Corneliu Coposu Fan Page

Corneliu Coposu către istoricul Florin Constantiniu

Înapoi la 2013

Marin Pop

20 iunie 1944 - înfiintarea Blocului National Democratic (BND), eveniment la care a participat si Corneliu Coposu

În continuarea serialului nostru dedicat corespondenţei inedite a Seniorului Corneliu Coposu, aflată sub lupa Securităţii, publicăm o scrisoare care, după părerea noastră, are o valoare istorică deosebită. Ea vine, în mod fericit, în completarea cărţii „Jurnal din vremuri de război”, apărută la Editura Caiete Silvane în primăvara acestui an, deoarece în respectivul jurnal, după cum subliniază autorul, Corneliu Coposu și subsemnatul, care am descoperit jurnalul și m-am îngrijit, alături de Cristian Fulger de această ediție, consemnează faptele „în mod obiectiv, fără interpretări și fără comentarii”. În schimb, în scrisoarea adresată reputatului istoric și academician Florin Constantiniu, Corneliu Coposu aduce date noi și comentează, pe larg și cu lux de amănunte, evenimentele celui de al doilea război mondial, în special lovitura de stat sau de Palat de la 23 august 1944.

Corneliu Coposu, în calitatea sa de martor ocular și participant la evenimente simte că are o datorie cetățenească în restabilirea adevărului istoric. In acest sens, deși a găsit cartea „August 1944. Repere istorice” semnată de Florin Constantiniu și Mihai E. Ionescu la doi ani de la apariția ei, „într-un raft de librărie cu volume tehnice” se simte dator să facă o recenzie a cărții, pe care o trimite reputatului istoric.

Desigur că scrisoare nu a scăpat de ochii vigilenți ai Securității care, înainte de a o repune în circuit, a multiplicat-o și astfel am descoperit-o și noi în arhivele CNSAS. Din nota trimisă organelor de Securitate de către Serviciul care intercepta corespondența aflăm că și istoricul Florin Constantiniu, la vremea respectivă cercetător științific principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” era „obiectiv”, adică urmărit de către Direcția a III-a de Securitate. Referitor la conținutul scrisorii lui Corneliu Coposu se subliniază următoarele: „În intervențiile sale, Coposu Cornel atrage atenția asupra unor „erori” și „inadvertențe” referitoare la evenimentul politic de la 23 August 1944, încercînd să aducă unele „completări” în calitatea lui de „martor nemijlocit al tuturor etapelor” actului de la 23 August (scoate în evidență în mod deosebit aportul P.N.Ț.-ului, sub conducerea lui MANIU, precum și al altor forțe așa-zis „democratice”, minimalizînd sau reducînd total contribuția comuniștilor) (Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității [ACNSAS], Fond Documentar, dos. D 2, vol. 11, f. 59).

Noi considerăm că Seniorul Coposu nu a minimalizat rolul nimănui, ci a încercat să evidențieze adevărul istoric, în plin regim comunist, după cum se poate observa și în prezenta scrisoare, pe care datorită importanței sale istorice deosebite o dăm spre publicare.

********************

Bucureşti, 30 iunie 1986
Str. Mămulari nr. 19. sect 3
Stimate Domnule Constantiniu,

Presupun că datorită unor carenţe intervenite în difuzarea cărţilor, dar şi absenţei unor „semnale” publicate în presă la timp, - elaboratul Domniei Voastre (Florin Constantiniu și Mihai E. Ionescu; „August 1944. Repere istorice” – apărut în Editura Științifică și Enciclopedică în 1984) – a fost descoperit de mine abia acum (într-un raft de librărie cu volume tehnice). Acesta este motivul pentru care vă adresez, cu atâta întârziere, câteva observații și precizări, legate de conținutul respectivului volum (și vi le adresez personal, având în vedere că am avut onoarea să vă cunosc, cu prilejul unei interesante conferințe, pe care ați ținut-o acum câțiva ani, în sala ADIRI).

În calitatea mea de martor nemijlocit al tuturor etapelor (de la inițierea până la realizarea) evenimentului major prezentat în reperele însumate în lucrarea Dvoastre, - consider că explicațiile și completările anexate vă pot fi de folos. Întrucât elaboratul Dvoastre este o carte de referință, care trebuie să fie ferită de erori și inadvertențe am speranța că, date fiind probitatea științifică și obiectivitatea care vă caracterizează, veți înregistra completările mele și le veți utiliza la o eventuală reeditare a cărții.

