Corneliu Coposu Fan Page

Doi SENIORI

Înapoi la 2013

Ioan Ardeleanu Senior

Marin Pop, Corespondență și scrieri inedite sub lupa Securității. Ioan Ardeleanu Senior către Corneliu Coposu (23 noiembrie 1968), în revista Caiete Silvane, nr. 105, octombrie 2013, p. 35-37

Corneliu Coposu și Ioan Ardeleanu Senior sunt două dintre cele mai de seamă personalități ale Țării Silvaniei. Mai puțin cunoscut este faptul că între cei doi a existat o relație de prietenie foarte apropiată. Ioan Ardeleanu Senior s-a născut pe data de 28 octombrie 1908, în localitatea Supuru de Sus, care la vremea respectivă făcea parte din județul Sălaj, din părinții Vasile și Floarea Ardeleanu, născută Farcău. La numai câțiva kilometri de Supur se află localitatea Bobota, satul natal al Seniorului Coposu. El vede lumina zilei pe data de 20 mai 1914, la casa parohială din Bobota. Așadar, între cei doi era o diferență de vârstă de 6 ani. În plus, tatăl lui Corneliu Coposu, preotul Valentin Coposu, ajunge protopop al tractului Supur.

Ioan Ardeleanu Senior, de la a cărui naştere se împlinesc 105 ani, a urmat cursurile primare în satul natal, după care s-a înscris la Școala Normală de Învățători din Zalău, pe care a absolvit-o în anul 1928. Începând cu data de 1 septembrie 1928 și-a început cariera de dascăl, funcționând în mai multe localități: Sighetul Silvaniei, Crișeni, Eriu-Sâncrai, Siciu, Sărăuad și Tășnad.

După Dictatul de la Viena din 30 august 1940 s-a refugiat, împreună cu familia, la Blaj unde a ocupat următoarele funcții: institutor la Școala de Aplicație de pe lângă Școala Normală de Învățători Română-Unită din Blaj; secretar general al Asociației Refugiaților și Expulzaților ardeleni din Blaj și județul Târnava Mică; director al Cooperativei „Ardealul” al refugiaților și expulzaților din Blaj (Vezi, printre altele, Emil Trif, Aspecte din învățământul sălăjean (1918-1990), apărută la Casa Corpului Didactic în anul 2010, p. 322-326; Mihai Ştefan, Era paradoxurilor. Publicistică selectivă, Edit. "Silvania", Zalău, articolul "Un dascăl de legendă", p. 306-309) . La acestea se adaugă, în ultimul an de refugiu, funcția de cercetător la Biblioteca Centrală din Blaj, perioadă care și-a pus puternic amprenta în formarea sa ca istoric de marcă al Țării Silvaniei. Perioada petrecută la Biblioteca Centrală venea, în mod fericit, după cea în care fusese un colaborator constant al revistei pedagogice sălăjene "Școala Noastră". Publicase deja două cărți foarte importante pentru istoriografia sălăjeană: Istoria învățământului românesc din Sălaj, apărută în anul 1936 și Oameni din Sălaj. Momente din luptele naționale ale românilor, apărută în anul 1938, ambele la Zalău.

După întoarcerea din refugiu, în toamna anului 1944, este numit, prin decret ministerial, inspector școlar județean șef al județului Sălaj, funcție pe care a îndeplinit-o până la data de 2 mai 1945, când a fost epurat de către noile autorități procomuniste ale guvernului Petru Groza.

În cartea semnată de Emil Trif, amintită mai sus, autorul afirmă că în momentul în care a fost destituit, Ioan Ardeleanu Senior nu făcea parte și nici nu făcuse până atunci din nici un partid politic. Afirmația nu este corectă, fiiindcă noi l-am întâlnit în documentele de la CNSAS ca unul din membrii marcanți ai Partidului Național Țărănesc din Sălaj, fiind ultimul secretar general al organizației sălăjene (Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Fond Documentar, dos. D 13.528, vol. 1), colaborator apropiat al preşedintelui PNŢ, Iuliu Maniu și al lui Corneliu Coposu, care la vremea respectivă ajunsese în funcţia de secretar general adjunct al partidului.

După ce a fost epurat politic de la conducerea învățământului sălăjean, s-a întors în satul natal, Supuru de Sus, unde a îndeplinit funcția de învățător-director până în anul fatidic 1952 când întreaga elită sălăjeană care nu fusese arestată până atunci a fost întemnițată în închisorile comuniste. Ardeleanu Senior a fost arestat pe data de 15 august 1952, fără mandat, și a stat închis până la data de 1 iulie 1954. La fel ca toți foștii deținuți politici, după eliberare a fost privit ca un „dușman al poporului”, după cum era eticheta vremii și nu a mai fost primit în învățământ. Reușește să se angajeze, cu greu, ca și contabil la Exploatarea Minieră din Sărmășag.

