Corneliu Coposu Fan Page

Mi-e dor de Seniorul Coposu!

Înapoi la 2013

Luna asta se împlinesc 18 ani de la moartea lui Corneliu Coposu. Ce repede au zburat anii şi cât de mult i-am simţit lipsa în toată această perioadă! Din păcate pentru România, nu cred că vom mai vedea curând un om politic de anvergura lui Corneliu Coposu.

Privind spectacolul grotesc pe care politicienii noştri îl dau zi de zi, cred că ar trebui să-l apreciem cu atât mai mult pe fostul preşedinte al PNŢCD. Batjocorit, umilit şi înjurat în acea perioadă tulbure de după Revoluţie, Corneliu Coposu a avut întotdeauna puterea să-i trateze cu decenţă şi senioritate pe toţi cei care îl răniseră atât de mult. "Nu mi-am pierdut încrederea în oameni şi foarte curios, nu am fost persecutat niciodată de sentimentul răzbunării", declara la acea vreme Corneliu Coposu. Asta spune foarte multe despre profunzimea şi calitatea umană a fostului lider PNŢCD, mai ales în condiţiile în care a suferit enorm în puşcăriile comuniste.

Rămân la părerea că Seniorul a fost singura personalitate politică pe care România a avut-o după 1989. Mulţi au spus că dl.Corneliu Coposu a fost Preşedintele moral al României.

Cu siguranţă, guvernarea CDR din perioada 1996-2000 ar fi arătat cu totul altfel dacă Seniorul ar fi trăit. Din păcate a plecat prea repede dintre noi şi nu a reuşit să ducă la bun sfârşit tot ce îşi propusese să facă pentru România. Chiar şi aşa, noi românii, îi datorăm foarte multe lui Corneliu Coposu. Deşi după Revoluţie a fost tot timpul în Opoziţie, Seniorul a pledat întotdeauna pentru România în toate cancelariile lumii pe care le-a vizitat. Aderarea la NATO si, mai târziu la Uniunea Europeană, i se datorează în bună măsură şi lui Corneliu Coposu.

Din păcate, aşa cum se întâmplă de obicei, ajungem să apreciem marile personalităţi atunci când pleacă dintre noi. Aduceţi-vă aminte că la funeraliile Senorului au participat peste 100.000 de oameni, iar astăzi mai toţi îi evocăm personalitatea.

A murit fidel principiilor sale despre democraţie şi crezului său monarhic: “Am convingerea, şi cu ea mă voi duce dincolo, că România va păşi pe calea democraţiei numai prin Monarhie. Avem datoria sfântă să-L aducem pe tron pe Regele nostru”.

Mi-e tare dor de Seniorul Coposu!

sursa: adevarul.ro, Marian Dusan, 13 noiembrie 2013

Articol citit de 2203 ori.

Alte articole