sursa: caietesilvane.ro, Marin Pop

20 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu

Iuliu Maniu face parte, indiscutabil, din galeria marilor personalităţi pe care Ţara Silvaniei le-a dat țării și istoriei. A fost unul din principalii ctitori ai României Mari, ideal desăvârşit la 1 Decembrie 1918, președinte al Consiliului Dirigent, organul executiv provizoriu al Transilvaniei, prim-ministru al României în cadrul a trei guverne național-țărăniste, președinte al Partidului Național Român (1919-1916) și al Partidului Național Țărănesc (1926-1933 și 1937-1947), până la desființarea sa ilegală de către comuniști. De asemenea, Iuliu Maniu a fost liderul necontestat al opoziției democratice din România, luptând împotriva regimurilor dictatoriale, indiferent că erau de stânga sau de dreapta. Ironia sorții face ca tocmai unul dintre principalii artizani ai Marii Uniri să fie acuzat de trădare de patrie, de către un tribunal stalinist, condamnat la muncă silnică pe viață și lăsat să moară în cruntă suferință la închisoarea de la Sighet, denumită și închisoarea demnitarilor.

După cel de al Doilea Război Mondial, pentru prima dată în istoria țării noastre, un regim politic a aplicat o politică de distrugere, chiar și fizică, a întregii elite românești. Mai mult, după modelul stalinist, a încercat ștergerea unor mari personalităţi, precum Iuliu Maniu din memoria colectivă, chiar şi din istorie.

Dintr-o scrisoare trimisă de Ioan Ardeleanu Senior bunului său prieten, Corneliu Coposu, în toamna anului 1968, când se împlineau 50 de ani de la realizarea României Mari, aflăm că numele și rolul imens jucat de Iuliu Maniu în realizarea evenimentului unic din istoria noastră nu era trecut în studiile și volumele publicate de propaganda oficială a PCR. Și el îl numea pe marele om politic codificat, cu termenul „cel din capul unghiului” [Ioan Ardeleanu Senior către Corneliu Coposu (23 noiembrie 1968), dat spre publicare în revista Caiete Silvane, nr. 105, octombrie 2013, pp. 35-37].

Pe data de 8 ianuarie 1973 se împlineau 100 de ani de la nașterea marelui om politic sălăjean, Iuliu Maniu, iar pe data de 5 februarie, 20 de ani de la sfârșitul său tragic, în temniţa comunistă de la Sighetu Marmaţiei.

După cum reiese din informațiile descoperite în arhivele fostei Securități, în ziua de 8 ianuarie 1973, când se împlinea centenarul nașterii mentorului său politic, Corneliu Coposu l-a vizitat pe doctorul Jovin, fruntaș politic național-țărănist și medic curant al lui Iuliu Maniu. Cu această ocazie au depănat amintiri şi au evocat figura marelui om politic.

În cursul lunii ianuarie 1973, Corneliu Coposu, după cum reiese din declarația pe care a fost forțat să o dea Securității, vine cu ideea de a organiza un parastas în memoria lui Iuliu Maniu, de la al cărui tragic sfârșit se împlineau 20 de ani, pe data de 5 februarie. În acest sens, l-a vizitat pe Ionel Pop, cea mai apropiată rudenie rămasă în viață a lui Iuliu Maniu. Era fiul surorii sale mai mari, Elena, căsătorită Pop, care a rămas văduvă la numai 32 de ani, după 15 ani de căsătorie cu vrednicul vicar al Năsăudului, Ioan Pop. În urma sa rămâneau orfani patru copii mici (Ionel, Matei, Clara și Livia), care au fost crescuți de Iuliu Maniu, acesta fiind unul din motivele pentru care el nu s-a căsătorit.

Corneliu Coposu l-a informat pe Ionel Pop despre intenția sa de a organiza un parastas în memoria lui Iuliu Maniu și l-a rugat să dea un anunț în ziarul „România Liberă”, din partea familiei, din care considera că face și el parte. Familia Coposu și familia Maniu se înrudeau prin Elena Bărnuțiu. În plus, după cum știm, Iuliu Maniu a fost mentorul lui Corneliu Coposu. Ionel Pop i-a răspuns că se va gândi și îi va da răspuns în câteva zile.

