Corneliu Coposu Fan Page

Ultima scrisoare a lui Arlette Coposu

Înapoi la 100 de ani Corneliu Coposu

sursa: caietesilvane.ro, Marin Pop

Arlette - Corneliu Coposu

Între miile de file existente în arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), aparținând dosarului de urmărire informativă a lui Corneliu Coposu, am descoperit două scrisori inedite şi cutremurătoare în acelaşi timp. Este vorba de ultima scrisoare a lui Arlette Coposu, trimisă, alături de cea a soţului său, lui Liviu Vinetu de Gatterburg, zis Contele, prieten apropiat încă din tinereţe al lui Corneliu Coposu, aflat în exil, în care îl roagă să-i trimită medicamentele care nu existau la noi, ea fiind bolnavă de cancer, în ultimul stadiu. Peste doar două luni, la 27 decembrie 1966, Arlette Coposu, născută Marcovici, se stingea din viaţă, la vârsta de 51 de ani.

Arlette Coposu a trecut şi ea, la fel ca soţul său, Corneliu Coposu, prin iadul închisorilor comuniste. A fost arestată alături de sora ei, France, în iunie 1950, pentru „înaltă trădare”. Torturile fizice și psihice ale închisorilor comuniste au doborât-o pe France, la 20 aprilie 1958, în închisoarea de la Văcărești (Romulus Rusan (coordonator), Cartea Morților, Fundația Academia Civică, 2013, p. 264).

Dintr-o altă scrisoare a lui Arlette, datată 28 septembrie 1964, deci imediat după eliberarea din închisoare, adresată mătuşii sale Lydia, reies condiţiile precare în care trăiau foştii deţinuţi politici şi boala de care suferea deja Arlette: „Dragă tanti Lydia, Mariely mi-a spus că a-ți pierdut adresa mea, deci mă grăbesc să vă scriu. Vă mulțumim pentru intenția de a-mi trimite un pachet care îmi va fi de folos.

Puteți pune în el chiar haine purtate de dvs, Renatte sau Gigi. Totul este binevenit, în special dacă puteți să-mi trimiteți haine calde, sufăr teribil de frig… Câteva lame „Gilette” pentru Cornel.

Vă mulțumesc încă o dată dragă tanti Lydia pentru tot, dvs, lui Paul și Lulu.

Văd pe Mariely în mod regulat, locuim aproape. Mihai este drăguț, eu și Corneliu îl iubim mult.

Cu mulțumiri și recunoștință,

Arlette”.

(ACNSAS, Fond Documentar, dos. D2, vol. 11, f. 116)

Arlette - Corneliu Coposu

Istoria familiei lui Arlette, pe care am aflat-o din povestirile doamnei Flavia Coposu şi a domnului Cristian Fulger, nepotul lui Arlette, este de-a dreptul fascinantă, motiv pentru care o redăm în continuare.

Tatăl lui Arlette, Ion Marcovici, provenea dintr-o familie de sârbi românizați. S-a născut la data de 11 iulie 1878, la Focşani şi a decedat la data de 7 august 1957 la Bucureşti. A fost general în armata română și după 1918, când s-a făcut apel la intelectuali să meargă în provinciile alipite, el a acceptat să meargă în Basarabia. A preluat comanda Corpului de grăniceri din Chișinău. A stat la Chișinău până în momentul în care s-a pensionat. Așadar, Arlette a făcut liceul și Institutul la Chișinău.

În momentul pensionării, familia Marcovici s-a mutat la Constanța, unde soția sa a moștenit un hotel (Hotelul Francez).

Mama lui Arlette, Jeanna Huser era de origine franco-elvețiană. S-a născut la 19 mai 1894 şi a decedat la 16 mai 1947. Bunicul lui Arlette, Joseph Husser a lucrat la Consulatul Elveției de la Odesa și avea un prieten foarte bun de origine grecească, care avea în proprietate magazinul „La Fayette” de la Odesa. S-a născut la 16 decembrie 1849 şi a decedat la 9 februarie 1909. Bunica lui Arlette, Marie, era fata unui mare proprietar de fabrici de in de iolandă, care livra marfă și pentru Odesa. S-a născut la 8 octombrie 1862 şi a decedat la 28 februarie 1935. Mergând Marie, împreună cu tatăl său să încheie un contract cu proprietarul grec, care se numea Sida, l-a cunoscut pe Joseph Husser de care s-a îndrăgostit și s-au căsătorit.

