sursa: caietesilvane.ro

Pe data de 5 mai 2015 s-au împlinit 100 de ani de la naşterea soţiei lui Corneliu Coposu, Arlette Marcoviciu, care a avut un destin tragic, trecând prin iadul închisorilor comuniste în cei mai frumoşi ani ai vieţii, la fel ca soţul său. Din nefericire, la ieşirea din închisoare a fost diagnosticată cu cancer şi a decedat în decembrie 1966, la vârsta de 51 de ani. A fost alături de soţul său doar cinci ani, înainte de arestare şi încă doi ani după eliberarea din temniţele comuniste.

În prezentul articol, pe baza informaţiilor inedite descoperite în arhivele CNSAS şi interviurilor realizate cu distinsele surori Flavia şi Rodica Coposu, ne propunem să scoatem în evidență câteva aspecte din viaţa şi activitatea uneia dintre miile de femei-martir, care au suferit ani grei de temniţă comunistă. Foarte multe dintre ele au sfârşit în închisori sau la puţin timp după eliberare, cum este şi cazul Arlettei Coposu.

După tată, Arlette provenea dintr-o familie de sârbi românizaţi, iar după mamă dintr-o familie de origine franco-elveţiană.

Generalul Ioan Marcovici şi Jeanna Huser au avut trei fete: Arlette, născută la 5 mai 1915 şi decedată la 27 decembrie 1966, France, născută la 2 septembrie 1917 şi decedată la 20 aprilie 1958, la închisoarea Văcărești şi Antoinette, născută la 12 septembrie 1922 şi decedată la 28 ianuarie 2000.

Arlette mai avea și o soră vitregă, Odette, fiica generalului Marcovici din prima căsătorie (referitor la istoricul familiei din care provenea Arlette, vezi Marin Pop, „Ultima scrisoare a Arlettei Coposu”, în Caiete Silvane nr. 119, decembrie 2014, pp. 43-46).

Arlette Coposu a urmat studiile liceale și Institutul la Chișinău, unde au locuit până la pensionarea tatălui său, care a plecat voluntar în armata română în noua provincie istorică alipită la ţara mamă.

De sărbătorile Paştilor, în anul 1941, la Constanţa, unde Iuliu Maniu mergea la odihnă, Corneliu Coposu o cunoaşte pe Arlette Marcovici. A fost dragoste la prima vedere. Ei se vor căsători pe data de 24 octombrie 1942, fiind împreună doar cinci ani, până la arestarea lui Corneliu Coposu.

Flavia Coposu povestește despre nunta fratelui său și personalitățile politice marcante care au participat la acest eveniment important din viața lui Corneliu Coposu: „A fost Maniu, o fost Mihai Popovici, o fost Ghiță Pop, nenea Ilie Lazăr, Ghilezan, Leucuția”. Ca nași i-au avut pe Odette, sora mai mare a Arlettei și soțul acesteia, Mircea Balaban, care era actor.

Până în anul 1944, Corneliu Coposu și Arlette au locuit într-un apartament pe strada Victor Eftimiu, care a fost bombardat, după care s-au mutat în strada Șoseaua Jianu, nr. 72, de unde Arlette a fost dată afară chiar a doua zi după arestarea soţului său: „El a stat pe Șoseaua Jianu 72, unde un prieten i-o dat garsoniera asta. Era o garsonieră dublă, că el a avut un apartament la Victor Eftimiu, la Cișmigiu, care l-a bombardat în 44”.

După arestarea lui Corneliu Coposu, Arlette s-a refugiat la soacra și cumnatele sale: „Și a doua zi, spune Flavia Coposu, pe ziua de 15 dimineața, au venit la Arlette acasă și-au dat-o afară. Au lăsat-o să-și ia o valiză cu lucruri strict personale: cămașă, papuci și o pereche de pantofi și gata. (...) Și restul tot ce o avut o rămas acolo: haine, îmbrăcăminte, lenjerie, veselă, tot, tot, tot”.

Dintr-un document înaintat de către Inspectoratul de Siguranță al Capitalei către Direcția Generală a Siguranței Statului pe data de 11 august 1948, reiese că Arlette Coposu era urmărită după arestarea soțului său. Iată ce se spune, printre altele, în document: „La ordinul Dvs. nr. 27935 din 30 VII 948, cu privire la soțiile lui Corneliu Coposu și a lui Kendell, consul englez, avem onoarea a raporta următoarele:

Coposu Arlette este născută în Constanța, la 1915, de cetățenie română, de religie catolică, posedând buletinul populației nr. 745/944. (…)

În prezent, susnumita locuiește cu întreaga familie Coposu, compusă din: Cornelia, Flavia, Doina, Rodica, Tudoreanu Elena (era prietenă cu Cornelia, bolnavă și nu avea unde locui – n.n.) și Bărnuțiu Elena (mătușă – n.n.) (Au uitat-o pe mama lui Corneliu Coposu – Aurelia – n.n.).

