Corneliu Coposu Fan Page

Ce-ar mai fi de spus acum despre schisma din PNŢCD, partid repudiat de alegători în 2000 şi rămas un outsider al jocurilor politice?

Înapoi la Ziare din 2008

Şi totuşi, soarta partidului readus la viaţă de Corneliu Coposu merită un moment de meditaţie, căci separarea apelor la congresul din 24 august marchează un moment inedit în viaţa noastră politică: revolta în numele unor principii şi al unui trecut împotriva oportunismului fără scrupule pe care l-am putea numi tot atât de bine vânzare.

Ce ar fi spus aşadar Corneliu Coposu despre iniţiativa domnului Miluţ de a aservi partidul liberalilor, lăsându-şi oamenii să candideze numai sub sigla PNL şi numai acolo unde vrea PNL? Putem deduce cu uşurinţă cum ar fi reacţionat liderul politic care declarase că negociază orice, dar nu negociază principii. Urmează întrebarea logică: cum a ajuns PNŢCD pe mâna unor oameni pe care Corneliu Coposu nu i-ar fi acceptat probabil niciodată ca succesori la conducerea partidului pentru care şi-a sacrificat întreaga viaţă?

Desigur, şi pe vremea lui Corneliu Coposu, PNŢCD a fost populat de neaveniţi, oportunişti şi mercantili, dar nu ei dădeau tonul. Dimpotrivă, se supuneau unei cenzuri severe din partea conducerii, care ştia foarte bine cu cine are de-a face. După dispariţia lui Corneliu Coposu însă, partidul a devenit arena unor lupte de orgolii, care au dus la plecarea lui Victor Ciorbea, la scurtul intermezzo Andrei Marga şi la alte episoade care l-au aruncat treptat în derizoriu. Dar adevăratul gropar al PNŢCD se numeşte Emil Constantinescu.

În iulie 2000, domnul Constantinescu abandona partidul care-l propulsase către funcţia supremă în stat anunţând că este prea scârbit de politică pentru a continua - nu însă suficient de scârbit pentru a se abţine de la impunerea unui candidat prezidenţial ales numai de el, în persoana lui Mugur Isărescu, care însă nu voia să fie candidatul PNŢCD, ci al „oamenilor cumsecade“. Astăzi avem destule elemente ca să înţelegem că a fost vorba de o diversiune majoră, menită să rupă votul fostei CDR, care se situa între 17-20% şi ar fi putut propulsa un candidat unic în al doilea tur al prezidenţialelor, asigurând totodată intrarea în parlament a ţărăniştilor. Altfel ar fi arătat viaţa noastră politică dacă, după 2000, opoziţia la PSD nu ar fi fost reprezentată timp de patru ani doar de PD şi PNL, ci şi de un partid cu o linie anticomunistă ceva mai fermă. Dar tocmai PNŢCD era marota psd-iştilor şi mai ales a lui Ion Iliescu - deci putem conchide că ei au beneficiat cel mai mult de pe urma retragerii lui Emil Constantinescu şi a comediei candidaturii prezidenţiale a lui Mugur Isărescu. Aliaţi astăzi cu liberalii, psd-iştii tocmai se pregăteau de victoria finală, prin dizolvarea totală a identităţii unui partid care le-a fost întotdeauna un ghimpe în coastă. La rândul lor, liberalii erau bucuroşi să-şi însuşească fără prea mari eforturi brandul PNŢCD. Partidul fusese, de altfel, pregătit pentru această mutare finală de Marian Miluţ, omul pus cu mâna de Emil Constantinescu în fruntea ţărăniştilor, după ce a fost candidatul prezidenţial al Acţiunii Populare, partid-fantomă creat tot de Emil Constantinescu şi apoi „vărsat“ în PNL. Nu-ţi trebuie multă imaginaţie ca să anticipezi că PNŢCD ar fi avut aceeaşi soartă şi ar fi dispărut de pe scena politică pentru a împlini visul iliescian.

Iată de ce revolta condusă de Gheorghe Ciuhandu şi Radu Sârbu apare ca o gură de aer proaspăt într-o mare de miasme. Să recunoaştem că, în politica românească dominată de calcule pragmatice, unde totul se cumpără şi oricine se vinde, iar principiile sunt considerate bune de aruncat la coş, revolta unui grup de politicieni tocmai în numele principiilor care asigură identitatea partidului lor este un gest de curaj. Căci domnii Sârbu şi Ciuhandu au toate şansele să piardă alegerile şi să rămână doar cu onoarea de a nu fi vândut sufletul partidului pentru un pumn de arginţi. Pragmaticii le vor râde în nas şi-i vor eticheta drept anacronici. Dar poate că tocmai acest lucru îi face demni de respect.

9 noiembrie 2008, PNTCD RO-USA

Articol citit de 3100 ori.

Alte articole