Corneliu Coposu i-a informat, apoi, despre intenția sa și pe alți prieteni național-țărăniști, care erau domiciliați în București, printre care s-au numărat: Ion Diaconescu, Ion Puiu, Alexandru Bratu, Victor Anca, Ionescu-Galbeni și Gogu Mocanu, căruia îi spuneau comandorul.

Aici intervin organele de Securitate, care nu știm încă prin ce metode au aflat de intenția foștilor deținuți politici și au intrat în alertă.

Dintr-o notă informativă dată de un delator din judeţul Prahova, cu numele de cod „Ghioca”, aflăm că a programat o întâlnire cu Corneliu Coposu, pe data de 24 ianuarie 1973, pentru a afla informații care interesau Securitatea. Ei s-au întâlnit la Cinemateca, în București, „în locul prestabilit telefonic”. De aici s-au deplasat la bodega „Podgoria”, unde au povestit de la ora 14 până la 15,30, după cum spune delatorul. Printre altele, informatorul îi spune lui Corneliu Coposu că a aflat de la niște prieteni care ascultau radio „Europa Liberă” despre comemorarea centenarului nașterii lui Iuliu Maniu. Corneliu Coposu îi spune că a auzit și el despre emisiunea respectivă, dar nu a prins această emisiune, deoarece în ziua de 8 ianuarie, când se împlineau 100 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu, era la prietenul său, doctorul Jovin, fost medic curant al mentorului său politic, împreună cu care a evocat și rememorat personalitatea lui Iuliu Maniu.

Corneliu Coposu îi povestește informatorului despre o comemorare a lui Iuliu Maniu, organizată la Paris și intențiile mai puțin cunoscute ale mentorului său de a crea o federație a statelor dunărene, ca o contrapondere la Germania, care se afla în plină ascensiune economică și politică: „Este adevărat, a spus Coposu, că figura lui Iuliu Maniu a fost evocată de cardinalul Parisului, monseniorul Danielou, fiul unui fost ministru francez, prieten al faimosului Aristide Briand. Își aduce aminte și Maniu i-a spus la timpul respectiv că discutase în capitala Franței cu Briand înființarea unei Uniuni Europene sud centrale, care să cuprindă România, Jugoslavia, Ungaria, Cehoslovacia și Austria. Aceasta cu un dublu scop. –

Politic, pentru a împiedica o uniune austro-germană și economic pentru a reface potențialul economic pe care l-a reprezentat înaintea fostului prim război mondial al Austro-Ungariei, a cărei prosperitate era cunoscută. Era un fel de Piață Comună în această parte a Europei.

Proiectul a fost abandonat de fostul rege Carol al II-lea după 1930 și se pare că economic nu era bine văzut nici de Franța, nici de Anglia, pe atunci aliatele noastre. –

Revenind la aniversare, Maniu, a spus Coposu, rămâne totuși o figură care într-un viitor oarecare va fi sigur reabilitat. Chiar recent a început să se vorbească public și chiar în cărți despre rolul său în actul Unirii din 1918. Deși în virtutea inerției tot mai este calomniat așa cum a auzit recent că se face într-o carte intitulată «Sfârșit fără glorii», pe care n-a citit-o, dar o va căuta deoarece se vorbește despre el. –” (Arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ACNSAS, Fond Informativ, dos. I 149087, vol. 3, f. 170-174).

