A trecut un an de când scriam textul de mai jos. Acum, când se împlinesc 15 de la moartea Seniorului, reiau cele scrise pe 11 noiembrie 2009, lăsând inclusiv comentariile strânse între timp.

“Am căutat printre ei să găsesc un om ca să se poarte cu dreptate şi să stea înaintea feţei Mele, pentru ţara aceasta, ca să nu o pierd, şi nu am găsit.” Biblia (Iezechel 22:30)

Corneliu Coposu a fost un astfel de om. Un om gata să se aşeze “în spărtură” pentru ţară, pentru democraţie, pentru libertate. Crezul şi idealurile sale, cizelate în anii de colaborare cu Iuliu Maniu, nu au suferit alterări în temniţete comuniste. În comparaţie cu el, clasa politică de azi nu poate fi caracterizată decât prin decădere, corupţie, clientelism. Gândindu-ne la rezistenţa lui anticomunistă, la cei 17 ani petrecuţi în închisoare şi la felul în care a continuat să lupte chiar şi după ce i-a fost confiscată viaţa, nu putem să nu ne întrebăm: “Oare cum ar fi arătat România azi dacă, imediat după revoluţie, puterea ar fi fost preluată de adevăraţii luptători împotriva comunismului şi nu de aceeaşi comunişti cosmetizaţi?”

Dincolo de ideile sale monarhiste, îmbrăţişate de unii şi hulite de alţii, Corneliu Coposu este şi astăzi un simbol al rezistenţei şi al speranţei. Speranţa că vor mai exista, poate, şi politicieni cărora să le pase de noi, românii de rând. Corneliu Coposu a fost un bărbat!

Florin Puscas, 11 noiembrie 2010, Vox Publica