Ion Iliescu a făcut, de curând, o declarație pe cât de stupidă, pe atât de plină de tupeu. O declarație stupefiantă care, din păcate, a trecut aproape neobservată. Procedând exact precum vulpea care zice că strugurii la care nu ajunge sunt acri, Iliescu s-a lăudat că, la începutul anului 1990, Corneliu Coposu l-ar fi invitat să se înscrie în Partidul Național Țărănesc. După care a mai afirmat că el, marele „emanat“ al Revoluției, ar fi refuzat oferta Seniorului. Mincinoase da la un capăt la altul, vorbele bătrânei șandramale staliniste demonstrează, clar, că vechiul adagiu care spune că „istoria o fac învingătorii“ este valabil doar pe alte meridiane. Aici, pe meleagurile noastre dâmbovițene, cei care „fac“ istoria sunt supraviețuitorii. De fapt, cei mai penibili dintre supraviețuitori. Adică politrucii mincinoși care spun absolut ce vor ei despre oameni care, plecați la cele veșnice, nu mai au cum să le bată obrazul și să le spună adevărul în față, exact așa cum a fost el. Din păcate, pentru noi și pentru România, Corneliu Coposu ne-a părăsit în urmă cu aproape 18 ani. Și tot din păcate pentru România, Ion Iliescu i-a supraviețuit până în ziua de azi când, închipuindu-și probabil că suntem o nație de senili amnezici, își permite chiar și acum, să-și mai debiteze minciunile cu care ne-a otrăvit în ultimele două decenii.

Minciună, numele tău este Ion Iliescu!

Spre deosebire de bunica pe care nepoții o țin împăiată și proptită la geam, doar ca să-i poată lua pensia, bătrâna codoașă bolșevică Ion Ilici Iliescu mai poate, încă, să vorbească. Iar atunci când se trezește glăsuind, face exact ceea ce a făcut o viață întreagă: minte de îngheață apele. Uzat și expirat din punct de vedere politic, cu o mutră din ce în ce mai tuciurie , Ilici minte exact așa cum a făcut în toată viața lui de politruc. A mințit când ne-a povestit că a fost „dizident“ al regimului comunist, la fel cum minte și acum, în legătură cu morții Revoluției ori cu „teroriștii“, pe care tot el i-a inventat. Ne minte în legătură cu toate „Mineriadele“ care au avut loc cu știința lui. La fel cum ne-a mințit și atunci când s-a lăudat că ar fi „sărac, dar cinstit“. El nu este, și nu a fost, niciodată, sărac. Iar despre cinste... ce să mai vorbim: actuala mafie economico-financiară s-a născut mai ales în cele „en-șpe“ mandate în care el a ocupat fotoliul de la Cotroceni. Dar minciuna privitoare la pretinsa invitație prin care Corneliu Coposu l-ar fi chemat să intre în PNȚ este, de departe, cea mai perfidă dintre poveștile bătrânei paceaure. Iar asta pentru că, vorbind astfel, Iliescu a procedat exact precum bolșevicii anului 1945 care, învinși categoric la urne, au inversat efectiv, „scorul electoral“ și, bazați pe tancurile sovietice pe care le aveau în spate, s-au declarat câștigători. La fel procedează, acum, și Ion Iliescu cu povestea lui despre pretinsa invitație a Seniorului. Ajuns în fața unui ziarist care i-a vârât un microfon sub nas, Ilici s-a apucat să trăncănească, nitam-nisam, exact așa cum îl știm de atâta vreme: „Era în perioada acelor ani de început, în 1990. Domnul Coposu mi-a făcut-o (N.r. invitația, așadar). El a murit prin '96. Deci, în perioada respectivă, în cadrul unor dialoguri, la un moment dat mi-a făcut invitația, mai pe la începutul dialogurilor noastre. Eu încă nu abordasem o poziție activă de implicare a mea în structuri de partid, mai ales că aveam și o anumită postură în poziția pe care o aveam și dânsul mi-a făcut o asemena ofertă. I-am mulțumit...“ Întrebat dacă liderul țărănist i-a oferit o poziție în Senat, Iliescu a negat, ușor incoerent: „N-aveam aceleași repere și aceeași platformă de gândire și apoi se născuse din Revoluție o structură, nu era încă o structură politică de partid, dar care a reflectat o anumită orientare, gândire, platforma care a s-a concretizat în activitatea propriu-zisa a FSN și a partidului FSN care s-a născut după aceea. Și am fost co-partaș la aceasta proiecție.“