Despre Joseph Husser, Flavia Coposu spune următoarele: „Era un tip original și cam ciudat, Hussser ăsta. Era un bărbat frumos, probabil cu multe succese și mare jucător de cărți. Și la un joc de cărți, la Odesa, a câștigat un hotel din Constanța, care se chema „Hotelul Francez”. Și care era exact pe malul mării. Era cu 3 etaje și era modern. Și atunci i-o venit lui în minte să renunțe la postul din diplomație, care nu-l interesa și să se apuce de hotel că elvețienii așe fac nu-și au mers și au organizat un hotel foarte frumos pe malul Mării Negre, în Piața Ovidiu, la Constanța”.

Hotelul a fost renovat și și-a păstrat numele de „Hotelul Francez”. Avea o clientelă de lux, spune Flavia Coposu: „Și acolo venea regele Ferdinand și regele Carol și regina Elisabeta și toți miniștrii că era, mă rog, șicul șicului” (Flavia Coposu, interviu, decembrie 2009).

Joseph Husser și Marie au avut patru copii: trei băieți, pe nume Paul (n. 20.12.1886), Rudolphe (n. 11.02.1889) și Henri (n. 21.07.1891) și o fată, pe nume Jeanna. Din păcate, Joseph Husser s-a apucat din nou de jocul de cărți, a pierdut sume foarte mari, după care s-a împușcat. Soția sa a muncit din greu și a reușit să refacă hotelul.

Jeanna Husser, mama lui Arlette, s-a îndrăgostit de un ofițer de marină, dar nu a fost lăsată să se mărite cu el: „Și avea principiile ei de bază (Marie Husser – n.n.) și tanti Jeanna, ea ne-o povestit, s-o îndrăgostit de un ofițer marinar... nu știu, suedez, norvegian, care venea la mare... d-ăștia. Și i-o interzis să n-audă de militari în casa ei. Nu voia. Și atunci o spus: «- Bine, dacă nu mă lași să mă mărit cu marinarii, o să mă mărit cu primul venit». Și primul venit o fost Marcovici, papa (așa îi spuneau n.n.), cu care s-a măritat. El era atunci deja căpitan. Și o lucrat în armata română. El a fost – ne povestea cu mare mândrie – că a fost prima generație de ofițeri care a fost decorată de regele Carol I, prin 1902-3”.

Din căsătoria lor au rezultat trei fete: Arlette, născută la 5 mai 1915 şi decedată la 27 decembrie 1966, France, născută la 2 septembrie 1917 şi decedată la 20 aprilie 1958 la închisoarea Văcărești şi Antoinette, născută la 12 septembrie 1922 şi decedată la 28 ianuarie 2000.

Arlette mai avea și o soră vitregă, Odette, fiica generalului Marcovici din prima căsătorie. Ea s-a căsătorit cu actorul Mircea Balaban: „Ea (Odette – n.n.) era foarte talentată la vioară, violonistă și a făcut studii la Paris. Și acolo s-a întâlnit cu Mircea Balaban, dar ea era atât de emotivă încât n-a putut să cânte în concerte în public niciodată” (Flavia Coposu, interviu, decembrie 2009).

Așadar, după ieșirea la pensie a generalului Marcovici, familia s-a mutat la Constanța, unde s-a ocupat de hotelul moștenit de Jeanna Husser, care a avut mult de suferit în timpul Primului Război Mondial, fiind refăcut cu mari eforturi de către Marie Husser: „Atunci și-a trimis toate valorile în Rusia, toată lumea, și pa bijuterii, chestii. Când s-au întors n-au mai găsit nimica. Și pe urmă o adunat, dăpacolo, dăpacolo, din Constanța, mobilier de hotel și tacâmuri că erau toate cu ștampilă, cu emblema casei... așa, mă rog, au încropit, da deja decăzuse. Nu mai era luxul luxului dinainte, da s-a descurcat cât de cât”.

