Corneliu Coposu Fan Page

Iuliu Maniu: "Eu trebuie să fiu sincer, și de aceea refuz să fac parte din masonerie"

Înapoi la 2015

sursa: salajulpursisimplu.ro, Ioana Gale , 21 martie 2013

matei_boila_maniu Personalitatea lui Iuliu Maniu depășește barierele cunoașterii activității și a vieții lui, în prezent limitate. Azi, cred că știm doar ce trebuie să știm despre acest simbol al scenei politice românești. Tocmai dimensiunea caracterului său îl condamnă la anonimat într-o Groapă Comună, parcă vădit gândită în așa manieră încât să îl facă uitat, din simplul motiv că a fost și este în continuare un personaj politic incomod. În plină campanie de strângere de fonduri pentru salvarea Conacului de la Bădăcin, avem nevoie de o cunoaștere mult  mai profundă a vieții lui, pentru a înțelege de ce, de atâta timp, nu s-a putut interveni în această cauză. Cu stăruința și puterea cu care și-a sacrificat viața pentru intențiile politice, Maniu s-a ghidat întotdeauna după propriul său motto: „Ca oameni politici putem fi oricând adversari, dar niciodată dușmani”. Acesta a fost, din păcate, doar motto-ul lui Maniu, nu și al altora, explicându-se de ce a fost persecutat atât în timpul vieții, cât și după moarte. Pentru a-l cunoaște și mai bine pe cel care ne-a unit, am stat de vorbă, în cadrul unui interviu, cu strănepotul lui Iuliu Maniu, părintele Matei Boilă.  Am dorit să adresez întrebări a căror răspunsuri să creioneze portretul omului, un Maniu la care să aibă acces atât gândul, cât și sufletul. Acest scop nu putea fi atins decât printr-un dialog cu o persoană foarte apropiată familiei sau chiar cu un membru al familiei.

Când am ajuns în locuința părintelui, m-a oprit cu privirea, din pragul ușii, iar cu o voce tremurândă mi-a spus: „Trebuie să vă fac o mărturisire despre Maniu pe care n-am mai făcut-o nimănui”. Din acel moment am înțeles că va fi mai mult decât un simplu interviu, va fi o primă pagină din bibliografia unui nou capitol de cercetare.  

Părintele Matei Boilă: Acuma, eu vreau să vă spun ceva. Niște lucruri care sunt, după părerea mea, importante. Sunt niște lucruri cu totul deosebite. Eu am avut o legătură directă, personală cu el, în condiții cu totul speciale, înainte de a fi arestat (n.r. – I. Maniu). Să știți că este vorba despre o responsabilitate mare, pentru că nu e vorba despre un simplu interviu în care să vă spun eu ce mare om a fost Iuliu Maniu și ce bun a fost și mare sacrificiu a făcut. E mult mai mult decât atâta. Nu e vorba despre astfel de lucruri care, în mod normal, sigur, sunt necesare și ele și sunt foarte bune. Aici sunt lucruri mai grave. Acuma, încep prin a vă spune că situația casei lui Maniu și a averii lui de acolo este un scandal monstruos. Gândiți-vă că, la început, nu era vorba despre testamentul lui Maniu, era vorba de confiscarea averii, și s-a dat averea aceasta unei asociații olandeze, pentru ca să organizeze acolo un cămin de creștere a copiilor defavorizați. Ulterior, s-a dovedit că a fost făcută cu intenția de a distruge ceea ce a vrut Maniu să facă din acel loc, adică să organizeze acolo un loc de reculegere, de educare a tinerilor dezavantajați, de memorial.