Într-adevăr, susnumita are argintăria dusă la soția consulului englez Kendell Milly, din Bd. Generalisumul Stalin nr. 72, care însă până în prezent nu a fost vândută.

Coposu Arlette în prezent merge foarte rar pe la Kendell Milly, deoarece aceasta se pregătește să părăsească țara.

Coposu Arlette are atitudine antidemocratică”.

Din document și din informațiile primite de la Flavia și Rodica Coposu reiese situația disperată în care a ajuns familia după arestarea lui Corneliu Coposu și instaurarea regimului comunist. Pensia mamei sale a fost tăiată, iar Arlette și Cornelia nu aveau niciun venit. Trăiau doar din bursele Flaviei, care era studentă, și ale Rodicăi, care era încă elevă de liceu. În aceste condiții, încercau să vândă la prețuri modice unele obiecte de valoare pe care le aveau în casă, efectiv pentru a supraviețui.

Arlette a locuit la familia soțului său până în momentul arestării, în anul 1950, moment de care surorile Coposu își aduc aminte cu lux de amănunte: „O stat la noi până o arestat-o... da. Păi n-o avut unde sta (...) Au arestat-o de la noi din casă. O venit și o luat-o. Da”. Cei care au arestat-o erau îmbrăcați în civil: „Păi civili umblau... sigur. Și atunci o înconjurat casa de jur împrejur. Și o zi și o noapte o stat. Și pe toți care o venit la noi i-a înhățat... Cei care nu știau... Și mi-aduc aminte că io venisem de la Constanța. Eu lucram la Constanța atuncea și venisem... Și pe ea o arestaseră deja. Și a doua zi trebuia să mă întorc. Și ei o vrut să-mi ia buletinul și i-am spus că îi rog să nu mi-l ia pentru că mă întorc la Constanța. Și ei o zis că mai rămâne de văzut dacă vă întoarceți. Și i-am spus: «- Am tren mâine dimineață la ora 7». «- Vom hotărî» zice. «- La 6 veniți cu hârtie, cu buletinu». Și o venit și m-o pândit până în gară să vadă dacă plec la Constanța”.

În aceeași zi au arestat-o și pe France, sora Arlettei. Motivul arestării era un pretext, fiind acuzate de spionaj pentru Legația Franței, unde ele lucrau. Rodica Coposu își aduce aminte că era ziua de 13 iunie 1950 când au arestat-o pe Arlette: „Pe ziua de 13 iunie 1950, că era ziua Sfântului Anton. Că eu am venit de la Sfântul Anton de la biserică. (…) O venit dimineața și o făcut percheziție în casă… când am venit noi de la biserică au venit ăia și au făcut o percheziție. (…) Și au venit o mulțime de lume atunci la noi. Vagonel a venit, a venit nu mai știu… mai mulți”.

„Păi pe unii i-o oprit Angela să nu vină că vecina de vis-à-vis o văzut mașina Securității și le-a spus să nu mai vină. Că toți a trebuit să dea declarație. Că n-o să spună la nime ce-o văzut. Da. Și atunci au făcut o percheziție teribilă în casă și după aia, după ce o plecat Securitatea o deschis sertarele la bufetul ăla (arată spre buffet – n.n.) și acolo (erau –n.n.) întinse cât de mare îi sertaru: «Vă rugăm treceți Prutul, înfrângeți dușmanii de la Răsărit». Mama săraca o încremenit. Cum n-o văzut-o? (…) Ce zicea (dacă o aflau –n.n)… că suntem fasciști. Și de atuncea soră-mea o rupt tot ce venea: scrisoare, hârtie, tot, tot, tot. Tot rupea și arunca la gunoi”.

Arlette Coposu a trecut prin iadul închisorilor comuniste, la fel ca soțul său, până în anul 1964, când a fost eliberată. Torturile fizice și psihice ale închisorilor comuniste au doborât-o pe sora sa France, la 20 aprilie 1958, în închisoarea de la Văcărești.

