Corneliu Coposu Fan Page

Coposu, românul care trăgea ţara spre Vest când se privea doar spre Est: „Integrarea în Europa va veni după ce vom restructura instituţiile democratice”

Înapoi la 100 de ani Corneliu Coposu

sursa: adevarul.ro, Alina Pop , 11 noiembrie 2014

Corneliu Coposu

Când, în anii ce au urmat evenimentelor din 1989, politicienii români ajunşi la putere păreau să ţină cu dinţii de cordonul ombilical ce părea să lege România de „mama Rusie“, un mare om politic a tras, cu toate puterile sale, de România către Vest. Este vorba despre Corneliu Coposu, de la a cărui moarte se împlinesc astăzi 19 ani.

A prevăzut căderea comunismului, pe care îl considera un colos cu picioare de lut, iar după evenimentele din decembrie 1989 s-a întâlnit, fără a avea nici o funcţie în stat, cu cei mai mari lideri politici ai lumii occidentale, în încercarea de a trage ţara către Vest când majoritatea clasei politice româneşti privea cu insistenţă către Est. Este modul în care Corneliu Coposu, marele om politic de la a cărui moarte se împlinesc marţi, 11 noiembrie, 19 ani, a dorit să imprime ţării sale calea pro-occidentală.

Pentru începerea demersurilor sale de tragere a României către Vest, Corneliu Coposu nu a aşteptat, însă, căderea comunismului. Încrezător că sfârşitul comunismului este aproape, încă din anul 1987, în plin regim totalitar, a reuşit să afilieze P.N.Ţ.-ul la Internaţionala Creştin-Democrată, care s-a dovedit, ulterior, a fi majoritară în Parlamentul European. ”Credem că acest moment dovedeşte faptul că marele om politic a avut clarviziunea că sistemul comunist se va prăbuşi, iar Europa va deveni o Europă unită a democraţiilor, interpretează momentul istoricul Marin Pop, cel care a lansat, recent, ”Monografia familiei Coposu - între istorie şi memorie”, apărută la Editura ”Caiete Silvane”.

Potrivit istoricului, P.N.Ţ.C.D. a fost primit din 1991 ca membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană Creştin-Democrată (U.E.C.D.), iar Corneliu Coposu, în calitate de preşedinte al acestui partid, a participat la toate congresele internaţionale ale forurilor respective, susţinându-şi punctele de vedere şi arătând specificul situaţiei politice din România şi dorinţa acesteia de a se integra în Europa dupã ce, aproape 50 de ani, fusese de cealaltă parte a Europei, unde ruşii şi-au impus sistemul lor, totalitar, comunist.

Corneliu Coposu

”Lungile, numeroasele şi totodată importantele turnee europene ale Seniorului Coposu încep cu o vizitã în Elveţia, la Geneva, Lausane şi Zurich, în perioada 2-5 februarie 1990. Are o serie de întâlniri cu românii din Elveţia, un dialog cu Jean-Jaques Cevey, consilier naţional. De asemenea, a organizat şi o Conferinţă de presă. În perioada 24 februarie - 1 martie 1990, el a întreprins o vizită în Franţa, la invitaţia primarului Parisului, Jacgues Chirac, având întâlniri şi cu personalităţi de marcă din Senatul Franţei şi cu presa. În primăvara anului 1990, în perioada 5 - 10 mai, a efectuat o vizită în Italia. Are o întânire foarte importantă cu preşedintele Uniunii Europene Creştin-Democrate, Emilio Colombo, şi cu Thomas Jansen, secretarul general al uniunii”, enumeră istoricul câtva dintre primele ieşiri ale Seniorului în Europa, ca preşedinte al PNŢCD şi, mai ales, ca ambasador pentru o Românie integrată în lumea bună a statelor occidentale.

În acelaşi an, Corneliu Coposu s-a întâlnit cu personalităţi politice europene ale momentului la Congresul Internaţional al Partidelor Creştin Democrate, de la Luxemburg, dar a participat, la invitaţia premierului Margaret Thatcher, şi la Congresul Conservatorilor din Marea Britanie. ”Vizita în Marea Britanie a durat 3 zile. Corneliu Coposu a participat la toate lucrările Congresului şi spune că a rămas „extraordinar de impresionat de maniera democratică a britanicilor de a susţine anumite teme”. A avut ocazia sã vadă un lucru „de neimaginat” în viaţa politică românească: în timpul Congresului, laburiştii, adversari politici ai conservatorilor, împărţeau foi volante împotriva primului ministru, fără să-i opreascã cineva”, spune istoricul.