„Maniu este în continuare persecutat“

matei_boila_maniu Toate chestiunile acestea au fost intenționat, vă spun, distruse de către acești oameni care au făcut lucrurile acestea. După 1989, când și noi și Corneliu Coposu, totuși, am avut o oarecare influență, am încercat din toate puterile să repun în drept averea aceea, pe care Maniu a lăsat-o  Episcopiei, ca să facem memorial din tot locul acela și să facem ceea ce Maniu a vrut să facă din locul acela. Nu s-a putut nicidecum! Cu toate influențele pe care le-am avut, gândiți-vă că eu am fost senator, Coposu era președintele partidului care a fost de fapt la putere, nicicum nu s-a putut! N-au vrut, n-au vrut! Și până în ziua de astăzi nu au dat terenul acela înapoi, pentru că era un pretext că este un loc pentru copiii cu handicap. Puteau foarte bine să aleagă orice alt loc, orice alt loc. Chiar noi atunci le-am oferit câteva spații. Puteau foarte bine, însă n-au vrut! Pentru că n-au vrut ca Maniu să aibă memoria aceasta pe care o merită. Și să se întâmple toate lucrurile acestea pentru că trebuie să vă spun acuma că Maniu este în continuare persecutat, dvs. să știți sigur chestiunea aceasta. Eu vă spun acum un lucru care motivează sau explică acest lucru pe care nu l-am spus nicăieri, pentru că e prea grav și pentru că, în fine, și așa a avut de suferit foarte mult și Maniu și toți cei care au fost, și vor avea în continuare, cu atât mai mult cu cât vă voi spune chestiunile acestea, dar trebuie să le spunem. Ceea ce vă spun eu acuma este ceea ce mi-a spus mie Maniu personal. Mai erau încă câțiva tineri prezenți acolo. Maniu mi-a spus următorul lucru, era după 1918. El era considerat și era, de fapt, conducătorul real al românilor din Ardeal. El a condus, de fapt, eliberarea noastră, toată această Unire a românilor și a condus-o de pe poziția unui naționalism luminat și a moralei creștine. Acestea două au fost la baza a ceea ce Maniu a vrut și a încercat să facă din Ardealul nostru. Cea mai mare minciună grosolană, pervertire, este faptul că a fost acuzat de naționalism excesiv, de antisemitism. Nici vorbă pe lumea aceasta! Maniu a fost cel care a înțeles că nu se poate iubi omenirea în general. Ci îl iubești pe cel de lângă tine, pe cel din familia ta, pe cel din națiunea ta. Acest mare comandament al iubirii, care stă la baza oricărei societăți creștine, nu se poate realiza fără dragostea de națiune, față de familia ta. Asta nu este nimic rău, dimpotrivă, cu o singură condiție – să nu faci dintr-asta o discriminare, să nu fie motiv de persecuție sau de ură față de ceilalți, ci dimpotrivă, această dragoste pentru națiunea ta să stea la baza unei iubiri mai mari, a unei cuprinderi a tuturor în familia respectivă, în organizarea societății respective, a statului respectiv. Maniu a urmat cu mare sfințenie acest lucru. El a fost atacat, printre altele, și prin acest naționalism, antisemitism. Care antisemitism? Pentru Dumnezeu, dar n-a fost nici un moment! Pentru noi, am fost crescuți în felul acesta. Cum, adică ce înseamnă antisemitism? Înseamnă că eu sunt împotriva semiților? Adică sunt împotriva Maicii Domnului, a lui Ioan, a lui Petru? Ce e aia? Ce prostie este asta? Asta este o imbecilitate nemaipomenită. Altceva că ești împotriva sionismului sau a masoneriei, care-i cale politică, dar n-are nimic cu antisemitismul, dimpotrivă, am iubit întotdeauna toate neamurile astea.

