Corneliu Coposu Fan Page

Iunie 1990: Atentat împotriva Seniorului Coposu

Înapoi la 2015

sursa: taranista.wordpress.com

Vă mai aduceţi aminte? „La PNŢ: droguri, armament, muniţie, maşină de scris automată… tipărit bani la PNL…” Plus o instigare la război civil din partea preşedintelui ţării însuşi…

În acea vară fatidică a avut loc un atentat împotriva Seniorului Coposu – un fapt mai puţin cunoscut de publicul larg. Recent, cu ocazia Centenarului Coposu, TVR a difuzat un documentar pe această temă: Istorii încâlcite. Atentat împotriva Seniorului (20 mai 2014, TVR 2).

Nu există îndoială asupra faptului că manipularea exercitată de regimul Iliescu a fost uriaşă, întreţinând atmosfera de ură şi intoleranţă faţă de partidele istorice. Iată ce „foi speciale” circulau printre români, care nu aveau alte mijloace de informare decât cele aflate în mâna potentaţilor vremii (o situaţie care, de altfel, nu s-a schimbat până azi):

Atentat

Pe 16 iunie, Seniorul se vede nevoit să anuleze o planificată plecare la Lyon şi îi adresează lui Alexandru Herlea, preşedintele ADER (filiala PNŢCD Franţa) o scrisoare prin care îl înştiinţează pe acesta de „anihilarea” acestei plecări, mărturisindu-i, totodată, faptul că PNŢ rămăsese total lipsit de logistică şi solicitându-i ajutorul pentru refacerea acesteia (remarc faptul că Seniorul nu aminteşte decât în treacăt despre drama sa personală, ce se desfăşurase în acele cumplite zile, preocuparea sa exclusivă fiind soarta partidului): Dragă Dicule, Cici Ioniţoiu îţi va spune tot ce s-a întâmplat la noi. Sediul nu mai există. Ne-a fost complet distrus. Ne-au luat tot ce era acolo, inclusiv toţi banii. Trebuie să o luăm de la capăt, de la 0. Nu mai avem nici măcar o maşină de scris. (telefaxurile, xeroxurile, maşinile, calculatoarele, composerele (?), arhiva, toate au fost făcute praf). Plecarea pentru Lyon (cu Matei Boilă şi Lupuţiu) incertă. De aceea îţi trimit micul spici pe care speram (?) să-l rostesc. Dacă e cazul, te rog să-l mai ajustezi şi să-l predai cu explicaţia că în urma celor întâmplate s-a anihilat participarea noastră. Dacă poţi, te rog fă rost de ceva logistică de birou (maşini de scris, xerox, calculator, hârtie, pixuri etc. etc. Nu mai avem absolut nimic. Au năvălit şi la mine acasă şi m-au jefuit de tot ce aveam. Intenţionăm să cerem un local şi s-o luăm de la capăt. Dacă vom reuşi?! Te îmbrăţişez cu drag, Cornel 16.VI. 1990

Atentat

La câteva zile, pe 19 iunie, Seniorul adresează o scrisoare către organizaţia PNŢCD din RFG şi Benelux, cuprinzând felicitări pentru activitatea acesteia, dar şi un apel pentru refacerea bazei materiale a partidului, cu ajutorul ţărăniştilor din diasporă, care contribuiseră şi anterior la constituirea logisticii PNŢCD:

PARTIDUL NAŢIONAL ŢĂRĂNESC

– creştin şi democrat –

ROMÂNIA, BUCUREŞTI,

Bulevardul REPUBLICII nr. 34

Telegraf: România – P.N.Ţ

Nr. 1003         Bucureşti, den 19. Juni 1990

Către ORGANIZAŢIA PNŢ-cd din RFG şi BENELUX   Dragi prieteni, Evenimentele ce au avut loc în ţară după constituirea Organizaţiei PNŢ-cd din RFG şi BENELUX la 12 mai a.c., m-au împiedicat să vă adresăm mesajul cuvenit din partea partidului nostru. O facem acum, urându-vă mult succes în munca ce o depuneţi, în realizarea ţelurilor politice şi sociale ale PNŢ-cd, felicitându-vă totodată pentru discernământul arătat în alegerea conducerii acestei importante organizaţii a partidului nostru, căreia îi atribuim un rol de prim rang în activitatea noastră politică în străinătate. După cum sunteţi desigur informaţi, noi de aici am avut de înfruntat – încă odată – vicisitudinile acelui drum greu spre democraţie, pe care-l parcurge în prezent ţara noastră. Ni s-a distrus în mod premeditat întreaga bază materială! Am rămas fără arhivă, fără aparatura cu care eram înzestraţi prin bunăvoinţa şi generozitatea prietenilor de peste hotare. Toţi banii de care dispunea partidul au fost jefuiţi. Conducerea partidului nostru consideră oportun să adreseze un apel călduros organizaţiei PNŢ-cd din RFG şi BENELUX, pentru a participa la efortul nostru de restabilire a condiţiilor necesare unei activităţi politice normale. Suntem convinşi că apelul nostru va avea un ecou corespunzător ataşamentului dvs. faţă de partidul nostru, unindu-ne şi mai mult în scopul realizării ţelurilor noastre comune Preşedinte, Dr. Corneliu Coposu [semnătură] [ştampilă PNŢ]

Atentat

În vreme ce Seniorul redacta această scrisoare, sângele „golanilor” curgea încă: în jur de 17 iunie s-au înregistrat ultimele victime a căror moarte a fost direct legată de mineriadă; la cimitirul Străuleşti 78 de persoane decedate între 13 şi 17 iunie 1990 aveau să fie îngropate fără nume, fără jale, sub eticheta rece „neidentificat”, în vreme ce alte circa 60 mureau la câteva luni, la spitalul 9, în urma gravelor traumatisme cranio-cerebrale – o situaţie mai puţin cunoscută, despre care martorilor le e frică să vorbească…

Din fericire, Seniorul a supravieţuit acelor vremuri tulburi şi a mai trăit câţiva ani, atât cât să ne redea speranţa în normalitate şi democraţie. Cât despre ce am făcut noi toţi cu această speranţă… se poate vedea cu ochiul liber… (cât de „liber”, totuşi??)

Articol citit de 3190 ori.

Alte articole