sursa: napocanews.ro, Ionuţ Ţene, 22-04-2013

Despre marele om politic Corneliu Coposu s-au scris articole şi biografii numeroase. Însă acestea nu au surprins esenţa personalităţii lui Corneliu Coposu, ca şi fiu al satului natal Bobota. Toată viaţa, că a fost student, secretar politic al lui Iuliu Maniu, deţinut în temniţele comuniste sau hăituit în “libertatea” controlată de comunişti înainte de 1989, Corneliu Coposu nu a uitat niciodată de satul  natal. El a iubit Bobota şi oamenii acestei pitoreşti comune din Ţara Silvaniei. Corneliu Coposu s-a născut pe 20 mai 1914 în comuna Bobota, județul Sălaj. Casa parohială de lângă Biserica Greco-Catolică din centrul comunei stă şi astăzi mărturie solidă peste timpul care nu a avut “răbdare cu oamenii”. Tatăl său, Valentin Coposu, a fost protopop greco-catolic al Șamșodului, doctor în teologie, președintele Ligii antirevizioniste, prieten și colaborator cu Iuliu Maniu. Valentin Coposu a fost închis pentru înaltă trădare de autoritățile austro-ungare la Vaț, Seghedin și Budapesta, de unde a fost eliberat în anul 1919 de către generalul Traian Moșoiu, odată cu intrarea trupelor române în Ungaria. Pe 15 septembrie 1919, la vârsta de 5 ani, Corneliu Coposu a fost înscris la școala confesională română unită din comuna Bobota, pe care a terminat-o la 28 martie 1923 . A intrat la Colegiul Sf. Vasile din Blaj- o nouă Romă spirituală pentru români, doar după ce a urmat clasa a cincea în particular și după ce a obținut o dispensă de vârstă. La 16 ani a intrat la Facultatea de Drept și Științe de Stat din Cluj. După absolvire, în 1934, s-a înscris la doctorat, pe care l-a obținut după 3 ani. În această perioadă a devenit campion de haltere în cadrul Clubului Sportiv Universitar. În 1933 înființează filiala Cluj a PNȚ, iar în 1935 a fost ales președinte al Uniunii Studenților Democrați din Univesitatea Cluj și președinte al Tineretului Național Țărănesc. Corneliu Coposu a devenit secretar politic al lui Iuliu Maniu, preşedintele PNŢ şi cel care a avut un rol primordial în realizarea Marii Uniri de la 1918. Corneliu Coposu a iubit mereu satul natal Bobota de care şi-a adus aminte mereu în timpul furtunoasei sale vieţi. Prin familia sa era înrudit cu protopopul Gavril Vaida de Glod şi prin filiaţie cu Alexandru Vaida Voevod. Distanţa între Bobota şi casa de la ţară a lui Maniu, din Bădăcin, era numai de vreo 14 km. Vizitele reciproce erau frecvente. Astfel s-a creat o legătură sufletească între Iuliu Maniu, ca maestru politic şi discipolul Corneliu Coposu. Puşcărie politică a făcut trei luni Corneliu Coposu şi pentru că a criticat în presa naţional-ţărănistă derapajele autoritare ale regimului lui Carol al II-lea.Puţină lume ştie că Corneliu Coposu era un aprig şi temut  gazetar de opinie pe modelul eminescian.  Corneliu Coposu a fost în fruntea generaţiei sale împotriva Diktatului de la Viena din 30 august 1940, când satul Bobota a căzut sub ocupaţia maghiară, cu abuzurile şi crimele cunoscute. După 23 august 1944 Corneliu Coposu a fost alături de Iuliu Maniu împotriva ocupaţiei sovietice şi a instaurării regimului comunist, fiind arestat la sediul PNŢ pe 14 iulie 1947. A urmat calvarul a celor 18 ani de temniţe comuniste, cu opt ani la izolare, la Râmnicu Sărat, pe care Corneliu Coposu i-a trecut cu seninătate şi credinţa că regimul comunist va cădea. El fusese condamnat la muncă silnică pe viaţă. După amnistia din 1964 Corneliu Coposu s-a reîntâlnit cu soţia sa Arlette, care a cunoscut şi ea temniţele comuniste, şi a murit