„Eu trebuie să fiu sincer, și de aceea refuz să fac parte din masonerie“

matei_boila_maniu Și acum să revenim la rostul nostru, la ce am început, de ce s-a ajuns la această chestiune. Iată, eu vă spun ceea ce mi-a spus mie Maniu, și nu numai mie, eram mai mulți tineri acolo. În 1918, dat fiind rolul pe care eu l-am avut, Maniu, în organizarea Unirii țării și ridicarea națiunii mele în spiritul unei morale creștine, a unui naționalism luminat, așa cum v-am spus, al tuturor acestor lucruri, eu am fost considerat și, de fapt, eram vizat de către foarte mulți conducători ai românilor din Ardeal. Zice Maniu în ʼ18, la un moment dat, s-au prezentat la el doi oameni, doi domni. Foarte elegant, au zis: „Domnule Maniu, am venit să stăm de vorbă pe o problemă foarte importantă”. „Vă rog!” (n.r. – I. Maniu) Zice: „Dvs. sunteți considerat conducătorul românilor și noi am dori să facem din dvs. un om politic puternic, având toate instrumentele necesare pentru a fi dominant. V-am ales ca pe cel care va fi, într-adevăr, cel mai mare și mai puternic dintre oamenii aceștia. O singură condiție: să vă înscrieți la noi, în masonerie”.

Maniu s-a uitat la ei. „Domnu’ Maniu, să știți că dvs. faceți o greșeală considerând masoneria ca un lucru rău, dimpotrivă, noi vrem fraternizarea tuturor, egalitate, lipsă de discriminare, o societate universală, înfloritoare. Asta suntem noi și asta vrem să facem noi”. Maniu le-a răspuns: „Ascultați-mă, eu sunt foarte fericit că aud că dvs. vreți să faceți binele societății, Dumnezeu să vă ajute să faceți! Și n-am nimic împotrivă, să vă ajute să faceți, dar eu știu că masoneria nu este numai o organizație pentru călărie sau lucrare de brici, ci este o asociație cu miliarde și miliarde de dolari la bază, care urmărește conducerea politică și care impune oamenilor lor o anumită politică. Și mai mult decât atât, este o organizație care are un crez religios, transcendent, pe care îl impune tuturor, ori eu, vă cred că vreți să faceți bine, Dumnezeu să vă ajute să faceți bine, dar eu, ca om politic, sunt membru al Partidului Național Român și eu nu pot să am două subordonări. Eu dacă mă înscriu la masonerie înseamnă că în momentul în care primesc un ordin de la masonerie eu trebuie să urmez ordinul acesta, ori pentru mine, singurul ordin pe care trebuie să-l urmez conform conștiinței mele este al convingerilor mele, al partidului meu. Nu pot să fac asta, aș face un mare rău pentru mine însumi și pentru toată lumea din față! Nu pot să fiu duplicitar! Eu sunt din partidul meu și acesta este partidul meu! În al doilea rând, dvs. ziceți că n-aveți nimic cu credința, și se poate că nu aveți nimic, dar indiscutabil eu știu asta, și toată lumea știe că cei care sunt înscriși în masonerie au obligația de a fi subordonați concepției respective. Eu, în ceea ce privește credința mea, eu sunt fiu al Bisericii Greco-Catolice și nu pot să fiu înscris în același timp în francmasonerie. Dacă la un moment dat credința aceea care ar putea fi foarte bună, n-am nimic de obiectat, nu vă imput cine știe ce, dar dacă intră în contradicție cu propria mea credință, ce mă fac? Eu nu pot, eu trebuie să fiu sincer, și de aceea refuz să fac parte din masonerie!”  Și-atunci, ei s-au ridicat și au spus: „Domnuʼ Maniu, faceți un lucru greșit! Dvs. aveați acum posibilitatea să conduceți partea aceasta din lume. Veți fi ultimul om, și de acum înainte nu veți mai avea nici un fel de posibilitate de a conduce țara”. 60 de ani Maniu a fost terorizat de această interdicție a lor. A fost urmărit, a fost lovit. Nu vă pot spune cum și cât de mult! Și nu numai atât. Și după moarte. Nici averea lui de acolo nu poate urma, așa cum era normal și firesc, voința lui exprimată prin testament și să fie patrimoniu, avere de țară. Nu se poate din cauza asta! Și este lovit! Asta v-am spus ca să știți că asta este realitatea. De aceea, pentru mine, faptul că dvs. organizați acum o chetă pentru ajutorarea casei, este un lucru pentru care eu vă felicit și Dumnezeu să vă ajute și să ne ajute ca să putem face cât de multe, dar este o rușine, este o rușine. Cum adică, dar acesta este patrimoniu național și asta trebuia să fie de 100 de ori finanțat de către stat. Toate casele astea, nici nu mai vorbesc de astea regale, au fost cu milioane și milioane de euro clădite și ajutate și a lui Brătianu și a tuturor. La Maniu nu se poate… Sigur, faptul că trebuie să vă ocupați cu strângerea asta ca să suplinim această lipsă criminală a statului  român, este un lucru merituos pentru dvs. Sper să reușiți, deși vedeți că există această dușmănie împotriva lor. Dumnezeu să ne ajute! În măsura în care pot și cuvântul meu este ascultat, sigur că atâta spun și eu: Faceți tot posibilul, fiecare să sprijine, pentru că sprijină un lucru extraordinar!  Dumnezeu să vă ajute! Nu se poate continua, pentru că nu este intabulată pe ei din cauza ălora de acolo, a asociației. Totul este o porcărie aranjată, dar așa cum v-am spus, scrieți asta! Eu vreau ca interviul meu să fie punctual asupra unor probleme mari și grave care depășesc interviurile obișnuite.

