Corneliu Coposu Fan Page

Coposu şi datoria prin testament faţă de Nicolae Titulescu. Culisele repatrierii rămăşiţelor pământeşti ale diplomatului exilat de Carol al II-lea

Înapoi la 2015

adevarul.ro, Alina Pop, 8 noiembrie 2015

Nicolae Titulescu, mare om de stat şi diplomat român, a încetat din viaţă în exil, în plin război mondial. Bunul său prieten Iuliu Maniu a încercat, în calitate de executor testamentar, să-i aducă rămăşiţele pământeşti în ţară, aşa cum Titulescu a lăsat prin testament să se întâmple. După moartea lui Maniu, Corneliu Coposu a fost cel căruia i-a revenit datoria de onoare de a încerca să îndeplinească dorinţa testamentară a diplomatului.

Nicolae Titulescu a încetat din viaţă în 1941, la Cannes, în Franţa. Jurist, diplomat, ministru de externe în mai multe rânduri şi membru al Academiei Române, Titulescu fusese obligat în 1936 de regele Carol al II-lea să plece în exil, stabilindu-se mai întâi în Elveţia, apoi în Franţa. Gestul regelui venea pe fondul politicii pentru pace şi pentru întărirea colaborării internaţionale în Europa pe care Titulescu o promova mai întâi în calitate de delegat permanent al României la Liga Naţiunilor de la Geneva, iar mai apoi şi ca preşedinte (ales de două ori) al acestei importante organizaţii internaţionale înfiinţată în urma Păcii de la Paris şi considerată precursoarea ONU. Documentele şi măsurile pacifiste promovate de Titulescu nu erau pe placul Germaniei naziste, care se şi retrage din Liga Naţiunilor, regele Carol al II-lea, care se aliniază presiunilor legionare dar şi externe pro-naziste, îl îndepărtează din toate funcţiile oficiale şi îl obligă să se exileze.

Înainte de a pleca din ţară, Nicolae Titulescu îşi exprimă, printr-un testament trimis prietenului său Iuliu Maniu, dorinţa ca după moarte să fie îngropat în ţara lui, mai precis pe Tâmpa, lângă Braşov. Într-o scrisoare trimisă de Corneliu Coposu în 1978 ministrului Afacerilor Externe, Seniorul scrie că a găsit testamentul în biblioteca familiei Maniu de la Bădăcin, în Sălaj.

”În anul 1938, însoţind pe Iuliu Maniu la casa lui strămoşească din Bădăcini (judeţul Sălaj), am fost solicitat să triez şi să organizez arhiva lui, aflată în bibliotecă, care cuprinde  - pe lângă scrisori şi documente de interes personal şi familial - şi un număr mare de scripte şi documente din epoca luptei pentru unire, de la Unirea din 1918 arhiva personală din timpul Consiliului Dirigent al Ardealului (1918-1920) şi, într-un plic deschis, testamentul olograf al lui Nicolae Titulescu, încredinţat lui Iuliu Maniu în anul precedent. Acel testament scris de mână pe o foaie de corespondenţă, de format redus, pe care l-am citit cu deosebită atenţie înainte de a-l clasa în compartimentul actelor importante, era datat în Bucureşti, în anul 1937. Fără pretenţia de a-i reproduce testamentul, avea aproximativ următorul cuprins:

Subscrisul Nicolae Titulescu, încredinţez pe prietenul meu bun, Iuliu Maniu, ca executor testamentar. Ultima mea dorinţă este ca, la moartea mea, să fiu îngropat pe muntele Tâmpa din Braşov, pentru a adeveri dragostea mea fierbinte pentru Transilvania şi străduinţele mele pentru întregirea scumpei mele ţări.

 

Vreau ca generaţiile următoare să ştie că firul luminos care m-a călăuzit în zbuciumata mea viaţă, a fost iubirea de patrie şi gloria eternă a neamului românesc.
 

Rămân recunoscător şi dincolo de viaţă, celor care m-au sprijinit în lupta mea şi iert pe cei care mi-au cauzat suferinţă””, se precizează în scrisoare.

Din acelaşi document, găsit de istoricul Marin Pop, cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, în arhivele CNSAS, rezultă că soţia lui Nicolae Titulescu, Ecaterina, i-a trimis o telegramă lui Iuliu Maniu chiar în ziua în care soţul acesteia a trecut la cele veşnice.

„Nicolae a încetat din viaţă. În calitatea d-voastră de prieten şi executor testamentar, vă rog să luaţi măsurile necesare pentru înmormântarea lui în ţară, în conformitate cu dorinţa sa expresă, pe care o cunoaşteţi şi pe care a repetat-o în ultima clipă”.

Iuliu Maniu a răspuns telegrafic d-nei Titulescu, la Cannes:

„Adânc întristat de trecerea în eternitate a ilustrului şi inegalatului bărbat de stat, Nicolae Titulescu, marele meu prieten, vă rog să-mi permiteţi ca, împreună cu întregul neam românesc, să mă alătur îndoliat la marea d-voastră durere.

În calitatea mea de executor testamentar, voi întreprinde măsurile necesare pentru îndeplinirea ultimei dorinţe a onoratului dispărut.

Vă rog să aşteptaţi comunicările care vor urma”.