„N-a mâncat salam cu soia!“

Adevărul pe care Ion Iliescu îl întoarce pe dos, exact ca pe o mănușă, este că în loc să-l invite să vină în PNȚ, Corneliu Coposu a fost cel care, cu intransigența care l-a caracterizat toată viața, i-a spus clar că FSN-ul nu ar trebui să se preschimbe într-un partid, care să organizeze primele alegeri post-co­mu­niste. Iar cineva din anturajul Seniorului i-a și spus atunci lui Iliescu că el personal are tot dreptul să participe la alegeri, dar din partea Partidului Comunist care, din punct de vedere strict legal, nu a fost desființat nici până în ziua de azi. Adevărul istoric, pe care Iliescu vrea să-l facă acum uitat, este că, împreună cu liota de foști activiști PCR pe care i-a adunat, începând de atunci, în jurul lui, el însuși a fost cel care a pus la cale și a coordonat unul dintre cele mai murdare războaie propagandistico-diversioniste din toată istoria noastră. Un război mizerabil care s-a purtat exact după regulile aplicate, cândva, și de bolșevici. La începutul anului 1990, încă din primele săptămâni de libertate, „salamul cu soia“ devenise un soi de blazon nobiliar care a marcat apartenența la o „elită“, exact cum, până atunci, apartenența la PCR fusese atestată de carnetul roșu de partid. Vremuri deosebit de tulburi în care, și lui Corneliu Coposu i s-a reproșat că „n-a mâncat salam cu soia“. De unde să fi știut imbecilii care urlau pe străzi „Coposu roade osu“, că o bună parte a vieții lui martirizate în pușcăriile comuniste, Seniorul a trăit doar cu „turtoi“ mucegăit și cu zeamă chioară. Iar o felie de salam, fie el și cu soia, a fost doar un vis, care nu i s-a împlinit niciodată în cei peste 17 ani de regim de exterminare pe care i-a îndurat în detenție.