Primiți, Vă rog, asigurarea considerațiunii mele deosebite,
Corneliu Coposu

Inițiativa răsturnării de la 23 August 1944 datează din Februarie 1941. După reprimarea rebeliunii legionare, Generalul Antonescu, în fruntea unui grup de ofițeri, continua să asume conducerea României, amputată la Est prin ultimatumul sovietic, la Sud-est prin presiunile germane și la Vest prin diktatul germano-italian de la Viena. „Conducătorul” Statului, investit în mod neconstituțional cu o parte a prerogativelor regale nu avea nici un suport politic și nu deținea nici mandatul și nici simpatia opiniei publice românești (care totuși nu-i contesta patriotismul și nici prestigiul militar excepțional înzestrat).

Lumea românească avea serioase și nereversibile reticențe împotriva nemților, cu care Antonescu era obligat să colaboreze, era adversară hotărâtă a hitlerismului, care își sporise motivele de repulsie și alimentase antagonismul românilor, prin „arbitrajul” nefast care răpise, în favoarea Ungariei Transilvania de Nord, după ce determinase prin presiuni majore cedarea Cadrilaterului. Opinia publică din România, în covârșitoarea ei majoritate, era fidelă alianțelor tradiționale ale țării, al căror exponent era președintele celui mai popular partid democratic, partidul Național-Țărănesc, Iuliu Maniu.

Respectivul partid avea, la epoca desființării, de către regele Carol II, a partidelor politice, 2.200.000 de membri activi. Guvernele occidentale, antrenate în războiul mondial declanșat de Hitler, căutau cu interes explicabil, puncte de sprijin politic și moral, în emisfera controlată prin agresiune expansionistă, de Germania hitleristă.

Pe de altă parte, toți românii conștienți, preocupați de viitorul țării, căutau asigurări politice, care să scutească de dezastru țara, căzută victimă tendințelor de acaparare și dominație ale marilor puteri. Iuliu Maniu care nu s-a îndoit nici o clipă de victoria Aliaților și de inexorabila prăbușire a militarismului german, a început să acționeze, în interesul viitor al României, înfruntând pericolul legat de atitudinea și demersurile sale.

Primul demers a fost făcut, prin intermediul reprezentațelor diplomatice de la București, ale guvernelor Angliei și Statelor Unite. Contractând, în numele opoziției din România, angajamentul de a lupta neabătut pentru dislocarea dictaturii interne și denunțarea acordurilor externe stabilite de un guvern nereprezentativ și nepopular, Maniu a reușit să obțină prin miniștrii plenipotențiari din România (Sir Reginald Hoare și Gunther Mott), după conciliabule, consultări și discuții, angajamentul guvernelor de la Londra și Washington, că vor sprijini independența și suveranitatea României și reintegrarea teritoriilor naționale amputate pe nedrept. Între primăvara anului 1941 și primăvara anului 1944, guvernul britanic, acționând și numele guvernului american, a ținut să confirme în mod repetat, atât prin telegrame cifrate, cât și prin dialoguri cu exponenții din străinătate ai „opoziției”, intenția solemnă de a respecta cu sfințenie Charta de la Newfounland din 11 August 1941, privitoare la frontierele României și să promită ajutor material și militar, destinat acțiunilor interne preconizate.

Prin suita de intervenții făcute de Maniu s-a obținut promisiunea că România va fi considerată țară ocupată de Germania hitleristă, că ofensiva română de recuperare a Basarabiei și Bucovinei de Nord nu va fi socotită drept război de agresiune, a fost temporizată declararea de război contra României din partea Angliei și Americei și în cele din urmă această declarație (britanică) a intervenit numai datorită nesocotirii avertismentului dat guvernului român, care continua războiul anti-sovietic dincolo de frontierele țării. S-a mai obținut încetarea bombardării orașelor românești.