Dintr-o notă-raport a Direcției I a Securității aflăm informații despre acțiunile pe care organul represiv al regimului comunist le-a întreprins pentru a împiedica comemorarea lui Iuliu Maniu: „Ca urmare a informațiilor obținute cu privire la intenția unor foști fruntași PNȚ de a comemora împlinirea a 100 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu și 20 de ani de la moartea lui Vaida Petru – nepot al prințului Vaida – fost țărănist și decedat în 1953 la închisoarea Văcărești, au fost luate măsuri pentru a cunoaște și preveni eventualele acțiuni ostile din partea acestora. –

Cunoscând că în ziua de 16 februarie a.c. orele 19, la biserica «Bărăția», are loc ceremonia religioasă preconizată, paralel cu măsurile informative, la aceasta au participat un număr de 4 ofițeri – 3 din Direcția I și 1 de la IMB (Inspectoratul Municipiului București – n.n.) și o echipă de filaj, pentru a identifica persoanele ce vor participa și a stabili atitudinea ce o vor adopta în timpul slujbei religioase. –

La ceremonie a participat un nr. mare de femei și 15 bărbați, între care au fost identificați: Coposu Cornel – fost secretar general adjunct al PNȚ, Anca Victor, Bratu Alexandru, Puiu Ion, Ionescu Galbeni – toți foști fruntași PNȚ și condamnați, lucrați în prezent pentru atitudine ostilă și legături suspecte. -

În timpul slujbei, preotul nu a făcut referiri la Iuliu Maniu, ci numai la Vaida Petru. Nu s-au ținut cuvântări din partea celor ce au fost de față. –

După terminarea ceremoniei, cei de mai sus s-au adunat în grup și au prezentat condoleanțe numitei Bratu Emilia (fosta soție a lui Vaida Petru), discutând apoi circa 10’ (minute – n.n.), după care au plecat în diferite direcții. –

Întrucât o parte din cei prezenți la slujba religioasă nu au putut fi identificați, au fost luați în filaj pentru plasare și s-au efectuat fotografii infraroșu, asupra întregului grup. –

Pentru ziua de 18 februarie 1973, orele 11, când se preconizează o nouă întâlnire a celor de mai sus, la cimitirul Jilava, în vederea continuării comemorării la mormântul lui Vaida Petru, sunt stabilite măsuri care vor permite controlarea modului de desfășurare a acesteia și prevenirea unor acțiuni ostile care eventual ar putea avea loc”. Raportul este semnat de șeful Servicului 3, lt-col. Traian Popescu (Ibidem, vol. 12, f. 73-74).

Din relatările delatorului cu nume de cod „Popescu Gheorghe”, care l-a vizitat pe fruntașul național-țărănist Maria Achim, aflăm detalii despre modul cum au fost anchetați de către organele de Securitate inițiatorii parastasului dedicat memoriei lui Iuliu Maniu.

El amintește de intenția lui Corneliu Coposu de a organiza un parastas și de vizita pe care i-a făcut-o lui Ionel Pop, suspectându-l pe acesta din urmă că ar fi informatorul Securității, deoarece după vizită, organele de Securitate au aflat de intenția lui Corneliu Coposu. Imediat au început anchetarea mai multor foști național-țărăniști: Corneliu Coposu, Ion Puiu, Ion Diaconescu, Maria Achim, Alexandru Bratu, Cornel Velțian etc. El spune că organele represive aveau în sprijinul anchetei filme, fotografii și înregistrări pe bandă de magnetofon a unor convorbiri între cei anchetați. De asemenea, spune că față de alte anchete, organele Securității nu i-au maltratat. Anchetele durau până la o oră pe zi, ei fiind ținuți sub supraveghere 10 zile, zi şi noapte. După moartea suspectă a fruntașului național-țărănist Victor Coconeț, nepotul lui Victor Anca, agenții de urmărire au fost ridicați. Printre cei vizitați de către organele de Securitate, spune Maria Achim, s-au aflat și vecinii săi.

Informatorul trage concluzia că Maria Achim a avut contacte cu ceilalți colegi anchetați, „deoarece cunoștea subiectele despre care au fost anchetați, legăturile cu CNR (Consiliul Național Român, organul de conducere al românilor aflați în exil – n.n.) etc.

Securitatea i-a interzis lui Alexandru Bratu să organizeze parastasul pe care soția sa dorea să-l oficieze în memoria fostului soț, Petru Vaida, dar care totuși a avut loc, după cum reiese din documentul redat mai sus.

