Corneliu Coposu Fan Page

15 ani fără Corneliu Coposu - Libertatea Mea, 11 noiembrie 2010

Înapoi la 15 ANI

Corneliu Coposu

La 11 noiembrie 1995, într-o rezervă funestă şi prea banală a Spitalului Municipal din Capitală, România asista la dispariţia unuia dintre părinţii democrației. Corneliu Coposu închidea ochii pentru ultima oară şi, în semn de recunoştinţă şi solidaritate, milioane de oameni erau zguduiţi de un fior pătimind o speranţă care a rămas o speranţă. Ultimele sale cuvinte nu au fost consemnate, dar nu e greu să ne imaginăm.

Trei zile mai târziu, un întreg Bucureşti mărşăluia pe străzi şi suspina regrete. Mii de tinerii promiteau să-l păstreze în suflet pe Senior din spatele unei cruci mari din pânză albă purtată pe umeri cu mândrie şi părere de rău în cortegiul funerar. La microfoane se auzeau discursuri pătimaşe, se spuneau poezii şi, din nou, se vărsau lacrimi. Capetele căzute în piept şi adunate în jurul catafalcului îi promiteau Seniorului nemurire. Iar Seniorul a supravieţuit dincolo de biografii.

Fără funeralii naţionale şi salve de tun, moartea lui a adunat din nou sute de mii de oameni în acelaşi loc în care aceştia se redescoperiseră mai întâi în decembrie 1989 şi apoi în primăvara anului 1990. Excelenţa Sa, Bernard Boyer, ambasadorul Franţei în România, îi spunea lui Coposu, cu doar şase luni mai devreme: „Dumneavoastră, domnule Coposu, n-aţi fost nici preşedinte, nici prim ministru, nici conducător militar, nici academician, nici măcar ambasador, niciuna din acele figuri care ţin să apară la televizor. Dar nici n-aţi avut nevoie. Toată lumea vă cunoaşte şi vă respectă. Sper ca poporul român să se recunoască în dumneavoastră”, iar acea zi de noiembrie l-a convins că avea dreptate. Decoraţia „Ofiţer al Legiunii de Onoare”, cea mai înaltă distincţie acordată de Republica Franceză cetăţenilor străini, care-i fusese înmânată Seniorului îşi găsea, încă o dată, justificarea.

Corneliu Coposu fusese condamnat la moarte în 1947, însă nici peste o jumătate de veac acest deznodământ nu părea firesc. „Ori de câte ori s-a încercat a se identifica democraţia cu haosul, pluralismul cu derbedeismul, parlamentarismul cu trândavul inutil, exemplul lui Corneliu Coposu a putut servi cu brio drept contraargument. Prin dispariţia sa, viaţa politică românească rămâne fără un reper fundamental”, scria Ion Cristoiu, pe 13 noiembrie, într-una din cele 10 pagini dedicate Seniorului în „Evenimentul zilei”, iar aceste cuvinte încă sunt adevărate.

Și asta pentru că după suferințele îndurate în închisorile comuniste, după tăcerea impusă până la Revoluţie şi după injuriile gratuie de la începutul tranziţiei, Corneliu Coposu a rămas în picioare. La 15 ani de la moartea sa, rămâne în urmă, dacă nu un model, cel puţin o viziune precisă despre ce trebuie şi ce nu trebuie să fie România: „Datoria de onoare a fiecărui român conştient este de a contribui la lupta pentru apărarea democraţiei şi pentru instaurarea principiilor generate de spiritul moralei creştine. Suferintele au trecut. Totul este ca viitorul să asigure pentru ţară ceva bine, în rest nu mai are importanţă”,

Rodica şi Flavia Coposu, surorile Seniorului, cinstesc şi astăzi, ca în fiecare an, amintirea lui fratelui lor, la Cimitirul Bellu Catolic. Ceremonia de comemorare începe de la ora 11.00 şi este deschisă tuturor celor care vor să-i aducă, încă o dată, un omagiu.

11 noiembrie 2010, Libertatea Mea

Articol citit de 2270 ori.

Alte articole