matei_boila_maniu Ioana Gale: Cum ni-l puteți descrie pe Iuliu Maniu, cunoscându-l din interiorul familiei?

M.B.: Ceea ce pentru mine, l-a caracterizat pe Maniu, a fost dragostea lui mare față de familie, față de noi toți, întotdeauna gata să se sacrifice pentru intențiile politice. Este această capacitate extraordinară pe de-o parte de a iubi mult, pe de altă parte de a se sacrifica mereu în vederea obiectivelor sale politice.

I.G.:  Ce amintiri aveți legate de Iuliu Maniu, despre care nu ați mai vorbit, și ați dori să le faceți cunoscute publicului larg?

M.B.: Eu am transmis, am scris și o carte, dar știți cum este, e ca și cum arunci un strop de apă într-un lac, dar, în fine. Multe dintre amintirile mele sunt cuprinse în cartea „Amintiri despre Iuliu Maniu”, scrisă de Ionel Pop, Zaharia Boilă și de mine, în care am spus cele mai importante amintiri legate de el, dar una tot așa de importantă pe care n-am spus-o până acum este cea pe care v-am spus-o dvs. acum.

I.G.: Ce responsabilitate implică faptul de a fi membru al familiei Maniu?

M.B.: Sigur că sunt foarte șocat, într-un fel, de faptul că am avut de spus atâtea lucruri extraordinare care știam că sunt adevărate, pe care le contestau toți istoricii ăștia. Ceea ce am spus eu s-a pierdut ca și cum n-aș fi spus-o. Și m-am întrebat de multe ori: oare n-am fost eu de vină pentru că n-am știut să fiu destul de convingător, destul de jertfelnic, pentru ceea ce vreau eu să spun? Dacă este așa, Dumnezeu să mă ierte! Eu am vrut, totuși, să spun ce am putut.

I.G.: Ce a însemnat pentru Iuliu Maniu această casă și satul Bădăcin?

M.B.: Eu atâta am putut constata, că bucuria lui cea mai mare era dacă putea să-și rupă din timpul, din activitatea politică, câteva săptămâni, imediat venea la Bădăcin. Cu o dragoste extraordinară era acolo. Își iubea fiecare colț de grădină. Îmi amintesc că este una dintre grădinile, dintre cele pe care le cunosc eu, cea mai bogată din punct de vedere al mulțimii roadelor, fructelor. De toate! De la migdale, căpșuni, cireșe, vișine, caise, tot, tot, tot! Nu exista ceva care să nu existe pe teritoriul acela. Când venea el, în diferite momente ale anului, știa exact care dintre copaci are rod, și ne spunea: „Copii, aduceți fructe pentru amiază!” Dacă noi ziceam că nu știm, că nu este, el zicea: „Cum nu este? Uite acolo veți găsi fructele coapte. Acolo sunt mere de vară coapte, acolo sunt caise, acolo sunt de toate.” Știa absolut fiecare pom, și când se coace. Foarte mare dragoste avea pentru ei!

matei_boila_maniu I.G.: Cunoscându-l îndeaproape, ce credeți că ar spune dacă ar trăi, legat de starea actuală a casei lui?

