Fan Page Corneliu Coposu

Corneliu Coposu și naționalismul liberal - Vladimir Tismăneanu, 6 mai 2009

Înapoi la Ziare din 2009

Tismaneanu

Este nevoie uneori sa accentuam anumite lucruri, adevaruri factuale pe care unii prefera sa le uite ori sa le nege. Cind aud diverse voci care imi contesta trecutul antitotalitar (spre a nu mai vorbi de prezent), este cazul sa reamintesc, asa cum o face si Mircea Mihaies in articolul sau postat mai jos, de relatia deosebit de apropiata pe care am avut-o cu Cormeliu Coposu. Reiau aici asadar, cu unele abrevieri, un articol aparut in Cotidianul (25 noiembrie 2005) si inclus in volumul meu Democratie si memorie (Curtea Veche, 2006, pp. 298-300). Despre legatura politica dar si pur-umana pe care am avut-o cu Corneliu Coposu sunt inca destui care pot depune marturie. Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Corneliu Coposu si Constantin Ticu Dumitrescu au fost personalitati care mi-au marcat decisiv evolutia intelectuala si politica. Acesti oameni au reprezentat, in forma sa cea mai deschisa, onorabila si toleranta, ceea ce numesc nationalismul liberal romanesc.

Moralitate si politica—Despre Corneliu Coposu

de Vladimir Tismaneanu

Intr-un timp al atitor conformisme si oportunisme, Corneliu Coposu a incarnat ideea de moralitate in politica. A fost un om demn, curajos si onest. Atunci cind Romania a iesit din marasmul comunist, dl. Coposu a stiut sa reziste strategiilor restauratoare ale succesorilor disparutului, nu insa si defunctului PCR. A cultivat dialogul, dar a refuzat abdicarile morale.

Corneliu Coposu

Pentru Corneliu Coposu, comunismul a fost un calvar impus de un ocupant strain unui popor umilit si martizat. Moartea tragica a lui Iuliu Maniu, modelul sau existential, propria sa detentie de17 ani, victimizarea sistematica a elitelor politice si culturale, distrugerea economiei de piata si exploatarea salbatica a taranimii, au fost tot atitea elemente care au sustinut viziunea radical anticomunista a lui Corneliu Coposu. Pentru el nu era de conceput, dupa baile de singe din timpul Revolutiei din decembrie 1989, sa tolereze o repetare a distrugerii noii democratii precum in perioada 1945-1946. Lucrurile acestea le-am spus de prea multe ori ca sa mai fie nevoie sa insist. Pentru mine, optiunea lui Corneliu Coposu, pretuita pina si de veteranul comunist Alexandru Barladeanu in omagiul publicat in urma cu zece ani pentru ilustrul disparut, a fost sa se mentina consecvent de partea valorile democratice si pro-occidentale. (…) Exigentele etice ale lui Corneliu Coposu, inclusiv pozitia monarhista, dadeau cosmaruri nomenklaturii resuscitate si tot mai insetata de revansa. Se putea tolera o Conventie la putere, atita timp cit in spatele ei nu se mai afla adevaratul arhitect al rezistentei anti-autoritare de dupa 1989. (…)

Am fost apropiat de Domnia Sa (de Corneliu Coposu–VT), l-am intilnit in repetate rinduri, la Bucuresti si la Washington. Am stat de vorba ore in sir despre comunism, fascism, valori pluraliste si despre natura derutanta a hibridului politico-economic pe care il numim post-comunism. Dl. Coposu nu se abatea de la un cod moral precis. Pentru el, gruparea lui Ion Iliescu era uzurpatoarea Revolutiei. Nu era dispus sa sustina politicieni care nu dadeau dovada devotamentului fata de ideea monarhica. Evident, puteam sa avem dezacorduri, dar pozitiile noastre erau convergente, daca nu identice, la capitolele cu adevarat importante. Cind m-am referit, intr-un volum de dialoguri cu Mircea Mihaies, la radicalismul lui Corneliu Coposu, aveam in vedere verticalitatea sa nedezmintita. In volumul „Marele soc” ii citam lui Ion Iliescu cuvintele lui Alexandru Barladeanu, pentru care optiunea pluralista a lui C. Coposu s-a dovedit superioara propriei angajari comuniste. Fostul presedinte a preferat sa se eschiveze, incercind sa dea un alt sens aprecierii fostului sau coleg de partid in raport cu omul care si-a sacrificat viata luptind pentru democratie.

Corneliu Coposu a simbolizat ceea ce numesc patriotismul luminat (ori, in termenii filosofiei politice, nationalismul liberal). L-am insotit, impreuna cu Constantin (Dudu) Ionescu, in timpul vizitei la Muzeul Holocaustului aici, la Washington, in 1994. Imi amintesc perfect cum a tinut sa insiste, in finalul vizitei, asupra rolului unor militanti de seama ai PNT in lupta impotriva prigoanei rasiste din perioada dictaturii antonesciene.

Cum ar fi mers lucrurile in Romania daca acest barbat politic ar fi ramas printre noi? Cred ca fesenistii ar fi luptat si mai indirjit sa nu permita victoria Conventiei. Poate ca Emil Constantinescu ar fi fost mai radical in ruptura cu o pseudo-democratie profund corupta. Pentru mine ramin de neuitat cuvintele pe care mi le-a trimis Corneliu Coposu pe 26 iunie 1993: „Curajul sinceritatii de tinuta si atitudine pe care il afisati este un model care, din nefericire, nu este prea des intilnit in societatea noastra”.

Vladimir Tismăneanu, 6 mai 2009, tismaneanu.wordpress.com

Articol citit de 2759 ori.

Alte articole