Mulți dintre consătenii din Bobota spun că făcea naveta cu bicicleta de la Supur la Mina Sărmăşag atunci când îi permiteau condițiile meteo. Copiii din Bobota, fiind cu vacile la păscut, l-au cunoscut personal. Imi povesteau că „domnu profesor” se oprea la ei și le ținea adevărate lecții de istorie.

Cu toate condițiile vitrege ale epocii comuniste a continuat să cerceteze și să scrie istoria Sălajului, ca dovadă și prezenta scrisoare pe care am descoperit-o în arhivele CNSAS.

Prezenta scrisoare reprezintă un document important al istoriei noastre recente. Din cuprinsul ei aflăm că deși în acel an de grație, 1968, asistăm la apogeul destinderii regimului comunist, prin celebra scenă a balconului din 21 august, când Nicolae Ceaușescu condamnă invazia Cehoslovaciei de către statele socialiste, nu se perimitea pomenirea numelui ctitorului Marii Uniri, Iuliu Maniu. Din scrisoare observăm că și Ioan Ardeleanu Senior îi spune codificat lui Iuliu Maniu, cel din „capul unghiului”. Aflăm că a trimis și el un material pentru publicare, fiindcă se împlineau 50 de ani de la Marea Unire, dar că i-au șters numele lui Iuliu Maniu, a mamei sale, Clara Maniu, a tatălui său, Ioan Maniu, a fruntașilor sălăjeni Alexandru Aciu și Coriolan Meseșanu. Iuliu Maniu a fost ctitorul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, iar din partea familie sale au mai participat ca delegați aleși din partea Sălajului și au semnat Unirea Transilvaniei cu România, fratele său, Cassiu Maniu, sora sa Cornelia, călugărită sora Cecilia, unchiul său, Iuliu Coroianu, autorul Memorandumului 1892. De asemenea, unul din secretarii Marii Adunări a fost nepotul său, Ionel Pop. Alexandru Aciu a fost ales secretar al Consiliului Național Român din Șimleu, iar Coriolan Meseșan vicepreședinte, iar în fruntea Gărzii Naționale Române din Șimleu au fost aleși ambii căpitani. Acum când se împlinesc 95 de ani de la evenimentul unic în istoria noastră națională, ne întrebăm retoric: Dacă acești iluștri înaintași sălăjeni nu erau amintiți, atunci cine a înfăptuit Marea Unire ?

Îi aduce la cunoștință, totuși, cu bucurie, prietenului său de o viață, Corneliu Coposu, că în ultimul timp generaţia tânără de istoricii sătmăreni au început să reconsidere activitatea prodigioasă şi suferinţele tatălui său, protopopul greco-catolic Valentin Coposu. Este mâhnit, însă, că tânăra generaţie nu ştia nimic despre activitatea lui Corneliu Coposu înainte de arestare şi despre suferinţele îndurate în iadul închisorilor comuniste: „Cum se trece, cum se uită, cum se organizează tăcerea mută și apoi reală în jurul tău și-al multora!”. Aici este vorba, desigur și despre mentorul lui Corneliu Coposu, Iuliu Maniu și întreaga elită interbelică asasinată fizic și moral de către noua orânduire totalitară comunistă.

Din scrisoare transpare dorința arzătoare ca cei doi prieteni să se revadă, dar autorul ei este conștient că simpla lor întâlnire le va crea probleme, fiindcă erau proscriși și urmăriți, pas cu pas, de către organele de Securitate.

Nu ştim dacă cei doi buni prieteni au reuşit să se mai revadă, deoarece peste numai 6 ani de la trimiterea acestei scrisori, mult prea devreme, pentru că mai avea multe de spus în istoriografia sălăjeană, pe data de 13 iulie 1974, Ioan Ardeleanu Senior trece la cele veșnice în satul său natal, Supuru de Sus.

În concluzie, credem că această scrisoare reușește să zugrăvească o epocă de tristă amintire, în care nu aveai nici măcar dreptul de a cinsti memoria înaintașilor, fiindcă în acea perioadă, în mod paradoxal, cert era doar viitorul, spunându-se că ne îndreptăm cu pași siguri spre o societate multilateral dezvoltată, spre comunism, iar trecutul era mutilat în funcție de interesele partidului unic și al reprezentanților săi. În concepția lor, Marea Unire a fost realizată de către „mase” și nu de către o generație de aur care a reprezentat cu adevărat interesele națiunii române, ceea ce, din păcate, nu s-a mai întâmplat după cel de al doilea război mondial până în prezent.