De hotel s-a ocupat fratele mai mic al Jeannei Husser, Henri, „care o fost un zăpăcit(...) Și ăsta, Henri și ăsta o făcut o grămadă de datorii. O ipotecat casa. O fost prăpădit”. Cei doi frați mai mari, Paul și Rodol s-au înrolat în Legiunea Străină: „Au luptat prin Tobruk pe ce știu io unde, da au fost mari mutilați de război, unul o pierdut un picior, unul nu știu ce. Și au venit înapoi în Constanța cu pensii de 5.000 de franci, pe vremea când un ministru avea 2.000. Și acolo trai nenneață. Și s-a însurat cum nu trebuia și bătrâna nu i-o mai primit în casă. Și au rămas în Constanța, chefuri, chiolhanuri și când a murit bătrâna, le-a plătit partea lor” (Ibidem).

Preluând afacerea, Jeanna Husser a reușit să scape de ipoteci, deoarece soțul său, generalul Marcovici, avea o pensie mare.

La acest hotel, unde s-a deplasat împreună cu Iuliu Maniu, la Paștile din 1941, Corneliu Coposu a cunoscut-o pe Arlette, fiica Jeannei Husser. S-au căsătorit pe data de 24 octombrie 1942. Au fost împreună doar 5 ani, deoarece pe data de 14 iulie 1947 Corneliu Coposu a fost arestat.

A doua zi după arestarea lui Corneliu Coposu, soția sa a fost dată afară din casa în care locuiau și s-a mutat la familia Coposu.

În anul 1950, Arlette, împreună cu sora sa France, a fost arestată și a primit ani grei de pușcărie, fiind acuzată de spionaj în favoarea Franței.

Arlette - Corneliu Coposu

Arlette a decedat pe data de 27 decembrie 1966. Avea vârsta de 51 de ani. Sora ei, France, a decedat în închisoare la vârsta de 35 de ani. Sora ei vitregă, Odette, a trăit până la vârsta de 100 de ani și 3 luni.

Odette a avut un singur băiat, care a absolvit Conservatorul, la clasa de pian. S-a căsătorit cu o colegă de Conservator și a emigrat în SUA. La rândul lor au un băiat stabilit în SUA.

Antoinette, căsătorită Fulger, a avut doi copii: Cristian, născut la 19 decembrie 1946 și Gabriela, născută la 26 aprilie 1950, care prin anii `80 au emigrat și s-au stabilit în Germania.

„Soarta emigrantului – spune dl. Cristian Fulger – nu este tocmai ușoară și asta în special în anii `80 când posibilitatea de întoarcere NU exista. Deci, tot înainte...

La nivelul anilor `90 reluarea legăturilor a fost foarte emoționantă și plină de surprize. Inginerul Fulger a înțeles rugămintea domnului Coposu (unchiul său – n.n.) de a acționa în vest astfel încât noul partid PNȚCD să fie cunoscut de politica Occidentului (Germania).

Așa au trecut anii 1990-1995 cu realizări, vizite, insuccese, dar cu speranța că ceva pozitiv va veni. A venit speranța CDR și apoi…

Fiecare, Daniela și Cristian, au câte un copil, Alexandra și Oana, azi 2012 – au propriul drum în viață și propriile căutări” (Cristian Fulger, nepotul lui Arlette).

Iată, pe scurt, istoricul familiei lui Arlette, soţia lui Corneliu Coposu.

Despre corespondenţa şi legăturile reluate după eliberarea din închisoare dintre Corneliu Coposu, Arlette şi Liviu Vinetu de Gatterburg, care se cunoşteau din tinereţe, aflăm şi dintr-o notă raport a Securităţii de mai târziu, respectiv din anul 1969, unde Corneliu Coposu era acuzat că îi ajută pe cei bolnavi cu medicamente primite din străinătate de la prietenul său, Liviu Vinetu: „O altă preocupare a lui Coposu Corneliu a fost aceea de a ajuta unele persoane bolnave și internate în spital. Acest ajutor a constat în alimente și diferite sume de bani, pe care le colecționa de la foștii membri ai PNȚ. Medicamentele le procura prin Liviu Vinetu Gaterburg zis Contele, mare om de afaceri, plecat ilegal din țară în 1947, ce se află în Elveția. De fapt, acesta după punerea în libertate a lui Coposu Cornel și până în prezent, întreține relații prin corespondență, îi trimite pachete cu articole de îmbrăcăminte, pentru el și membrii familiei”.

