa se prabuseasca. Reprimarea violenta a manifestatiilor impotriva dictatorului Ceausescu in decembrie 1989 rezida tocmai in specificul regimului comunist din Romania, in opacitatea sa totala fata de orice reforma, in afinitatea sa fata de practicile dictatoriale.

Voi istorisi acum un moment al istoriei comunismului din Romania mai putin cunoscut, dar pe care il cred emblematic. In 10 decembrie 1987, niste necunoscuti incendiau, in semn de revolta, imensa statuie a lui Lenin care se afla pe atunci in fata Casei Presei Libere (fosta Casa Scanteii). Intr-un gest temerar, ei au scris pe soclul statuii: "Dati-ne tara inapoi!" Istoria ne invata insa ca zeii si credinta in ei nu mor atunci cand statuile ard. Nu intamplator, acest manual, primul de istorie a comunismului din Romania, apare abia la 18 ani de la caderea regimului. Traim inca intr-o lume care se fereste sa vorbeasca deschis despre trecut. Vrem sa va desprindem de ea.

Caci acum suntem liberi. Acum putem ori sa ne amintim comunismul, sa-i descriem protagonistii, ori sa acceptam in continuare tacerea. Fiecare atitudine are un pret. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania si-a asumat-o pe aceea de a-l aminti tuturor celor interesati. si prin aceasta carte, pe care nu am gandit-o doar ca pe o simpla insiruire a unor lectii de istorie. Am incercat sa va oferim altceva decat o ora, doua de plictiseala pe saptamana. Vrem sa va deschidem acea fereastra catre trecut, prin care voi sa-l puteti privi si sa judecati asupra lui.

Autorii catre cititori

Dragi elevi, Manualul pe care il aveti in fata se adreseaza acelora dintre voi interesati de istoria comunismului romanesc. Elevii din clasele a XI-a si a XII-a pot alege acum sa studieze, timp de un an, cursul optional "O istorie a comunismului din Romania". Programa pe baza careia a fost scrisa aceasta carte face parte din oferta nationala de Curriculum la Decizia scolii a Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului. Reperele voastre de memorie istorica privind perioada regimului comunist din Romania sunt probabil foarte reduse din motive naturale. Sunteti cu totii nascuti dupa anul in care comunismul a fost inlaturat din Romania. Singura voastra relatie cu aceasta perioada din istoria recenta a Romaniei o reprezinta, foarte probabil, doar amintirile parintilor si bunicilor vostri.

De aceea, un curs si un manual despre ceea ce s-a petrecut in acei ani va sunt utile pentru a intelege mai bine lumea in care tratiti. "O istorie a comunismului din Romania" este punctul nostru de vedere - exprimat la doua decenii de la caderea oficiala a comunismului - asupra unei jumatati de secol de regim comunist. O forma de asumare a acestui trecut, asa cum o intelegem noi, chiar daca recunoastem ca niciodata istoria nu este definitiva, absoluta, imuabila. Ea este intotdeauna provizorie si, uneori, perisabila, ca noi toti. Singurul punct de vedere cu privire al aceasta perioada pe care poti sa ti-l asumi integral este cel pe care, la sfarsitul cursului, ti l-ai formulat singur. Daca inca mai ai indoieli, este foarte bine. Inseamna ca gandesti! Succes!

Constituirea PCR si evolutia sa pana la 23 august 1944

La sfarsitul primului razboi mondial, comunismul a ajuns la putere in Rusia, iar la sfarsitul celei de-a doua conflagratii mondiale s-a extins in cea mai mare parte a estului Europei, inclusiv in Romania, unde s-a mentinut la putere pana in 1989. Aceasta este astazi partea cea mai cunoscuta a istoriei sale. In continuare puteti intra insa in detaliile acestei istorii tenebroase, descoperind idei si fapt, personaje si evenimente. In Romania circulasera diverse idei socialiste, la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, dar in medii restranse, formate din intelectuali si muncitori urbani.

In contextul tulburarilor de la sfarsitul primului razboi mondial, in cadrul Partidului Social-Democrat (PSD) s-au conturat doua tabere: una care dorea realizarea scopurilor politice socialiste in cadrul sistemului parlamentar, in mod progresiv, pe calea negocierilor, iar alta - a maximalistilor - care urmarea transformarea pe cale revolutionara, violenta, a societatii romanesti intr-una de tip comunist. Modelul celei de-a doua aripi din PSD se afla in rasarit, in Rusia lui Lenin. In 1920, un grup de socialisti romani s-a deplasat la Moscova, pentru a discuta conditiile de afiliere a PSD la Internationala a III-a Comunista (Cominternul).