După înțelegerea intervenită între Maniu și diplomații anglo-americani, s-a hotărât ca opoziția să păstreze permanent legătura cu englezii, prin reprezentanța de la Liverpool a Serv. Secret britanic. În aces scop Maniu a primit două aparate de emisiune și 5 aparate de recepție, precum și un cod de cifrare a mesajelor. Au fost organizate patru grupuri de legătură: unul apolitic, condus de Valeriu Georgescu, al doilea compus din aderenți P.N.Ț., condus de Augustin Vișa (care până la căderea lor în mâna Gestapo-ului au transmis 110 mesaje telegrafice, recepționând 65) și două grupuri de rezervă (conduse pe Ing. Ciupercescu și I. Simșa (care nu au activat).

Corespondența secretă cu guvernul englez s-a întreținut și prin Legația Elveției (Rene de Weck) și Turciei (Suphi Tanriber). În 1943 „Special Observațion Executive” a lansat la cererea lui Maniu, succesiv, două comandouri de legătură (De Chastelain – I. Porter și V. Mețianu, și Russel – N. Țurcanu). Cei dintâi au eșuat, fiind arestați în ajunul Crăciunului, 1943, la lansare, iar Țurcanu (coechipierul său fiind asasinat), s-a pus la dispoziția lui Maniu și a stabilit legătura cu S.O.E. transmițând 101 telegrame din partea „Opoziției”.

„Opoziția Unită” din România, constituită inițial din P.N.Ț. (Maniu) și P.N.L. (Dinu Brătianu) a fost lărgită prin integrarea, în toamna anului 1943 a P.S.D. (Titel Petrescu). În Aprilie 1944, la sugestia, - transmisă de la Cairo de Barbu Știrbei (negociatorul „Opoziției”, acceptat de guvernele Aliate, pentru tratativele de armistițiu) – din partea reprezentantului plenipotențiar al URSS pentru Sud-estul Europei, Nicolai Vasilievici Novicov, cu acordul guvernelor britanic și american, - „Opoziția Unită” a acceptat intrarea comuniștilor români în organizație, dar dat fiind lipsa de coeziune a diferiților exponenți care pretindeau că acționează în numele partidului comunist (Bâgu, Petre, Agiu, Pătrășcanu, Cocea, Magheru, Constantinescu-Iași, Pârvulescu) a cerut telegrafic lui Știrbey să comunice care dintre aceștia reprezintă secția românească a respectivului partid, după indicațiile Moscovei. La sfârșitul lunii Mai 1944, Vișoianu (trimis între timp ca adjunct al lui Știrbey, cu propunerile lui Maniu) a comunicat, după o întrevedere cu Daniel Semionovici Selod (adjunctul lui Novicov) să se discute cu Pătrășcanu.

În momentul respectiv Pătrășcanu nu avea în organizația comunistă o ierarhie stabilită (Primul secretar desemnat de Komintern, Foriș, fusese înlăturat iar conducerea fusese în mod arbitrar și nestatutar preluată – cu forța – de către un triumvirat compus din Pârvulescu, Bodnăraș și Rangheț, despre care nu se știa dacă se bucură de încrederea Kremlinului). După această opțiune sovietică, interlocutorii comuniști au cedat pasul lui Pătrășcanu, care a și semnat protocolul (de la 20 Iunie 1944) de constituire a „Blocului Național Democratic” compus din național-țărăniști, liberali, socialiști și comuniști – cu eliminarea altor formațiuni pretins-democratice. La 23 August 1944, Pătrășcanu a intrat în guven, ca reprezentant al comuniștilor. (La ora respectivă, secretarul statutar Foriș era ținut prizonier de „triumvirat”, moscoviții care beneficiau de girul Kremlinului, Ana Pauker și Vasile Luca erau în URSS, iar ceilalți exponenți erau în închisoare sau în lagăr).

Menționând permanent (prin grupurile de legătură și legațiile prietene) contactul cu Occidentul, Maniu a recurs și la bunele oficii ale prietenului său Eduard Beneș, care a acceptat să intermedieze la conducătorii sovietici (Stalin și Molotov) o normalizare a raporturilor cu România și a reușit să obțină unele asigurări de ameliorare a condițiilor de armistițiu, având eșec în eforturile pentru asigurarea frontierei pe Nistru și fiind întâmpinat cu refuz chiar în propunerea de a se ajurna problemele teritoriale până la întrunirea conferinței de pace. Deasemenia a acționat prin diplomații români aflați în străinătate (care refuzaseră să colaboreze cu regimul lui Antonescu) Tilea, Davila, Gafencu, Dianu și prin trimișii lui speciali (Cornel Bianu, Pavel Pavel, Brutus Coste) în interesul cauzei românești.