M.B.: Eu cred că el n-ar spune despre casa lui în primul rând, ci ar pune în legătură mizeria în care se găsește casa lui cu mizeria în care se găsește țara. Sunt exact aceleași fenomene. Același fenomen de lipsă de patriotism, de lipsă de dragoste, de moralitate, care face ca situația țării să fie degradată așa cum este. Pentru că nu trebuie luat în considerare că se face într-adevăr ceva lucru, ci ce s-ar putea face cu această bogăție extraordinară. Așa cum acolo la Bădăcin, ce s-ar putea face dacă ar fi oameni cinstiți și buni, dar în țară? S-ar putea face enorm de mult, dar se face foarte puțin, pentru că nu există acea dragoste pentru țara noastră și pentru oamenii ei!

I.G.: Ce sentimente vă încearcă în momentele în care ajungeţi la Bădăcin?

M.B.: Întotdeauna când mergeam la Bădăcin, parcă mergeam în altă lume, o lume a copilăriei în care cuprind totul. Copilăria însemna toată viața, toată dezvoltarea viitoare, toată dragostea pentru tot ce este în jur. Simțeam lucrul acesta întotdeauna. Întotdeauna m-am gândit cât de puțin înseamnă proprietatea, care e privită strict din punct de vedere al profitului economic, și ce mult înseamnă o proprietate în care ești angajat cu sufletul, în care este o grădină, o altă lume. Pentru o astfel de proprietate trebuie să ne luptăm și noi astăzi. Cât de mică să fie bucuria pe care o ai, dar să fie dragostea aceea extraordinară față de pământul acesta.

Una dintre preocupările majore era să se întâlnească pe băncile acelea ale aleii din Bădăcin cu țăranii din sat

I.G.: Aveţi o anumită încăpere care să vă evoce mai intens imaginea lui Maniu?

M.B.: Erau camerele în care stăteam noi de obicei când mergeam acolo. Dar nu una în mod deosebit, pentru că astea erau clădite într-o aripă de către mama și tata, astea înafara casei propriu-zise.

I.G.: Ce-i plăcea lui Maniu să facă peste zi, care era programul unei zile normale la Bădăcin?

M.B.: Cât timp era la Bădăcin, sigur că se plimba prin grădini și prin moșia mare, în toate părțile. Avea o bibliotecă în care lucra și scria. Când avea de făcut declarații politice, făcea declarații politice, de multe ori ni le spunea nouă și noi le scriam și le transmiteam. Nu era modalitatea aceasta modernă, perfecționată de informare. Una dintre preocupările majore era să se întâlnească pe băncile acelea ale aleii din Bădăcin cu țăranii din sat. Mulți dintre ei erau rude de-ale lui. Era foarte iubitor de oamenii aceia, dar și ei îl iubeau pe el foarte mult. Ca să vedeți modul în care gândea el, deși e o întâmplare în care mi s-a făcut o nedreptate și nu uit nici acum că mi-a făcut nedreptate, dar e semnificativă. Noi ne jucam în curte cu copiii din sat, o parte dintre ei erau verișori de-ai noștri, mai îndepărtați unii, și ne jucam. La un moment dat, știi cum e la copii, s-a iscat o ceartă, un moment așa mai dificil, dar nu a fost nimic deosebit. Maniu, care ne asculta, era sus în camera lui și strigă: „Matei, Nelu, veniți la mine!” Sigur că noi ne-am dus imediat la el. „Cum, măi, se poate așa ceva, să le faceți nedreptate copiilor ăstora, să vorbiți urât cu ei?” Da zic, n-am vorbit urât! „Nu-mi spuneți, am auzit!” Nu noi am fost de vină, dar în fine. „Nu vă gândiți că dacă voi sunteți acuma domni și ei țărani, asta e pentru că bunicul lor n-a fost dus la școală, ci bunicul vostru, care era fratele lui, și dacă se întâmpla invers, acum voi erați în locul lor”. Unchiuțule, dar noi n-am, nici vorbă!  A auzit el și s-a supărat.

