Corneliu Coposu Fan Page

Note la Povestea cu Ratiu-Coposu, PNT & co

Înapoi la 2015

sursa: blogary.ro, Dragos Paul Aligica iunie 6, 2015 in Editorial Comenteaza

Tocmai ma pregateam sa scriu ceva despre o tema ce se degaja din arhivele occidentale la care am avut acces privind situatia geopolitica a Romaniei in anii 30-40 si mai ales imediat dupa razboi.

1. Cu cat te apropii mai mult de archivele vremii cu atat statura lui Maniu creste. Cu cat intelegi mai bine perioada din surse directe, cu atat mai paradoxala si speciala apare situatie PNT si mai ales a grupului din jurul lui Maniu. Pe linia anglo-saxona erau considerati din cate vad singurii care puteau oferi cat de cat garantii de democratie si de caracter.

2. Din ce vad, se pare ca pe linia Londra-Washington, Iuliu Maniu era singurul om politic din tara cu adevarat respectat si de incredere. PNT singurul partid care traversase zbuciumata perioada pastrand un capital de respectabilitate democratica. Mereu si mereu corespondenta atat intre birourile de propaganda cat si cele analitice de la Londra si Washington pivoteaza in jurul lui Maniu si a “tinerilor ardeleni”.

3. La asta contribuia, din nou din cate se vede in arhive, diaspora romaneasca greco-catolica din SUA, profund si radical Manista si profund anti-comunista si anti-carlista. La Londra, pe liniile de la Chatham House, Foreign Office, Inteligence agencies, din nou: cuvantul lui Maniu garanta caracterul si bonitatea reprezentantilor si agentilor romanei in lumea anglo-saxona.

4. Asta da o explicatie multor dezvoltari ulterioare in deceniile ce au urmat, plus in perioada post comunista. Linia respectiva se pare ca a ramas in contiunare activa (mai mult sau mai putin inertial, nu stiu) si dupa colapsul geopolitic al Estului Europei si introducerea Cortinei de Fier.

Cu povestea asta in minte insa iti pica fisa cu privire la ce s-a intamplat imediat dupa 1989. Povestea cu Ratiu-Coposu & co si PNTCD capata dintr-o data alta semnificatie. La fel si povestea cu PNL si competitia dintre cele doua partide anti-FSN de atunci.

Personal am fost asociat cu PNL o buna perioada, dar abia acum cred ca pot sa vad mai clar ce s-a intamplat si de ce PNL a reprezentat atunci prin figuri precum Campeanu si Quintus si Patriciu si Tariceanu, exact ceea ce au dovedit in timp ca reprezinta. Memoria institutionala si continuitatea strategica a anglo-saxonilor in aceasta privinta este fenomenala. Dar si esecul lor in anii 90 este pe masura. Cat au fost ajutati in acest esec de abordare, leadeshipul si viziunea celor de la PNT, e alta poveste.

Voiam asadar sa scriu ceva despre cele de mai sus cand mi-a sarit in ochi o stire despre Premiul Ion Ratiu. Asta da stire. Cine primeste premiul? Un individ care a inceput tranzitia ca membru al celebrei echipe de ciomagari mediatici, mardeiasi impotriva opozitiei democratice, la foaia de sinistra amintire fesenista, ziarul Azi (unde Ratiu era facut albie de porci regulat) si care a terminat-o in calitate de detergent de lux, apologet mediatic insidios-relativizant si partener de afaceri al celui mai toxic oligarh pentru presa romaneasca si viata publica romaneasca de dupa 1989 – actualmente puscarias notoriu. Asadar: individul asta ia acum Premiul Ion Ratiu. Ca vorbim despre lunga durata in politica, despre constante si variabile si despre ce ramane cand praful si fumul conjuncturii se asaza.

O mai ilustrativa rememorare si celebrare a discernamantului, claritatii strategice si politice si a contributiei generale aduse de regretatul Ion Ratiu nici nu se putea.

PS: Sau altfel spus: Presa romaneasca post comunista: Pe de o parte aia care nu au vrut sa aiba de a face si sa se asocieze cu alde Azi si Voiculescu, ramanand sa incaseze pe partea de recipienti ai laturilor si mizeriei lor. Pe de alta, eroii jurnalismului post-decembrist s-au sacrificat asociindu-se. Incasand si ei, desigur. Iata insa ca sacrificul da roade. Eroi si modele.

Articol citit de 825 ori.

Alte articole