Pe data de 16 aprilie 1964, informatorul cu nume de cod „Bihoreanul” a fost acasă la familia Coposu și spune că „s-a manifestat o bucurie din partea tuturor în legătură cu eliberarea lui Harlette, care nici nu le venea să creadă că este în mijlocul familiei”. Spuneau „sursei” că ar fi fericiți să-l vadă acasă și pe Corneliu, „fapt ce-l spuneau aflând că au venit și alții ca de exemplu Virgil Solomon”. A doua seară, cu ocazia unui cadou făcut de informator, printre altele, Arlette i-a spus că a vorbit de două ori cu soțul său la telefon și, „cu tot pesimismul lui”, de data aceasta speră să vină și el acasă.

Pe data de 18 aprilie 1964, o altă „sursă” a vizitat familia Coposu. Era prezentă toată familia și Arlette, proaspăt eliberată din detenție. „Sursa” a stat de vorbă mai mult cu Aurelia Coposu și cu Rodica, de la care a aflat cum a sosit Arlette acasă. De asemenea, „izolat și aparte” a aflat că nu mai avea niciun obiect de îmbrăcăminte și că se gândeau cum să strâmteze o rochie de la una dintre surorile Coposu, „ca să aibă cu ce o îmbrăca”. Arlette era încă în stare de șoc după ani grei de închisoare, stătea retrasă „și se exprimă că nu vrea să risipească bani pentru ea”. Familia îl anunțase pe Corneliu Coposu de sosirea soției sale, acesta exprimându-și dorința, printr-o telegramă, de a o revedea cât mai curând.

Arlette a sosit acasă din detenție pe data de 17 aprilie 1964, iar pe data de 19 aprilie își sună soțul, care se afla încă în Domiciliu Obligatoriu. Îi spune că și-a programat să se ducă în zilele următoare la el, că va duce hârtiile pentru buletin și speră ca într-o zi sau două să se rezolve. Corneliu Coposu o sfătuiește să se ducă la Direcția Generală de Miliție cu un memoriu, prin care să arate că e bucureșteancă, să noteze adresa unde a locuit și să ceară o repartizare pentru locuință. Mai erau încă 26 de persoane în Domiciliul Obligatoriu și sperau să fie eliberați cât mai curând. Cu emoție deosebită erau așteptați acasă de familii, după cum reiese din convorbirile telefonice înregistrate de Securitate. Într-o astfel de discuție, mama lui Camil Demetrescu îi spunea Flaviei Coposu-Bălescu următoarele: „Așa că și eu sunt atât de emoționată și nici nu mai mă mișc de acasă”. Flavia Coposu îi răspunde: „Păi nici noi, tot timpul stă cineva de gardă”.

De Sfântul Gheorghe, pe 23 aprilie, Corneliu Coposu îi telefonează soției. Află de la Arlette că nu primise încă actul de identitate și nu putea veni la el.

Corneliu Coposu ajunge acasă, la București, în seara zilei de 27 aprilie 1964, împreună cu sora sa Doina, care fusese plecată într-o delegație de două zile la Brăila și l-a vizitat în Domiciliul Obligatoriu din Valea Călmățui. „Bobiță”, adică Doina o sună pe mama ei să pregătească un tort pentru a sărbători evenimentul. Pe data de 28 aprilie era și ziua ei de naștere.

Vremurile erau grele, iar foştii deţinuţi politici marginalizaţi. Au reuşit, cu greu, să le fie eliberate buletine de identitate, fiind primiţi în casa deja arhiplină de mama lui Corneliu Coposu. Au încercat, apoi, să-şi găsească o slujbă din care să se întreţină. Arlette a reuşit în cele din urmă să se angajeze ca soră de caritate la un spital din Bucureşti. Aflăm acest lucru de la un alt informator cu nume de cod „Ardeleanu”, care spune că s-a întâlnit cu Corneliu Coposu pe data de 26 ianuarie 1966 și că „se plânge că are un serviciu foarte obositor”. El lucra pe un şantier de construcţii, unde avea un program de muncă infernal.

Cu toate acestea, au încercat să se adapteze noii epoci, să meargă la cinematograf, petreceri, excursii etc., alături de familie, rudenii şi prieteni, dintre care mulţi au fost racolaţi, sub diferite presiuni, să devină informatorii Securității.

Starea de spirit a lui Corneliu Coposu şi a Arlettei după eliberarea din închisoare şi problemele deosebite cu care se confruntau sunt surprinse de către un informator, pe care îl vizitează în ziua de 9 mai 1964: „Acum doresc să-mi fac un mic rost – spune Corneliu Coposu informatorului -, dacă astfel de exprimare nu e o ironie. Vreau să lucrez. Dorința de a lucra, după 15 ani de pasivitate, hărțuieli, mizerii și toate celelalte, e explicabilă.