Liderii bolsevici le-au impus pur si simplu socialistilor romani acceptarea a 21 de conditii, redactate de Lenin insusi, care transformau partidul roman intr-o sectiune a Internationalei Comuniste si executant al dispozitiilor venite de la Kremlin. In mai 1921 s-a desfasurat la Bucuresti un congres al PSD, in care adeptii Cominternului si-au disputat controlul partidului cu cei care voiau continuarea traditiei socialiste. Interventia politiei a dus la oprirea lucrarilor congresului. Comunistii aveau sa considere aceasta data momentul constituirii Partidului Comunist din Romania, Sectie a Internationalei Comuniste (PCR). In anii urmatori, PCR a incercat sa se structureze, dar pozitionarea sa antisistem, mai ales ideile sale privind nerecunoasterea statului roman in granitele sale interbelice, politica deschis prosovietica si militantismul pentru declansarea razboiului civil au fost considerate inacceptabile, ceea ce a dus la scoaterea sa in afara legii in anul 1924.

Timp de doua decenii, PCR a activat in ilegalitate, in anumite perioade el infiintandu-si organizatii legale, care au participat inclusiv la alegeri.

Cu o singura exceptie, congresele partidului s-au tinut in strainatate, in Uniunea Sovietica sau Austria. De fapt, dependenta partidului de Partidul Comunist al URSS si de Comintern era totala. Dupa ce la inceput functia de prim-secretar fusese detinuta de Gheorghe Cristescu-Plapumau, la scurt timp dupa scoaterea in afara legii a partidului aceasta pozitie a fost ocupata succesiv de persoane desemnate direct de Comintern: Elek Koblos, Vitali Holostenko, Boris stefanov, stefan Foris. Unii dintre ei nici macar nu erau cetateni romani. Partidul nu s-a bucurat niciodata de popularitate in Romania interbelica, mai ales in randurile etnicilor romani, indeosebi din cauza orientarii sale in problema nationala.

In perioada interbelica, PCR a ramas o organizatie periferica, fara influenta in societatea romaneasca. Membrii PCR erau educati in spiritul supunerii oarbe fata de ordinele primite de la Moscova. Practicile lor erau de inspiratie leninist-stalinist, ura fata de regimul parlamentar fiindu-le comuna tuturor, metodele regasindu-se printre cele deja experimentate in spatiul rus: nume si case conspirative, planuri si activitati pentru semanarea neincrederii in detestata societate burgheza, speranta in izbavitorul razboi civil care urma sa duca la victora revolutiei.

Unii dintre liderii comunisti refugiati in URSS in anii ‘30 au fost insa executati in decursul Marii Terori initiate de Stalin, asa cum s-a intamplat cu Marcel Pauker si Alexandru Dobrogeanu-Gherea. Numarul membrilor PCR a fost deosebit de mic in perioada interbelica, cel mult 4.000-5.000, el scazand dramatic in timpul razboiului. In momentul iesirii din clandestinitate, la 23 august 1944, partidul avea sub 1.000 de membri. Multi dintre ei se aflau in inchisori, unii la Moscova, in vreme ce altii erau agenti ai serviciilor secrete romanesti.

In primavara anului 1944, prin eliminarea lui stefan Foris, Gheorghe Gheorghiu-Dej a ajuns liderul partidului, confirmat ulterior si de Stalin. Rivalul lui Gheorghiu-Dej, stefan Foris, avea sa fie eliminat fizic in 1946, la fel cum avea sa se intample opt ani mai tarziu cu un alt concurent din partid, Lucretiu Patrascanu. Chiar daca Partidul Comunist Roman a iesit la lumina in 1944, practicile din clandestinitatea interbelica i-au marcat iremediabil evolutia, ele regasindu-se pana la prabusirea sa in 1989. Nascut dintr-o ideologie a violentei, partidul avea sa se bazeze in buna masura pe violenta, pe teroare, pe intimidarea oponentilor sai politici si in cele din urma a societatii.

Serban Radulescu-Zoner, 07 Noiembrie 2008, România Libera

Articol citit de 4130 ori.

Alte articole