Corneliu Coposu Fan Page

Corneliu Coposu- "Jurnal din vremuri de razboi"

Înapoi la 2013

07 octombrie 2013, sursa gazetadecluj.ro

Corneliu Coposu Jurnal din vremuri de razboi

Apariţia la editura Caiete Silvane din Zalău a cărţii Seniorului „Jurnal din vremuri de război” sub îngrijirea dr. Marin Pop, istoric, şi a domnului Cristian Fulger ne dă prilejul să reflectăm cât de important a fost rolul lui Corneliu Coposu în istoria recentă a României şi cât am pierdut cu toţii prin dispariţia lui.

După ce cartea a fost recenzată într-o revistă de spiritualitate creştină „Mesagerul Sfântului Anton” de criticul literar Alexandru Cistelecan, a încerca din nou să o prezenţi publicului larg pare o întreprindere riscantă. Satisfacţiile pe care mi le-a adus lecturarea acestui jurnal şi faptul că l-am cunoscut personal pe autorul lui, întâlnindu-l de mai multe ori, m-a determinat să încerc a scrie despre acest volum, nu mare ca dimensiuni, dar dens şi redactat sine ira et studio şi cu aplecare faţă de faptele relatate. Fără îndoială este una dintre cele mai bune cărţi de istoriografie care a apărut în acest an. Cartea reprezintă reproducerea unui manuscris, pe care istoricul Marin Pop l-a găsit în arhivele CNSAS. Manuscrisul reprezintă o copie a primelor două exemplare ale documentului ce a fost depus de Coposu la Biblioteca Academiei Române şi Arhivele Naţionale în 1978. Securitatea a copiat jurnalul şi l-a inserat în dosarul de urmărire informativă a proaspătului pensionar şi a viitorului lider politic. Aşa cum arată Coposu în introducere, „faptele sunt consemnate în mod obiectiv, fără interpretări şi fără comentarii”, ceea ce nu le face mai puţin interesante, deoarece, pe lângă dramatismul evenimentelor consemnate, acestea sunt scrise extrem de bine. Împărtăşesc opinia lui Gabriel Ţepelea că autorul lor a fost un „condeier de mare vervă şi talent”.

Jurnalul este împărţit în trei: „1. Însemnări despre oameni şi evenimente (1940 – 1944);2. Tentative de „apropiere” de Opoziţie făcute de germani în timpul războiului; 3. 23 august 1944. Decada fierbinte (din jurnalul unui participant la conspiraţie)”. Cartea tipărită mai include încă două capitole pe care le reproduc, ca titlu, aşa cum sunt consemnate în cuprins: „III. Acţiunea propagandistică a lui Davilla în USA; IV. Corespondenţa Maniu-Beneş (1943)”. Inadvertenţa menţionată ar putea fi elucidată cu prilejul unei eventuale reeditări a cărţii. Pe lângă note şi explicaţii, Jurnalul mai include un indice de nume şi un album cu opt fotografii ale unor lideri politici la care se face referire în carte.

Şi acum, voi face câteva consideraţii, care merită să fie evidenţiate. În cea mai mare parte, acest document este inedit. O parte din jurnal a fost reprodusă de Călin Tudor Zarojanu într-un volum consacrat vieţii lui Corneliu Coposu.

Paginile ce se referă la asasinarea lui Virgil Madgearu de către legionari sunt de o intensitate copleşitoare, ce depăşeşte nivelul unei opere memorialistice. Frizează cu adevărat marea literatură. Reproduc un scurt citat: „După ce Madgearu a fost înmormântat, asistenta, în frunte cu Maniu se apropie de sicriul profesorului. Nicolae Iorga aşezat în firida capelei şi închinându-se, păstrează un minut de reculegere pentru savantul ucis şi prezintă condoleanţe familiei. Chipul lui Iorga este devastat de lovituri şi tortură. Parte din barbă îi este smulsă lăsând descoperită pielea însângerată” (p. 38-39). Conduita exemplar a liderului ardelean se confirmă şi în acest episod. Iorga a avut constante sentimente ostile faţă de Iuliu Maniu în decursul anilor. La moartea istoricului, Maniu i-a scris generalului Antonescu (încă nu era mareşal) condamnând ferm asasinatul politic şi scriind despre cel asasinat că a fost o nestemată a gândirii universale. Ca să ne dăm seama care era atmosfera în ţară pe timpul legionarilor şi a crimelor comise de ei trebuie să subliniem că autorul Jurnalului dormea cu revolverul sub pernă.

Foarte puţin se ştie despre relaţiile între Maniu şi comunişti sau simpatizanţii acestora, cum au fost N.D.Cocea şi M. Ralea. Cu prilejul întâlnirii cu M. Magheru, la care a participat şi Coposu, Maniu îi spune reprezentantului P.C.R.:”Partidul dumneavoastră nu are, după câte ştiu, o ideologie proprie, conformă cu interesele specifice ale muncitorilor români, ale căror doleanţe pretindeţi că le reprezentaţi, ci se mulţumeşte să reflecteze, de pe o poziţie subordonată, politica sinuoasă şi îndrumările pe care le dictează, după oportunitatea de moment, din afară, Kominternul”. Şi mai spune Maniu: „Eu nu am nici o prejudecată, în tratarea şi contractarea de acorduri cu alte familii politice, care urmăresc obiective similare cu cele preconizate de partidul nostru. Se ştie că în toată activitatea mea politică, am întreţinut raporturi civilizate chiar şi cu adversarii şi, în general, cu toţi exponenţii unor ideologii clare, chiar antagoniste”. Apropo de „raporturi civilizate”, în Jurnalul Politic al lui Ioan Hudiţă, altă operă fundamentală, se consemnează că, frecvent, PNŢ a acordat ajutoare băneşti, prin Petru Constantinescu Iaşi, familiilor comuniştilor care erau arestaţi de regimul Antonescu. Cât de „civilizat” s-au comportat comuniştii după ce au ajuns la putere se ştie de toată lumea şi nu merită să mai fie comentat. La capitolul relaţii cu oamenii comuniştilor aş dori să mai scot în evidenţă din Jurnal calităţile lui Iuliu Maniu în a caracteriza oamenii. Despre profesorul Ralea spunea că regretă sincer că natura, printre atâtea daruri pe care le-a primit, nu l-a înzestrat şi cu o fărâmă de caracter.

În altă ordine de idei şi, în pregătirea actului de la 23 august, care este partea cea mai importantă a cărţii, despre corespondenţa dintre Maniu şi Beneş, fruntaşul ceh, mi-a povestit în anii’80 ai secolului trecut, părintele Matei Boilă. Beneş i-a scris lui Maniu că Stalin va sprijini restituirea teritoriului de vest acordat Ungariei de către Axă, dar „în ce priveşte Basarabia şi Bucovina de Nord sunt inutile orice stăruinţe”. Şi aşa s-a întâmplat.

Nu se va putea scrie cât de cât cu acurateţe despre 23 august 1944 dacă nu se va face trimitere la ceea ce a scris Coposu despre această acţiune, în Jurnal, într-o altă carte tipărită în 1991 la Bucureşti şi de ce i-a scris Seniorul lui Florin Constantiniu, viitorul academician, corespondentei care de asemenea ne-a fost adusă la cunoştinţă tot de domnul Marin Pop.

Pentru efortul făcut de istoricul sălăjean în cunoaşterea personalităţii şi activităţii lui Corneliu Coposu, originar din Bobota, trebuie să îi mulţumim şi doresc să realizeze ce şi-a propus, adică să publice toate scrierile acestuia

03.10.2013
Adrian Man

Articol citit de 1310 ori.

Alte articole