Cei doi au discutat, apoi, despre moartea lui Victor Coconeț, pe care Achim a numit-o „neclară”. El nu credea că Victor Coconeț s-a sinucis, cel puțin din trei motive: soția sa era însărcinată, nu era o fire care să se sinucidă, iar al treilea motiv care dădea de gândit era faptul că în aceeași perioadă au decedat, în mod misterios, încă doi medici. Era de părere că ei au fost asasinați de către Securitate. Spune că Victor Anca a fost la morgă și defunctul Victor Coconeț nu avea nicio fractură sau lovitură care să indice faptul că a căzut de la etajul V.

Referitor la scopul anchetelor la care au fost supuși, el spune că Securitatea dorea să afle cine este șeful grupului național-țărănist, cu cine aveau legături în străinătate și de ce au vrut să organizeze comemorarea lui Iuliu Maniu. Șeful grupului național-țărănist, spune el, era Corneliu Coposu.

Din cuprinsul declaraţiei date de către Corneliu Coposu reiese că toţi fruntaşii naţional-țărăniști au fost de acord cu organizare parastasului, în afară de nepotul său, Ionel Pop, care după suferințele îndurate în închisorile comuniste a ales să nu se mai implice politic și să nu mai riște nimic, chiar dacă era vorba de cinstirea memoriei unchiului său.

Dintr-o altă notă informativă aflăm că după parastas, într-o discuție pe care Corneliu Coposu a avut-o cu Ion Puiu și alți prieteni, s-ar fi arătat dezamăgit și revoltat de atitudinea lui Ionel Pop, care a refuzat să dea anunțul în presă. După părerea lui Ion Puiu, dacă ar fi apărut anunțul în presă, la parastasul lui Iuliu Maniu ar fi participat cel puțin 10.000 de persoane, ceea ce ar fi reprezentat o adevărată problemă pentru organele de Securitate, în special în fața opiniei publice internaționale. Își dă seama că acțiunea Securității din 16 februarie, de la biserica „Bărăția” a fost organizată cu scopul de a împiedica parastasul lui Maniu: „Puiu consideră că ei (securiștii – n.n.) – spune un delator – i-au dat importanță acestei chestii Iuliu Maniu și pe bună dreptate. Aceasta era singura chestiune asupra căreia nu se putea pune mușamaua. Dacă ei recurgeau la represalii ieșea scandal. Din cei 10.000 care ar fi luat parte la parastas poate 9.500 o luau la sănătoasa, dar mai rămâneau câteva sute care i-ar fi obligat pe ei să facă uz și de alte mijloace. Domnul arată că lor nu le convenea acest lucru. Pe de altă parte nu puteau ca ei să se prefacă că nu observă o asemenea acțiune într-un București plin de ziariști străini. Judecând din punct de vedere politic, domnul spune că acțiunea respectivă i-ar fi pus pe ei într-o situație neplăcută” (Ibidem, vol. 19, f. 319-320).

Cu toate interdicțiile venite din partea Securității, Corneliu Coposu a continuat acțiunile sale de reabilitare a memoriei mentorului său politic, Iuliu Maniu, în special după anul 1976, când s-a pensionat. Din documentele existente la CNSAS reiese că, aproape zilnic era amintit de către familia Coposu și în cadrul discuțiilor cu prietenii apropiați, precum Camil Demetrescu sau Ion Diaconescu. De asemenea, a acordat consultanță istoricilor care i-au cerut ajutorul în vederea elaborării unor lucrări științifice care aveau ca temă cel de al Doilea Război Mondial, 23 august 1944 sau alte evenimente în care a fost implicat Iuliu Maniu și chiar el, personal, în calitatea de secretar al marelui om politic sălăjean. Îi amintim aici pe Ioan Scurtu, Larry Lee Watts, Dennis Deletant, Dean Milhovan, românii aflați în exil etc.

Nu același lucru s-a întâmplat în cadrul propagandei și istoriografiei oficiale din timpul regimului comunist. Iuliu Maniu era amintit doar în trecere, enumerat că a participat la 1 Decembrie 1918 sau alte evenimente. Mai mult, comuniștii nu puteau uita că după 1944 a fost liderul necontestat al luptei anticomuniste și rămânea pentru ei dușman și „reacționar”, chiar și după moarte.