După cum reiese din cores-pondența pe care o anexăm mai jos, Liviu Vinetu a făcut eforturi mari pentru a regăsi familia Coposu, rămasă în interiorul lagărului comunist. A reușit să-i regăsească, însă, din păcate, pentru Arlette Coposu era prea târziu.

Ultima scrisoare a lui Arlette este cutremurătoare. Ea vorbește cu seninătate despre tragedia familiei sale, despre moartea tatălui și a surorii sale și despre boala cruntă care o măcina. Spera, totuși, că în urma unei operații va reuși să se vindece.

Corneliu Coposu, însă, era conștient că traiectoria pământeană a soției sale se apropia de sfârșit pe zi ce trece și încerca să-i însenineze, după putință, clipele rămase.

La numai două luni de la expedierea acestor scrisori, pe data de 27 decembrie 1966 (nu 1965, cum eronat se scrie în multe lucrări), Arlette Coposu trecea în eternitate, la vârsta de numai 51 de ani.

***
Bucureşti, 12 Octombrie 1966
Calea Dudeşti 86
Raion Tudor Vladimirescu
România

Dragul meu Liviu,

Nu am la îndemână cuvinte pentru a-ți împărtăși bucuria pe care am avut-o la primirea scrisorii tale. Rândurile tale, pline de afecțiune și prietenie m-au trimis în urmă cu 20 de ani, la amintirile comune ale tinereții și la nenumăratele momente neuitate de mulțumire comune ale tinereții și la nenumăratele momente neuitate de mulțumire și satisfacții, pe care le-am trăit împreună, și pe care mulțimea anilor care s-au scurs, nu le-a putut destrăma. Mi-a făcut o deosebită impresie străduința ta de prieten adevărat, de a-mi căuta urma, după atâta amar de vreme, fapt pentru care îți adresez cele mai calde mulțumiri.

Îmi pare bine că, așa cum rezultă din scrisoarea ta, ți-ai aranjat la Geneva o situație mulțumitoare și cu perzistența și puterea ta de muncă, dublată de energia și pregătirea economico-financiară cunoscute, ai reușit să te menții pe linia de plutire, între valurile nestabile ale fluctuațiilor economice din occident.

Deasemenia îmi pare bine că ți-ai fondat o familie, în mijlocul căreia găsești satisfacția și recompensa năzuințelor de fiecare zi. Rog să fii interpretul omagiilor mele pentru soția ta, pe care nădăjduiesc că într-o bună zi voi avea plăcerea să o cunosc, și să primești pentru fetița ta cele mai sincere urări de prosperitate, fericire și noroc.

Să știi, dragă Liviu, că în timpul celor aproape 20 de ani de când nu ne-am văzut, ai fost de multe ori prezent în gândurile mele și foarte adeseori în conversațiile noastre familiale. Nu mai departe decât în ajunul zilei în care a sosit misiva ta, a venit vorba, la masa noastră, despre tine. Pe parcursul anilor trecuți, am aflat, foarte vag, felurite svonuri despre tine, unele îmbucurătoare, altele îngrijorătoare, în ce privește sănătatea și îndeletnicirile tale financiare. Am aflat într-o vreme că ai fi în Italia, fără angajament - apoi că ești bine plasat în U.S.A. Nu știam însă de stabilirea ta la Geneva. O singură știre concretă am putut înregistra acum 3 ani, că ai fost nașul lui George (Serdici – n.n.), la al doilea mariaj al său, știre care m-a îndreptățit să conchid că ești sănătos și ai o situație bună.

Nu am primit nici o știre și nici o corespondență de la alți prieteni sau cunoscuți din străinătate și nu știu nimic de urma lor.