Pe plan intern, acțiunea lui Maniu a fost dirijată în primul rând pentru stabilirea unui acord cu Palatul (regele Mihai și regina mamă Elena) cu ofițerii superiori ai oștirii (Sănătescu, Niculescu, Crețulescu, Dăscălescu, Avramescu, Racoviță, Rozin) precum și cu ofițerii superiori îndepărtați de Antonescu (Constantinescu-Klaps, Aldea, Liteanu, Negrei, Zorzor, Barbu, Stoika etc) și cu comandamentul Capitalei (Iosif Teodorescu, Dămăceanu, Cristescu), pentru asigurarea răsturnării din obiectivul de căpetenie.

Această răsturnare a fost, de la început și până în ziua de 23 August 1944, plănuită în două variante: încheierea unui armistițiu cu Aliații, prin desprinderea noastră de Germania și denunțarea tuturor acordurilor militare și economice încheiate cu Reich-ul hitlerist și restituirea regimului democratic din țară, - realizate prin determinarea lui Antonescu să accepte și să conducă operațiunea; sau realizarea obiectivelor stabilite fără Antonescu și împotriva lui, în caz de refuz al acestuia de a accepta formula. Varianta întâi avea aprobarea tuturor factorilor politici, al B.N.D., al Palatului și al Aliaților; era preferată și de guvernul sovietic, datorită șanselor mai mari de reușită (întrucât Antonescu controla armata, cunoștea plasarea și puterea de foc a unităților germane, asigura continuitatea în administrație și dispunea de condiții care înlesneau reușita (și pe care „Opoziția” nu le avea). Preparativele însă s-au desfășurat în mod temeinic, ținându-se seama de amândouă variantele. Dacă Antonescu (care nu se mai îndoia de prăbușirea Germaniei și de pierderea de către aceasta a războiului) ar fi acceptat, în ultimul moment (23 August, orele 16) să facă armistițiul cerut de rege și de factorii „opoziției”, ar fi fost lăsat și ajutat să o facă. Arestarea lui s-a datorat împrejurării că din motive care țineau de așa zisă „loialitate” și „respect al cuvântului” dat, Antonescu prezenta riscul de a desconspira acțiunea care se pregătea, prin tendința de a obține de la nemți o deslegare, pentru încetarea războiului. Singura cale de a se evita intervenția brutală a armatei germane, pentru anihilarea proiectului de desprindere a României, era înlăturarea imediată a lui Antonescu și a factorilor de decizie a guvernării sale.

În timpul tratativelor de armistițiu s-a putut constata că în vreme ce englezii și americanii nu au acceptat să trateze cu guvernul și cu opoziția din România decât în acord cu aliații lor, guvernul sovietic, legat de acelaș angajament a acceptat să negocieze cu România (atât cu guvernul cât și cu opoziția) fără știrea și aprobarea celorlalți parteneri, chiar inițiind tratativele și oferind condiții ameliorate, față de cele elaborate în comun cu partenerii lor.

În legătură cu ofertele de colaborare ale comuniștilor, respinse de Maniu (pag. 31 a volumului) este de menționat că punctul de vedere afirmat de Maniu a fost că secția comunistă din România nu are independență de acțiune, fiind o filială a Kominternului; că nu se poate discuta cu comuniștii români, înainte ca aceștia să facă declarație publică, prin care să recunoască apartenența la România a Transilvaniei, Basarabiei, Bucovinei de Nord și Cadrilaterului; să retracteze în mod expres tezele și enunțurile eronate și dăunătoare pe care le-au adoptat înainte, la dispoziţia Kominternului şi anume că România ar fi un stat imperialist care a înglobat în hotarele lui teritorii care nu îi aparțin; că populațiile minoritare din țară ar avea căderea să reclame autonomia sau chiar desprinderea de România; că toate partidele politice din România, în afară de partidul comunist, ar fi fasciste, servile țărilor capitaliste, exploatatoare și persecutoare ale clasei muncitoare; că războiul inițiat și purtat de Germania hitleristă ar fi un război just, îndreptat împotriva țărilor capitaliste și că succesele militare ale lui Hitler trebuie să fie aplaudate, teză subsecventă acordului germano-sovietic din 23 August 1939 (pactul von Ribbentrop-Molotov, cu clauza lui secretă). – După auto-dizolvarea din Mai 1943 a Kominternului, comuniștii români asumându-și independență de acțiune și denunțând tezele incriminate, s-a procedat la abordarea de negocieri. Astfel, încă de la sfârșitul lui Octombrie 1943, Maniu s-a întâlnit în repetate rânduri cu Pătrășcanu (în locuința lui Coposu și a lui Ghilezan), a discutat cu Agiu, Bâgu, Petre, Magheru, Bodnăraș (prezentat de Pătrășcanu) și în cele din urmă a constituit, cu participare comunistă, Blocul Național Democratic în scopul desprinderii țării de Germania hitleristă, încheierii armistițiului cu Aliații și întronării unui regim democratic în România.

