sursa: adevarul.ro22 septembrie 2015, 14:59 de Alina Pop

Se împlinesc 20 de ani fără Corneliu Coposu, Seniorul politicii româneşti distins înainte de moarte de preşedintele Franţei

Corneliu Coposu şi-a început activitatea profesională ca jurnalist la Cluj Napoca

După o viaţă plină de încercări, Corneliu Coposu trecea în eternitate în 11 noiembrie 1995, la vârsta de 81 de ani. Activităţile comemorative debutează, la Zalău, cu o expoziţie in memoriam.

Vineri, 25 septembrie, ora 14, în Sala „Dialoguri europene” de la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, va avea loc expoziţia itinerantă „20 de ani fără Corneliu Coposu”. Organizatorii evenimentului sunt Asociaţia Creştin – Democrată „România de Mâine” şi Fundaţia Hanns Seidel, iar parteneri - PNŢCD organizaţia Sălaj şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj. Aceiaşi organizatori au făcut posibilă şi traducerea în limba germană a ”Jurnalului din vremuri de război”, semnat de Corneliu Coposu şi apărut sub îngrijirea istoricului Marin Pop mai întâi la editura ”Caiete Silvane”. Ediţia în limba germană a fost lansată la finalul săptămânii trecute la Berlin, la sediul Institutului Cultural Român din capitala Germaniei, acţiunea fiind înscrisă sub însemnele comemorării celor 20 de ani de absenţă ai Seniorului.

Cine a fost Corneliu Coposu

Seniorul s-a născut la 20 mai 1914, în comuna Bobota (Sălaj), fiind fiul preotului Valentin Coposu, fost protopop greco-catolic al Districtelor Şamşud şi Coşlariu şi, totodată, un adept înfocat al Partidului Naţional din Transilvania. Liderul său spiritual a fost Iuliu Maniu, premier, de mai multe ori, al României, fost preşedinte al PNŢ şi deţinut politic, după 1947.

Maniu a fost prezent în viaţa lui Corneliu Coposu încă din copilăria acestuia, între cei doi existând şi o relaţie de rudenie. Maniu este şi cel care i-a influenţat radical cariera lui Coposu, îndrumându-l să aleagă Facultatea de Drept în locul celei de Teologie, care era o tradiţie de generaţii în familia Seniorului. Între 1937 şi 1940, Coposu a fost secretarul personal al lui Maniu, iar din 1940 a fost secretarul politic al acestuia.

La 14 iulie 1947, Corneliu Coposu a fost arestat împreună cu toată conducerea PNŢ, în ceea ce s-a numit „Înscenarea de la Tămădău“. Atunci, mai multor lideri ai PNŢ li s-a oferit ocazia să fugă peste hotare şi, la aerodromul din Tămădău, autorităţile comuniste i-au arestat.Istoricii susţin că toată afacerea a fost pusă la cale chiar de comunişti, pentru a desfiinţa PNŢ. În 1956, după nouă ani de arest preventiv, fără să fie judecat, lui Coposu i s-aînscenat un proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare“ şi „crimă contra reformelor sociale“ şi a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă.

Seniorul a trăit, timp de 17 ani, cele mai crunte clipe în beciul Ministerului de Interne, dar şi în puşcăria din Craiova, unde paznicii au zidit pereţi în jurul lui, lăsând doar o fereastră mică pentru mâncare. A stat acolo opt luni, timp în care nu s-a spălat şi nu a avut niciun contact cu exteriorul. Periplul lui Coposu prin închisori continuă cu Uranus, după care revine la Ministerul de Interne. Este mutat la Jilava, Malmaison (Bucureşti), Capul Midia, Ghencea, Bragadiru, Popeşti-Leordeni şi, din nou, la Ministerul de Interne, Uranus, Piteşti şi Jilava.

Ajunge, apoi, şi la Gherla, Sighet, Aiud, dar şi la Râmnicu-Sărat, unde are cea mai lungă perioadă de detenţie, între 1957 şi 1962. De la Râmnicu-Sărat, revine la Ministerul de Interne, după care este trimis, doi ani, cu domiciliu forţat, la Rubla, Brăila. În 1964, a fost eliberat, fiind angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcţii-Montaj Bucureşti.

După Revoluţia din ’89, Coposu a anunţat revenirea pe scena politică a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, al cărui preşedinte a fost între 1990 şi 1995. Fost senator şi liderul opoziţiei din România postdecembristă, Corneliu Coposu moare la 11 noiembrie 1995, pe un pat al Spitalului Universitar Bucureşti.

Cu o lună înainte de a muri, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Bernard Boyer, i-a înmânat Seniorului, în numele  preşedintelui Franţei, Jacgues Chirac, înalta distincţie de Ofiţer al Legiunii de Onoare franceze, cea mai înaltă distincţie acordată de Republica Franceză cetăţenilor străini.

După cum spunea şi ambasadorul francez Bernard Boyer la ceremonia de înmânare a distincţiei aminite, Corneliu Coposu nu a avut nevoie de o funcţie în stat după Revoluţie pentru a ajuta ţara, probabil, mai mult decât au făcut-o, la un loc, toţi preşedinţii care s-au perindat la conducerea ţării. „N-aţi fost nici şef de stat, nici ministru, nici comandant al armatei, nici academician şi nici măcar ambasador. Dar n-aţi avut nevoie de aceste titluri pentru a vă face un nume recunoscut şi respectat pretutindeni (…). Era normal ca după Revoluţie să jucaţi un rol în această ţară (…) pentru care sunteţi un punct de referinţă (…) Graţie dumneavoastră, graţie câtorva oameni, România de azi e o Românie liberă şi toţi românii, oriunde ar fi ei şi orice ar fi făcut se recunosc în dumneavoastră”, a spus atunci ambasadorul.