Acum să-ți relatez câte ceva despre ai mei și despre mine:

Arlette, cu care ne-am reîntâlnit la București în 1964, este acum grav bolnavă de cancer uterin cu metastaze peritoneale și se află, de aproape trei luni de zile internată la Institutul Oncologic. Până în iarna trecută s-a simțit foarte bine și arăta neschimbată și neîmbătrânită. Boala aceasta neiertătoare însă a doborât-o și acum suferă îngrozitor și ceiace este mai dezesperant, fără nici o perspectivă de vindecare. Ea, sărăcuța, nu cunoaște încă diagnosticul fatal și toți ne străduim să i-l ascundem. Pentru a-i mai însenina viața, o aduc în fiecare Sâmbătă acasă, până Luni. Ultima Sâmbătă era de față când a sosit scrisoarea de la tine, s-a bucurat mult de ea făcând constatarea că ești singurul prieten adevărat care te-ai gândit la noi și s-a grăbit să-ți scrie și ea câteva rânduri, pe care le anexez. În legătură cu boala ei, vreau să te rog, împreună cu ea, să te interesezi de niște medicamente, care nu se găsesc aici, și pe care i le-a recomandat doctorul, pe rețeta alăturată. Nu pot să-mi dau seama în ce condiții se pot acolo procura și cât de scumpe sunt. Dacă cumva prețul lor nu este exagerat, și poți face rost de ele, îți adresez marea rugăminte de a le trimite pe adresa ei, într-un colet care să nu cuprindă decât medicamentele prescrise. (Doctorul spune că în loc de „Steranabol” flacoane, produsul similar cu alt nume este „Dianabol”). – Tot Arlette, care de multă vreme nu are posibilitatea vre-unui divertisment, îți adresează rugămintea să faci să-i parvină, prin poștă niște broșuri turistice cu ilustrații și anume: „Bonjour Paris” (album fotografic) „Las Guides verts Michelin” (în limba franceză): „Chateaux de la Loire”, „Paris”, „Environs de Paris”, „Cote d Azur”, „Paris Monuments”. Acestea se pare că le expediază „Service de Tourism Michelin”, 97. Bd. Pereire, Paris 17-a Tel. 2276400. France. –

Deocamdată, Arlette face tratament cu iradiații de cobalt, combinate cu chimioterapie, însă produsele trecute pe rețetă nu sunt de găsit aici. Te rugăm să vezi dacă la Geneva pot fi procurate, cel puțin unele dintre ele. În cazul când ai avea posibilitatea să le procuri, anunță-mă printr-o carte poștală care medicamente s-au expediat, pentru a depune la vamă rețeta oficială.

Trec acum la ceilalți membri ai familiei:

Mama este sănătoasă, surprinzător de viguroasă, se ocupă de gospodăria întregii familii. Este pentru mine o mare mângâiere să o văd cum își desfășoară zilnic activitatea cu grija și devotamentul pe care-l cunoști. Tuți, chimista fabrică vopsele în cadrul unei Intreprinderi chimice. Doina, farmacista lucrează la secția de plante medicinale. Flavia, economistă la o fabrică de mașini unelte. Rodica, cea mai mică, pe care ai lăsat-o la 13 ani, este inginer proiectant de termo-centrale. Despre ceilalți: Kuky este student la Geologie, învață excepțional și este foarte cuminte (fiul Olgăi). Dintre fete: Tuți este divorțată. Flavia e căsătorită cu un inginer profesor. Socrul meu a murit în 1957. France, sora lui Arlette a murit în 1959 (20 aprilie 1958, în închisoarea de la Văcărești – n.n.). Toinon (cea mai mică) are un băiat student la Politehnică anul II și o fetiță elevă în clasa VI de liceu, amândoi copii buni. Bietul Pufi a murit în anul trecut.

Arlette, până la îmbolnăvire a lucrat ca registrator medical la un spital de traumatologie.

Acum despre mine: Din 1964, după câteva luni de refacere de pe urma bolii, lucrez în construcții, ca tehnician la organizarea muncii. Am multă treabă, dar sunt mulțumit că pot să lucrez. Adresa mea este la mama, care m-a primit în spațiul ei, până când voi primi locuință.