Seniorul spune, însă, că toate demersurile lui Iuliu Maniu au fost în zadar, contextul istoric - cel de-al Doilea Război Mondial, la care România participa ca aliat al Germaniei - nefiind unul favorabil.

”Iuliu Maniu a întreprins toate diligenţele posibile pentru a realiza aducerea în ţară a osemintelor marelui dispărut. Eforturile lui s-au izbit de refuzul guvernului Antonescu, care era obsedat de teama de a nu supăra pe nemţi şi pe italieni.

Mihai Antonescu (viceprim-ministru şi ministru de externe) a exprimat în faţa subsemnatului, regretul că împrejurările şi susceptibilităţile de care e obligat să ţină seama, din oportunitate, nu-i permit să aducă omagiul său sincer celebrului diplomat român, pe care l-a preţuit în mod deosebit.

Demersul făcut prin legaţia de la Bucureşti, a Italiei, la Musolini, pentru a se permite tranzitul sicriului prin Italia, a fost întâmpinat cu un refuz ostil. Italia fascistă nu putea să ierte pe fostul preşedinte al Ligii Naţiunilor, care condamnase cu aspre cuvinte şi sancţiuni, invadarea Abisiniei.

Ministrul Italiei la Bucureşti, Pelegrino Ghici, a fost deosebit de jenat când a trebuit să facă cunoscută hotărârea guvernului de la Roma şi, în faţa trimisului lui Maniu, a etalat în mod indiscret opinia lui separată faţă de această lipsă de eleganţă.

Celelalte rute de acces erau obstaculate de războiul în curs, iar teritoriile stăteau sub controlul Wehrmachtului încă atotputernic”
, explică, în scrisoare, Seniorul.

Corneliu Coposu spune că, în aceste condiţii, Iuliu Maniu a sunat-o pe văduva lui Nicolae Titulescu, rugând-o să aşeze provizoriu în capela ortodoxă, sau într-o criptă, sicriul cu trupul soţului său, până când împrejurările vor permite aducerea lui în România. Maniu şi-a reluat demersurile după 23 august 1944, cerându-i noului ministru de Externe, Grigore Niculescu Buzeşti, fost discipol al lui Titulescu, să ia măsurile necesare pentru repatrierea osemintelor. Acesta a îmbrăţişat iniţiativa, urmând ca înhumarea solemnă a lui Titulescu, pe vârful muntelui Tâmpa, să se facă imediat ce situaţia externă şi internă se va limpezi, într-un mausoleu ce urma să fie construit pe cel mai proeminent pisc din coasta Braşovului. Seniorul explică, însă, că precipitarea evenimentelor interne, ruptura acordului dintre partidele democratice care au realizat lovitura de stat de la 23 August 1944 şi arestările care au urmat, au făcut imposibilă atunci realizarea iniţiativei.



În 1947, Iuliu Maniu a fost arestat şi ştiind că este posibil să nu supravieţuiască închisorilor comuniste, i-a cerut lui Corneliu Coposu ducerea la îndeplinire a dorinţei testamentare a lui Nicolae Titulescu.

”În luna octombrie 1947, într-o ultimă convorbire pe care subsemnatul, încarcerat în arestul din Calea Plevnei, am avut-o cu Iuliu Maniu, întemniţat şi el în acelaşi arest, fostul preşedinte al P.N.Ţ. mi-a transmis legatul că, dacă el se va prăpădi în închisori, iar eu voi supravieţui, să depun stăruinţe pentru aducerea la îndeplinire a testamentului făcut de Nicolae Titulescu. Iuliu Maniu a decedat în penitenciarul de la Sighet, în anul 1953. Subsemnatul am fost eliberat după 17 ani de detenţie, în 1964, însă sunt lipsit de posibilitatea de a realiza legatul”, spune seniorul în scrisoare, cerându-i ministrului ”atenţia datorată memoriei marelui nostru diplomat” şi subliniind că trecuseră ”aproape patru decenii de la moartea lui Titulescu şi osemintele lui se găsesc tot în ţară străină”.
    
Oficialităţile comuniste n-au mişcat, din păcate, nici un deget pentru aducerea în ţară a rămăşiţelor pământeşti ale lui Nicolae Titulescu. Împlinirea dorinţei lăsate prin testament de acesta s-a făcut abia în 1992, după ce în 1991 Corneliu Coposu i-a trimis un memoriu ministrului de Externe de la acea vreme, Adrian Năstase.

”Dacă mă opresc o clipă asupra persoanei lui Corneliu Coposu fără să vreau să nedreptăţesc pe  niciunul dintre ceilalţi, o  fac  pentru  mai  multe motive. Era un caracter, era un lucid, era un luptător, era un neînfrânt, fără exagerare, a fost un martir. (...) Dar, la toate cele de mai sus, se adaugă devotamentul cu care Corneliu Coposu  s-a  dedicat  gândului  pios  şi faptei  nobile  a  aducerii  lui  Nicolae Titulescu în pământul românesc. La  18  februarie  1991,  mi-a  adresat  un  memoriu  pe  care-l păstrez în arhiva personală ca un preţios document de istorie contemporană”, scrie Adrian Năstase în lucrarea Titulescu - Ziditor de mari idealuri”.

În 14 martie 1992, după mai bine de 50 de ani de la moarte, rămăşiţele pământeşti ale lui Nicolae Titulescu au fost aduse în ţară şi înhumate în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului.

Articol citit de 964 ori.

Alte articole