Corneliu Coposu a fost invitat să susţină şi o scurtă alocuiţiune la acel congres, fiind aclamat de cei 3.000 de participanţi, după care a avut o întrevedere cu Margaret Thatcher. Coposu a povestit, ulterior acestei întrevederi, că ”Doamna de Fier” era informată despre situaţia politică din România, „ca un gazetar din Bucureşti”. I-a adresat câteva întrebări şi i-a dat asigurãri că era „neclintită pe poziţia adoptată de guvernul britanic”, şi anume acea de a susţine „ o adevărată democraţie” şi că „de la această linie nu se va abate”. În perioada ce a urmat vizitei în Marea Britanie, Corneliu Coposu s-a aflat, la invitaţii oficiale lansate de la cel mai înalt rang, în Ungaria şi Grecia, în cadrul aceluiaşi demers de punere a României pe făgaşul euro-atlantic.

”Prin sacrificiul şi suferinţele acestei părţi a Europei, lumea occidentală a putut să se dezvolte în pace” - Corneliu Coposu, preşedintele PNŢCD

Potrivit istoricului, ”intenţiile marelui om politic privind integrarea României în Uniunea Europeanã reies şi din prelegerea pe care a susţinut-o la Congresul Partidelor Democratice din Balcani, care a avut loc, în Grecia, în anul 1991. În cuvântul său, Corneliu Coposu afirma, referitor la integrarea europeană, că „România trebuie sã se integreze în Europa democratică. Extinderea în ţara noastră a instituţiilor europene este de dorit şi se găseşte în logica istoriei. România a fost smulsă cu forţa din familia democraţiilor occidentale, fiind lipsită de libertatea de a dispune de soarta sa. Desigur, integrarea în Europa va veni după ce vom fi reuşit sã restructurăm instituţiile democratice şi vom fi deschis calea economiei de piaţă””.

Mai mult, Corneliu Coposu considera că democraţiile vest-europene au şi o datorie morală faţă de ţările care au avut de suferit de pe urma comunismului, afirmând că ”aceste ţări (...) au nevoie imperioasã de ajutorul lumii civilizate. Acordarea acestui ajutor este justificată prin raţiuni politice şi morale. Ar fi aici ca un fel de compensaţie, dat fiind că prin sacrificiul şi suferinţele acestei părţi a Europei, lumea occidentală a putut să se dezvolte în pace”.

În 1991, Corneliu Coposu a fost primit şi de Papa Ioan Paul al II-lea, alt simbol al luptei anticomuniste, cu care a avut o scurtă convorbire, suvernul Pontif arătându-se foarte preocupat de situaţia din România.

În perioada ce a urmat, Corneliu Coposu a avut întâlniri cu importanţi oameni de stat din Elveţia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa, Germania şi Marea Britanie, în unele dintre aceste state revenind ori de câte ori a avut ocazia să promoveze o altfel de Românie decât cea pe care o cunoşteau occidentalii.

La începutul lunii februarie 1995, misiunea Seniorului a trecut dincolo de Atlantic, în SUA. ”A fost invitat de către preşedintele Bil Clinton la micul dejun spiritual pe care acesta îl oferea doar marilor personalităţi politice. Ion Iliescu nu a fost invitat... ”povesteşte istoricul.

Ca o încununare a întregii sale activităţi, în luna mai 1995 este numit Ofiţer al Legiunii de Onoare franceze. Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Bernard Boyer, a fost cel care i-a înmânat înalta distincţie, pe data de 6 octombrie 1995, la Bucureşti, în numele preşedintelui Franţei, Jacgues Chirac. În discursul său, ambasadorul francez spunea despre Corneliu Coposu, printre altele: „N-aţi fost nici şef de stat, nici ministru, nici comandant al armatei, nici academician şi nici mãcar ambasador. Dar n-aţi avut nevoie de aceste titluri pentru a vă face un nume recunoscut şi respectat pretutindeni (...). Graţie dumneavoastră, graţie câtorva oameni, România de azi e o Românie liberă şi toţi românii, oriunde ar fi ei şi orice ar fi făcut se recunosc în dumneavoastră”.

Corneliu Coposu
Alături de ambasador şi de Emil Constantinescu

Cu modestia-i cunoscută, Corneliu Coposu a acceptat distincţia în numele României. „Permiteţi-mi să consider acordarea acestui titlu în primul rând un omagiu adus României şi poporului român. Aş vrea să cred, în acelaşi timp, că onoarea pe care mi-o faceţi constituie un semn de încurajare şi speranţã. Nădăjduiesc de fapt că ţara mea îşi va găsi locul demn printre naţiunile democratice ale Europei, un loc din care a fost exclusă cu brutalitate prin lunga şi întunecoasa dictatură comunistă”, spunea, cu numai o lună înainte de trecerea sa în Eternitate, Seniorul.