Din păcate, nici în ziua de azi memoria lui Iuliu Maniu nu a fost complet reabilitată. O dovadă relevantă o reprezintă casa lui Iuliu Maniu din Dealul Țarinii de la Bădăcin, care se află în ruină. Casa din Bădăcin reprezintă, după părerea noastră, adevărata oglindă a societății în care trăim și modul cum știm să cinstim memoria înaintașilor noștri, care au luptat și și-au jertfit viața pentru ca noi să trăim în libertate. Trist, dar acesta este adevărul.

În continuare, redăm declarația pe care Corneliu Coposu a fost forțat să o dea la Securitate, în cadrul anchetelor la care a fost supus, despre intenția sa de a organiza parastasul. Ea reprezintă pentru noi un veritabil document istoric.

***

Declarație

Subsemnatul Coposu Corneliu domiciliat în București Calea Dudești nr. 86, declar următoarele:

În luna Ianuarie (sfârșitul lunii), subsemnatul am intenționat să fac un parastas pentru Iuliu Maniu, de la moartea căruia la 5 Februarie 1973 se împlineau 20 de ani. În acest senz l-am vizitat pe Ionel Pop, cea mai apropiată rudenie a lui Maniu (nepot) cu care m-am consultat asupra acestei intenții sugerându-i să publice și un anunț la „România Liberă” în numele familiei (din care mă consider că fac și eu parte). Ionel Pop mi-a spus că se va gândi și că va da răspuns peste câteva zile.

La reîntâlnirea avută cu el cam pe la începutul lui Februarie, Ionel Pop mi-a spus că nu crede că ar fi oportună această comemorare, mai cu seamă dacă anunțul proiectat ar atrage un număr mai mare de participanți la ceremonie.

Ca urmare am renunțat la idee. Menționez că între timp, în discuțiile ocazionale cu alți prieteni am spus și acestora (Puiu, Mocanu, Bratu, Diaconescu) despre aceiași intenție, pentru ca apoi, prin telefon să le comunic că s-a renunțat la idee.

Menționez că fiind foarte ocupat cu serviciul, eu scăpasem din vedere această aniversare (a morții lui Maniu) și că mi-a amintit de ea, cu ocazia unei vizite întâmplătoare pe care mi-a făcut-o, prietenul meu Victor Anca.

Precizez că în legătură cu această intenție de a face un parastas – pe care nu am ținut-o în secret - și despre care nu am bănuit că ar putea fi interpretată altfel decât ca o devoțiune postumă, datorată unui om de a cărei amintire sunt foarte atașat – am fost invitat la organele de securitate cam pe la mijlocul lunii Februarie – când renunțasem de mai mult timp la idee, și mi s-a pus în vedere că un parastas pentru Maniu ar fi categoric interzis. Acest lucru (avertismentul organelor de Securitate) l-am comunicat ulterior unor prieteni ai mei (Anca, Puiu, Bratu, Mocanu) cu care m-am întâlnit întâmplător în luna care a urmat invitației la securitate. Aceștia la rândul lor au spus că și ei au fost invitați și avertizați în acest senz.

Adaog că toți cei menționați mai sus, au fost în principiu de părere că este indicată o ceremonie de comemorare, cu ocazia celor 20 de ani ce se împlineau de la moartea lui Maniu și nici unul din ei nu a manifestat rezervă sau opinia că un astfel de parastas ar putea fi socotit drept o manifestație nepotrivită ori ostilă regimului, în afară de Ionel Pop, - cari a ridicat acest aspect – în urma căruia am și renunțat la intenția arătată.

După invitația la Organele de Securitate, cei arătați mai sus și-au exprimat contrarietatea și mirarea pentru această interdicție, mai cu seamă că înainte cu aproximativ ½ an apăruse în „România Liberă” un anunț privind o ceremonie pentru defunctul Ion Mihalache. (…)

Aceasta îmi este declarația,
20 februarie 1973
Corneliu Coposu
Cota: ACNSAS, Fond Documentar, dos. D2, vol. 4, f. 85-86