Printre inadvertențele și erorile strecurate în cuprinsul volumului „23 August. Repere istorice”, menționez:

În pag. 29 se afirmă că Ralea (care fusese exclus din partid încă din 1939) ar fi fost „național-țărănist”.

În pag. 31 se afirmă că la 23 August 1944 nu s-ar fi produs o lovitură de stat, ceiace nu corespunde adevărului istoric. Este adevărat că această lovitură de stat a fost fructul eforturilor îndelungate și a unei pregătiri dificile (ale căror concretizări lipsesc).

În pag. 37 se pretinde că „ar fi fost atrași în acțiuni premergătoare” mai mulți generali ceeace nu mi se pare a corespunde întocmai cu realitatea.

În pag. 56 se menționează acțiunea „Autonomus” dar este uitat din loc căpitanul Mețianu (român de origină). Deasemenia este uitat Locotenentul român Țurcanu, parașutat în Jugoslavia, odată cu maiorul Russel, ucis în condiții neelucidate.

În pag. 186 și 228 intervin erori grave și afirmații gratuite. Se scrie că în dimineața de 23 August (în loc de 22 August) a avut loc întâlnirea dintre Maniu și delegații comuniști Pătrășcanu și Agiu. În aceiași dimineață se pretinde că Maniu ar fi părăsit Capitala, lucru cu totul inexact. Se mai afirmă că în dimineața de 24 August Maniu a aflat dela Leucuția despre arestarea Antoneștilor și declanșarea insurecției, și s-a dus la Palatul Regal. În pag. 228 plecarea lui Maniu (la Snagov) este plasată în după-amiaza zilei de 23 August. În pag. 223 se afirmă că (în ziua de 24 August” … după ora 8 Maniu sosește la Palatul Regal unde ia cunoștință despre arestarea lui I. Antonescu.

Realitatea: În dimineața zilei de 23 August 1944, la orele 7, Maniu a primit vizita lui Sănătescu însoțit de Dămăceanu, în casa lui dr. Romul Pop din Splaiul Unirii Nr. 6 (deci nu la orele 13, și nici în Blocul Adriatica cum se afirmă în altă parte). Cei doi, veniți din partea Regelui Mihai au încercat o ultimă intervenție pe lângă Maniu, să accepte să fie prim-ministru în noul guvern care urma să se constituie. (Maniu a refuzat din nou, argumentând că nu poate prezida un guvern care este obligat, datorită insistențelor categorice ale guvernului sovietic, să accepte prin semnarea armistițiului, frontiera sovieto-română din 1940 și socotind că armistițiul este un act militar care este potrivit a fi încheiat de un guvern de militari. Ideia cu complectarea guvernului de armistițiu cu reprezentanții celor patru partide democratice care au constituit B.N.D. aparține tot lui Maniu). În aceiași zi, la orele 9, Maniu a participat, la locuința din Dorobanți a lui Dinu Brătianu, la o ședință a reprezentanților B.N.D. (de la care a lipsit Pătrășcanu), în cursul căreia s-a examinat rezultatul demersului făcut de Mihalache pe lângă Antonescu, pentru a-l determina să facă neîntârziat armistițiu; apoi a fost trimis la Snagov, cu același obiectiv, George Brătianu și s-a așteptat reîntoarcerea respectivului cu răspunsul lui Antonescu. Reîntors de la Snagov, Gh. Brătianu a fost asigurat de Maniu, Brătianu și Titel Petrescu, că sunt de acord să-i semneze o declarație în care își asumă răspunderea politică pentru încheierea armistițiului de către Antonescu și ruperea legăturilor cu Germania. George Brătianu a plecat din nou la Antonescu, pentru a-l convinge că în aceiași zi, într-o audiență la Palat să anunțe pe rege despre hotărârea de a încheia armistițiul cerut de opoziție, în condițiile, în condițiile stabilite de aceasta. Între timp Antonescu a revenit asupra hotărârii luate, enervat de condițiile pretinse de opoziție și a declarat că numai el este în măsură să decidă momentul oportun al măsurii, că politicienii să nu se amestece într-o problemă în care nu sunt competenți și că el va obține de la nemți dezlegare pentru încetarea războiului, în care scop va lua contact imediat cu reprezentanții autorizați ai Germaniei. (Această atitudine a manifestat-o și în audiența de la Palat, de la orele 16). Informați de poziția lui Antonescu, „conspiratorii” (Regele, Sănătescu, Gr. Niculescu Buzești, General Aldea, Mociony-Styrcea) au ajuns la concluzia că Antonescu trebuie împiedicat de a lua contact cu nemții și de a desconspira planul de răsturnare a situației. La orele 13, Grigore Niculescu Buzești s-a întâlnit cu Maniu în Blocul Adriatica, i-a relatat pe scurt situația alarmantă și i-a cerut acordul pentru punerea în aplicare a variantei a 2-a (lovitură de stat, armistițiu fără Antonescu și împotriva lui), acord pe care Maniu l-a dat. Întrebat unde poate fi găsit, Maniu a dat adresa lui Romul Pop din Splaiul Unirii.