imediat după reîntâlnire răpusă de o boală grea. Sora mai mică a lui Coposu a decedat în puşcărie, dar Seniorul nu a simţit niciodată nevoia de răzbunare, ci a avut credinţa adevărată în renaşterea democratică a României. După domiciliul forţat în Bărăgan, Coposu a lucrat câţiva ani la munci necalificate. S-a pensionat şi a fost permanent urmărit de către Securitate şi obligat să dea declaraţii în faţa anchetatorilor. Nu a cedat presiunii regimului totalitar şi nu a publicat un rând în presa comunistă a vremii păstrându-şi verticalitatea morală. În Occident a publicat o carte despre armistiţiul de la 23 august 1944 şi în 1987 afiliază PNŢ, ca partid clandestin în România comunistă, la Internaţionala Creştin Democrată. După 1989, Corneliu Coposu revine în prima linie a luptei pentru democratizarea ţării, devine preşedintele PNŢ şi liderul opoziţiei împotriva puterii neo-comuniste reprezentate de FSN. În mai 1995 e numit Ofiţer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie a acordată de Republica Franceză. Trece la cele veşnice în noiembrie 1995, după o grea suferinţă. Corneliu Coposu dincolo de viaţa tumultuoasă dusă din temniţele comuniste până în cabinetele marilor oameni politici ai ţării şi Europei nu a uitat niciodată de satul său natal. Viaţa a făcut ca soţia mea să fie născută în Bobota Sălajului şi nepoată prin alianţă cu Seniorul. Din spusele soţiei am aflat că Seniorul era un om de o modestie remarcabilă şi de o demnitate ieşită din comun, cum nu mai vezi azi printre politrucii obedienţi, care alternează la putere. Puţină lume ştie că Corneliu Coposu, după ce a stat 17 ani în puşcărie, a avut domiciliu obligatoriu cu interdicţie de părăsire a Bucureştiului. Coposu nu a călătorit în afara Capitalei decât abia în 1986, când a vizitat Blajul şi comuna natală Bobota. Permanent Coposu a fost controlat şi supravegheat de către Securitatea comunistă. În timpul acesta alţi „dizidenţi” se plimbau în misiuni cu paşapoartele comuniste în toată lumea şi nu păţeau nimic la întoarcere. Soţia mi-a povestit cum Corneliu Coposu a venit prima oară la Bobota în 1986, la dezvelirea bustului lui Gheorghe Şincai din faţa Căminului Cultural, realizat la iniţiativa profesoarei Maria Valeria Ciocean. Era înconjurat de o şleahtă de securişti turbaţi cu ochelari negri care bruscau pe oricine se apropiau de Senior. Cu toate acestea Coposu a vizitat casele sătenilor. Prăjiturile „ciurigaua” erau preferatele lui. Îi mai plăcea să privească stânjeneii din curţile oamenilor şi să stea de vorbă cu ţăranii simpli spre disperarea activiştilor de partid, care au devenit “democraţi” după 1989 şi conduc şi astăzi satul. Despre această legătură puternică şi dragoste neascunsă dintre Corneliu Coposu şi satul natal, despre obârşia familiei sale şi despre legăturile dintre Senior şi fii satului a scris o carte memorabilă Maria Valeria Ciocean, cea care îi păstrează amintirea vie în rândul contemporanilor. Vom descoperi în această carte frânturi de viaţă personală şi străfulgerări de gânduri şi înţelesuri despre o legătură primordială dintre marele om politic Corneliu Coposu, care a plecat din satul natal la Bucureşti via Cluj pentru întâlnirea cu marele destin al naţiunii române. Autoarea, care este o profesoară ce a educat 40 de generaţii de elevi ai şcolii generale din comuna Bobota, readuce, cu această lucrare istorică, în dezbaterea publică şi istoriografia noastră, un aspect inedit şi personal, o monografie remarcabilă despre Corneliu Coposu ca fiu al satului Bobota Sălajului.