O viaţă marcată de temniţele comuniste şi de lupa Securităţii

Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914, în comuna Bobota (Sălaj), fiind fiul preotului Valentin Coposu, fost protopop greco-catolic al Districtelor Şamşud şi Coşlariu şi, totodată, un adept înfocat al Partidului Naţional din Transilvania. Liderul său spiritual a fost Iuliu Maniu, premier, de mai multe ori, al României, fost preşedinte al PNŢ şi deţinut politic, după 1947.

Maniu a fost prezent în viaţa lui Corneliu Coposu încă din copilăria acestuia, între cei doi existând şi o relaţie de rudenie. Maniu este şi cel care i-a influenţat radical cariera lui Coposu, îndrumându-l să aleagă Facultatea de Drept în locul celei de Teologie, care era o tradiţie de generaţii în familia Seniorului. Între 1937 şi 1940, Coposu a fost secretarul personal al lui Maniu, iar din 1940 a fost secretarul politic al acestuia. La 14 iulie 1947, Corneliu Coposu a fost arestat împreună cu toată conducerea PNŢ, în ceea ce s-a numit „Înscenarea de la Tămădău“. Atunci, mai multor lideri ai PNŢ li s-a oferit ocazia să fugă peste hotare şi, la aerodromul din Tămădău, autorităţile comuniste i-au arestat.

Istoricii susţin că toată afacerea a fost pusă la cale chiar de comunişti, pentru a desfiinţa PNŢ. În 1956, după nouă ani de arest preventiv, fără să fie judecat, lui Coposu i s-aînscenat un proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare“ şi „crimă contra reformelor sociale“ şi a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă.

Seniorul a trăit, timp de 17 ani, cele mai crunte clipe în beciul Ministerului de Interne, dar şi în puşcăria din Craiova, unde paznicii au zidit pereţi în jurul lui, lăsând doar o fereastră mică pentru mâncare. A stat acolo opt luni, timp în care nu s-a spălat şi nu a avut niciun contact cu exteriorul. Periplul lui Coposu prin închisori continuă cu Uranus, după care revine la Ministerul de Interne. Este mutat la Jilava, Malmaison (Bucureşti), Capul Midia, Ghencea, Bragadiru, Popeşti-Leordeni şi, din nou, la Ministerul de Interne, Uranus, Piteşti şi Jilava.

Ajunge, apoi, şi la Gherla, Sighet, Aiud, dar şi la Râmnicu-Sărat, unde are cea mai lungă perioadă de detenţie, între 1957 şi 1962. În „Convorbiri cu Vartan Arachelian“, Corneliu Coposu povestea cum, după ’90, l-a întâlnit pe o stradă din Bucureşti pe unul dintre cei care i-au făcut viaţa un chin în temniţa de la Râmnicu Sărat: celebrul torţionar Alexandru Vişinescu, fostul director al închisorii din Râmnicu-Sărat, pe vremea în care Seniorul era încarcerat acolo. Coposu povesteşte că Vişinescu „era civil şi avea o figură de individ prosper“. Seniorul nu l-a recunoscut, motiv pentru care Vişinescu a avut incredibilul tupeu să-l apostrofeze: „Nu se poate, domnule Coposu, ca eu, care am avut atâţia deţinuţi, să vă recunosc, iar dumneavoastră, care aţi avut un singur director...“.

„L-am întrebat pe Vişinescu cum se descurca, se pensionase, avea o pensie de 6.000 de lei, o ducea foarte bine, se îngrijea de nepoţi. Da, n-am avut nici cel mai mic sentiment de repulsie faţă de el, pentru că am socotit că omul acesta, cu inconştienţa care îl caracteriza, a socotit că-şi face datoria faţă de partid şi faţă de stat, prin atitudinea lui de torţionar; dictase împotriva mea o serie de pedepse,care puteau determina moartea mea în puşcărie“, i-a povestit Seniorul lui Vartan Arachelian.

De la Râmnicu-Sărat, revine la Ministerul de Interne, după care este trimis, doi ani, cu domiciliu forţat, la Rubla, Brăila. În 1964, a fost eliberat, fiind angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcţii-Montaj Bucureşti.

Ieşirea din temniţă nu a fost decât începutul unui nou capitol din viaţa sa trăită sub teroarea comunismului, pentru că locul gardienilor a fost luat de agenţii de Securitate şi de informatori, care l-au urmărit şi în cele mai intime momente. „Dosarul său, care numără nu mai puţin de 38 devolume, este cam la fel cu cel al episcopului Marton Aron, ca întindere informativă şi calitate a urmăririi. În dosarul său apar în jur de 500 de ofiţeri de Securitate, deoarece Corneliu Coposu nu a fost urmărit doar în spaţiile publice, ci şi în cele private“, spune vicepreşedintele CNSAS, Virgiliu Târău. Acesta povesteşte cum, studiind arhivele Securităţii, a aflat că înainte cu câteva zile ca Seniorul să se mute de la Galaţi în locuinţa din Bucureşti în care locuiesc şi acum surorile sale, Securitatea a fost „foarte atentă să monteze sisteme de ascultare în toate camerele“. Vicepreşedintele CNSAS susţine că politicianul era considerat un personaj atât de important, încât la Securitate erau organizate săptămânal şedinţe de analiză, în care erau stabilite măsurile de supraveghere, „de la măsuri de urmărire, la măsuri de destrămare a anturajului. Erau măsuri prin care se urmărea, de fapt, izolarea lui Corneliu Coposu în mediul în care trăia“.