matei_boila_maniu I.G.: Când vă gândiţi la Maniu şi la Bădăcin, ce imagini vă apar pe retina memoriei? Cum vi-l amintiţi? Ce face în aceste amintiri?

M.B.: Toate. În primul rând, cum să spun, toate sunt legate de el. O dragoste față de grădină și față de casa respectivă, toate trecute prin filiera lui. El era cel care pentru noi însemna Bădăcinul.

I.G.: Ce fel de îmbrăcăminte purta Maniu? Avea vreun obiect anume pe care-l preţuia îndeosebi? O anumită pălărie, o pipă, un stilou, o mapă de lucru?

M.B.: Era foarte elegant și sobru. Se îmbrăca, în general, în negru și cămașă apretată, cravată, papion. Foarte aranjat era în general. Nu-mi amintesc să fi avut vreun obiect preferat.

El, în tinerețe, a avut o dragoste

I.G.: Avea tabieturi? Cu cine se întâlnea când venea în sat? Îl vizita multă lume?

M.B.: Probabil că avea, un om la vârsta lui întotdeauna are niște tabieturi. Nu era un om legat foarte tare de lucruri de acestea. Cei care auzeau că vine în sat, veneau toți cunoscuții, și din Șimleu și din alte părți. Îi plăcea să fie mai discret, se întâlnea mai mult cu țăranii din Bădăcin, pentru că întâlnirile politice se desfășurau mai degrabă la Cluj și la București.

I.G.: Cu ce venea, când venea la Bădăcin? Era tren? Maşină?

M.B.: Cu mașina, în general.

I.G.: Maniu nu a fost căsătorit. Totuşi Nicolae Carandino (cel cu care a împărţit camera de detenţie) scrie în cartea lui despre o anumită Clara, farmacistă din Şimleu, pe care Maniu o preţuia foarte mult. Să fi fost Clara pentru Maniu ca un fel de Veronica Micle pentru Eminescu? Au fost şi alte femei pentru care Maniu  ar fi putut renunţa la viața de bărbat singur?

M.B.: El în tinerețe a avut o dragoste, știi cum erau legăturile alea foarte civilizate. El nu s-a căsătorit din motive politice. Ea era unguroaică, și el, știind că luptă pentru națiunea lui și că ar putea fi interpretat oarecum greșit, a refuzat, lucru care i-a rămas, pentru că a ținut mult la ea. Dacă n-ar fi fost om politic, probabil că ar fi renunțat la viața de bărbat singur. Probabil că au fost și alte femei în viața lui, el era foarte discret în legătură cu asta, mai ales cu noi, copiii. Atunci era altă lume și alte erau considerații. Nu era noțiunea asta de prieten.

I.G.: Maniu avea în conacul de la Bădăcin un altar unde se ruga. Obişnuia să meargă şi la biserică?

M.B.: Sigur că mergea la biserică. Bineînțeles, dar exista o capelă în casă în care se făcea liturghie în fiecare duminică și în toate sărbătorile. Avea o soră care era călugăriță și care se îngrijea de acest lucru.

I.G.: Aveţi o poezie despre Casa lui Maniu, intitulată „La Dealul Ţarinii”. În ce context aţi scris-o? La ce vârstă?

M.B.: Numai din pușcărie, eu mă laud că am un spirit autocritic destul de puternic ca să nu mă hazardez în a fi poet. Eu am scris numai când am fost în pușcărie, era o modalitate de a trece timpul, de a gândi. Pe atunci aveam cam 30 de ani. Vreau să vă citesc câteva poezii ca să vedeți cam ce am scris.