Supurul de Sus, 23 noiembrie 1968

Dragul meu Puiu,

Te-am așteptat, precum ai sfetit singur, și n-ai venit. Eu încă n-am putut veni pe acolo, deși ar fi necesar și pentru doi cumnați ce-i am acolo și pentru apariția și formele de apariție a unei lucrări „Mișcarea revoluționară de la 1848/1949 în Sălaj”, aceea în colaborare cu V(asi)le Vetișanu.

Nici nu ne-ai mai scris nimic. Deși te doresc mult și aș dori chiar numai câteva rânduri din când în când, nu te învinuiesc că nu-mi scrii, numai să nu fii bolnav, sau să te lași obsedat, cuprins de nu știu ce forme de pesimism. Dar tu ai trecut prin iadul tuturor torturilor și te-ai păstrat atât de integru și acum nu pot concepe să te lași indus nici de umbra neîncrederii (subl. n.). Mai scrie ceva, din când în când, Puiule.

E drept că ni-e dat să vedem multe.

După memoriul cela al meu cu casa memorială George Pop de Băsești, la Băsești, am avut vizite pentru materiale în legătură cu viața sa și mișcarea revoluționară de la 1918 în părțile noastre. Am dat 15 buc. corespondențe de ale lui George Pop de Băsești, la Baia Mare contra cost, informații cu consilii și gărzi naționale la județele Sălaj, Satu-Mare și Maramureș - fiecare moștenind cîte ceva din vechiul Sălaj.

Eu încă n-am putut apare direct, fiind încă sub un fel de discriminare, ceea ce s-a vădit bine mai în primăvară la Zălau.

Eh, dracul să le ia! Despre altceva voiam să-ți spun.

Vom sărbători semicentenarul Unirii și mi se pare că fără să se audă numele celui din capul unghiului (Iuliu Maniu – n.n.), deși în toamna trecută, am auzit de la unul de sus de tot, că se căutau forme de reconsiderare și pentru adevăr și pentru a contrabalansa o propagandă a istoricilor maghiari din străinătate defavorabilă statelor seccesorale ale fostei monarhii austro-ungare. Până acum văd că nimic. Din materialul dat pentru Sălaj, numele lui (Iuliu Maniu –n.n.), a mamei și surorii sale (Clara și Cornelia Maniu – n.n.), a tatălui său (Ioan Maniu – n.n.), o parte din suferințele lui Aciu (Alexandru n.n.) Meseșianu (Coriolan), etc, au fost tăiate. Tatăl tău (protopopul Valentin Coposu – n.n.) o să fie amintit la Satu-Mare și recent a fost pomenit într-o conferință la Carei. Trei profesori din Satu-Mare, au fost foarte mișcați de pățaniile păr. Coposu și aici, în casă la mine, și-au notat totul.

Și acum o mică confidență, întinsă. Mă gândeam să nu ți-o spun, dar de la mine o primești cu încredere deplină. Fenomenul îl întâlnesc din ce în ce mai des, bineînțeles, în generația tânără.

Când relatam, după note proprii și broșura lui Coriolan Meseșianu, suferințele ostatecilor sălăjeni din 1919, celor trei profesori din Satu-Mare, am dat informații mai ample asupra păr. Coposu și am căutat să văd dacă aceștia știu ceva despre feciorul său. Deși oameni cu pregătire frumoasă, cu eclipse de care nu ei sunt vinovați, cu suflete curate, entuziaști pentru Țara și Neamul lor, am aflat cu explicabilă durere că nu știau nimic despre tine, despre toată gama durerilor prin care ai trecut.

Cum se trece, cum se uită, cum se organizează tăcerea mută și apoi reală în jurul tău și-al multora! –

Totuși, dacă aș ști că vii la Alba Iulia de 1 dec. și eu aș merge. Dar las asta în judecata ta și fă cum crezi că e mai bine; e o problemă gingașă și tu ai mai multe elemente pentru a hotărî asupra ei și felului ei de soluționare.

Închei fiind solicitat în alte nevoi de toate zilele.

Te sărut cu toată dragostea mea veche,

Nuțuca

Cota: Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (ACNSAS), Fond Informativ, dos. I. 5.062, vol. 1, f. 165-166

Articol citit de 1298 ori.

Alte articole