La canal m-am recalificat. Sunt zugrav și zidar.

La nevoie, sunt gata să fac una din aceste meserii. În orice caz nu mai vreau să fiu avocat sau jure la întreprinderi, nu vreau să fiu nici funcționar, în orice caz nu mă bag în nici o funcție care comportă răspunderi, care mă poate duce la alte buclucuri.

Sunt obosit și m-am săturat de visuri și pericole.

E timpul poate să și trăiesc puținel. Sunt un om care n-am trăit. Am plecat în pușcărie când aveam 33 de ani, m-am întors în București la 50 de ani.

Aflasem că Arlette a murit. Așa se spunea prin pușcării.

În realitate, murise sora sa, Rose-France, care era o fată admirabilă, dar ea e aceea care a fost folosită în orb de un nemernic de la Legația Franței și a atras-o implicit și pe Arlette care nu avea decât vina de a fi soția mea. (…)

N-am intenția să plec în străinătate. Nu fiindcă n-am la cine trage și cui mă adresa, ci pentru că nu vreau să-mi părăsesc mama, care e bătrână și a suferit atâta și nici surorile mele care s-au purtat atât de bine. (…)

Am însă înainte de toate de aranjat o serie de chestiuni presante: buletinul, slujba și casa. Locuiesc la ai mei, care stau îngrămădiți unii peste alții, adică șase persoane (mama, surorile și un cumnat) în două încăperi. Peste ei am venit și eu și Arlette. Suntem deci opt persoane. Mi s-a promis că mi se dă locuință, probabil o cameră. Asta e deocamdată lucrul principal.

Întâlnirea cu Arlette care a sosit de două săptămâni a fost emoționantă. Arată mult mai prost ca mine și e probabil foarte bolnavă. Deocamdată suntem fericiți că ne-am regăsit”.

A doua zi, Corneliu Coposu și soția sa îl vizitează pe fruntașul național-țărănist Mihai Popovici, unde este prezent și informatorul care a dat nota de mai sus. Iată ce spune despre Arlette Coposu și intențiile ei de viitor: „Arlette e foarte schimbată. Nu mai păstrează din farmecul ei, e foarte slabă, are obrazul veștejit. E însă tot atât de vioaie. Vrea să lase impresia că e resemnată și totul e în mâna sorții. Prin moartea surorii, a tatălui și a celorlalți, ne-am plătit tributul nostru. Acum vreau să lucrez undeva. Vreau să-l ajut pe PUIU (COPOSU) să-și refacă viața, adică vreau să ne refacem viața. Nu-mi fac iluzii, mă mulțumesc cu puțin. Poate e și vârsta. PUIU citește mult, mai ales literatură, pasiunea lui. Vrea să se pună la curent. Eu citesc mult mai puțin, sunt încă foarte obosită (s.n.)”.

Nici nu au reușit bine să se adapteze vremurilor și să-și trăiască puțin viața în libertate că încercările grele revin, din nou, peste familie, Corneliu Coposu și soția sa Arlette având grave probleme de sănătate. Pe data de 15 aprilie 1966, sursa „Marian Nicolae” s-a dus în vizită la familia Coposu. A constatat că toți erau bolnavi de gripă. „Grija cea mai mare - spune el – este însă purtată de Cornel care, cam în jurul datei de 5-7 IV a fost foarte rău bolnav și a avut un atac de inimă în cursul nopții. A încercat să se scoale din pat și a căzut jos leșinat, încât familia a crezut că a murit. De atunci nu se mai simte bine și a slăbit mult, având și amețeli din când în când”. A fost îngrijit de medicul Doina Ștefănescu, prieten de familie și a stat internat în spital două săptămâni. Conform sursei a avut un spasm vascular arterial la picior și tensiune arterială de 27. Era, probabil, o sechelă a greilor ani de închisoare și a eforturilor de la locul de muncă. De asemenea, spune că nici Arlette nu se simțea bine și că „are mereu dureri de ficat și o infecție la stomac”. Din păcate, Arlette avea deja cancer.

Informatorul cu nume de cod „Poiană” are o întâlnire cu Corneliu Coposu pe data de 2 august 1966. Îi spune informatorului că a avut foarte mult de lucru și că soția sa, Arlette, era grav bolnavă, fiind diagnosticată cu cancer, care era pe cale să se generalizeze. Făcea tratamente cu izotopi, dar din păcate fără niciun rezultat. „Este foarte necăjit – spune informatorul - și nu are poftă de nimic. Vede că nu poate să-i ajute cu nimic soției”. De asemenea, îi spune că sora sa Flavia a primit locuință, că de curând a primit și sora mai mică, Rodica, la care urma să se mute mama sa și el să rămână în locuința de pe Dudești, dar „nu-l bucură aceste lucruri din cauza bolii soției sale”.

