15 ani fără Corneliu Coposu - Satirikon.ro, 11 noiembrie 2010

Înapoi la 15 ANI

Pe 11 noiembrie 1995 se stingea din viata una din figurile proeminente ale luptei anticomuniste din Romania, Corneliu Coposu. Se implinesc asadar astazi 15 ani de la disparitia acestuia. La funeraliile care au avut loc a participat probabil cea mai mare masa de oameni care pana atunci luase parte la un astfel de eveniment. La 14 noiembrie 1995, Bucurestiul asista la cea mai emotionanta inmormantare de dupa eliberarea de comunism. Mii de tineri au marsaluit pe strazile Capitalei suspinand dupa Senior

Discursul lui Emil Constantinescu:

Fără funeralii naţionale şi salve de tun, moartea lui a adunat din nou sute de mii de oameni în acelaşi loc în care aceştia se redescoperiseră mai întâi în decembrie 1989 şi apoi în primăvara anului 1990. Excelenţa Sa, Bernard Boyer, ambasadorul Franţei în România, îi spunea lui Coposu, cu doar şase luni mai devreme: „Dumneavoastră, domnule Coposu, n-aţi fost nici preşedinte, nici prim ministru, nici conducător militar, nici academician, nici măcar ambasador, niciuna din acele figuri care ţin să apară la televizor. Dar nici n-aţi avut nevoie. Toată lumea vă cunoaşte şi vă respectă. Sper ca poporul român să se recunoască în dumneavoastră”, iar acea zi de noiembrie l-a convins că avea dreptate. Decoraţia „Ofiţer al Legiunii de Onoare”, cea mai înaltă distincţie acordată de Republica Franceză cetăţenilor străini, care-i fusese înmânată Seniorului îşi găsea, încă o dată, justificarea.

17 ani în închisoare

s-a născut la 20 mai 1914, la Bobota, Sălaj şi a murit la 11 noiembrie 1995, la Bucureşti.
între 1937 şi 1940 a activat ca secretar personal al liderului ţărănist Iuliu Maniu.
a fost închis între 1947 şi 1964. După ieşirea din puşcărie a fost fost angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcții-Montaj Bucureşti, atelierul de tâmplarie mecanică.
între 1990 şi 1995 a fost preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat.

Memorialul Durerii I

Memorialul Durerii II

Corneliu Coposu fusese condamnat la moarte în 1947, însă nici peste o jumătate de veac acest deznodământ nu părea firesc. „Ori de câte ori s-a încercat a se identifica democraţia cu haosul, pluralismul cu derbedeismul, parlamentarismul cu trândavul inutil, exemplul lui Corneliu Coposu a putut servi cu brio drept contraargument. Prin dispariţia sa, viaţa politică românească rămâne fără un reper fundamental”, scria Ion Cristoiu, pe 13 noiembrie, într-una din cele 10 pagini dedicate Seniorului în „Evenimentul zilei”, iar aceste cuvinte încă sunt adevărate.

Și asta pentru că după suferințele îndurate în închisorile comuniste, după tăcerea impusă până la Revoluţie şi după injuriile gratuie de la începutul tranziţiei, Corneliu Coposu a rămas în picioare. La 15 ani de la moartea sa, rămâne în urmă, dacă nu un model, cel puţin o viziune precisă despre ce trebuie şi ce nu trebuie să fie România: „Datoria de onoare a fiecărui român conştient este de a contribui la lupta pentru apărarea democraţiei şi pentru instaurarea principiilor generate de spiritul moralei creştine. Suferintele au trecut. Totul este ca viitorul să asigure pentru ţară ceva bine, în rest nu mai are importanţă”