La orele 17, a sosit în Splaiul Unirii la Maniu, Iorgu Ghica de la Palat, trimis de Rege, Sănătescu și Niculescu-Buzești și a adus la cunoștința lui Maniu că Antoneștii au fost arestați, că este în curs arestarea celorlalți exponenți guvernamentali șefi de unități de intervenție; că nu se cunoaște reacția pe care o vor avea nemții, la aflarea veștii și că dispoziția este ca toți fruntașii susceptibili de a fi vânați de nemți să-și schimbe de îndată domiciliul cunoscut, iar dimineață în zori (24 August) să se prezinte la Palatul Regal. Iorgu Ghica a întrebat unde poate să-i găsească pe Pătrășcanu, Titel Petrescu și Dinu Brătianu, pentru a le aduce la cunoștință cele întâmplate și instrucțiunile de dispersare. Cel care scrie prezenta relatare i-a răspuns că Dinu Brătianu a plecat după amiază la Florica. Pătrășcanu și Titel Petrescu însă vor putea fi găsiți la orele 20, în strada Schitu Măgureanu nr. 19, etaj 4, în apartamentul lui Sabin Manuilă, unde au întâlnire cu Maniu la ora indicată. (La ora și adresa respectivă cei menționați au fost găsiți și puși în cunoștință de cauză. De acolo, ei au plecat la Palat, unde au ajuns în jurul orei 21).

După primirea știrii și a consemnului, Maniu a părăsit locuința lui Romul Pop și însoțit de 3 persoane (Coposu, Anca și Elekeș) s-a mutat în apartamentul lui Elekeș (Director la Standard-Telefoane și prieten politic al lui Maniu – în același timp nepot al lui P. Groza). În respectivul apartament, Maniu a stat până la orele 4 dimineața, când însoțit de C Coposu s-a dus la Palatul Regal. (Acolo a stat de vorbă, chiar la intrare cu Colonelul englez de Chastelain – ieșit din închisoare – înainte de a pleca acesta (cu Colonelul Niculescu) cu avionul la Ankara. Apreciez că Chastelain a plecat din Palat în jurul orei 5,30. Maniu a rămas în Palatul Regal până la orele 17, suportând bombardamentul german, iar la orele 18 a ajuns în subsolul Băncii Naționale.

În timpul nopții de 23 August, la intervenția lui Elekeș, directorul tehnic al S.A.R. de Telefoane, Papadache, a legat telefonul locuinței în care se adăpostea Maniu, cu telefonul Palatului Regal și a înlesnit toate convorbirile lui Maniu cu Bucureștii și provincia.