I.G.: Aceste poezii apar publicate undeva?

M.B.: Nu, dar nici nu trebuie, că nu sunt eu… Că tot am vorbit despre cum mă simțeam la Bădăcin, vă spun o poezie pe care am scris-o despre întoarcere.

Când din furtuna vremii mă reîntorc la el,
E-atâta pace-n parcul bătrânului castel.
Iar brazii, facle negre în templele de nori,
Se pare că revarsă lumină peste flori.
Și razele de lună ce printre cetini cad,
Împrăștie mirosul rășinilor de brad.
Iar jocul de lumină și umbră de sub tei,
Se odihnește veșnic pe vechile alei.
Conturele luminii le pipăi și le-ascult
În imnul de tăcere din timpul de demult.
Și cum pătrund în lumea dorințelor de ieri,
Mă-nvăluie speranța grădinilor de meri.
În liniștea lor sfântă, ascunsă undeva,
Continuă să fie, copilăria mea.

(„Întoarcere” de Matei Boilă)

Mai este una, Nenei, Elenei, sora mea. Eu am avut o perioadă în viață când m-am îndepărtat de credință și ea a fost extraordinară. Ea s-a rugat pentru mine, era foarte inteligentă și extraordinară figură și i-am scris următoarele lucruri:

matei_boila_maniu Cu sfatul vinerii sfârșită-n tunet
Nu m-ai lăsat pe triste căi să-ntunec
Cu hrana vie-n inimă și gând
Ai pus nădejde-n sufletu-mi flămând.
M-ai ajutat cu ochii tăi cei blânzi
Să pipăi adevărul din oglinzi
M-ai îndrumat cu lacrima ta bună
Să mergem pe Golgota împreună.
Ai ispășit prin temnițele grele
Din drumul meu păcate mari și grele.
Sunt prea sărac oricât mi-e gândul bun
Să-ți răsplătesc în ceasul de acum
Dar dacă Domnul vrea ca să mă ierte
În ora când voi merge să mă certe
Va pune bucuria mea cea nouă
În inimile noastre amândouă.

(„Nenei” de Matei Boilă)

Astea sunt mărturiile gândurilor și a sentimentelor și sunt prețioase pentru asta, nu ca talent.

Asta i-am trimis-o mamei din pușcărie. Întâmplător, am fost într-un Crăciun împreună cu Nelu, fratele meu, în pușcărie. Și i-am trimis pe o pânză scrisă cu sânge, dar nu cred că o ajuns la mama poezia.

Nu mai plânge-n seara asta, mamă
Peste tot durerea se destramă.
Când păstorii fericiți se-adună,
Să aprindem pomul împreună.
Pune-n raza stelei călătoare,
Lacrima din dorul ce te doare.
Încălzește peștera de oi
Cu căldura pregătită pentru noi.
Lasʼ să ardă-n cununița lui Isus
Suferința anului care s-a dus.
Tu colindă Domnului în sfânta zi
Bucuria fără margini ce va fi.

(„Mângâiere – Colind pentru Mama” de Matei și Nelu Boilă)

I.G.: Care ar fi mesajul dumneavoastră adresat românilor legat de Campania Publică: Salvaţi istoria naţională, salvaţi Casa lui Iuliu Maniu!

M.B.: Aș vrea să le transmit ceva, și anume să aplece capul în țărână, daʼ dacă vor auzi vocea celor care au murit luptând pentru țara lor. Și să se roage lui Dumnezeu să ne dea din nou cât mai mult, capacitatea aceasta de a ne sacrifica pentru țară, pe care Iuliu Maniu a avut-o din plin.

Cei care doresc să susţină campania publică „Salvaţi Istoria Naţională, Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu din Bădăcin!“ o pot face donând în conturile:

Lei:    RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400
Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730

Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com

– deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu-Silvaniei, jud. Sălaj

Articol citit de 1053 ori.

Alte articole