Aici în România se construiește foarte mult, atât instituții de interes public cât și locuințe pentru cetățeni. Sper că curând voi primi și eu repartiție la locuință.

Cu fiecare an, numărul turiștilor străini se înmulțește. România prezintă nenumărate atracții pentru vizitatori, nu numai în ce privește frumusețile ei naturale, pe care în bună măsură le cunoști, dar și în ce privește avântul extraordinar pe care l-a luat industria, în toate ramurile ei. Ce ar fi dacă ți-ai programa, într-o vară, o excursie, cu familia ta, prin țara noastră? Se acordă condiții foarte avantajoase pentru turiști și cheltuielile sunt mai mici decât în orice altă țară, iar cazarea, condițiunile de deplasare și alimentare, foarte bine puse la punct. Mi-ar face mare plăcere să te pot revedea.

Ai fost foarte amabil, Liviu dragă, când m-ai întrebat în scrisoarea ta, de ce aș avea nevoie. După cum vezi, nenorocirea abătută cu boala lui Arlette, și extrema urgență a necesității de medicamente, m-a constrâns să fac apel la bunătatea ta, cu cererea de a o ajuta în suferința ei. Nu știu dacă această cerere nu este excesivă, căci nu am putut să aflu nici măcar cu aproximație, costul medicamentelor de care are nevoie.

În ce privește nevoile mele, aș fi mulțumit dacă mi-ai trimite, într-un pachețel, un fulgarin de ploaie de culoare neagră sau bleu-marin (se pare că se fac din mătase cauciucată, în serie), număr mare. (54) Trebuie să-ți precizez că la dimensiunile mele vechi, se adaugă corectivul că am făcut o siluetă, care te-ar face să mă recunoști greu.

Încolo, cu sănătatea o duc bine și cu puterea de muncă la fel.

Închei acum scrisoarea, mulțu-mindu-ți încă o dată pentru atenția ta tușantă și pentru nedesmințita ta prietenie. Îți transmit din partea Mamei, a surorilor și a familiei întregi, o dată cu bucuria tuturor de a te fi regăsit, cele mai sincere urări de bine pentru tine și toți ai tăi. Cu vechea dragoste devotată,

Te îmbrățișează

Cornel

Scrisoarea lui Arlette către
Liviu Gatterburg anexată de Corneliu Coposu
Buc. 3. X.1966

Liviu dragă,

Nu am cuvinte să-ți spun ce mare bucurie ne-au provocat rândurile tale. De multă vreme te căutam cu gândul, cu dorul și cu fapta dar n-am putut da de urma ta.

Iată că tu ești acela care vii să ne ieși în cale.

Eu sunt bolnavă, nu am puterea să-ți scriu mai mult. Cornel va fi acela care-ți va da vești mai ample despre noi și viața noastră.

France a murit în primăvara anului 1958 (20 aprilie – n.n.) de cancer. Tata a murit în 1957 de inimă. Din toată familia mea am rămas cu Toinon, sora cea mică. Ea este bine, are doi copii mari, băiatul de 20 ani, anul doi la Politehnică și fetița de 16 ½ ani la liceu.

Eu urmez să fiu operată la sfârșitul acestei luni sau începutul lunei noiembrie. Dat fiind că ești singurul din toți vechii noștri prieteni care fără să fie solicitat s-a oferit să ne întindă o mână, te rog mult dacă îți este cu putință să-mi trimeți medicamentele de pe rețeta pe care o anexez scrisorii.

Am mare nevoie de aceste medicamente pentru boala mea.

Mă bucur nespus de mult că ți-ai făurit o familie așa cum ți-ai dorit-o și că ești mulțumit.

Trimite-ne data viitoare și niște fotografii, acum că ne-am regăsit.

Îți mulțumesc anticipat pentru medicamente și te rog să primești din partea mea cea mai caldă și veche prietenie și afecțiune.

Arlette

 

Cota: ACNSAS, Fond Informativ, dos. I 5062, vol. 1, f. 130-132.

Articol citit de 3220 ori.

Alte articole