În pag. 228 se vorbește despre o așa-zisă ședință a Consiliului de Miniștri a noului guvern, care ar fi avut loc la 23 August 1944, orele 20. Inexact. Nu a fost nici o ședință. La Palat erau adunați unii fruntași ai „conspirației”. (Negel era administrator al Domeniilor Coroanei, nu era general). Nu putea fi vorba de un consiliu de miniștri, căci la ora respectivă, majoritatea titularilor departamentelor, nici nu știau că sunt miniștri, căci încă nu fuseseră încunoștințați.

În pag. 229 se scrie că Hitler ar fi fost anunțat despre arestarea lui Antonescu, la orele 21. Mă îndoiesc. Cred că a putut fi anunțat în cel mai bun caz, două ore mai târziu.

Se afirmă că la orele 21,30 ar fi sosit la Palat Bodnăraș. Eroare. Pătrășcanu, sosit la Palat la orele 21, a plecat în jur de orele 22 și după cel puțin două ore a sosit Bodnăraș, înștiințat de Pătrășcanu, urmat de echipa lui Mladin, căreia Sănătescu (intrat în panică) i-a încredințat pe cei arestați (de frică să nu fie eliberați de vre-un detașament condus de un ofițer devotat, sau de un comando german).

Membrii guvernului au plecat la Banca Națională (tezaur) nu pentru a se pune la adăpost (pag. 233) ci pentru a încerca să țină o ședință. Ședința Consiliului de miniștri de la Bolintinul din Deal, despre care scrie că ar fi avut loc în 26 August seara, s-a ținut în realitate în seara zilei de 24 August.

În legătură cu tratativele de armistițiu purtate de Maniu (prin delegații săi la Cairo (Știrbey și Vișoianu) cu reprezentanții plenipotențiari ai celor trei aliați, aș vrea să menționez că la data de19 Iunie 1944, Maniu și-a dat acordul, în numele „Opoziției Unite” din România, să încheie armistiţiu cu Puterile Aliate, pe baza condiţiilor formulate de guvernul sovietic şi acceptate de guvernele anglo-saxone. Semnalul pentru declanşarea loviturii de stat (de către Antonescu sau fără şi contra lui Antonescu) trebuia să fie dat de reprezentanţa aliată de la Cairo, în momentul pe care îl va socoti optim, după ce pregătirile interne erau încheiate. Maniu a solicitat în repetate rânduri, între 11 Iunie şi 22 August, prin telegrame cifrate, semnalul convenit, care întârzia. Între timp, englezii şi americanii cedaseră în mod tacit şi fără vre-o avertizare, inițiativele privitoare la România, aliatului sovietic.

Maniu a fost încunoștiințat în mod confidențial, printr-o telegramă cifrată, trimisă de Vișoianu, la începutul lunii August 1944, că din sondajele discrete făcute de corespondent, ar rezulta că guvernul sovietic nu mai este interesat (așa cum se dovedise mai înainte) de încheierea unui armistițiu cu România și că probabil ar prefera să intre cu armata într-o Românie inamică, (chiar cu prețul sacrificării a sute de mii de ostași și a materialului de război respectiv, pierdut în lupte grele), - pe care ar modela-o după intențiile sale, - în loc de a încheia un armistițiu care i-ar aduce importante economii de oameni și materiale, dar i-ar lega într-o oarecare măsură mâinile, în ce privește organizarea post-belică a teritoriului. (Această ipoteză a avut într-o măsură oarecare un început de confirmare în faptul că la început de Septembrie 1944, i s-a reproșat, la Kremlin, lui Pătrășcanu, prezența în fruntea delegației de armistițiu, iar comuniștii bulgari nu au mai fost lăsați să colaboreze cu guvernul anti-hitlerist de armistițiu).

Desigur că ar fi multe de comentat și analizat, în jurul loviturii de stat de la 23 August 1944. Fiecare istoric are îndreptățirea de a comenta și interpreta evenimentul. Faptele reale însă nu trebuie să fie eludate și nici denaturate.

Rândurile de față au fost scrise de un martor al întâmplărilor relatate, pentru care restabilirea adevărului istoric, în evenimentele pe care le-a trăit, constituie o datorie cetățenească.

Corneliu Coposu

Cota: ACNSAS, Fond Documentar, dos. D2, vol. 11, f. 62-68

Marin Pop, Corneliu Coposu către istoricul Florin Constantiniu, în rev. Caiete Silvane, nr.102-103, p. 21-26

Articol citit de 1663 ori.

Alte articole