Cu sula-n coaste

Povestea pe care o bălmăjește acum președintele de onoare (care onoare?) al PSD, este legată exact de acel cumplit război psihologic dus prin intermediul unor diversiuni ordinare pe care FSN-ul lui Iliescu l-a declanșat contra abia reînființatelor „partide istorice“. Un război jegos, în cursul căruia haitele străzii au fost asmuțite asupra oricui nu era FSN-ist. Dar mai are legătură și cu episodul în urma căruia Iliescu s-a văicărit, mai penibil ca un bezmetic de mahalagiu, că țărăniștii și Corneliu Coposu însuși i-ar fi „băgat sula în coaste“. Ceea ce Iliescu pare să nu mai înțeleagă, ori să fi uitat, este faptul că, și acum, mai există încă martori care au participat la acel episod, pe care azi ni-l prezintă exact după cum îl duce pe el mintea. Un asemenea martor este Liviu Petrina, care, prin calitatea sa de Secretar General al PNȚ-CD, a fost alături de Seniorul Coposu, încă din primele zile ale anului 1990. Într-un interviu dat în urmă cu peste cinci ani, Petrina a descris exact episodul despre care trăncănește acum Ion Iliescu. „Era în 18 ianuarie 1990, la întâlnirea dintre Delegațiile Oficiale ale PNȚ- CD și FSN. Din partea PNȚ-CD au fost: Corneliu Coposu, Ion Puiu, Ion Diaconescu, Ioan Alexandru, Iftene Pop și eu. Din partea FSN: Ion Iliescu, Petre Roman, Victor Atanasie Stănculescu, Bujor Sion Jr. Plus încă vreo două persoane. Problema gravă a momentului era intenția FSN de a se transforma în partid politic. Iar asta după ce afirmaseră că nu vor participa la proximele alegeri, ci doar vor administra țara și vor organiza alegerile. După ce, printr-o manevră de tip comunist, FSN-ul își instalase comitetele în mai toate instituțiile și întreprinderile Statului și acaparase puterea și mijloacele materiale ale fostului Stat totalitar comunist, acum, sub influența stalinistului Brucan, se contura pericolul transformării FSN în partid, pentru a monopoliza puterea și prin ,,alegeri democratice>>. Voiau sa devină, cum li s-a spus, și arbitri, și jucători, în același timp. Corneliu Coposu a explicat, foarte apăsat, că transformarea FSN în partid și participarea lui partid la alegerile parlamentare ar încălca angajamentele pe care liderii FSN și l-au luat atunci când au fost acceptați să preia conducerea treburilor în stat. Ar fi o lovitură grea dată democrației incipiente și este o acțiune inacceptabilă. Cetățeanul Iliescu, cu șiretenia-i cunoscută, a spus că se miră că PNȚ se preocupă deja de alegeri, în timp ce «FSN nu-și mai vede capul de problemele reale ale României, nu știe cum să mai ajute oamenii să iasă din iarnă, etc. Etc.»“. Unde am mai auzit niște vorbe asemănătoare? A, da! La actualul Premier care, cu toate că își omoară mai tot timpul prin studiourile Tv, se laudă că are o țară de condus și că interviuri dau numai cei care n-au nimic altceva de făcut. După cum relatează Petrina, discuțiile au fost atunci deosebit de aprinse: „Dl. Bujor Sion Jr. a sărit cu vorba, spunând: Dumneavoastră vreți să intrați în Parlament, iar noi, care am făcut Revoluția, să rămânem pe din afară.!!“ Acela a fost momentul în care Corneliu Coposu a oferit o soluție politică total contrară poveștii pe care ne-o spune, azi, Ion Iliescu: „Există o soluție rezonabilă și firească: să se prezinte la primele alegeri numai patru partide, acele partide care au fost recunoscute de Națiunile Unite imediat înainte de instalarea de către Sovietici a dictaturii comuniste în România. Așadar PNȚ, PNL, PSDR și Partidul Comunist. Iar acei conducători ai FSN care doresc să facă o carieră de parlamentari să se înscrie pe listele unuia dintre acele partide, după afinitățile politice ale fiecăruia“. Iar pentru că Seniorul s-a păstrat în limitele fin demarcate ale diplomației politice, Petrina relatează că el a fost cel care a pus lucrurile la punct: „Atunci am intervenit și eu și am spus că soluția mi se pare excelentă. Și am continuat: iată, dumneavoastră domnule Iliescu, fiind comunist și fiind preocupat – cum ați și declarat în 22 Decembrie 1989 - de faptul că idealurile comuniste au fost întinate până în anul trecut, ați putea candida pe lista Partidului Comunist. Domnul Stănculescu, ce tocmai ne-a spus mai înainte că provine dintr-o familie de țărăniști și simpatizează cu PNȚ-CD, să candideze pe lista PNȚ-CD. Domnul Roman, cu Social-Democrații, iar Dl.Sion, la Liberali, spre exemplu...“ De fapt aceasta este discuția în urma căreia Ion Iliescu a ieșit la Televiziunea care, pe atunci, încă își mai spunea, și „Liberă“ și s-a văicărit indignat povestind cum i-a băgat Coposu „sula în coaste“. Acum, după 23 de ani de la acele evenimente, Ion Iliescu, deja senil, ori doar mincinos cum a fost o viață întreagă, vine și ne povestește cum a respins el inexistenta ofertă politică a seniorului Corneliu Coposu. Dacă ar fi doar urmarea unei amnezii senile, poate că am trece lejer peste acestă poveste. Din păcate, ea pare a fi, mai curând, o nouă încercare, de-a dreptul odioasă, de a falsifica istoria. Și până la urmă este doar încă un gest de curvăsăreală politică, similar unui discurs moralizator ținut de o „domniță“ care, după o viață întreagă petrecută ca „rutieristă“ pe Centură, le povestește unor nepoți zăluzi că, de fapt, ea este o diafană virgină neprihănită.

Scris de Vasile Surcel