De ce plănuia Securitatea să îl discrediteze

O notă a Ministerului de Interne – Direcţia I şi Serviciul „D“, datată 19 decembrie 1972 şi catalogată „strict secret“, descrie, în detaliu, „unele măsuri de compromitere şi izolare a lui Corneliu Coposu şi Ion Hudiţă (n.r. – fost ministru al Agriculturii, socrul academicianului-istoric Dan Berindei)“.

Conform documentului studiat de istoricul Marin Pop la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), planul avea drept scop „acreditarea ideii potrivit căreia Corneliu Coposu este «informatorul Securităţii statului»“. Fapt confirmat şi de vicepreşedintele CNSAS, Virgiliu Ţârău: „A fost, la un moment dat, o acţiune de discreditare – pe diferite canale s-a strecurat informaţia potrivit căreia Corneliu Coposu ar fi informator. Vă spun cu toată încrederea: nu este nicio urmă de realitate în această informaţie“.

Motivul pentru care regimul comunist, folosindu-se de instrumentele specifice Securităţii, a pus la cale această discreditare este explicat chiar în primul paragraf al notei semnate de Nicolae Pleşiţă (foto jos): „În ultima perioadă, unele dintre cadrele de conducere ale fostului PNŢ acreditează ideea potrivit căreia viitorul conducător al Partidului Ţărănesc – într-o conjunctură favorabilă – va fi Corneliu Coposu, căruia îi acordă în mod tacit încrederea şi consideraţia necesară. Pentru a justifica o asemenea alegere, Corneliu Coposu este prezentat în rândul unor foşti PNŢ-işti drept «continuatorul» lui Iuliu Maniu – prin faptul că a îndeplinit funcţia de secretar general adjunct al acestui partid şi drept «elementul cel mai reprezentativ, capabil şi integru» – pentru a-şi asuma o asemenea responsabilitate într-o eventuală «reapariţie» a PNŢ“.

În fapt, îngrijorată ca nu cumva, sub coordonarea lui Corneliu Coposu, Partidul Naţional Ţărănesc să renască şi să ameninţe dictatura comunistă, Securitatea a decis să-i dezbine pe foştii membri ai partidului, manipulându-i prin mesaje mincinoase. Iar ţinta principală era Coposu însuşi, cu atât mai mult cu cât – se precizează în notă – ideea că acesta ar fi liderul în jurul căruia PNŢ ar putea renaşte era „împărtăşită în exterior şi de unele elemente din conducerea «Comitetului Naţional Român» precum: Constantin Vişoianu, Virgil Venianin, Augustin Popa, Iancu Raţiu“.

Planul Securităţii a funcţionat ca uns, iar faptul că regimul comunist a reuşit să-l discrediteze, mai cu seamă în ochii celor pe care îi considera prieteni, a fost una dintre cele mai grele lovituri pe care le-a primit Seniorul. Potrivit istoricului Marin Pop, faptul că Seniorul ar fi fost informator nu este singura minciună de proporţii ce a avut drept scop defăimarea lui. „S-a spus despre Corneliu Coposu că ar fi mare moşier la Bobota, că vrea să vândă ţara, că a trăit pe terasele Parisului în timp ce noi mâncam salam cu soia – care cred că nu se afla printre meniurile puşcăriilor comuniste unde a stat 17 ani Coposu. Plus alte injurii şi calomnii: că ar fi fost homosexual, apoi că a fost amantul Doinei Cornea. Toate scornite de către propaganda neocomunistă şi securistă în anii ’90, când au dat cu ouă după Corneliu Coposu la Zalău, lângă Zahana, după care au urmat şi alte violenţe, la Şimleu şi la Bobota“, conchide istoricul.

Corneliu Coposu Împreună cu bunul său prieten şi coleg, Ion Diaconescu

După Revoluţia din ’89, Coposu a anunţat revenirea pe scena politică a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, al cărui preşedinte a fost între 1990 şi 1995. Fost senator şi liderul opoziţiei din România postdecembristă, Corneliu Coposu moare la 11 noiembrie 1995, pe un pat al Spitalului Universitar Bucureşti, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.

Articol citit de 1556 ori.

Alte articole