Despre boala necruțătoare a soției sale amintește un alt informator marșrutizat pe lângă Corneliu Coposu, cu nume de cod „Bucurescu Ion”, pe data de 25 august. El spune că s-a întâlnit cu Corneliu Coposu și acesta i-a spus că soția sa se afla internată la Spitalul Floreasca, fiind diagnosticată cu cancer la ficat: „Este în mod sigur a spus acesta (Corneliu Coposu – n.n.) că boala este consecința marilor suferințe îndurate în greii ani de detențiune, ea fiind condamnată în 1949 la muncă silnică pe viață de Tribunalul Militar București pentru spionaj în favoarea Legației Franței. A scris recent la Berna unei vere a soției care era farmacistă acolo și i s-au trimis medicamente noi pentru această boală. El însă o consideră condamnată și așteaptă din zi în zi s-o piardă”.

Noi infomații despre evoluția bolii necruțătoare de care suferea Arlette află de la delatorul „Marian Nicolae”, care a vizitat familia Coposu la începutul lunii octombrie 1966 și a găsit-o acasă doar pe Aurelia Coposu. Întrebată fiind ce fac, ea a răspuns că „ar face bine dacă nora ei Arlette nu ar fi bolnavă”. A continuat spunând că un timp boala ei s-a ameliorat, iar de vreo săptămână s-a agravat din nou și se umflă la stomac. Datorită acestui fapt, fiul său, Corneliu, era foarte deprimat și obosit, deoarece avea și mult de lucru, întorcându-se acasă de la serviciu numai seara. A mai spus că Tuți (Cornelia) a fost și ea bolnavă și că din cauza aceasta, deși Rodica a primit apartament, nu au reușit să se mute. A încheiat spunând că în condițiile date ea nici nu putea merge în noul apartament și să-și lase fiul singur cu soția grav bolnavă. În acel an, niciun membru al familiei nu și-a luat concediu de odihnă din cauza bolii lui Arlette, pentru a-i fi aproape.

Arlette a trecut la cele veșnice în ziua de 27 decembrie 1966, la vârsta de 51 de ani. În ziua de miercuri, 28 decembrie, sursa „Bihoreanu” a primit telefon de la Lupu Ion, care l-a înștiințat de moartea soției lui Corneliu Coposu și că înmormântarea urma să aibă loc joi, 29 decembrie, orele 15,30, la cimitirul Bellu-catolic.

Sursa s-a dus la înmormântare, unde i-a întâlnit, printre alții, pe Iustin Ilieșiu, Dănilă Pop, Victor Anca, Virgil Solomon, generalul Barbu, Ștefan Petcu, Roșu, cumnat cu Petcu, Ghiță Cosman, Anton Ionel Mureșanu, Vasile Bourceanu și Licinius Faina.

Așadar, după eliberarea din închisoare, în 1964, Arlette şi Corneliu Coposu au mai fost doar doi ani împreună. În urma traumelor suferite în închisoare, Arlette s-a prăpădit. Cei mai frumoși ani ai vieții i-au petrecut în închisorile comuniste și nu au reușit, din păcate, să lase niciun urmaș. Au intrat în închisoare când aveau 32-33 de ani și au ieșit la 50 de ani.

După moartea soției sale, Corneliu Coposu nu s-a recăsătorit și a locuit împreună cu mama și surorile sale pe strada Mămulari nr. 19.

La împlinirea unui centenar de la nașterea Arlettei Coposu, aducem şi noi un pios omagiu memoriei ei și a tuturor martirilor închisorilor comuniste.

Bibliografie

Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Fond Informativ, dos. I. 5.062, vol. 1, 2 și 4; Fond Penal, dos. P. 16.829, vol. 6.

Interviuri cu Flavia și Rodica Coposu, realizate în decembrie 2009 și februarie 2010.

Informații primite de la Cristian Fulger, nepotul Arlettei Coposu (fiul surorii sale, Antoinette), stabilit în Germania.

Tudor Călin Zarojanu, Viața lui Corneliu Coposu cu documente din arhivele fostei Securități, ediția a II-a, revăzută și completată, Edit. Mașina de scris, București, 2005.

Marin Pop, Monografia familiei Coposu. Între istorie și memorie, Edit. Caiete Silvane, Zalău, 2014.